Pentru a face şi mai multă lumină, vom interpreta câteva pasaje din Biblie, care arată că însuşi Iisus cunoştea şi accepta reîncarnarea.

În religia creştină se spune că omul nu trăieşte decât o viaţă. Citind Evangheliile nu veţi găsi nicăieri cuvântul „reîncarnare”. Însă aceasta se datorează faptului că în anul 553, cel de-al cincilea conciliu ecumenic de la Niceea a hotărât eliminarea din Biblie a tuturor menţiunilor referitoare la reîncarnare. Cu toate acestea, există încă unele pasaje care nu pot fi înţelese altfel decât dacă admitem reîncarnarea.

Într-o zi, Iisus îşi întreabă discipolii: „Da’ voi cine credeţi că sunt?” Iată ce răspund ei: „Unii spun că tu eşti Ioan Botezătorul, alţii că tu eşti Ilie, ceilalţi că tu eşti Ieremia sau unul dintre prooroci”. Prin răspunsul dat, în care se afirmă că cineva este unul sau altul care este mort de mult, se subînţelege ideea reîncarnării.

Altă dată, când Iisus şi discipolii săi întâlnesc un orb din naştere, discipolii întreabă: „Învăţătorule, cine a păcătuit: acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?” Cum ar putea fi pusă această întrebare dacă nu s-ar crede în reîncarnare? Când ar fi putut păcătui acel orb, în pântecul mamei sale? Deci, această întrebare presupune credinţa în existenţa unei vieţi anterioare. Discipolii au întrebat pentru că ştiau că un om nu se poate naşte orb fără motiv sau numai pentru că lui Dumnezeu i-ar place să-l facă orb, cum îşi închipuie unii. Iisus le-a dat următorul răspuns: “…. nu pentru că el sau părinţii lui au păcătuit, ci pentru ca opera lui Dumnezeu să se manifeste în el, adică pentru ca, trecând pe aici, să-l vindec şi poporul să creadă în mine”. Aşa cum unii iniţiaţi explică textele biblice, oamenii primesc suferinţe pentru două motive: ori pentru că au păcătuit şi suportă consecinţele greşelilor lor, sau, fără să fi săvârşit ei înşişi greşeli, iau asupra lor karma altora, sacrificându-se pentru a putea evolua mai rapid. Dar există şi o a treia categorie, a fiinţelor care s-au desăvârşit din punct de vedere spiritual, care sunt complet libere şi nu mai au nicio obligaţie de a reveni pe Pământ. Aceste fiinţe eliberate de şirul încarnărilor succesive, coboară în lumea fizică prin propria lor voinţă, adesea acceptând să suporte orice boală, suferinţă sau infirmitate şi chiar să fie martirizate pentru a-i ajuta pe oameni.

Iată un alt pasaj semnificativ. „După ce Iisus află că Ioan a fost predat, s-a retras în Galileea.” După câtva timp, Ioan a fost decapitat din ordinul lui Irod. Discipolii l-au întrebat pe Iisus: „Pentru ce zic cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?” Iar Iisus le-a răspuns: „Ilie într-adevăr va veni şi va aşeza la loc toate. Eu însă vă spun vouă ca Ilie a venit, dar ei nu l-au recunoscut şi au făcut cu el ce au voit”. Atunci au înţeles ucenicii că Iisus le-a vorbit de Ioan Botezătorul. Deci, este limpede că Ioan Botezătorul era reîncarnarea lui Ilie. De altfel, Evanghelia menţionează şi că atunci când un înger s-a arătat lui Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, pentru a-l anunţa că soţia lui, Elisabeta, va da naştere unui fiu, el i-a spus: „Va merge înaintea lui Dumnezeu cu spiritul şi puterea lui Ilie”.

