Motto: Utopic nu e să crezi că lumea poate fi schimbată în bine, ci să crezi că ea mai poate continua așa cum este acum!  

       Vălul falsei unități

 Am văzut, în cele scrise până acum, cum fiinţele întunecate încearcă să împiedice impulsul actual către fraternitate umană atât prin globalism nivelator – orchestra alcătuită din oameni care cântă monoton şi stupid la acelaşi instrument – cât şi prin pseudonaționalism dizarmonic – orchestra alcătuită din oameni care cântă fiecare în legea lui, fără nicio legătură cu ceilalţi, făcând astfel imposibilă însăşi ideea de orchestră. Am văzut, de asemenea, că adevărata soluţie constă în munca ÎMPREUNĂ pentru a atinge UNITATEA ÎN DIVERSITATE – orchestra în care toţi oamenii cântă în acord cu propria individualitate, dar în ARMONIE cu ceilalţi membri ai orchestrei. E vremea însă, acum, să vedem concret şi ce anume este, ce reprezintă această unitate în diversitate… Ei bine, a căuta această unitate în diversitate în sens materialist este o altă mare capcană. Practic, este şi motivul pentru care această unitate în diversitate nu este găsită de secole în pofida tuturor încercărilor, de multe ori chiar bine-intenționate. Problema celor mai mulţi dintre cei care încearcă să afle această unitate este că o caută doar în bula iluzorie a lumii materiale lipsite complet de orice element spiritual. Cu alte cuvinte, marea capcană în care mulţi oameni bine-voitori au căzut este aceea a căutării unităţii acolo unde ea nu poate fi nicicând găsită. Unitatea în diversitate va fi găsită doar atunci când va fi căutată acolo unde ea chiar este, acolo unde ea chiar poate fi găsită – în sinea spirituală a omului.

Pentru că abia aceasta – esenţa noastră spirituală – este cea în care suntem cu adevărat ÎMPREUNĂ. Cu cât ne apropiem mai mult de centrul nostru, cu atât mai aproape suntem de această unitate. Cu cât trăim mai mult la periferia propriei noastre fiinţe, cu atât mai departe ajungem faţă de această unitate. Tocmai de aceea, acest centru comun, care e locul adevăratei unităţi, ar trebui să constituie preocuparea permanentă a celor care chiar îşi doresc să contribuie la însănătoşirea lumii oamenilor. Concret, punând problema diferitelor popoare ale lumii, preocuparea ar trebui să fie aceea de a căuta în fiecare popor acest centru, această esenţă spirituală. Un popor care trăieşte şi acţionează în centrul său, în spiritul său – este un popor care se va întâlni frumos şi fructuos reciproc cu alt popor care trăieşte în propriul său centru, în propriul său spirit. Dimpotrivă, un popor care trăieşte doar la extrema sa periferie spirituală nu se va putea niciodată întâlni armonios cu alt popor care, de asemenea, trăieşte şi acţionează la periferia extremă a propriului spirit. O dispută teritorială între două popoare, de pildă, este o problemă care apare tocmai pentru că acele popoare sunt departe de propriul centru, de propriul spirit. O astfel de dispută pur şi simplu dispare ca posibilitate dacă respectivele popoare încep să se întâlnească întru profunzimile lor, încep să-şi împartă unul altuia propriile daruri spirituale extraordinare.

