Noul Testament

Ati putea crede că este povestea vietii lui Iisus, dar va înselati. Aceasta este descrierea zeului mântuitor oriental Virishna cu 1200 de ani înainte de pretinsa nastere a lui Iisus.

Daca doriti neaparat un zeu mântuitor care a murit pentru iertarea păcatelor noastre, aveti de ales dintr-o multitudine de semenea personaje care au existat în lumea antică. Iata numai câtiva din „Fiii lui Dumnezeu” care joacă rolul principal în legende asemanatoare celei a lui Iisus; aproape toti au fost adorati cu mult timp înainte sa se auda macar de Iisus: Krishna în Hindustan; Buddha Sakia în India; Salivahana în Bermuda; Osiris si Horus în Egipt; Odin în Scandinavia; Crite în Chaldea; Zoroastru în Persia; Baal si Taut în Fenicia; Indra în Tibet; Bali în Afganistan; Jao în Nepal; Wittoba în Bilingonese; Tammuz în Siria si Babilon; Attis în Frigia; Zamolxis în Tracia; Zoar în Bonzes; Adad în Asiria; Deva Tat si Sammonocadam în Siam; Alcides în Teba; Mikado în Sintoos; Beddru în Japonia; Hesus sau Eros si Bremrillham la druizi; Thor, fiul lui Odin, la gali; Cadmus, în Grecia; Hil si Feta în Mandaites; Gentaut si Quetzalcoatl în Mexic; Monarhul Universal al sibilelor; Ischy în Formosa; Învatatorul Divin al lui Platon; Cel Sfânt al lui Xaca; Fohi si Tien în China; Adonis, fiul fecioarei Io, în Grecia; Ixion si Quirinus la romani; Prometeu în regiunea Caucazului; si Mohamed sau Mahomet în Arabia.

Cu putine exceptii, toti acesti „fii ai lui Dumnezeu” sau „profeti” (inclusiv religiile lansate de ei) au provenit din tinuturile ocupate sau influentate de popoarele venite din Orientul Apropiat si din Caucaz. Alti „fii ai lui Dumnezeu” i-au inclus pe Mithra sau Mithras, zeul pre-crestin romano-persan, iar în Grecia si Asia Mica pe Dionisos si Bahus. Toti acestia au fost fii ai lui Dumnezeu care au murit pentru iertarea pacatelor noastre, nascuti din mame fecioare, si datele de nastere ale tuturor au fost pe… 25 decembrie! Mithra a fost crucificat, dar s-a ridicat din morti pe data de 25 martie – de Pasti! Initierile în misterele lui Mithra aveau loc în pesteri împodobite cu semnele Capricornului si Racului, care simbolizau solstitiile de iarna si de vara, respectiv punctul cel mai jos si cel mai înalt de pe cer al soarelui. Mithra era ilustrat adeseori ca un leu înaripat, simbol al soarelui folosit si la ora actuala de societatile secrete.

Referirile la leu si la „lovitura cu laba a leului” care se fac în obtinerea gradului de maestro mason îsi au originea în acelasi simbolism al scolilor misterelor. Initiatii în ritul lui Mithra erau numiti lei si erau marcati pe frunte cu crucea egipteana. Initiatilor de gradul întâi li se punea pe frunte o coroana din aur, care reprezenta sinele lor spiritual. Aceeasi coroana, care simbolizeaza razele soarelui, apare pe capul Statuii Libertatii din Portul New York. Toate aceste ritualuri sunt vechi de mii de ani, din perioada Babilonului si a legendelor lui Nimrod, ale Semiramidei si ale lui Tammuz (versiunea corespondenta a lui Iisus). Mithra era considerat zeul-soare sau Fiul lui Dumnezeu care a murit pentru a salva umanitatea si pentru a-i darui viata eterna. Unul din simbolurile clasice ale lui Mithra a fost leul cu un sarpe încolacit în jurul trupului sau, care tine cheile cerului. Acest simbolism sta la baza legendei Sfântului Petru care tine cheile Raiului. Petru era numele Marelui Preot în scoala misterelor din Babilon. Dupa ce initiatul în misterele lui Mithra încheia ritualul, membrii cultului mâncau pâine si vin, convinsi ca se hranesc cu trupul si sângele lui Mithra. La fel ca o întreaga lista de zei pre-crestini, Mithra a fost vizitat la nastere de trei întelepti care i-au adus daruri de aur, tamâie si smirna. Acelasi lucru l-a afirmat Platon despre maestrul sau, Socrate, în Grecia antica.

Crestinismul nu este altceva decât o religie pagâna a soarelui, a carei adorare este condamnata de crestinism! Este simultan si o religie a astrologiei, desi chiar Papa condamna aceasta stiinta ca fiind opera „diavolului”! Ia-ma la tine, Doamne, caci aici jos e o nebunie! Desigur, ierarhia bisericii stie foarte bine aceste lucruri. Ce nu doresc ei este sa stim si noi! Cultul misterelor lui Mithra s-a raspândit din Persia pâna în Imperiul Roman si la un moment dat aceasta doctrina putea fi gasita pretutindeni în Europa. Actualul sediu al Vaticanului din Roma a fost unul din locurile sacre ale adeptilor lui Mithra, iar imaginea si simbolurile acestuia au fost gasite cioplite în stânci si pe tablite din piatra în toate provinciile occidentale ale fostului imperiu roman, inclusiv în Germania, Franta si Britania. Crestinismul si biserica romano-catolica au la baza cultul lui Mithra (Nimrod), regele-soare persan-roman, al carui echivalent indian anterior a fost Mitra. Tammuz sau Adonis, adorat în Babilonia si Siria, s-a nascut de asemenea la miezul noptii de 24 decembrie. Toti acestia au fost „fii ai lui Dumnezeu”.

