de Laurențiu Ionescu

 „Diavolul l-a urcat pe Iisus pe un munte înalt, i-a arătat într-o clipă toate împărăţiile pământului şi i-a zis: „Ţie îţi voi da toată stăpânirea şi slava acestor împărăţii, căci mie îmi este dată şi o dau cui voiesc. Dacă te vei închina înaintea mea, toată va fi a ta.” Drept răspuns Iisus i-a zis: „Piei, Satano! Este scris: „Să te închini Domnului Dumnezeului tău şi numai lui să-i slujeşti.”

      Luca, cap.4, versetele 5-8

Biblia şi celelalte cărţi sfinte ale omenirii susţin existenţa unui singur Creator şi Conducător al întregului Univers: Dumnezeu Tatăl. Dorinţa unei persoane sau a unui grup de a se substitui Lui pentru a domina lumea, se bazează exclusiv pe adorarea lui Lucifer.

Satana, Lucifer (cum mai este numit) este o entitate pomenită atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament din Biblie. Mai întâi a fost un heruvim care, aflându-se la un moment dat deasupra Muntelui Sfânt al lui Dumnezeu, s-a răzvrătit dorindu-şi accesul direct în centrul Puterii Cereşti – jilţul lui Dumnezeu. Acesta l-a pedepsit alungându-l din cer, azvârlindu-l la pământ şi preschimbându-i numele în Satana, deoarece a pângărit înţelepciunea, în virtutea propriei străluciri. A mai fost numit fiul dimineţii, datorită asemănării sale cu Luceafărul de dimineaţă care doreşte parcă să concureze Soarele la răsărit. Se spune despre el că poate face „minuni mincinoase”, deci poate înşela; el este de fapt doar un înger decăzut.

Dumnezeu i-a îngăduit pe mai departe existenţa, încredinţându-i chiar o misiune importantă: aceea de a încerca credinţa celor aflaţi pe o cale spirituală prin tentaţii lumeşti aşa cum s-a petrecut şi cu Iisus Hristos în episodul citat mai sus. Au existat însă şi fiinţe care nu l-au respins, s-au lăsat pradă tentaţiilor şi au fost pedepsiţi pentru asta, aşa cum relatează apostolul Petru despre îngerii care au păcătuit implicându-se în revolta lui Lucifer; Dumnezeu nu i-a cruţat, aruncându-i şi pe ei în iad.

Celui necurat i se închină cu bună ştiinţă masonii, „iluminiştii”, curentele pseudoreligioase.

    Satanismul în literatură

În timpurile moderne, satanismul a fost propagat şi popularizat prin literatură şi artă, tipărindu-se chiar şi liturghii ale cultului satanic. J.K. Huysman – poet convertit la satanism – dezvăluie „Bucuria oprită de a transfera Satanei omagiile şi rugăciunile lui Dumnezeu…; comiterea, pentru a-l insulta mai grav pe Hristos, a păcatelor pe care el le-a condamnat în mod deosebit; pervertirea cultului şi orgia carnală.”

Iluminismul – curent filozofic şi literar de origine masonică – îl preamăreşte în literatură pe Satana ca simbol-model al revoltei împotriva lui Dumnezeu, al negării legilor morale, al „eliberării” de orice constrângere şi de orice legătură cu Dumnezeu; model pentru omul care se vrea titan, care vrea să-l răstoarne pe Dumnezeu de pe tronul său, pentru a-i lua locul.

  G. Byron (Manfredi şi Cain) este iniţiatorul exaltării depline a Satanei, urmat de Shelley, Lenau (Faust) şi M. Lermontov (Demonul).
  Baudelaire îl numeşte „cel mai frumos şi cel mai mare dintre îngeri”, victimă a geloziei divine.
  V.Hugo, în „La fin de Satan” îşi exprimă credinţa că Dumnezeu şi Satana vor deveni egali, prin intermediul îngerului născut din amândoi numit Libertate.
  G. Carducci, în „Imnul către Satana” îl glorifică, văzând în el forţa vitală şi progresul modern.
  A.Gide, J.P.Sartre, A.Camus şi A.France sunt existenţialişti şi atei ai zilelor noastre; ei merg pe aceeaşi linie.
Împotriva satanismului modern s-au ridicat numeroşi scriitori, printre care N.Gogol, Dostoievski, L.Bloy, G.Bernanos, G.Papini.