Să căutăm acum în viaţa lui Ilie şi să vedem ce a făcut el pentru a fi decapitat când s-a reîncarnat mai târziu, în persoana lui Ioan Botezătorul. Povestea este foarte interesantă. Ilie trăia în timpul regelui Ahab – rege care se căsătorise cu Izabela, fiica regelui Sidonului şi din cauza ei, se închina lui Baal. Ilie s-a dus în faţa regelui Ahab pentru a-i reproşa infidelitatea faţă de Dumnezeul Israelului spunându-i: „Nu va cădea în aceşti ani nici rouă, nici ploaie, decât numai când voi zice eu”. Apoi el pleacă, şi din ordinul lui Dumnezeu se ascunde în munţi pentru a scăpa de regele care îl căuta. După 3 ani, seceta făcuse mari ravagii în toată ţara, poporul suferea de foame şi Dumnezeu l-a trimis pe Ilie să se prezinte din nou în faţa lui Ahab. De îndată ce-l văzu, regele îi reproşă cu violenţă că el ar fi cauza acestei secete. „Nu, zise profetul, tu eşti cauza pentru că ai părăsit poruncile Domnului şi mergeţi după baali. Acum vom vedea cine este adevăratul Dumnezeu. Adună-i pe toţi proorocii lui Baal pe muntele Carmel…”

Toţi proorocii fură adunaţi şi începură să facă invocaţii către Baal, practicând chiar magia pentru a face să cadă focul pe altar. Dar nimic nu se produse. Acum era rândul lui Ilie să-l invoce pe Dumnezeu: „Doamne Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi lui Israel, să cunoască astăzi poporul acesta că tu singur eşti Dumnezeu în Israel şi că eu sunt robul tău şi că am făcut toate acestea prin cuvântul Tău”. Şi s-a pogorât puternic focul din cer. Tot poporul fu înfricoşat şi recunoscu că adevăratul Dumnezeu era Dumnezeul lui Ilie. În acest moment, Ilie, mândru de biruinţa sa a dat ordin ca cei 400 de profeţi ai lui Baal să fie conduşi în preajma unui pârâu şi să fie decapitaţi.

Iată de ce era de aşteptat ca, la rândul lui, să i se taie capul. Una din legile enunţate de Iisus sună astfel: „….cei ce vor scoate sabia, de sabie vor pieri”. Iată cum Ilie şi-a primit pedeapsa când a revenit pe Pământ în persoana lui Ioan Botezătorul. Iisus ştia cine este el şi ce-l aştepta, nu a făcut nimic pentru a-l salva pentru ca justiţia dumnezeiască era necesar să-şi urmeze cursul.

Multe nu au sens în religie şi nici în viaţă fără reîncarnare. Dacă veţi întreba preoţii: De ce unii sunt bogaţi, frumoşi, puternici şi alţii sunt bolnavi, urâţi, săraci?, ei vă vor răspunde că aceasta este voia Domnului. Uneori vă vor vorbi despre predestinare şi graţie, dar aceasta nu vă va lămuri cu nimic în plus. Însă Dumnezeu nu are capricii. El nu dă la unii totul şi la alţii nimic. Este cazul să înţelegem, acceptând reîncarnarea, că dacă suntem săraci, proști, nefericiţi este din vina noastră pentru că nu am ştiut să utilizăm tot ceea ce Dumnezeu ne-a dat la origine. Vom suferi numeroase reîncarnări pentru a ne îndrepta şi vom ajunge din nou să primim dragostea şi bogăţiile lui Dumnezeu. Biserica a aruncat toată responsabilitatea destinului nostru asupra lui Dumnezeu prin suprimarea credinţei în reîncarnare.

Până în secolul V, creştinii credeau în reîncarnare ca şi evreii, egiptenii, hinduşii, tibetanii ș.a. Părinţii Bisericii şi-au spus că această credinţă îi face pe oameni să tărăgăneze evoluţia spirituală, iar ei voiau să-i împingă să se perfecţioneze într-o singură viaţă, astfel că au suprimat credinţa în reîncarnare. De altfel, încetul cu încetul Biserica a inventat aspecte atât de oribile pentru a-i înspăimânta pe oameni, încât în Evul Mediu nu se mai credea decât în diavol, în infern şi în suferinţa veşnică. Biserica a suprimat deci credinţa în reîncarnare crezând că astfel îi va putea obliga pe oameni să evolueze spiritual mai repede, dar unii, nu numai că nu şi-au înteţit eforturile de a respecta legile dumnezeieşti şi a-l descoperi pe Dumnezeu, ci dimpotrivă, au devenit şi mai răi şi, pe deasupra, şi ignoranţi.