 Războaiele nu sunt nimic altceva decât rezultatul ultim şi inevitabil al obişnuinţei popoarelor lumii de a trăi în materie şi atât, fără niciun fel de conştientizare a lumii spirituale. Iar aici vorbim despre adevărata lume spirituală, nu despre utilizarea unor sloganuri aşa-zis spirituale pentru a-i învrăjbi pe oameni şi pentru a-i determina să se extermine reciproc. Pacea nu va fi niciodată rezultatul unor tratative pentru pace, pentru simplul motiv că respectivele tratative se duc între oameni care trăiesc la periferia propriului spirit şi nu înţeleg sau nu vor să înţeleagă adevărata alcătuire a lumii şi a fiinţei omeneşti. Pacea reală este ceva ce poate fi atins doar fără a fi căutat, oricât de paradoxal ar suna. Pentru că pacea reală nu înseamnă nimic altceva decât întâlnirea popoarelor lumii întru profunzimea spiritelor lor. Când americanul profund şi treaz întâlneşte rusul profund şi treaz, de pildă, acolo nu poate fi vorba niciodată despre război. Ca atare, nu va fi vorba nici de vreo căutare a unei păci. Pacea este căutată, fără a fi vreodată găsită, doar de către cei care nu înţeleg cum funcţionează de fapt lumea şi omul. Pacea adevărată e găsită doar atunci când nu mai e căutată la periferia umanităţii, la periferia fiecărui individ şi a fiecarui popor. Pacea adevărată este pur şi simplu starea naturală a umanităţii spiritualizate, a umanităţii care se ştie pe sine a fi un măreţ regn spiritual.

 Ca atare, cât se poate de concret, avem nevoie să începem să comunicăm între noi, începând cu cei deja treziţi. Să fim pionierii adevăratei păci, căutând ceea ce ne leagă şi îmbogăţindu-ne reciproc spiritual prin faptul de a fi cu adevărat deschişi unii către ceilalţi. Căci nimic nu e mai stupid şi mai rău decât ca două popoare aflate în conflict să oprească orice fel de relaţie. Dimpotrivă, conflictul respectiv nu va dispărea decât atunci când acele popoare vor începe să comunice cu adevărat, nu la nivelul aşa-zişilor lor lideri, ci la nivelul oamenilor deja treziţi care înţeleg perfect tot ce scriu eu aici. Un rus cu adevărat treaz nu are cum să urască un american cu adevărat treaz şi invers. Pentru că ura ține întotdeauna de periferie şi niciodată nu poate fi întâlnită în centru! În suburbiile fiinţei omeneşti, ia naştere ura. În centrul fiinţei omeneşti, adică în sălaşul măreţului Spirit al omului, nu ia naştere decât iubirea faţă de celălalt şi impulsul către fraternitate umană.

 Aşa că vă invit, pentru a fructifica deja contextul spiritual creat prin scrierea acestei cărţi, să începem să ne întâlnim, fizic şi „virtual”, aşa cum putem, pentru a da startul acestui mare festival al umanităţii. În mijlocul unui război al tuturor celor care trăiesc la periferia propriului spirit împotriva tuturor celor care trăiesc la periferia propriului spirit, să încercăm măcar noi să ne readucem popoarele din care facem parte pe drumul către propriul centru spiritual. Avem, dragi prieteni, o imensă responsabilitate – aceea de a-i aduce împreună, în armonie, pe cei ce vor să ne ucidă! Iar acest lucru nu numai că nu e utopic, dar e SINGURUL lucru bun care poate fi făcut în prezent. Să începem să lucrăm împreună, să ne întâlnim în centrul fiinţelor noastre, în spiritul nostru, pentru ca Focul Spiritului să înceapă să fie văzut chiar şi de către cei cu arma în mână sau în fabrici şi depozite. Pentru că niciun tratat de neproliferare a armelor nu va avea vreodată efectul real al neproliferării armelor! Aceasta este o utopie. Un document, o simplă hârtie cu câteva ștampile şi semnături nu pot aduce niciodată pacea. Doar întâlnirea popoarelor lumii întru ce poate oferi mai bun spiritul acestor popoare poate aduce cu adevărat pacea!