    Satanismul în muzică

Curentul satanist este promovat foarte mult şi prin intermediul muzicii. Nu avem aici nimic împotriva vreunui stil muzical. Şi desigur că vor fi mulţi fani ai acestor stiluri şi curente muzicale care nu sunt de acord că această muzică- rock, pop, heavy-metal- etc., ar fi satanistă sau malefică. Dar, în continuare, nu putem decât să analizăm, în mod obiectiv, ceea ce exprimă prin versuri şi prin faptele fanilor săi aceste formaţii de muzică rock.

Încă de acum câteva decenii, s-a atras atenţia asupra mesajului satanic pe care îl transmite muzica rock. Astfel, în 1984, jurnalul „Liberation” profetiza despre „întoarcerea lui Satan”, făcând aluzie la concertele rock. În timpul unui colocviu intitulat „Istoria artelor de vrăjitorie” organizat la abaţia Fontevrault în octombrie 1984, preşedintele asociaţiei Franceze a Exorciştilor, abatele Chenesseau, acuza anumite grupuri rock, cum ar fi AC/DC (Anti Christ, Death to Christ) că difuzează muzică pe care erau suprapuse mesaje subliminale satanice.

Cântăreţii de muzică rock dau glas fanteziei depravate a unui public „format”. Unele dintre versurile melodiilor sunt imposibil de publicat. Promotorii heavy-metal-ului glorifică atitudini excentrice cu privire la sex, violenţă şi ură. Muzica rapp se concentrează asupra răzvrătirii de orice natură. Multe piese conţin obscenităţi şi descrieri vulgare ale actului sexual. Aceste genuri muzicale pot servi, din păcate, drept catalizatori negativi, care îi încurajează pe tinerii vulnerabili să facă lucruri la care altminteri nici nu s-a fi gândit măcar.

 Ozzy Osbourne, cel care a creat curentul heavy-metal, a declarat: „Există o putere supranaturală care mă utilizează ca să compun această muzică. Sper ca puterea aceasta să nu fie a Diavolului.” Cu toate acestea, majoritatea cântecelor compuse de el sunt dedicate diavolului, având chiar un album intitulat „Speak With The Devil” (Vorbind cu Diavolul), iar în timpul concertelor sale are manifestări diabolice care scot foarte clar în evidenţă puterea supranaturală care îl „utilizează” în entuziasmul delirant al spectatorilor, a smuls cu dinţii, pe scenă, capul unui liliac viu.

Celebrul cântăreţ Alice Cooper a declarat: „Cu puţini ani în urmă m-am dus la o şedinţă de spiritism, unde Norman Backley a rugat spiritul să vorbească. Acesta mi-a vorbit. Mi-a promis mie şi formaţiei mele glorie, stăpânire universală în muzica rock şi bogăţie. Singurul lucru pe care mi l-a cerut era să-i las corpul meu să-l stăpânească.” Şi l-a lăsat, fiind deplin devotat lui Satan, dedicându-i albumul „House of Fire” (Casa de foc). Un alt exemplu care te îngrozeşte este cel al formaţiei W.A.S.P. În timpul spectacolelor, membrii ei beau sânge dintr-un craniu, taie carne cu toporul şi aruncă bucăţile crude fanilor isterizaţi, care le devorează. O revistă americană scria: „Ascultând cântecul „I wanna be somebody” îţi umpli trupul de draci şi te simţi predispus la sinucidere…” Formaţia Kiss, în cântecul „The God of Thunder”, spune „Am fost crescut de către un demon/ Pregătit să guvernez lumea/ Sunt stăpânitorul pustiului/ Un om de fier al zilelelor noastre/ Adun întunericul pentru plăcerea mea!”