Pentru a crede în reîncarnare, unii aşteaptă ca Biserica să se pronunţe oficial. Dar când oare o va face? Sunt mulţi membri ai clerului care cred în reîncarnare, dar nu îndrăznesc să o spună. Dacă nu acceptaţi reîncarnarea, nu veţi avea niciodată o înţelegere a situaţiei voastre, a evenimentelor existenţei voastre şi nu veţi şti cum este bine să acţionaţi în vederea unei vieţi viitoare mult mai bune. Este necesar să cunoşti adevărul pentru a ajunge undeva. Credinţa în reîncarnare este unul dintre fundamentele moralei. Atât timp cât oamenii nu cunosc legea cauzei şi a efectului, nu înţeleg că faptele lor generează consecinţe care continuă să acţioneze de la o existenţă la alta.

Îndată ce se admite legea reîncarnării, oamenii încep să înţeleagă că fiecare eveniment din viaţă are raţiunea sa de a fi, fiindcă totul are o cauză mai mult sau mai puţin îndepărtată. Oamenii nu se vor mai revolta şi nu vor mai dori să-şi rezolve problemele prin ură şi violenţă. Când vom şti că tot ceea ce avem de îndurat este rezultatul unor greşeli trecute, vom accepta şi nu vom mai acuza pe alţii de nenorocirile noastre. Vom evita să comitem acte regretabile pentru că ştim că vom avea de suferit, şi ne vom strădui să ne construim un viitor luminos. În momentul în care cunoaştem legea reîncarnării, se clarifică foarte multe aspecte, înţelegem mult mai bine viaţa. Avem căldură sufletească şi suntem fericiţi la gândul că vom reuşi mai devreme sau mai târziu să atingem perfecţiunea la care aspirăm.

Aşadar, reîncarnarea reprezintă actul prin care un spirit omenesc revine din lumea astrală într-un nou trup, în circumstanţe corelate perfect cu stadiului său de dezvoltare. Spiritul îşi urmează astfel calea de evoluţie, servindu-se de respectiva formă fizică pentru a câştiga experienţă. Cu cât spiritul este mai evoluat, cu atât perioada de la moartea fizică şi până la următoarea reîncarnare este mai lungă, însă există şi cazuri de reîncarnări imediate. Dacă un spirit vrea să evolueze mai repede, atunci el se poate reîncarna mai repede. Marele scop al reîncarnării este evoluţia spiritului.

Reîncarnarea poate să se facă în trupuri de sex diferit, într-o viaţă fiind bărbat, într-o alta fiind femeie. În general, după 6-7 reîncarnări, trecem în trupuri fizice de sex opus. Locul unde ne naştem este determinat de legăturile karma-ice pe care le avem cu fiinţele care sunt acolo. Părinţii, familia, copiii ne sunt aleşi de spiritele superioare sau ni-i alegem singuri dacă avem nivelul de evoluţie necesar.

Putem clasa fiinţele în trei categorii din punct de vedere al reîncarnării:

• Prima categorie cuprinde creaturile pe care lipsa de lumină, de ştiinţă, de conştiinţă, de moralitate le împing spre comportamente rele şi deseori chiar spre crime. Ele încalcă legile dumnezeiești, prin urmare se încarcă cu datorii karma-ice grele, iar când se reîncarnează vin pe Pământ în condiţii care îi obligă să sufere pentru a plăti şi a repara ceea ce au făcut rău în trecut; de aceea, viaţa lor nu este deloc fericită.
• A doua categorie cuprinde fiinţe mai evoluate care urmăresc să dezvolte anumite calităţi şi virtuţi pentru a putea să se transforme în bine şi să se elibereze de ciclul renaşterilor succesive. Dar, prin eforturile unei singure încarnări, nu vor reuşi aceasta, de aceea ele vor fi nevoite să revină pentru a se desăvârşi. Ele vor fi plasate în condiţii din ce în ce mai bune, care le vor permite să aibă activităţi mai utile şi mai elevate. Deci, aceste fiinţe va fi necesar să revină în repetate rânduri până când vor reuşi să atingă eliberarea lor totală.
• În a treia categorie se găsesc fiinţe şi mai evoluate, care au revenit pe Pământ pentru a îndeplini anumite misiuni. Ele mai au foarte puţine aspecte de transformat, distingându-se în această viaţă prin virtuţi mari, o conştiinţă mult expansionată şi consacrându-şi timpul facerii de bine. Când aceste fiinţe părăsesc definitiv lumea fizică, ele şi-au încheiat misiunea şi nu sunt obligate să mai revină. Totuşi, unele dintre ele, în loc să rămână în această stare de beatitudine, de libertate infinită de care se bucură în sânul lui Dumnezeu, având o imensă compasiune pentru oameni, revin cu bună ştiinţă ca să-i ajute, acceptând chiar să fie martirizaţi.