Trinitatea egipteana Horus a fost „fiul” lui Dumnezeu în Egipt. El a derivat din babilonianul Tammuz, fiind la rândul sau o sursa de inspiratie pentru Iisus. Implicatiile sunt devastatoare pentru credibilitatea bisericii crestine: Iisus a fost Lumina Lumii. Horus a fost Lumina Lumii. Iisus a afirmat ca este calea, adevarul si viata. Horus a afirmat si el ca este adevarul si viata. Iisus s-a nascut în Betleem, „casa pâinii”. Horus s-a nascut în Annu, „locul pâinii”. Iisus a fost Pastorul cel Bun. Horus a fost si el Pastorul cel Bun. Sapte pescari au urcat în barca, alaturi de Iisus. Tot sapte adepti au urcat în barca lui Horus. Iisus a fost considerat Mielul lui Dumnezeu. Horus a fost considerat si el Mielul lui Dumnezeu. Iisus este identificat cu crucea. Horus a fost si el identificat cu crucea. Iisus a fost botezat la vârsta de 30 de ani. Horus a fost botezat si el la vârsta de 30 de ani. Iisus a fost copilul unei fecioare, pe nume Maria. Horus a fost si el copilul unei fecioare, pe nume Isis. Nasterea lui Iisus a fost marcata de o stea. Nasterea lui Horus a fost si ea marcata de o stea. Iisus a predicat în templu la vârsta de 12 ani. Horus a predicat si el în templu la vârsta de 12 ani. Iisus a avut 12 discipoli. Horus a avut 12 adepti. Iisus a fost considerat luceafarul de dimineata. Horus a primit si el acelasi nume. Iisus a fost tentat pe un munte de Satan. Horus a fost tentat pe un munte de Set. Iisus este considerat „judecatorul celor morti”. Si în aceasta privinta are numerosi competitori.

Acelasi lucru s-a afirmat anterior despre Nimrod, Krishna, Buddha, Ormuzd, Osiris, Aeacus si altii. Iisus este numit Alfa si Omega, cel dintâi si cel din urma. La fel au fost numiti însa si Krishna, Buddha, Lao-kiun, Bahus, Zeus si altii. Lui Iisus i se atribuie miracole precum vindecarea bolnavilor si ridicarea din morti. Aceleasi lucruri le-au facut însa Krishna, Buddha, Zoroastru, Bochia, Horus, Osiris, Serapis, Marduk, Bahus, Hermes si altii. Iisus s-a nascut dintr-o linie genealogica regala. La fel si Buddha, Rama, Fo-hi, Horus, Hercule, Bahus, Perseu si altii. Iisus s-a nascut dintr-o fecioara. La fel si Krishna, Buddha, Lao-kiun sau Lao-tse, Confucius, Horus, Ra, Zoroastru, Prometeu, Perseu, Apolo, Mercur, Baldur, Quetzalcoatl si foarte multi altii.

S-a spus ca Iisus va renaste din nou. Ma tem ca cerul va fi destul de aglomerat, caci la fel s-a spus si despre Krishna, Vishnu, Buddha, Qeutzalcoatl, si altii. „Steaua” de la nasterea lui Iisus nu este decât o alta legenda pe care o regasim într-o multitudine de mituri, mergând cel putin pâna la povestea babiloniana a lui Nimrod, care a vazut într-un vis o stea stralucitoare ridicându-se deasupra orizontului. Ghicitorii i-au spus ca aceasta prezice nasterea unui copil care va deveni un mare print. Toate aceste povesti reprezinta reciclarea aceluiasi mit. Iisus este un personaj mitologic.

Personajul inventat numit Iisus a fost un zeu solar… Lumina Lumii. Aceeasi expresie: Lumina Lumii, a fost folosita de arieni-fenicieni pentru a-l simboliza pe „adevaratul Dumnezeu unic”, Soarele, cu mii de ani înainte de pretinsa nastere a lui Avraam, cel considerat astazi creatorul conceptului de Dumnezeu unic. Fenicienii îsi simbolizau si ei Dumnezeul unic pe „o cruce unica”. Crestinii îl portretizeaza pe Hristos cu un halou în jurul capului. Aceasta este exact maniera în care reprezentau fenicienii razele soarelui în jurul capului zeului lor solar, Bel sau Bil, asa cum arata coloana feniciana din piatra datând din secolul IV î.Hr.  Soarele era esenta religiei egiptene. La amiaza, când el se afla la apogeul „calatoriei” sale zilnice, egiptenii se rugau „Celui Preaînalt”. Mamele fecioare asociate cu toti acesti zei solari au purtat de-a lungul timpului diferite nume, de la regina Semiramida si Ninkharsag pâna la Isis, simbolul egiptean al fortei creatoare feminine fara de care nimic n-ar putea exista, nici chiar soarele. În timp, numele fostilor „zei” extraterestri au devenit concepte si simboluri ezoterice, care au primit diferite nume, în functie de era si de cultura. Acelasi lucru s-a întâmplat si în cazul Evangheliilor. Horus a devenit Iisus, iar Isis s-a transformat în Maria, mama fecioara a lui Iisus – Soarele. Maria este întotdeauna pictata tinându-l în brate pe pruncul Iisus, dar si aceasta imagine este doar o repetare a portretelor egiptene ale lui Isis care îl sine în brate pe pruncul Horus .

Toti acesti oameni nu au existat în realitate. Ei nu reprezinta altceva decât niste simboluri. Isis a devenit asociata cu semnul astrologic al Fecioarei. La fel si Maria. Titlurile date lui Isis, de „Stea a marilor” si „Regina a cerului”, i-au fost acordate mai târziu si Mariei, ambele ipostaze avându-si originea în Babilon, unde regina Semiramida era numita „Regina cerului”.

Crestinismul si iudaismul nu sunt altceva decât niste religii babiloniene.