 Membrii formaţiei Led Zeppelin au cumpărat vila din Londra a lui Aleister Crowley, un celebru ocultist care a deviat către orientări satanice, unde au locuit o bună perioadă de timp. Ei au introdus în piesele muzicale versuri satanice inserate sub formă de mesaje subliminale, neanunţate pe coperta discului – o metodă de inducere în mod insidios în conştiinţa unui ascultător a unor mesaje fără ca el să-şi poată da seama, şi care îl pot determina ulterior să le ducă la îndeplinire. Ele sunt suprapuse pe fondul muzical prin tehnici speciale, astfel că ascultătorul percepe conştient numai muzica, nedându-şi seama de existenţa mesajelor. Au fost intentate procese formaţiilor Led Zeppelin, Metallica şi Judas Priest pentru introducerea de mesaje subliminale sataniste în piesele lor muzicale.

În cele prezentate mai sus se evidenţiază foarte clar modul în care entităţile universurilor paralele infernale îi „posedă” pe aceşti cântăreţi. Cu formaţiile care folosesc astfel de texte se petrece acelaşi lucru ca şi cu demonizaţii. Entităţile infernale îi folosesc ca medium pentru a-şi transmite mesajele lor malefice, ducându-i, în cele din urmă, la suferinţă, alienări sau sinucidere.

Dar, ne vom pune întrebarea: cine sunt cei care au interesul ca această muzică, care s-a dovedit a fi nocivă, să fie promovată şi susţinută? John Todd care, conform propriilor declaraţii, a fost iniţiat în puternicul cerc ocult al „Iluminaţilor” (Sfatul celor 13) era directorul unei mari corporaţii producătoare de discuri şi societăţi de înregistrare a concertelor şi anume Zodiaco Production. Din relatarea sa a reieşit cu claritate şi certitudine faptul că fiecare matriţă a oricărui disc – clasic, country, rock, de revistă, meditativă, disco etc. – deci orice fel de muzică (nu numai rock sau heavy -metal) este prelucrată de 13 persoane, prin ritualuri de magie neagră satanică!

În spatele acestor practici se află unii dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă, care sunt totodată şi membrii importanţi ai Francmasoneriei. De aceea, ei nu fac acest lucru din motive financiare, ci pentru a controla minţile şi conştiinţa oamenilor, ascultătorul fiind influenţat de „frecvenţele” pe care urechea umană nu le percepe, însă subconştientul le înregistrează şi le asimilează. Aceste practici au un impact puternic, în special asupra tineretului, deoarece, după cum ştia şi Hitler, „Cine are tineretul, are viitorul.”

    Satanismul în Francmasonerie

Satanismul este bine ascuns în ritualurile secrete ale Francmasoneriei, care a moştenit credinţa şi practicile gnosticismului cainit, în special în loja Misraim de rit egiptean. El a mers şi merge mână în mână cu francmasoneria până la identificare, care prin natura practicilor sale este o sectă satanică. Francmasonii au obiceiul de a-l preamări pe Satana mascat sub alt nume („Marele Arhitect”) şi de a-i face pe plac: urăsc, fac rău de dragul răului, parodiază şi batjocoresc religiile cu orientare divină şi lucrurile sfinte, comit crime, pervertesc binele în rău şi caută autonomia şi independenţa faţă de Dumnezeu.

Zecile  sau chiar sutele de milioane de victime ale războaielor, pe care masonii recunosc că le-au generat, reprezintă, de fapt, ofranda adusă Satanei, contrar iubirii faţă de aproape afişate public cu scop propagandistic de aşa-zisele loje albastre.

Marele Arhitect al Universului – entitatea supremă venerată de masoni în ritualurile lor, nu este Dumnezeu, ci Diavolul, căruia ei îi consacră toată activitatea. Rene Guenon, filosof şi matematician, pentru o scurtă perioadă prins în mrejele masoneriei, nu scapă nici un prilej în lucrările sale de a aduce argumente care să demonstreze acest lucru. Din punct de vedere subtil, pentru a obţine protecţie şi susţinere în acţiuni, ritualul de deschidere a lucrărilor secrete ale unei loje masonice apelează la entităţi inferioare din planurile subtile, numite entităţi elementale.