Mulţi oameni vor să se elibereze de tot ceea ce îi constrânge, dar ei înţeleg greşit problema: fac totul pentru a scăpa de obligaţiile lor, de datoriile lor, pentru a rupe toate legăturile şi, astfel, ei se cred liberi.

Ei bine, eliberarea nu se poate obţine în felul acesta. Adevărata eliberare începe prin plata tuturor datoriilor karma-ice. Până ce acestea nu sunt compensate, nu se poate şterge trecutul, nu se poate anula întregul bagaj karma-ic. Cea mai bună metodă pentru a te elibera este calea iubirii, şi cea mai proastă alegere pe care omul o poate face, care îl înlănţuie din ce în ce mai mult, este egoismul, avariţia, şmecheria. Prin generozitate, sacrificiu de sine, bunătate, prin toate gesturile făcute pentru a dărui, lucrăm întotdeauna pentru eliberare. Iubirea, generozitatea, bunătatea, compasiunea, iertarea – care în realitate sunt Atribute dumnezeieşti – îi înscriu pe cei care le manifestă din plin prin fiinţa lor pe calea eliberării.

Unele divergențe dintre oameni au le bază tot reîncarnarea. Unii dintre noi înţelegem mai bine sau mai repede unele concepte sau idei, pentru că am mai avut contact cu respectivele informaţii şi în alte vieţi anterioare. De aceea, nu este cazul să ne batem capul cu cei care ne contrazic din principiu, fără să aibă argumente solide, căci ei au un spirit mai puţin evoluat şi nu-i putem convinge.

În sprijinul reîncarnării vine şi constatarea că geniile, în general, nu au dat naştere unor copii cu o inteligență similară, ci chiar dimpotrivă, unii dintre urmaşii lor au fost reduşi mintal. Unde este în acest caz informaţia ereditară, transmisă genetic?

Prin reîncarnare se poate explica şi frica abisală pe care o resimt unele persoane faţă de anumite elemente ale naturii. Sunt persoane care sunt cuprinse de o frică paralizantă faţă de a merge cu barca, sau faţă de foc, de tunete şi fulgere, de înălţime, de a zbura cu avionul, frică de a rămâne singure într-o pădure etc. Fiecare dintre aceste persoane este foarte posibil ca într-o altă încarnare să fi trăit un eveniment tragic legat de respectivul element, să fi murit într-un naufragiu, într-un incendiu sau în bezna nopţii etc.

O altă dovadă a reîncarnării este furnizată de amintirile foarte vii ale unor oameni despre fapte, împrejurări, localităţi, persoane din alte vieţi… Această reamintire poate fi naturală sau provocată prin anumite metode adecvate. Aceste persoane povestesc cu lux de amănunte despre locul unde au trăit, cum au murit, cu cine au fost căsătoriţi, câţi copii au avut, cum îi chema, unde sunt acum dacă mai trăiesc etc., toate acestea fiind confirmate de cercetări ulterioare.

Majoritatea oamenilor însă nu-şi amintesc nimic de vieţile lor anterioare. Această uitare este o lege pe care Dumnezeu a pus-o în viaţa omului, pentru ca acesta, de exemplu, să nu trăiască cu trauma de a şti că în viaţa trecută şi-a omorât copilul din viaţa actuală, el fiind acum aici pentru a echilibra prin iubire ceea ce a dezechilibrat atunci.

Când urâţi pe cineva, stabiliţi o legătură cu acea persoană, într-un mod asemănător ca atunci când iubiţi. Dacă detestaţi pe cineva, vă legaţi de el prin lanţuri solide, veţi continua să vă întâlniţi şi să aveţi de a face timp de secole, până când veţi armoniza acea relaţie. Oamenii îşi imaginează că ura rupe toate legăturile. Dimpotrivă, ura este o forţă care vă leagă de persoana pe care o urâţi. Iubirea, de asemenea, creează o legătură cu fiinţa pe care o iubim. Dar această legătură este evident diferită – este una nocivă în cazul urii. Iubirea vă va aduce un anumit gen de evenimente şi ura altele, dar ambele legături sunt sigure şi foarte puternice. Iubirea conduce la lumină, iar ura la întuneric. De aceea alegeți neîntârziat, de fiecare dată, iubirea.