În întreaga lume regasim aceleasi religii si ritualuri ale soarelui: în Sumer, Babilon, Asiria, Egipt, Insulele Britanice, Grecia, Europa în general, Mexic si America Centrala, Australia… pretutindeni. Aceasta a fost religia universala inspirata de aceeasi sursa extraterestra cu mii de ani înaintea crestinismului. Adorarea soarelui si a focului a fost esenta religiilor indiene, festivalurile acestora marcând ciclul anual al soarelui. Legenda lui Iisus prezinta aceleasi referiri la astrologie si la simbolismul scolilor misterelor. Coroana de spini este ea însasi un simbol al razelor soarelui, la fel ca si coroana de pe capul Statuii Libertatii din Portul New York. Crucea este de asemenea un simbol astrologic al soarelui, asa cum am aratat anterior, când am vorbit de crucea care împarte cercul astrologic. Leonardo da Vinci, Marele Maestru al Prioriei Sionului (de la Sion = Sun = Soare) a folosit acelasi simbolism în faimoasa sa pictura a Cinei cea de Taina . El i-a împartit pe cei 12 discipoli în patru grupe de câte trei, cu Iisus, „Soarele”, în centru. Avem din nou de-a face cu un simbol astrologic pictat de un initiat de rang înalt al societatilor secrete si al scolilor misterelor care cunosteau adevarul. Nu este exclus ca Da Vinci sa îl fi pictat pe unul din discipoli ca femeie, pentru a face astfel trimitere la divinitatea feminina Isis, Barati sau Semiramida.

Simbolul acestei forte feminine a devenit litera „M”, de la Maria sau Madonna (Semiramida). Se crede ca Iisus s-a nascut pe data de 25 decembrie, data pe care crestinii au preluat-o din traditia lui Sol Invictus (Soarele Invincibil), din motive pe care le-am explicat deja. Se afirma de asemenea ca a murit de Pasti, pe o cruce. Este aceeasi poveste antica, reluata la infinit. Egiptenii si l-au reprezentat pe Osiris întins pe o cruce, ca un simbol astrologic. În viziunea anticilor, soarele are nevoie de trei zile pentru a învia din „moartea” pe care o sufera pe data de 21/22 decembrie. De câte zile a avut nevoie Iisus, potrivit Evangheliilor, pentru a „învia” din morti? De trei! De tot atâtea a avut nevoie si Fiul babilonian al lui Dumnezeu, Tammuz, pentru a învia din morti. Iata cum descrie Evanghelia lui Luca ce s-a întâmplat atunci când Iisus (Soarele) a murit pe cruce: „Si era pe la orele sase, când s-a lasat un întuneric asupra pamântului, care l-a acoperit pâna la orele noua. Si soarele s-a întunecat…”. (Luca 23: 44, 45) Fiul/Soarele murise, deci asupra pamântului s-a lasat întunericul. Si câte ore a durat acest întuneric ? Trei. Aceeasi poveste despre întunericul care s-a lasat asupra pamântului au spus-o despre Krishna hindusii, despre Buddha budistii, despre Hercule grecii, despre Quetzalcoatl mexicanii, etc., etc., cu mult timp înainte de Iisus. Când a murit, Iisus a „coborât în iad”, la fel cum au procedat anterior Krishna, Zoroastru, Osiris, Horus, Adonis/Tammuz, Bahus, Hercule, Mercur, si asa mai departe. Dupa cele trei zile, el s-a ridicat din morti, la fel ca si Krishna, Buddha, Zoroastru, Adonis/Tammuz, Osiris, Mithra, Hercule si Baldur.

Iisus a fost crucificat simbolic de Pasti deoarece acesta reprezinta momentul echinoctiului de primavara, când Soarele (Iisus) intra în semnul astrologic al Berbecului, al lui Ram sau… al mielului. Mielul pomenit în Cartea Revelatiei reprezinta acelasi simbol. În jurul anului 2200 î.Hr., grupul cunoscut sub numele de Preotii lui Melchisedek au început sa-si confectioneze sorturile din lâna de miel, traditie continuata astazi de expresia moderna a Fratiei, francmasonii. Pastele sau echinoctiul este momentul în care soarele triumfa asupra întunericului,  îndreptându-se catre acea perioada din an când ziua devine mai lunga decât noaptea. Lumea este restaurata astfel prin puterea Soarelui în momentul renasterii acestuia, motiv pentru care echinoctiul de primavara era unul din evenimentele cele mai sacre ale religiei egiptene. Regina Isis era portretizata adeseori cu un cap de berbec, pentru a simboliza astfel abundenta specifica primaverii, marcata de intrarea în zodia Berbecului. Sarbatoarea Pastelui era la fel de importanta pentru primii crestini ca si data de 25 decembrie. Legenda lui Mithra afirma ca acesta a fost crucificat si a înviat din morti pe data de 25 martie. La ora actuala, data Pastelui nu mai este fixata în prima zi a zodiei Berbecului, dar simbolismul ramâne acelasi. Ziua religioasa a saptamânii crestine este… duminica (n.n. Sunday în limba engleza), adica SUN-day, ziua soarelui. Bisericile crestine sunt orientate de la est la vest, altarul fiind situat întotdeauna catre est. Altfel spus, credinciosii privesc inevitabil catre directia din care rasare soarele. Nici chiar ouale de Pasti sau chiflele fierbinti marcate cu cruce nu reprezinta o traditie crestina. Ouăle vopsite erau considerate ofrande sacre în Egipt si Persia, printre altele.

Când te gândesti ca autoritatile de la Westmintster Abbey au tinut o dezbatere publica, întrebându-se daca e cazul sa mentina traditia pomului de Craciun, deoarece  acesta reprezinta un simbol pagân! Pai… întreaga religie este pagâna! Alaturi de simbolismul soarelui, povestea lui Iisus si a nenumaratilor sai predecesori include de asemenea simbolismul initierii din scolile misterelor. Crucea ca simbol religios poate fi întâlnita în toate culturile, de la nativii americani la chinezi, indieni, japonezi, egipteni, sumerieni, popoarele antice din Europa si din America Centrala si de Sud. Roata Budista a Vietii alcatuita din doua cruci suprapuse si pasarile cu aripile deschise sunt folosite ca simboluri ale crucii în nenumarate logouri, însemne ale armatei si insigne. Una din cele mai vechi forme ale sale este crucea Tau sau Tav, care seamana cu litera T.