 Vedeţi, tocmai aici şi este problema. De ce căutăm, de fapt, pacea? Pentru că ne aflăm într-o permanentă stare de război. Şi de ce anume ne aflăm într-o permanentă stare de război? Pentru că habar nu avem cine suntem cu adevărat. Dacă vom începe să aflăm, războaiele pur şi simplu nu vor mai fi posibile. Iar pacea, ca stare naturală a umanităţii profunde, spirituale, se va instaura de la sine, fără niciun efort de „aducere a păcii”. Trebuie, pur şi simplu, să începem să ne concentrăm pe realităţi, nu pe iluzii. Pentru că utopic nu e să crezi că lumea poate fi schimbată în bine, ci să crezi că ea mai poate continua aşa cum este acum! Utopic nu e să crezi că pacea poate fi instaurată fără să o cauţi, prin simpla comunicare profundă între popoarele lumii, ci utopic e să crezi că pacea poate fi instaurată prin tratative de pace şi acte de pace! Birocraţia nu poate salva Planeta şi umanitatea. Doar umanitatea însăşi, regăsită, se poate salva pe sine şi poate salva Planeta. Unitate în diversitate… Către aceasta trebuie să tindem şi pentru acest obiectiv comun e bine să lucrăm împreună. Umanitatea ar fi mai săracă fără oricare dintre popoarele noastre, fără oricare dintre tradiţiile şi căile noastre spirituale.

 Nu este necesar să încercăm să ne impunem unii altora propriile credinţe şi viziuni. Oricum, un adevăr impus încetează a mai fi un adevăr şi se transformă într-o minciună. Dimpotrivă, avem nevoie unii de alţii aşa cum suntem, pentru a ne îmbogăţi reciproc. Ne putem ajuta unii pe alţii să urcăm către vârful muntelui, chiar dacă fiecare alege o cărare diferită de a celorlalţi. Ne putem întâlni la scurte sau mai lungi popasuri, putem vorbi, ne putem împărtăşi unii altora experienţele. Ne putem povesti unii altora ce anume am întâlnit pe cărările pe care am ales să păşim. Ne putem hrăni unii pe alţii şi ne putem oferi apă unii altora pentru a ne potoli setea. Nu e necesar să mergem cu toţii pe acelaşi drum, important e să înţelegem că ne îndreptăm cu toţii către aceeaşi destinaţie… În fond, suntem cu toţii oameni şi avem cu toţii acelaşi spirit. Suntem aici pentru că destinul comun al umanităţii este acela al evoluţiei şi desăvârşirii spirituale. Iar acest destin comun nu poate fi împlinit decât dacă încetăm să ne mai axăm pe ceea ce ne desparte şi dacă începem să căutam elementele comune.

 Pacea adevărată nu poate fi niciodată obţinută prin tratate de pace. Aceea nu e pace, e doar o scurtă perioadă de acalmie sau de armistiţiu între două războaie. Pacea adevărată nu poate fi obţinută decât dacă oamenii încep să se respecte reciproc – în propria familie, în cartierul unde locuiesc, la locul de muncă, în cadrul aceluiaşi popor şi în relaţiile dintre popoare. Iar acest respect reciproc nu poate fi obţinut decât dacă oamenii încep să conştientizeze adevărul despre esenţa lor spirituală. Doar atunci când te ştii a fi o fiinţă spirituală înţelegi că şi ceilalţi oameni sunt parte a aceluiaşi frumos destin al umanităţii. Şi abia atunci pacea devine posibilă, pacea adevărată! Atunci când milioane de oameni conştientizează chemarea lumii spirituale, cea mai mare greşeală este aceea de a atomiza transpunerea acestei vieţi spirituale în fapte zilnice! Cu alte cuvinte, marea problemă nu este aceea că nu există suficient de mulţi oameni care simt această chemare a lumii spirituale. Marea problemă este aceea că aceşti oameni – fără doar şi poate MULŢI! – nu lasă deoparte diferenţele pentru a lucra ÎMPREUNĂ în chestiunile ESENŢIALE! Esenţele se pierd printre diferenţe!