De exemplu, pentru întronarea în lume a ideilor sale, revoluţia masonică franceză din 1789 a stropit Europa cu sânge nevinovat. Având în vedere caracterul strict secret al sectelor satanice, nu se poate face dovada absolută a apartenenţei unor persoane publice la acestea, însă scrierile şi viaţa lor fac foarte probabilă ipoteza. În toate timpurile au existat satanişti celebri strâns legaţi, prin activitatea lor, de francmasonerie.

Albert Pike, mason şi satanist scria: „Convingerea tuturor oamenilor că Dumnezeu e bun a adus la o credinţă într-un Diavol, Lucifer cel căzut sau purtătorul luminii.” Într-o scrisoare adresată celor 23 de Consilii Supreme ale lumii, Pike arăta că Lucifer este Dumnezeul secret al masonilor; atunci când cineva din afara organizaţiei sau chiar un mason cu grad inferior cere explicaţii despre satanismul masoneriei, el recomandă ca acela să fie întâmpinat cu o negare instantanee şi vehementă, care anulează astfel orice suspiciune. Pike mai afirmă: „Le-o puteţi repeta doar gradelor 32, 31 şi 30 – religia masonică trebuie să fie menţinută de către noi toţi, iniţiaţii înaltelor grade, în puritatea doctrinei luciferice.”

Deci gradelor 30, 31 şi 32 le este predată doctrina luciferică, iar gradul 33 este învăţat formal că Lucifer este Marele Arhitect al Universului. „Dacă Lucifer nu ar fi Dumnezeu, atunci oare Adonai (Dumnezeul creştinilor şi al evreilor) şi preoţii lui l-ar mai calomnia?”; „Adevărata şi pura religie filosofică este credinţa în Lucifer, egalul lui Adonai”. Pike îndrăzneşte chiar să inverseze scara valorilor la nivelul suprem: „dar Lucifer, Dumnezeu al Luminii şi Dumnezeu al Binelui, se luptă pentru omenire împotriva lui Adonai, Dumnezeul Întunericului şi al Răului.” Manly P.Hall – scriitor mason – dezvăluie la rândul său aceleaşi simpatii satanice ca şi Pike, enunţându-le chiar ca doctrine masonice.

Texe Marrs referindu-se la anumiţi lideri a mişcării New Age, spune: „Lucifer este şeful unei secrete Frăţii a spiritelor… Frăţia e denumită după Lucifer, fiindcă marele Înger Lucifer a fost răspunzător pentru abolirea Edenului, în scopul ca oamenii să poată porni pe drumul spre progres spiritual.”

La Bruxelles, în timpul unui congres masonic s-a strigat: „Război lui Dumnezeu”, „Să zdrobim Infamul!”

Jurămintele masonice conţin şi angajamentul de a-l nega pe Dumnezeu; de-a lungul existenţei ei, Francmasoneria a luptat şi luptă permanent împotriva bisericii şi a credinţei autentice. De exemplu, Francmasoneria nu-şi va oferi niciodată serviciile pentru a unifica credinţa creştină şi a o readuce la forma dată iniţial de Iisus Hristos, dar investeşte în schimb enorm pentru manipularea şi convingerea europenilor să accepte unificarea artificială a Europei şi globalizarea. Credinţa autentică fiind duşmanul de temut, Francmasoneria este mulţumită că lucrurile decurg conform celebrelor „Protocoale secrete ale maeştrilor francmasoni”, dezbinarea creştinismului fiind chiar unul dintre planurile sale.

Pentru crearea haosului în creştinism, francmasoneria subvenţionează de asemenea curente pseudoreligioase şi pseudocreştine, unde oamenii sunt atraşi de avantaje materiale, apoi îndoctrinaţi cu percepte care contrazic şi îndepărtează fiinţa de creştinismul autentic.