Aceasta era crucea pe care erau atârnati disidentii politici în Imperiul Roman, dar si simbolul zeului druid Hu. Este folosita si astazi de francmasoni în simbolul echerului lor. Crux Ansata sau „crucea vietii” era folosita de egipteni si avea un arc de cerc adaugat deasupra. Atât Crux Ansata cât si crucea Tau au fost gasite pe diferite statui si alte opere de arta din întreaga America Centrala. Era asociata cu apa, iar babilonienii o foloseau ca emblema pentru zeii apei, despre care spuneau ca le-au adus civilizatia. Apropo, despre Naga-si, zeii reptilo-umani ai Indiei, se spunea de asemenea ca traiesc în apa. Conceptul Dumnezeului mântuitor care moare de dragul umanitatii este un alt simbol stravechi. Religiile indiene aveau o traditie a mântuitorului crucificat cu secole înaintea aparitiei crestinismului, traditie care s-a nascut la arienii din Muntii Caucaz. Personajul „christic” hindus, Krishna, apare în anumite ilustratii batut în cuie pe o cruce, la fel ca Iisus mai târziu. Despre Quetzalcoatl se spune ca a venit din mare purtând o cruce si a fost reprezentat la rândul lui tintuit pe o cruce. În simbolismul scolilor misterelor, crucea de aur simbolizeaza iluminarea, cea de argint purificarea, cea dintr-un metal obisnuit reprezinta smerirea, iar crucea din lemn aspiratia. Cea din urma este asociata de asemenea cu simbolismul copacului, care apare pretutindeni în antichitate. Numeroase figuri de mântuitori sunt ilustrate tintuite pe cruci din lemn sau pe copaci. Exista mistere pagâne în care adeptul era legat de o cruce sau asezat pe un altar în forma de cruce, care simboliza moartea trupului, adica a lumii formelor fizice si a dorintelor, precum si trezirea sinelui spiritual. Batutul cuielor si curgerea sângelui sunt alte simboluri ale scolilor misterelor. De fapt, crucificarea lui Iisus reprezinta o alegorie, un eveniment mitologic cu semnificatii ascunse. Ea nu s-a petrecut în realitate, ci doar trebuie sa lase impresia ca s-a petrecut. Ce putem spune însa despre învierea din morti a lui Iisus? Iata ce afirma Sfântul Pavel despre acest eveniment în prima sa scrisoare adresata corintenilor:
„Daca nu este o înviere a mortilor, nici Christos nu a înviat, si daca Christos nu a înviat, atunci într-adevar este zadarnica propovaduirea noastra si este zadarnica si credinta voastra. Ba înca suntem descoperiti si ca martori mincinosi ai lui Dumnezeu, fiindca am marturisit cu privire la Dumnezeu ca l-a înviat pe Christos, când nu l-a înviat, daca este adevarat ca mortii nu învie”.
(1 Corinteni 15: 13-16)

Altfel spus, el afirma ca daca Iisus nu s-ar fi ridicat fizic din morti, nu ar fi existat nici o baza pentru religia crestina. În acest caz, ma tem ca aceasta religie are probleme serioase. Mai întâi de toate, Evangheliile care povestesc evenimentul învierii prezinta numeroase contradictii, caci fiecare relateaza istoria originala într-o maniera diferita, sau îi schimba scopul. În al doilea rând, învierea nu reprezinta decât un alt simbol al soarelui, practicat de toate religiile stravechi. Cu mult timp înainte de aparitia crestinismului, persanii aveau un ritual în care un tânar aparent mort era readus la viata. El era numit Mântuitor si se spunea ca suferintele sale au contribuit la salvarea poporului. Preotii supravegheau mormântul pâna la miezul noptii de echinoctiu, dupa care strigau: „Bucurati-va, o, initiati sacri, caci Dumnezeul vostru a înviat din morti! Moartea si suferintele lui v-au mântuit!” Aceeasi poveste circula în Egipt în legatura cu Horus, sau în India în legatura cu Krishna, cu o mie de ani înainte de Iisus. Biblia afirma ca atunci când se va întoarce pe pamânt, Iisus va reveni calare pe un nor. Cine răsare însă dintre nori? Soarele. Mormântul lui Iisus simbolizeaza întunericul în care a coborât soarele înainte de renasterea lui si aproape toate initierile din scolile misterelor se fac în pesteri, încaperi subterane sau spatii întunecate.

Chiar si povestea sulitei care a strapuns soldul lui Iisus pe când se afla pe cruce reprezinta un simbol al scolilor misterelor. Legenda crestina afirma ca sulita a fost aruncata de un centurion roman orb pe nume Longinus si ca sângele curs din rana lui Iisus a curs pe ochii acestuia si i-a vindecat. Longinus s-a convertit instantaneu si si-a petrecut restul vietii spargând idoli pagâni. Da, sigur!… În primul rând, era imposibil sa fii centurion roman daca erai orb, caci nu si-ai fi putut îndeplini îndatoririle. În al doilea rând, regasim aceasta poveste simbolica si în alte versiuni anterioare. De pilda, mântuitorul scandinav Baldur, fiul lui Odin, a fost strapuns de o sulita din vâsc aruncata de Hod, un zeu orb. Data de 15 martie sau Idele lui Marte a fost data la care au murit numerosi mântuitori pagâni. Scandinavii au consacrat aceasta zi zeului Hod, iar crestinii au proclamat-o mai târziu sărbătoarea „Binecuvântatului Longinus!”

Simbolul pestelui este o alta tema care transpare în toate Evangheliile si care reprezinta un simbol al lui Nimrod/Tammuz, tatal si fiul din religia babiloniana. Un alt motiv pentru care Iisus a fost reprezentat ca un peste ar putea avea legatura cu semnul astrologic al Pestilor. Se presupune ca în jurul datei când s-a nascut Iisus pamântul a intrat în casa astrologica a Pestilor. S-a nascut astfel o noua era, iar Iisus ar fi putut fi simbolul ei.