 Pe Pământ, omenirii îi va fi bine doar atunci când cei care conduc ţările lumii vor preţui cu adevărat fiinţa omenească. Iar fiinţa omenească va fi preţuită de către liderii statelor lumii doar atunci când aceştia vor fi oameni care să cunoască adevărul despre fiinţa omenească! Ceea ce fac oamenii în prezent este pur şi simplu o nebunie sinucigaşă… Ei, în timp ce sunt legaţi la ochi, îşi aleg pe întuneric alţi oameni, tot legaţi la ochi, de la care speră că îi vor conduce în aşa fel încât să nu cadă în prăpastie! Ei bine, în acest fel, dacă e să continuăm aşa, atunci cu siguranţă vom sfârşi căzând în prăpastie! Este nevoie ca oamenii să înceapă să-şi dea jos vălurile de pe ochi. Abia atunci, cu ochii larg deschişi, văzând cu adevărat realitatea, vor putea să discearnă. Un om care şi-a eliberat privirea, care şi-a dat jos toate cârpele de pe ochi – e singurul om care poate să vadă dacă un conducător de stat este legat la ochi sau are la rândul său privirea liberă. Dacă cetăţenii nu încep să vadă, ei nu au cum să-şi aleagă vreodată conducători care să vadă la rândul lor. Pentru că acei conducători care au ochii deschişi şi văd nu pot fi aleşi decât din rândurile celor care au ochii deschişi şi văd! Este un adevăr banal, însă de înţelegerea acestui adevăr banal depinde totul în zilele noastre!

      Vălul falșilor eroi

 În zadar aşteaptă miliarde de oameni ca „liderii” lor să oprească declinul. În van speră miliarde de oameni că tot felul de „eroi” care le-au câştigat inimile vor stopa căderea în prăpastie. Nu, „liderii” şi „eroii” nu vor stopa absolut nimic! Pentru că un om legat la ochi nu poate ajuta alţi oameni legaţi la ochi! Un om care nu va fi străpuns Marele Zid Materialist nu are cum să conducă alţi oameni decât către prăpastie, oricât de bine intenţionat ar fi sau ar părea că este. Prăbuşirea în marele hău întunecat nu poate fi oprită decât dacă un astfel de mesaj, un mesaj precum cel oferit prin intermediul acestei cărţi, este primit cu deschiderea necesară de cât mai mulţi oameni. Pentru că nu este mesajul unui om care doreşte să devină „lider”. Nu este mesajul unui om care vrea să fie perceput ca un „erou”. Dimpotrivă, este mesajul unui om care, în propria lui țară, a fost considerat atât „lider”, cât şi „erou”, dar care a luptat mereu împotriva acestei false imagini. Nu sunt nici „lider”, nici „erou”. Sunt doar un om treaz, care ştie – tocmai pentru că e treaz – că e complet depăşită vremea „liderilor” şi a „eroilor”.

 Ştiu foarte bine că omenirea se află deja de ceva vreme într-o cu totul altă etapă a evoluţiei sale. Trăim cu toţii vremurile în care fiecare trebuie să devină propriul său „lider”, propriul său „erou”. Fiecare trebuie să înceapă să se conducă pe sine, astfel încât să iasă, să scape din mâzga cea neagră în care a fost prins de către fiinţele întunecate. Niciun om cu adevărat treaz nu va încerca în prezent să se prezinte şi să se impună ca „lider”. Nu va dori nici să fie perceput ca „erou”. Pentru că ştie foarte bine că acest lucru nu numai că nu ar ajuta, ci ar răni foarte mult orice grup de oameni care ar începe să-l aduleze şi să-şi pună toate speranţele în el. Un om cu adevărat treaz va refuza să fie considerat „erou” sau „lider” pentru că ştie că acest lucru ar însemna că respectivii oameni nu vor mai întreprinde nimic şi vor considera că e suficient să-i acorde lui încredere. Este, de altfel, marea capcană, marele văl al politicii. Miliarde de oameni aşteaptă rezolvarea crizelor actuale de la politicieni, fără să înţeleagă că acești politicieni, în imensa lor majoritate, sunt fie oameni legaţi la ochi, fie oameni care au ales să slujească fiinţele întunecate. Oricare ar fi varianta, fapt este că miliarde de oameni se îndreaptă, legaţi la ochi, către prăpastie şi încă nu înţeleg că singurul mod prin care pot evita propria cădere este PROPRIA TREZIRE! Propria cădere nu poate fi oprită decât prin propria trezire! …