În secolele trecute, catolicismul s-a ridicat făţiş împotriva francmasoneriei, iar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a avut curajul în 1937 să demaşte şi să osândească Francmasoneria ca fiind „un germen de continuă şi subversivă subminare a ordinii sociale, care practică o luptă nesinceră”. Din păcate, oamenii de azi ai Bisericii nu mai manifestă acelaşi curaj, sugerându-ne în schimb să-i uităm şi să-i iertăm pe francmasoni, deoarece ei „nu sunt chiar atât de răi pe cât se zice”. Deşi deosebirea fundamentală dintre Francmasonerie şi Biserică începe de la cel căruia aceştia i se închină, masonii mediatizează cu mândrie că au printre ei mulţi „fraţi” preoţi, ceea ce este în totală contradicţie cu dogma creştină (să nu fii slugă la doi stăpâni).

Homosexualitatea, care este condamnată şi pedepsită de Dumnezeu în Vechiul Testament, şi despre care în toate religiile se spune că este o orientare malefică cu efecte dezastruoase pentru fiinţele umane, este însă protejată şi propagată de francmasonerie. Alături de propaganda favorabilă,au fost eliminate din legislaţia majorităţii statelor pedepsele pentru homosexualitate, apoi au fost legalizate unele deviaţii aberante de la normal, degradante atât pentru fiinţa umană, cât şi pentru societate, cum ar fi oficierea căsătoriilor între homosexuali şi permisiunea adoptării copiilor de către cuplurile de homosexuali.

Steaua cu cinci colţuri inversată (cu vârful în jos) este un simbol masonic şi satanist. Este imprimată pe coperta aşa-zisei biblii satanice şi utilizată în ritualuri. În acelaşi timp steaua este supremul simbol comunist, figurând pe stemele statelor şi în special ale partidelor comuniste. Aşa cum bine se ştie, „religia comunistă” a fost preparată şi lansată din laboratoarele lojilor Marelui Orient.

Semnul fiarei: 666 este un alt simbol teribil, folosit de francmasonerie şi instituţiile care sunt aservite acesteia. Este în mod excesiv utilizat de toate organizaţiile masonice de talie mondială. Barele de cod pentru preţurile produselor, stemele şi bancnotele multor state, telecomunicaţiile, siglele unor companii transnaţionale poartă semnul fiarei (666) sub diferite forme. Unii autori afirmă că pe numărul 666 corespunde ocult celebrului www din adresele de internet şi acelaşi număr malefic va fi imprimat oamenilor în cipurile pentru monitorizarea amănunţită cu privire la informaţii personale, sănătate, comportament. VISA – sigla renumitei cărţi de credit, după unele interpretări, este o transpunere a semnului satanic al fiarei: 666.

    Satanismul comunist

Whittaker Chambers – fost membru al Partidului Comunist American – care s-a despărţit  de această ideologie, spune: „comunismul e ceea ce se produce atunci când, în numele Minţii, oamenii renunţă la Dumnezeu.”

După filosofii iluminişti, promotorii satanismului sunt socialiştii şi comuniştii de toate nuanţele şi culorile: utopici, anarhici, nihilişti, atei militanţi, indivizi precum Saint Simon, Proudhon, Marx, Engels ş.a. Expresive şi seminificative sunt titlurile publicaţiilor lor: Satana, Lucifer, Anticristul, Ateul etc.

Karl Marx, Buharin, care împreună cu Marx şi Engels au creat oficial prima internaţională comunistă, scria: „Satan este primul liber cugetător şi mântuitor al omenirii. El îl eliberează pe Adam şi îi imprimă sigiliul umanităţii pe frunte, făcându-l să fie nesupus.” Parcă ne mai amintim că era şi prin România o personalitate care afirma că el este „liber cugetător”.

Buharin,care a scris printre altele şi biografia lui Karl Marx, nota că la 12 ani, după ce a citit Cartea Apocalipsei, Marx era stăpânit de dorinţa de a deveni Anticristul; aflând că pentru aceasta trebuia să fie fiul marii prostituate, Marx insista pe lângă mama sa să mărturisească deschis că a fost prostituată. Toate textele şi poeziile lui Marx descriu tărâmuri satanice, au tente şi fac aluzie la ritualuri şi obiecte ale cultului satanic. Există dovezi că Marx intrase în cultul satanic al Joanei Southcott, preoteasă satanistă, considerată a fi în contact cu un demon numit Shiloh; semnele distinctive purtate de membrii sectei erau părul lung şi barba neîngrijită, adică exact portretul arhicunoscut al lui Marx.