La ora actuala intram într-o alta era, cea a Varsatorului, potrivit legii miscarii de precesiune a axei pamântului. Când Biblia vorbeste despre „sfârsitul lumii”, avem din nou de-a face cu o traducere gresita. Cuvântul grecesc aeon a fost tradus prin lume, dar el înseamna mai degraba era sau epoca, nu lume. Prin urmare, nu ne aflam în fata unui sfârsit al lumii, ci al unei epoci, Era Pestilor, care a durat 2160 de ani.

Crestinismul nu a înlocuit religiile pagâne, caci este el însusi o religie pagâna. Persanii, care si-au mostenit credinta de la sumerieni, egipteni si babilonieni, cunosteau simbolurile botezului, confirmarii, iadului si raiului, al îngerilor luminii si întunericului si al îngerului cazut. Toate aceste simboluri au fost preluate mai târziu de crestinism, care a pretins ca îi apartin în exclusivitate. În timpul presupusei vieti a lui Iisus, Fratia eseniana îsi avea sediul la Qumran, pe coasta de nord a Marii Moarte, sau cel putin asa ni se spune. Cercetarile lui Brian Desborough demonstreaza ca acest loc era în acele vremuri o colonie de leprosi si ca esenienii au trait ceva mai departe de-a lungul coastei, într-un loc mult mai potrivit. Manuscrisele de la Marea Moarta, gasite în pesterile de lânga Qumran în anul 1947, le-au permis cercetatorilor sa cunoasca mai bine modul de viata si credinta esenienilor, cu toata opozitia autoritatilor, care nu doresc ca adevarul sa iasa la iveala, punând sub semnul îndoielii versiunea oficiala a istoriei.

Manuscrisele au fost ascunse de romani în timpul revoltei iudeilor din jurul anului 70 d.Hr., care a fost înecata în sânge. Au fost descoperite circa 500 de manuscrise ebraice si aramaice, care includ texte din Vechiul Testament, printre care si o copie integrala a Cartii lui Isaia cu câteva secole mai veche decât cea inclusa în Biblie. Exista sute de documente care descriu obiceiurile esenienilor si modul lor de organizare. Ele confirma ca esenienii erau fanatici care respectau inventiile levite din Vechiul Testament în litera, nu în spiritul lor. Ei îi priveau pe toti cei care nu gândeau la fel ca ei ca pe niste dusmani si se opuneau vehement ocupatiei romane. Esenienii erau ramura palestiniana a unei secte egiptene înca si mai extremista, numita Therapeutae („Vindecatorii”, de unde se trage si cuvântul modern terapie). Au mostenit cunoasterea secreta din Egipt si din întreaga lume antica. Therapeutae si esenienii foloseau în egala masura simbolul lui „messeh”, crocodilul „draconian” al Egiptului, cu a carui grasime erau unsi faraonii sub autoritatea Curtii Regale a Dragonului. Esenienii aveau o cunoastere profunda a remediilor, inclusiv a celor halucinogene, folosite în initierile scolilor misterelor si pentru a intra în stari modificate de constiinta. Proprietatile „ciupercilor sacre” sau ale „plantelor sfinte” faceau într-o asemenea masura parte integranta din viata organizatiilor secrete încât preotii evreiesti purtau chiar o boneta în forma de ciuperca , confirmând astfel importanta acestei plante. Aveau chiar ritualuri speciale de pregatire si folosire a ciupercilor. Pâna si ciupercile capatau conotatii legate de „Fiul lui Dumnezeu” (dar ce simbol nu capata asemenea conotatii?), fiind asociate cu ciclul solar. Ele erau culese cu mare devotiune înainte de rasaritul soarelui, numeroase simboluri ale acestui ritual putând fi gasite în Biblie si în alte texte antice. Ca de obicei, folosirea ciupercilor sacre si a altor remedii, ca si cunoasterea secreta legata de proprietatile lor, proveneau din cultura anterioara a Sumerului. Therapeutae aveau o universitate înfloritoare în Alexandria, de unde îsi trimiteau misionari pentru a crea noi ramuri si filiale în întregul Orient Mijlociu. Aceasta este o alta conexiune pe care o putem stabili cu Egiptul si cu scolile misterelor.

Esenienii erau adepti ai lui Pitagora, filozoful si matematicianul grec care era un initiat de rang înalt atât al scolii egiptene a misterelor cât si al celei grecesti. Potrivit celui mai faimos istoric al vremii, Josephus, esenienii trebuiau sa jure ca vor pastra secrete numele puterilor care conduc universul. Acest secret era una din legile tuturor scolilor misterelor. Esenienii-Therapeutae practicau ritualuri extrem de asemanatoare botezului crestin de mai târziu si obisnuiau sa marcheze fruntile initiatilor cu o cruce. Acesta era simbolul iluminarii indicat în Cartea lui Ezechiel din Vechiul Testament, fiind folosit si în initierile misterelor lui Mithra si ale altor zei solari ai vremii. Esenienii priveau cu dezgust functiile corporale naturale, inclusiv sexul, fiind si în aceasta privinta precursorii Bisericii Romane, care avea sa absoarba multe din credintele, terminologia si practicile lor. Doua manuscrise de la Marea Moarta, unul în ebraica si celalalt în aramaica, contin ceea ce am putea numi niste horoscoape, care atesta convingerea ca miscarile planetelor influenteaza caracterul si destinul omului. Esenienii practicau astrologia, al carei simbolism poate fi gasit în toate cele patru Evanghelii si în Vechiul Testament. Primii crestini, care erau urmasii esenienilor-Therapeutae, faceau acelasi lucru, la fel ca si romanii si celelalte natiuni pagâne din jurul Iudeii. Scriitorul Philo, care a trait în perioada atribuita vietii lui Iisus, afirma în lucrarea sa, “Tratat despre viata contemplativa”, ca atunci când Therapeutae se rugau lui Dumnezeu, ei se întorceau catre soare, dar si faptul ca acestia studiau scripturile sacre pentru a le descoperi semnificatiile (codurile) ascunse. Adauga de asemenea ca ei meditau asupra secretelor naturii, ascunse în aceste carti sacre sub valul alegoriilor. Exact în acest fel este scrisa Biblia. La ora actuala, acest limbaj secret este folosit în logo-uri, însemnele armelor si pe steaguri, precum si în alte însemne ale companiilor si altor organizatii controlate de Fratie.

