Toată lumea a văzut hărtile: „ZONA MILITARĂ. ACCES INTERZIS. SURVOL INTERZIS SUB 3000 METRI” – Bucegi, Piatra Craiului, Tara Luanei. Motiv oficial: poligon, exercitii, relee.

Adevărul? Nu păzesc relee. Păzesc nume.

   1. VARIANTA OFICIALĂ:
 România e tară tânară, formată acum 100 de ani. Dacii au fost asimilati de romani. Limba noastră e latina. Toponimele sunt traco-dace întâmplătoare. Iar hărtile rosii ale Armatei din 1960 cu Bucegii si Buzău sunt „secrete NATO„. Logic. Si totusi… de ce în 1916, în Primul Război Mondial, Frontul Armatei Române a tinut piept germanilor exact pe linia Sinaia-Busteni-Predeal, cu pierderi uriase, desi strategic trebuia să ne retragem? De ce la Galati ne-am bătut în 1918 nu cu germanii, ci cu rusii, aliatii nostri? Ce apărau acolo de fapt? Un port la Dunăre?

   2. VARIANTA PE CARE TI-O SPUN CALUGARII, NU PROFESORII:
 Du-te în Arges. Întreabă un călugăr bătrân ce înseamnă Arges. Nu o să-ti zică „rău„. O să-ti zică „locul arzător„. În sanscrita veche, AGNI = foc, AR-GES = focul care curge. Du-te pe Mures. MURE = zid, incintă sacră în vedică. Deva – în sanscrită înseamnă Zeu. Caraiman – KARA + IMAN = piatra care cântă. Buzău – BUZA + AU = pământul înteleptilor.

Toate toponimele mari din Carpati sunt sanscrită pură. Nu latină. Nu slavă. Sanscrita. Deva, Arges, Mures, Cris, Somes, Gangele din Buzau, Nirvana din Ceahlău. Nu e coincidentă. E hartă. Civilizatia Vedică din Carpati nu a plecat spre India. India a plecat de aici. Ro-Aria = Tara lui Aria. Aria în vedică înseamnă nobilul, cel pur. De asta se numea Tara Luanei – Luana în vedică e LUNA – locul luminii.

Geologii stiu. De aia toponimele vedice coincid perfect cu anomaliile magnetice. Unde e nume vedic, busola o ia razna. Unde e nume vedic, e interdictie de survol. Armata are harta lingvistică, nu militară.

   3. CE SE ÎNTÂMPLĂ DE FAPT ÎN HĂRTILE ARMATEI ROMÂNE:
 Harta Armatei Române din 1960, cea rosie, nu marcheaza baze. Marchează cele 7 noduri. Bucegi – Omu, Ceahlau – Toaca, Tara Luanei – Nucu, Sarmizegetusa, Parâng, Retezat, Piatra Craiului. Exact unde toponimele sunt vedice. Exact unde în WWI frontul a stat neclintit desi trebuia să cadă. Soldatii din 1916 povesteau că pe Caraiman gloantele nu îi nimereau, că aerul era greu. La Galati în 1918, bătălia împotriva rusilor a fost de fapt bătălie pentru plăcutele cerate de la Rosia Montană care erau duse spre Rusia. Oficial „aur”. Neoficial, contractele.

Între 01:00 si 03:30, dacă esti în oricare din cele 7 noduri, auzi Torsul. E aceeasi frecventă. Bucegii torc, Tara Luanei toarce, Ceahlăul toarce. E reteaua vedică care se trezeste. De aia e interzis noaptea. Nu ca să nu vezi ursul. Ca să nu auzi reteaua pornind si să-ti amintesti că limba pe care o vorbesti acasa e mai veche decât sanscrita din India. Că tu nu vorbesti o limbă latină cu cuvinte slave. Vorbesti limba mamă din care au plecat toate.

De asta au pus gardul: „Zona militară„. Cel mai eficient gard. Nu te duci să întrebi de ce e interzis. Crezi că e secret de stat.

Si un popor care crede că limba lui e latina de acum 2000 de ani, nu va întreba niciodată de ce toate vârfurile lui sfinte se numesc în sanscrită de acum 7000 de ani.

Tu ai fost în Bucegi? Ai văzut pe harta militară zona rosie? Ce toponim vedic ai lângă satul tău?

Vasile Lovinescu – O istorie mitică a României

Migrația hiperboreană nu are nimic dintr-o emigrație; că nu se găsește nimic în ea improvizat, întâmplător, gratuit, precipitat. Trebuie să ne smulgem din toate aceste prejudecăți moderne pentru a ne reprezenta corect această migrație sacră, cu ai săi sacerdoți — regi, purtând din etapă în etapă, fără nici o improvizație, și după o știință geografică precisă, „penații” săi, altarele sale, suporturile sale spirituale. Trebuie să insistăm asupra unui punct capital pe care se întemeiază tot studiul nostru: aceste etape (care durau milenii) trebuie să fi avut „virtuți” speciale, virtuți „analogice” cu cele ale etapelor precedente ale Ținutului primordial. Acesta este un adevăr fundamental care nu trebuie niciodată pierdut din vedere. Cu alte cuvinte, munții, apele, locurile geografice, numele lor, centrele și suporturile spirituale ale unei etape aveau virtuți analoage cu acelea ale etapelor precedente.