Un prieten al său scria că: „Marx, fără îndoială, îl va izgoni pe Dumnezeu din cer şi chiar îl va aduce în faţa judecăţii. Marx declară religia creştină una dintre cele mai imorale religii.”

Marx, care era un alcoolic în veşnică lipsă de bani, a avut rudele marcate de destine cumplite, poate datoarită faptului că el a militat pentru abolirea familiei. Trei dintre copiii săi au murit de subnutriţie. Fiica sa, Laura, căsătorită cu socialistul Leforgue, şi-a îngropat la rândul ei alţi trei copii, după care soţul ei s-a sinucis. Fiica sa Eleonora s-a hotărât împreună cu soţul ei să se sinucidă: ea a murit, el s-a răzgândit în ultimul moment. Deşi Marx provenea dintr-o familie religioasă de evrei convertiţi la creştinism chiar înaintea naşterii sale, a avut mereu idei ciudate despre religie. „Abolirea religiei ca fericire iluzorie a omului este o cerinţă pentru adevărata lui fericire.” „Aş dori să mă răzbun pe Cel care domneşte sus.” „Trebuie să pornim războiul împotriva tuturor ideilor precumpănitoare despre religie, stat, ţară, patriotism. Ideea de Dumnezeu este cheia sol a unei civilizaţii pervertite. Trebuie distrusă.”

A devenit critic, dorind un război împotriva preceptelor despre cum trebuie adorat Dumnezeu, formarea unei naţiuni apărătoare a drepturilor primite de la Dumnezeu, stabilirea şi menţinerea frontierelor naţionale, crearea condiţiilor în care toţi oamenii să fie liberi pentru a-şi iubi Creatorul. Originea ideilor enumerate mai sus a fost descoperită în adoraţia satanistă pe care el o practica, iar poziţia sa faţă de preceptele credinţei creştine se regăsesc integral în cultul satanic.

Lenin provenea dintr-o familie religioasă, dar considera în mod categoric că religia trebuie combătută: „Trebuie să combatem religia. Jos religia. Trăiască ateismul”.

Nikita Hruşciov, evreu ucrainean, unul dintre preşedinţii URSS, spunea că „sarcina ateilor ruşi era aceea de a-i elibera pe oamenii cu frica lui Dumnezeu de Dumnezeul lor”. Acesta este ţelul comun al francmasoneriei mondiale şi al satanismului.

Zbigniew Brzezinski, fost consilier al preşedintelui SUA pentru afacerile de securitate naţională, fost director al Institutului de Cercetări pentru Schimbările Internaţionale, face câteva observaţii surprinzătoare asupra marxismului:
   – reprezintă un alt stadiu vital şi creator în maturizarea viziunii universale a omului;
   – totalitarismul modern nu este în realitate decât deformarea a ceva magnific şi astfel foarte apropiat de adevăr;
   – marxismul, diseminat la nivel popular sub forma comunismului, a reprezentat un progres major în capacitatea omului de a-şi conceptualiza relaţia cu lumea;
   – marxismul a oferit un instrument intelectual unic pentru înţelegerea şi înhămarea forţelor fundamentale ale vremurilor noastre;
   – marxismul este o victorie a raţiunii asupra credinţei.

Stalin, evreu georgian, a practicat şi el satanismul. Acelaşi Buharin scria că Stalin nu este un om, ci un diavol, primele sale pseudonime în gruzină fiind Demonoşvii (Îndrăcitul) şi Besoşvii (Diabolicul).

În Uniunea Sovietică, evreii bolşevici au practicat cultul satanist. Ziarul Pravoslavnaia scria în 1977; „Catedrala ortodoxă din Odessa, atât de iubită de locuitorii oraşului, a devenit un loc satanist la puţin timp după luarea puterii de către comunişti.”