Tot în legatură cu esenienii poate fi pusă si existenta unei societăti secrete care se regaseste atât în Vechiul cât si în Noul Testament, numita secta nazaritilor sau a nazarinenilor. Se spune ca anumite personaje din Vechiul Testament, precum Moise sau Samson, ar fi fost membri ai acestei grupari, la fel ca si Iisus din Noul Testament, fratele sau Iacov, Ioan Botezatorul si Sfântul Pavel. Faptele Apostolilor fac urmatoarea afirmatie în legatura cu Pavel: „Am descoperit ca omul acesta este o ciuma; pune la cale razvratiri printre toti iudeii de pe tot pamântul si este mai-marele partidei nazarinenilor”. Desi nici unul din aceste personaje nu a existat cu adevarat, simbolismul nazarinean face trimitere la o conexiune cu o societate secreta, care se regaseste în întreaga Biblie. Esenienii si nazarinenii par sa fie ramuri diferite ale aceleiasi secte. Potrivit istoricului iudeu Josephus, esenienii purtau robe albe, în timp ce nazarinenii purtau robe negre, la fel ca si preotii lui Isis din Egipt.

Negrul este culoarea Fratiei Babiloniene care a manipulat întreaga istorie a umanitatii. Nu întâmplator, el a devenit culoarea asociata cu autoritatea (priviti robele judecatorilor si ale avocatilor) si cu moartea. Reprezinta de asemenea culoarea traditionala a meseriei de profesor, caz în care robei negre i se adauga tichia cilindrica având deasupra un dreptunghi, un alt simbol francmason renumit. Cel mai mare miracol al lui Iisus trebuie sa fi fost însa însasi originea sa, caci Nazaretul nu exista deloc la vremea respectiva. Probabil ca el a spus: „Sa fie Nazaretul! Si s-a facut Nazaretul”. În realitate, acest nume nu apare în nici una din hartile detaliate ale romanilor si nu este pomenit în nici o carte, scriere sau document al vremii. Cu siguranta, Iisus nu avea legatura cu o localitate numita Nazaret, ci cu societatea secreta a nazarinenilor. Esenienii-Therapeutae-nazarinenii reprezinta puntea de legatura între Vechiul Testament, Noul Testament si aparitia crestinismului. Primii crestini au fost numiti nazarineni înainte de a fi numiti crestini. Ritualurile Fratiei Nazarinene pot fi regasite cu usurinta în cele ale Bisericii crestine de astazi. Astfel, nazarinenii purtau robe negre, la fel ca si majoritatea clericilor crestini.

La Qumran se obisnuia sa se practice baia rituala pentru spalarea „pacatelor”, traditie  care s-a transformat în botezul crestin. În timpul slujbelor obisnuiau sa manânce pâine si sa bea vin, traditie care se regaseste în misa catolica. W. Wynn Westcott a fost fondatorul Ordinului Satanic al Golden Dawn, din Anglia, care avea sa joace un rol important în venirea la putere a lui Adolf Hitler si a nazistilor. El stia din interior întreaga poveste si a afirmat în lucrarea sa, Masonul magic, ca francmasonii de astazi se trag din esenieni si din alte grupuri similare din antichitate. Cuvântul modern prin care îi desemneaza arabii pe crestini este nasrani, în timp ce Coranul musulman foloseste termenul de nasara sau nazara. Aceste cuvinte îsi au originea în termenul ebraic nozrim, care a derivat din expresia nozrei ha-Brit – Pastratorii Conventului (Contractului). Aceasta expresie era folosita în perioada de timp atribuita vietii lui Samuel si lui Samson din Vechiul Testament. Samuel este prezentat ca un lider levit, adica al gruparii care a pus la cale întreaga schema a Bibliei-Talmudului, sub atenta supraveghere a Fratiei Babiloniene. Conventul este sinonim cu Marea Opera francmasona a tuturor timpurilor.

Liniile genealogice („poporul ales” de zei) si cunoasterea secreta sunt simbolizate de „vinul” si de „viile” pomenite în Biblie si în nenumarate alte texte si gravuri ale vremii. Vechiul Testament vorbeste de „Vinul pe care l-ai adus din Egipt”. Tot aici ni se spune ca: „Via Domnului Ostirilor este Casa lui Israel, iar planta placuta lui sunt oamenii lui Iuda”. Convingerea mea ferma este ca linia genealogica implicata aici nu se refera la casa regala a lui David. La urma urmei, acesta nici macar nu a existat, lucru care confirma aceasta concluzie. Simbolismul vinului îsi are, ca de obicei, originea în Babilon si în Egipt. În scolile grecesti ale misterelor, zeii solari erau Bahus si Dionisos, cei doi patroni ai viilor. De ce anume depind strugurii pentru a se coace, mai presus decât orice alta planta ?De soare. Vinul si linia genealogica a lui Iisus sunt doua teme care se amesteca cu simbolismul solar, facând referire clara la liniile genealogice regale si preotesti ale nobililor  Anunnaki din Sumer. O alta tema abordata de Noul Testament este nunta din Cana. Nici aceasta nu a fost o nunta reala, ci un simbol al fuziunii soarelui cu pamântul, adica a zeului cu zeita. În tinutul Canaan se obisnuia ca primavara sa se sarbatoreasca anumite rituri sexuale si de fertilitate numite „Festivalul casatoriei din Canaan”. La aceasta nunta simbolica din Cana, Iisus a transformat apa în vin.