Viaţa noastră în lumea fizică este atent pregătiră în dimensiunile universului astral în care ne aflăm înainte de a coborî pe pământ. Entităţi celeste superioare veghează şi sunt însărcinate cu pregătirea evenimentelor şi conjuncturilor în care fiinţele se vor încarna. Toate necesităţile oamenilor sunt prevăzute, totul este pregătit pentru existenţa lor, deşi cei mai mulţi oameni îşi imaginează că evenimentele din viaţa lor se desfășoară aşa, din întâmplare. Există un fel de „memorie cosmică” care deţine toate informaţiile asupra trecutului tuturor fiinţelor umane, şi pe baza acestora se hotărăşte ca fiecare să se nască într-o anumită țară, într-un anumit an etc. Totul se produce exact la data fixată, conform predispoziţiilor fiecărei fiinţe umane. Omenii îşi imaginează că diferitele evenimente sunt rodul întâmplării, dar în realitate ele sunt consecinţe ale acţiunilor lor trecute, care se manifestă la momentul potrivit.

Dacă o anumită fiinţă este necesar să se încarneze într-o anumită epocă, se determină cu precizie, de către anumite entităţi celeste, poziţia planetelor, semnul zodiacal, ascendentul potrivit cu bagajul său karma-ic şi copilul se va naşte exact în acel moment. Tema sa astrală natală corespunde în mod precis cu ceea ce a făcut în alte încarnări, cu tendinţele sale profunde, precum şi cu lecţiile de viaţă pe care este necesar să le asimileze. Deşi poate să pară un determinism rigid, fiinţa umană este totodată înzestrată cu liber arbitru prin care poate alege complet liber cum anume să acţioneze, ceea ce o face să rupă lanţurile karma-ice. Fiinţa îşi poate ameliora sau chiar transforma radical destinul, viaţa, prin alegerile înţelepte, prin faptele bune, dumnezeiesc integrate pe care la face, evoluând astfel din punct de vedere spiritual într-un ritm rapid.

Iată de ce este bine atrageți armonia, să o asimilați, să fiți în armonie cu totul, cu planeta, cu universul, căci dacă nu sunteţi într-o perfectă armonie, va fi întotdeauna cineva sau ceva care vă va tulbura. Este deci necesar să facem toate eforturile de care este nevoie pentru a ne rezolva toate problemele şi neînţelegerile. După cum se spune: „Înainte ca soarele să se culce, împacă-te cu fratele tău”; înainte ca soarele să se culce înseamnă atât în fiecare seară cât şi înainte de sfârşitul acestei încarnări, pentru că după aceea va fi foarte greu de a mai repara ceva. Deci, în această viaţă găsiţi persoanele pe care le-aţi lezat, puneţi-vă de acord cu ele, împăcați-vă cu ele, iertaţi, cereţi-vă iertare şi trăiţi în pace. Fiecare gând, sentiment sau act nefast este întotdeauna dăunător; chiar dacă noi nu vedem nimic, energiile lor specifice nefaste se deplasează, găsesc destinatarul şi îl pot afecta dacă este vulnerabil la acele energii, dar cu siguranţă îl afectează în rău pe cel care le emite. Iar într-o zi, la momentul potrivit, va fi nevoie să plătiţi pentru răul făcut.

Înainte de a coborî pe Pământ avem posibilitatea de a ameliora unele aspecte cu consimţământul ierarhiilor cereşti. În momentul în care ne-am născut, sistemul osos, muscular, circulator, nervos, sănătatea, inteligența, toate sunt determinate de acumulările noastre din vieţile anterioare. Fiecare viaţă pe care o trăim pe acest pământ ne dă posibilitatea de a ne transforma mult în bine, prin acţiunile noastre benefice, prin gândurile noastre bune, prin rugăciune. Destinul ni-l facem singuri cu decenii şi veacuri înainte, în funcţie de ce am gândit şi făptuit anterior. „Astăzi” suntem ceea ce am fost „ieri”, adică în încarnările trecute, şi ceea ce facem în această viaţă, vom fi „mâine”, adică în viaţa viitoare. Este important să alegem în mod înţelept şi să facem eforturi adecvate, consecvente şi susţinute pentru a ne transforma lăuntric şi pentru a trezi în noi felurite virtuţi, care se vor manifesta ca înzestrări native în vieţile viitoare. Dacă continuăm iar şi iar ignorăm lecţiile spirituale pe care le avem de învăţat, viitoarea reîncarnare va fi într-un fel ratată.