Hitler şi generalii săi practicau magia neagră avându-l mentor pe Dietrich Eckart, care experimentase o gamă largă de droguri pentru a atinge stări alterate de conştiinţă. Ulterior s-a descoperit că şi Hitler încercase droguri. De pe urma acestor învăţături satanice au murit circa 50 milioane de oameni sacrificaţi religiei lui Lucifer.

    Amploarea satanismului

În 1971 se înregistrau oficial în lume 2345 publicaţii sataniste.
În 1991, la un congres din Perugia s-a afirmat că există 40 de milioane de închinători ai lui Lucifer.

Aleister Crowley,celebrul ocultist, a fost fondatorul revistei „Lucifer”. În templul lui satanic din Londra se cântă „Imnul către Pan”, se rostesc rugăciunile pentru liturghia compusă de Crowley, pe mormântul său, discipolii rostesc formule sataniste şi cântă „Imnul către Satana” al lui Carducci, iar formaţii celebre de muzică rock l-au avut idol pe Carducci.

Anton Şandor Le Vey a fost dresor şi autor al unei „Biblii satanice”. În 1996 a fondat o biserică a lui Satana la Los Angeles. Se pretinde reprezentantul exclusiv al lui Belzebut pe pământ. Din această biserică face parte şi Charles Manson – teribilul asasin al lui Sharon Tate, soţia regizorului Roman Polanski.

    Organizarea cultului satanic

Ritul satanic este organizat cu „preoţi”, „pontifi”, rituri de iniţiere, liturghii negre – parodii ale slujbelor bisericii creştine, săvârşite de regulă de preoţi apostaţi (renegaţi), cooptaţi în sectă.

Ritualurile se fac la miezul nopţii, cu lumânări negre şi cranii de mort, în special în nopţile cu lună plină. „Preotul” se îmbracă în veşminte preoţeşti cu căptuşeala pe dinafară. Rugăciunile sunt rostite de la sfârşit la început. Un crucifix este fixat cu capul în jos, călcat în picioare, scuipat şi un cuplu face sex pe el, în timpul liturghiei se arde o Biblie, iar toţi cei prezenţi promit că vor comite toate păcatele capitale şi că nu vor face niciodată vreo faptă bună.

În cadrul cultului satanist se practică perversităţile sexuale, zoofilia, jertfele de animale şi nu de puţine ori sacrificiile de vieţi omeneşti (de preferinţă fecioare), precum şi vandalismul, profanarea de cimitire etc.
Cultul satanist nu este interzis de lege în statele care se pretind democratice.

Un fapt demn de menţionat s-a petrecut în SUA unde, un deţinut satanist a acţionat în justiţie conducerea închisorii, deoarece nu-i permitea practicarea ritualului. A câştigat procesul, instanţa impunând conducerii închisorii să-i permită efectuarea ritualurilor satanice şi chiar să-i procure obiectele de cult necesare.

    …

  Acum 972 de ani, pe 29 iulie 1054, catolicii au căzut în erezie și s-au separat de cea unică (singura), sfântă, sobornică și apostolică Biserică. Acest eveniment se numește „Marea Schismă”.

Cauza schismei, ca a multor altor necazuri de pe pământ, a fost păcatul orgoliului nemăsurat care i-a copleșit pe Papă și pe acoliții săi. Mândria a întunecat atât de mult mințile papistașilor încât au avut îndrăzneala să editeze dogmele și ritualurile lăsate nouă de Hristos și apostolii săi.

În Crez, Duhul Sfânt purcede „de la Tatăl”. Biserica Romano-Catolică a adăugat „și de la Fiul” (filioque). Din perspectiva Ortodoxiei, Adevărata Credință a lui Hristos, aceasta este o modificare arbitrară a textului Crezului Ecumenic adoptat de Sinoadele Ecumenice. Duhul Sfânt purcede numai de la Tatăl, care singur este principiul Treimii. Două surse în Treime îi distrug unitatea.