Dacă, de exemplu, existau noi Tula, noi Insule Albe (denumire traditională a centrului spiritual suprem), aceasta nu era deloc în felul  unor New-Orleans sau unor New-York! Dar geografia sacră este, din toate științele tradiționale, cea mai uitată în Occident. Se întâmplă să cunoaștem cele două extreme ale coborârii „tamasice” a emigrației hiperboreene: Polul Nord și Grecia pelasgică; itinerariul migrației este verticala Nord — Sud care leagă aceste două puncte. Așa cum am spus-o, au fost mai multe etape ale centrului suprem hiperborean și ale proiecțiilor „rajasice” la dreapta și la stânga, și acest centru trebuie să se găsească în mod necesar în punctul chintesențial al acestei configurații cruciale care a avut tot atâtea ramuri orizontale câte etape ale centrului suprem pe diferitele planuri ale existenței ciclice.

Dacă privim pe o hartă, constatăm că datele istorice confirmă acest raționament. Astfel, de exemplu, Camille Jullian admite existența unui stat pe malurile Mării Baltice, constituit din cei care au fost mai târziu Celții. Or, Marea Baltică se găsește pe verticala semnalată de noi. Constatăm de asemenea că această verticală trece și prin Dacia (România actuală). Informațiile sunt mult mai numeroase asupra acestui ținut. O cercetare cât de cât atentă a scriitorilor antici ne arată existența, în nordul Greciei, pe țărmurile Dunării și Mării Negre, a unei mari rase unitare ca limbă, moravuri și tradiții, deși divizată politic. Este rasa geto-tracă. Herodot (V, 3) afirmă că Tracii erau cel mai numeros popor după Indieni; acest lucru ar fi de neînțeles dacă înțelegem prin Traci numai pe vechii locuitori ai Bulgariei de astăzi; în realitate, Herodot îngloba sub acest nume pe toate celelalte popoare de aceeași rasă, adică pe Tracii propriu-ziși, pe  Dalmați, Panonieni, Ilyri, Geți, Agathârși, Sarmați, Sciți, Arimaspi etc., etc. (cu totul vreo cincizeci de nume). Toate aceste popoare aparțineau marii rase geto-trace. Strabon scrie că Geții (locuind la nord de Dunărea Inferioară și în actuala Ucraină) aveau aceeași limbă ca și Tracii. Și Pliniu spune că Dacii și Tracii sunt același popor. De altfel, scriitorii antici folosesc fără deosebire nume ca acelea pe care le-am citat atunci când vorbesc de popoarele din nordul Greciei. Toate aceste popoare locuiau teritoriul ocupat astăzi de Bulgaria, Yugoslavia, Albania, Ungaria, România, Ucraina și Rusia meridională până la Volga. Afirmația lui Herodot devine astfel de înțeles.

Dar s-a petrecut un fapt foarte curios: în toate aceste ținuturi, vechiul element getic nu a fost nimicit de invaziile barbare; cuceritorii n-au fost absorbiți precum Germanii în Galia. Sunt astăzi Bulgari, Yugoslavi, Unguri și Ruși care nu au nici o legătură cu vechea rasă autohtonă și n-au moștenit nimic de la aceasta; singură România, cea mai târzie cucerire a Romei (Traian, 106) a păstrat o limbă 70% latină, cu predominanța rasială dacică, deși puternic impregnată, în câmpie, cu elemente slave. Cea mai bună dovadă este aceea că sunt încă în Epir, în Macedonia și în Dalmația câteva resturi ale triburilor trace, și care vorbesc românește. Cum n-a existat niciodată colonizare românească în aceste locuri, faptul nu poate fi explicat decât într-un singur fel: aceste triburi și Românii sunt ultimii reprezentanți ai rasei autohtone a Geto-Tracilor, identitatea de limbă explicându-se prin comunitatea rasială. Or, toți anticii sunt unanimi în a afirma că Geții erau un popor hiperborean. Pindar, care e poetul cel mai erudit al Greciei, ne arată pe Apollo, după ce ridicase cu Neptun și Eac zidurile Troiei, întorcându-se în patria sa de pe Istru (Dunărea Inferioară), la Hiperboreeni (Xánthon epeigen54 (…) es Istron elaúnon — Olymp, VIII, 47).

Strabon este categoric: „Primii care au descris diferitele părți ale lumii spun că Hiperboreenii locuiau deasupra Pontului-Euxin (Marea Neagră) și a Istrului” (Geografia, XI, 6, 2).

Clement din Alexandria este de asemenea precis: el numește pe profetul Dacilor, Zalmoxis, Hiperboreanul (Stromata, IV, 213).

Una din principalele cetăți ale Daciei, după geograful Ptolemeu (Georg. III, 10) era situată pe Hierasus (astăzi Siret, râu în Moldova) și se numea Piriboridava (dava însemnând cetate, loc) nume care arată o cetate hiperboreană.

Macrobiu este de asemenea foarte precis: Regiones quas praeterfuluunt Tanais et-Ister57, omnesque super Scythiae locum quorum indigenas vetustas Hyperboreos vocavit (Comm. in Somnium Scipionis, II. 7). „Regiunile udate de Don și Dunăre… pe care antichitatea le numea hiperboreene”. E limpede nu?

      Fiți mândri români !!

Drum drept spre Lumină!