Utilizaţi în mod cât mai constructiv toţi anii pe care vi-i rezervă viitorul, meditaţi, acţionaţi în sensul împlinirii idealurilor sublime la care aspiraţi, faceţi eforturi pentru a vă trezi minunate calități şi virtuţi. Astfel lansaţi deja proiecte care, în viitor, se vor materializa. În felul acesta veţi acumula comori în ceruri, cum spune marele model dumnezeiesc Iisus Christos, iar atunci când sufletul omului pleacă în Lumea de dincolo, dezbrăcând haina trupului material, binele pe care l-a făcut prin gândurile sale, prin faptele sale, va străluci într-o nouă formă, plină de splendoare. Când vine vremea să se reîntoarcă pe pământ pentru a-şi continua evoluţia, o astfel de fiinţă transformată va reveni cu frumuseţe, inteligență, sănătate, bunătate, pentru că gândurile şi aspiraţiile sale elevate au făcut să se materializeze o asemenea structură.

Când omul, care este înzestrat cu conştiinţă şi inteligenţă, începe să se preocupe de transformarea vieţii instinctuale, pentru a o controla, pentru a o purifica, adăugându-i o dimensiune spirituală, el dobândeşte gradat o forţă formidabilă, devenind capabil să-şi transforme destinul. Treptat, el va scăpa de constrângerile limitatoare ale destinului, încetând să mai fie sclav, slab, aservit acestei vieţi inferioare, unde totul este controlat de legea acţiunii şi reacţiunii. Viaţa dumnezeiască începe atunci când omul îşi dă seama că este cu mult mai mult decât trupul său şi devine conştient de Sinele său Suprem Nemuritor, care este o scânteie din Sinele Absolut şi Veşnic al lui Dumnezeu Tatăl. Trezit faţă de adevărata sa natură, omul devine capabil să înfăptuiască opere sublime luminoase, grandioase.

Practica spirituală atentă şi susţinută ne dă posibilitatea de a transcende rând pe rând toate limitările, ridicându-ne deasupra destinului şi în cele din urmă reuşind să rupem şirul reîncarnărilor succesive. Este necesar să învăţăm să gândim şi să acţionăm cu sufletul. Să urmărim ca voinţa noastră să devină perfect pură, în deplin acord cu Voinţa lui Dumnezeu, iar în felul acesta vom reuşi să facem să se manifeste în toate acţiunile noastre spiritul, şi nu egoul nostru limitat şi efemer.

Aşadar, în această viaţă avem posibilitatea de a ieşi pentru totdeauna din ciclul reîncarnărilor succesive sau cel puţin de a crea condiţii mai bune pentru următoarea reîncarnare, dar, dacă nu lucrăm acum, viaţa viitoare poate fi chiar mai rea.

Deci, când Biserica împiedică pe oameni să creadă în reîncarnare, ea le limitează posibilităţile de a-şi ameliora viitorul. Creştinii cred că după moarte vor merge să se aşeze în dreapta Tatălui pentru că au fost la slujbă în fiecare duminică sau că vor rămâne pentru eternitate în infern, să fiarbă într-un cazan. Ca şi cum ar fi atât de uşor să mergi să te aşezi la dreapta Tatălui!

Ideile pe care le-am expus în acest articol sunt totodată argumente care ne îndeamnă să facem cercetări suplimentare pentru a înţelege motivele existenţei noastre şi pentru a ne descoperi adevărata identitate. Sinele nostru esenţă este ceea ce ne conferă nemurirea, veşnicia existenţei. El coboară în lumea fizică, dând viaţă vremelnic materiei. La finalul vieţii pământeşti el se retrage în lumea astrală, păstrând informaţiile acumulate, sub forma karma-ei, pentru ca apoi să coboare din nou, animând o altă structură, pentru ca fiinţa să-şi continue evoluţia până ajunge să-şi reveleze adevărata natură.

Sursa: https://yogaesoteric.net/