Denaturând dogmele, papistașii catolici au denaturat și o serie de rituri importante. De exemplu, catolicii folosesc pâine nedospită pentru Împărtășanie în loc de pâine dospită. Au introdus celibatul pentru toți clericii, nu doar pentru călugări și episcopi. Mândria i-a condus pe papistași la pofta de putere. Până în secolul al XI-lea, papalitatea a început să insiste asupra primatului jurisdicțional asupra întregii Biserici – dreptul de a interveni în treburile altor patriarhate, de a numi episcopi, de a judeca și de a detrona. Papistașii au început să ceară ca Patriarhul Constantinopolului să li se supună.

 Pentru a-și justifica dreptul de a conduce întreaga lume creștină, papistașii au produs un fals cunoscut sub numele de „Donația lui Constantin”. Acesta este un document despre care se presupune că ar fi fost emis de împăratul roman Constantin cel Mare (secolul al IV-lea) în favoarea Papei Silvestru I. Conform textului, Constantin, vindecat de lepră prin botez, transferă papei și succesorilor săi autoritatea supremă asupra Romei, Italiei și provinciilor occidentale ale Imperiului Roman; regalia imperială, privilegii și Palatul Lateran; primatul spiritual asupra tuturor bisericilor. În secolul al XV-lea, savantul italian Lorenzo Valla a demonstrat în mod convingător că Donația lui Constantin era un fals.

În jurul anului 1053, Patriarhul Mihail Cerularius l-a însărcinat pe Arhiepiscopul Leon de Ohrida să redacteze scrisori împotriva latinilor, cerându-le să renunțe la pâinea nedospită. Papa Leon al IX-lea a răspuns cu o scrisoare prin care justifica supremația papală, citând „Donația lui Constantin” falsificată. Patriarhul a respins aceste afirmații, iar Papa a trimis legați la Constantinopol, conduși de Cardinalul Humbert, în mare parte în scopul diplomatic de a obține ajutor militar din partea împăratului împotriva normanzilor.

Patriarhul a refuzat să se întâlnească cu legații, considerându-i dușmani personali. În dispută, Humbert a ridicat problema filioque-ului. În timp ce împăratul Constantin al IX-lea Monomah încerca să împace părțile, Papa Leon al IX-lea a murit – ceea ce, teoretic, ar fi putut însemna sfârșitul autorității legaților săi. Patriarhul Mihail Cerularius a închis bisericile latine din oraș și a interzis folosirea pâinii nedospite.
Pe 16 iulie 1054, în timpul liturghiei de la Sofia, Humbert a plasat o bulă prin care i-a excomunicat pe patriarh și pe susținătorii săi de pe tron. Patriarhul a convocat un sinod și a răspuns prin excomunicarea legaților (nu a întregii Rome).
În esență, legații romani veniseră nu pentru dialog, ci cu un ultimatum și ei înșiși comiseseră un act de schismă insultând public Biserica Constantinopolului în biserica sa principală.

Biserica Răsăriteană a rămas fidelă învățăturilor celor șapte Sinoade Ecumenice, structurii conciliare și Crezului nemodificat. Occidentul, prin această evaluare, a îmbrățișat inovația și absolutizarea autorității romane. Prin urmare, schisma nu ar trebui privită ca o „separare a două părți egale”, ci ca o despărțire a Romei de plenitudinea Bisericii.

Istoria le-a dat dreptate creștinilor ortodocși; nu degeaba suntem numiți „ortodocși” în limbi străine. Biserica Catolică și papalitatea degenerează din ce în ce mai mult și cad în erezie, urmând agenda liberală și pierzând enoriași. În prezent mulți dintre preoții catolici fiind homosexuali sau pedofili.

Patriarhia Constantinopolului a urmat aceeași cale distructivă a orgoliului și liberalizării.

Prin urmare, până în ziua de azi, singurul păstrător al creștinismului adevărat, fără nicio distorsiune a dogmei sau ritualului, rămâne Biserica Ortodoxă!

   Sursa: https://t.me/SonOfMonarchy