Cele două elemente de care au nevoie strugurii pentru a se coace si pentru a putea fi transformati în vin sunt apa pamântului si caldura soarelui. Bahus, fiul grec al lui Zeus si al fecioarei Semele, este un alt personaj mitic care a transformat apa în vin. Au existat de asemenea ritualuri eseniene legate de vin si de apa. Esenienii, Therapeutae si gnosticii erau implicati în tot felul de ritualuri secrete, iar povestea lui Iisus nu este altceva decât o alegorie alcatuita din tot felul de simboluri asociate cu soarele, astronomia, astrologia, liniile genealogice, cunoasterea secreta si ritualurile si numele folosite de scolile misterelor. La fel ca si Vechiul Testament, Noul Testament este un amestec de fapte reale si imaginare (acestea din urma mult mai numeroase), care contine o sumedenie de coduri si simboluri intercalate într-o naratiune care nu poate conduce decât la confuzie si ratacire daca este luata literal. Acest lucru transpare în fraza repetata obsesiv în Noul Testament: „Cine are urechi de auzit sa auda”. Cine este initiat în cunoasterea secreta sa înteleaga ce este de înteles. Cât de spre ceilalti, care nu sunt initiati, lasati-i sa creada în prostiile astea.

Nu exista dovezi credibile si incontestabile ale existentei unui personaj istoric numit Iisus, nici de natura arheologica, nici scrise – nimic. La fel stau lucrurile si în ceea ce îi priveste pe Solomon, Moise, David, Avraam, Samson si nenumarate alte „vedete” biblice. Singurele texte pe care ne putem baza sunt cele levite si diferitele versiuni ale Evangheliilor. Cât de disperati trebuie sa fi fost manipulatorii daca au încercat sa introduca o referinta la Iisus în opera istoricului „iudeu” Josephus, încercând sa demonstreze astfel realitatea unei contrafaceri… Exista mai mult de 40 de scriitori care au scris cronici despre evenimentele petrecute în aceasta perioada de timp în Iudeea, dar care nu fac nici o mentiune la Iisus. Sa nu existe chiar nici o referire la un om ca el, dupa tot ce se presupune ca a facut? Philo a trait în perioada atribuita vietii lui Iisus si a scris o istorie a iudeilor care a acoperit integral aceasta perioada. A locuit chiar în Ierusalim în anul în care ar fi trebuit sa se nasca Iisus si când Irod ar fi trebuit sa dea ordinul de ucidere a copiilor cu vârste de pâna la doi ani; si totusi, nu face nici o referire la acest eveniment. S-a aflat în Ierusalim când Iisus ar fi trebuit sa îsi faca intrarea triumfala în oras, apoi sa fie crucificat si sa se ridice din morti a treia zi. Ce credeti ca spune Philo despre aceste evenimente? Nimic. Nici un cuvânt. Nici celelalte documente romane ale vremii sau textele scriitorilor greci ori alexandrieni care cunosteau foarte bine perioada si tinutul respectiv nu mentioneaza nimic despre aceste lucruri.

De ce? Pentru simplul motiv ca ele nu s-au petrecut. Întreaga legenda a lui Iisus este o poveste simbolica, împanata de coduri si simboluri ezoterice si astrologice, cu scopul de a crea o noua religie-închisoare pentru mase, pornind de la aceeasi simbolistica a Fratiei Babiloniene.

Rasa umană a fost amagită din nou. A câta oară?

       Sursa: http://www.mixdecultura.ro/

 Există o istorie ascunsă și secretă a religiilor? Există adevăruri ascunse dincolo de ceea ce suntem obișnuiți să credem, teorii și controverse care să demonteze convingerile care le avem cu privire la dogmele și credințele religioase? Cercetările și investigațiile din ultimul secol par să ducă la cu totul alte demonstrații care relevă o parte diferită de ceea ce știm cu toții că ar fi adevărat. Biserica și preoții par că ne ascund ceva. Din multe cercetări și studii făcute în ultimii ani, se pare că faptele au stat cu totul altfel pe vremea lui Iisus, dar preoții au făcut ca lucrurile să pară așa cum au vrut ei, reducându-i la tăcere pe opozanți. Dovada? Au condamnat la moarte și au ars pe rug pe toți cei care se îndoiau. Una din cele mai detaliate scrieri despre istoria religiilor este în cartea scriitorului David Icke, “Secretul Suprem” din care am selectat fragmente din capitole care le-am considerat a fi mai importante.

     Sorii lui Dumnezeu

 Nici un alt instrument nu a slujit mai bine Agendei elitelor decât religia. Chiar și la ora actuală religia controlează mințile a miliarde de oameni și limitează gândirea Mișcării Patriotice Creștine, deși aceasta a sesizat multe alte aspecte ale conspirației Frăției. Singurul lucru pe care nu îl pot accepta aceștia este faptul că propria lor religie face ea însăși parte integrantă din marea conspirație.

 Toate religiile majore ale umanității: hinduismul, creștinismul, iudaismul și islamul s-au născut în aceeași regiune a Orientului Mijlociu și Apropiat. Scopul acestor religii era să limiteze mintea oamenilor și să controleze emoțiile acestora prin raspândirea sentimentelor de vinovăție și de teamă. Toate au avut la bază figura unui „Dumnezeu mântuitor” precum Iisus sau Mahomed, afirmând că numai cei care cred în acesta și îi urmează poruncile îl pot găsi pe adevăratul „Dumnezeu” și pot fi mântuiți (parcă auzim discursurile libidinoase ale actualilor preoți nu?..).

Exact același lucru îl afirmau preoții babilonieni despre Nimrod. Controlul maselor prin intermediul religiei a început în Babilon.

Cei care refuzau să creadă erau condamnați să ardă pentru totdeauna în focul iadului. Într-un mod cu totul incredibil, miliarde și miliarde de oameni au căzut de-a lungul timpului în capcana acestei scheme simpliste, lucru valabil inclusiv la ora actuală. Dacă nu ar fi dispuși să renunțe decât la propria lor minte și la propria lor viață, încă nu ar fi atât de rău, dar ei insistă că toți cei din jur să facă același lucru, iar acest lucru nu mai este normal. Chiar deloc! Întrucât majoritatea cititorilor acestei cărți vor fi cu siguranță din rândul creștinilor și evreilor, voi lua exemplul acestor două religii, demonstrând cum niște povești simbolice au devenit adevăruri literale și cum manipularea acestora a dat naștere celei mai puternice arme de control în masă inventată vreodată în istoria omenirii.