 Iată, atunci, de ce omul cu adevărat treaz nu va fi de acord să fie perceput şi adulat ca „lider” sau ca „erou”! Pentru că el ştie foarte bine, tocmai pentru că a dat jos de pe ochi vălurile, tocmai pentru că a străpuns Marele Zid Materialist, tocmai pentru că este treaz, că fiecare om de pe Pământ trebuie să se trezească, individual, pentru a se opri înainte de a se prăbuşi în prăpastie! TOŢI, absolut toţi cei care se străduiesc să vă convingă să îi creditaţi cu încrederea dumneavoastră spunându-vă că, astfel, „vă vor salva”, vor opri prăbuşirea dumneavoastră în prăpastie sunt doar falşi lideri şi falşi eroi. Şi cu cât mai repede veţi înţelege acest lucru, cu atât mai repede veţi da şi aceste văluri jos de pe propriii dumneavoastră ochi! Căutaţi-i pe cei care şi-au dat jos propriile văluri de pe ochi. Doar aceia vă pot ajuta cu adevărat. Şi nu, nu vă vor prinde de mână pentru a nu vă lăsa să cădeţi în prăpastie. Acest lucru nici măcar nu este posibil, tocmai pentru că omul este o fiinţă dotată cu LIBER ARBITRU. Astfel, mai corect spus, cei care şi-au dat jos propriile văluri de pe ochi nu vă vor MINŢI spunându-vă că vă vor prinde de mână şi vor împiedica alunecarea dumneavoastră în marele hău. În schimb, vor face apel la mintea, inima şi spiritul dumneavoastră. Vă vor vorbi, aşa cum o fac şi eu aici, despre toate aceste văluri și capcane. Intenţia lor, intenţia mea, aici, este aceea de a vă vorbi despre minunata lume în care trăiţi în realitate şi pe care o puteţi vedea de îndată ce aveţi curajul şi determinarea de a vă da toate aceste văluri jos de pe propriii dumneavoastră ochi!

 Dacă majoritatea vor continua să caute „reprezentanţi” sau „eroi” care să pună ordine în haosul lumii materiale croind şi implementând tot felul de planuri şi măsuri strict materialiste, atunci lumea materială a omului va fi distrusă. Este o consecinţă directă! Tocmai de aceea, nu e nici pe departe suficient să vă lăsaţi pe mâna celor care vă cântă adormitor la ureche cântecul „patriotismului” şi al „suveranismului”. “Patriotismul” şi „suveranismul” sunt la fel de puţin UMANE ca şi “globalismul” şi „progresismul” atâta vreme cât ele nu îşi sorb seva din lumea spirituală. Cu alte cuvinte, un „patriot” care e în realitate, dincolo de ce declamă, un materialist pur sânge nu vă va ajuta absolut deloc. Dimpotrivă, vă va menţine în starea de adormire, spre beneficiul celor care vă vor etern adormiţi. Un „patriot”, un „suveranist” care nu pricepe absolut nimic din alcătuirea fiinţei omeneşti şi din spiritul poporului său nu e cu nimic mai bun decât un „globalist” „progresist” care de regulă respinge din start tot ceea ce ţine de lumea spiritului. Dacă lumea materială este o creaţie a lumii spirituale, este evident că lumea materială nu poate fi bine condusă decât de către oameni care sunt conştienţi de această lume spirituală şi care îşi extrag toată seva din aceasta.

 Tocmai de aceea, un „suveranist” materialist nu va putea niciodată să facă ceva bun şi durabil, la fel ca şi „globalistul” materialist. Nicio diferenţă de esenţă între cei doi, ci doar una periferică… Auzim tot mai des că „a început o luptă pe viaţă şi pe moarte între globalişti şi suveraniști”. Ei bine, pe lângă faptul că niciun om normal la cap şi la suflet nu îşi poate dori „o luptă pe viaţă şi pe moarte” (pentru că ar implica faptul că îl încântă, chiar, moartea celor pe care îi consideră „duşmani de moarte”), chestiunea aceasta nu face decât să mai adauge un văl peste ochii oamenilor. Singura diferenţă notabilă nu este cea dintre „globalişti” şi „suveraniști”, ci cea dintre spiritualişti şi materialişti. Dacă „suveranistul” e materialist, atunci el va produce la fel de mult haos în lumea materială ca şi „globalistul” materialist. Dacă, însă, un om este cu adevărat treaz, adică „spiritualist” în sensul curat, pur şi echilibrat al cuvântului, atunci el va şti fără mari dificultăţi că adevăratul deziderat este cel al unei colectivităţi mondiale alcătuite din individualităţi foarte bine definite. Drumul corect nu este nici cel al separării arogante de toţi ceilalţi („rasa pură”), nici cel al diluării tuturor până la dispariţia oricărei identităţi („regn de clone”). Drumul corect este cel al unei umanităţi alcătuite din indivizi liberi şi popoare suverane care îşi susţin reciproc spiritualitatea şi prosperitatea materială.

 Încă ceva foarte important… Un om conştient de propria sa esenţa spirituală nu se va considera niciodată „în război” cu alţi oameni materialişti. Pentru că un om conştient de propriul spirit este un om conştient inclusiv de spiritul materialistului care îşi neagă propriul spirit! Pentru spiritualist, materialistul este doar un semen de-ai săi care încă doarme somnul ce i-a fost indus. Scopul spiritualistului nu este să lupte împotriva materialistului, ci să îl trezească. Sau, mai corect spus – să îl ajute să se trezească! Desigur, toate acestea nu înseamnă că în zilele noastre nu se duce un război total pentru fiinţa omenească. Se duce! Însă spiritualistul, omul treaz ştie că nu are a lupta cu semenii săi încă adormiţi, ci cu cei care le induc şi perpetuează somnul! Aceasta este adevărata luptă, dincolo de pseudo-luptele care ni se servesc televizat şi via Internet la masa de seară…

 Mai mult, la un nivel şi mai profund, cel care a urcat ceva mai mult pe muntele său interior ştie că până şi lupta împotriva fiinţelor întunecate ajunge să fie, la un moment dat, tot un văl, tot o iluzie (la un nivel mult mai fin). Pentru că adevăratul cunoscător ŞTIE că Întunericul nu e nimic altceva decât o absenţă a Luminii! Sigur, poţi lupta împotriva celor care le închid oamenilor lumina din camerele propriilor fiinţe. E o luptă foarte importantă, care trebuie fără doar şi poate dusă. Însă nu trebuie nicio clipă uitat că până şi această luptă te poate la un moment dat hipnotiza. Devii atât de angrenat în această luptă, începe chiar să îţi placă atât de mult încât nu mai vezi mai departe de ea. Nu mai vezi că nu e suficient să lupţi împotriva celor care închid luminile din camerele spiritelor oamenilor. Nu mai vezi că mai e nevoie de ceva – anume să le aprinzi la loc…

 Lupta împotriva celor care împrăştie în lume răul nu trebuie să te facă să uiţi că, până la urmă, răul nu e decât o absenţă a binelui, aşa cum întunericul nu e decât o absenţă a luminii. Dacă uiţi acest lucru, atunci vei pierde esenţialul – anume acela că trebuie să luminăm mereu în jurul nostru. Cu cât vom lumina mai mult şi mai mulţi, ÎMPREUNĂ, cu atât mai mulţi alți oameni vor miji ochii şi vor începe, la rându-le, să se trezească. Apoi, îşi vor aduce şi ei propriile făclii şi vor face Focul Spiritului şi mai mare. Iar când acest Foc al Spiritului va fi alcătuit din milioane de oameni treziţi, atunci schimbarea în bine va începe şi se va derula fulgerător!

       Va urma…

   Sursa: Cartea ,,Marea Bătălie pentru Omenire” de Liviu Pleșoianu