Pentru a înțelege ce anume se ascunde în spatele apariției religiilor, va trebui să vedem care a fost baza primelor religii ale fenicienilor, babilonienilor și altor civilizații mai vechi decât ale acestora. Esența acestor religii a fost Soarele. Ierarhia Elitei s-a concentrat dintotdeauna asupra Soarelui, căci, așa cum am subliniat mai devreme, întelegea puterea reală a acestuia ca generator de energie electromagnetică care ne afectează viața și comportamentul în fiecare secundă a fiecărei zile. Soarele contine 99% din materia sistemului solar. Este suficient să vă gândiți la acest lucru. Cine întelege aceste cicluri solare și natura diferită a energiilor pe care le proiectează ele, poate anticipa cum vor reacționa ființele umane la diferite evenimente și în anumite momente.

La fel ca în cazul scripturilor care reprezintă baza tuturor religiilor, religia Soarelui avea două nivele ale cunoașterii (sau inițierii). În lumea antică, ierarhia Elitei se concentra asupra Soarelui deoarece știa că acesta are efecte profunde asupra conștiinței umane, în timp ce masele adorau astrul solar datorită căldurii și luminii pe care le primeau de la el și care influențau în mod crucial viața lor, în special prin faptul că le asigura coacerea unor recolte bogate. În mod similar, un inițiat al cunoașterii ezoterice va citi Biblia cu alți ochi decât creștinul sau evreul mediu. Inițiatul va recunoaște simbolismul, numerologia și codurile ezoterice, în timp ce credinciosul va accepta semnificația literală a textului. Altfel spus, același text are rolul de a permite trecerea pe un nivel superior de cunoaștere în cazul inițiatului și de a crea o închisoare mentală pentru masele largi, neinițiate.

     Mare scamatorie! Întelegerea marilor religii nu este posibilă fără înțelegerea simbolismului străvechi al Soarelui. Anticii foloseau în special un anumit simbol pentru călătoria anuală a Soarelui. Așa cum vom vedea în capitolul următor, acesta rămâne și la ora actuală simbolul fundamental al Frăției Babiloniene. El apare atât în ilustrațiile feniciene ale zeiței Barati cât și pe stema expresiei britanice a acesteia: Britania. Simbolul constă în împarțirea Zodiacului (cuvânt grecesc care înseamnă cercul animalelor) printr-o cruce care marchează cele patru anotimpuri. În centrul crucii se află Soarele. Din cauza acestui simbolism, foarte multe divinități ale anticilor erau născute pe data de 25 decembrie.  

 În emisfera nordică, data de 21-22 decembrie corespunde solstițiului de iarnă, când Soarele se află în punctul cel mai de jos al puterii sale în ciclul anual. În viziunea strămoșilor noștri, acesta era momentul în care Soarele „moare” din punct de vedere simbolic. La data de 25 decembrie (trei zile mai târziu), Soarele și-a început deja călătoria simbolică înapoi către apogeul puterii sale din mijlocul verii. De aceea, anticii obișnuiau să spună că soarele „se naște” pe data de 25 decembrie. După cum vedeți, Crăciunul creștin nu este decât un festival păgân redenumit, așa cum sunt de altfel toate sărbătorile creștine. Să luăm de pildă Paștele. În jurul datei de 25 martie (data fixă la care se sărbătorea mai demult Paștele), soarele intră în semnul astrologic al Berbecului sau al mielului. La această dată, anticii obișnuiau să sacrifice miei, convinși că vor obține astfel favorurile zeilor, dar mai ales ale zeului-soare, asigurându-și astfel recolte bogate. Altfel spus, ei credeau că vărsarea sângelui mielului echivalează cu ștergerea păcatelor lor.

Babilonienii antici credeau că Tammuz, fiul reginei Semiramida, a fost crucificat cu un miel la picioare, trupul său fiind înmormântat într-o peșteră. Când piatra de la intrarea în peșteră a fost dată deoparte trei zile mai târziu, trupul dispăruse. Cu siguranță, ați mai auzit această poveste, nu-i așa? O altă manieră în care anticii își imaginau simbolic soarele era următoarea: un copil iarna, un tânăr de Paști, un bărbat extrem de puternic vara, un om trecut de prima tinerețe, care își pierde puterile, toamna, și un bătrân neputincios iarna (pâna la solstițiu). Ilustrația modernă care prezintă fazele evoluției omului de la copil la bătrân este o imitație a acestui simbol.

Într-o altă variantă, soarele se năștea cu plete aurii lungi (razele) care deveneau din ce în ce mai scurte pe măsură ce își pierdea puterea, în lunile de toamnă. Să ne reamintim de povestea lui Samson (sau Sam-sun) din Vechiul Testament. Acesta era incredibil de puternic și avea părul lung, dar și-a pierdut puterea când părul i-a fost tăiat. Problemele sale au început când a intrat în „Casa Dalilei” – semnul astrologic al Fecioarei, prin care trece soarele în timp ce se apropie toamna. Cu o ultimă zvâcnire a puterii sale, Sam-Soarele trântește la pământ doi piloni, care reprezintă un alt simbol clasic al Frăției, pe care îl regăsim din Egiptul antic și până la francmasonii moderni.              

Legenda lui Samson (Sam-sun) este povestea simbolică a ciclului anual al soarelui. În realitate nu a existat o asemenea Sun – soare, în limba engleză. Din câte înțeleg, în limba ebraică Samson înseamnă chiar „Zeul Soare”.

Pentru creștinii ortodocși, Iisus este singurul Fiu conceput de Dumnezeu, care a murit pentru iertarea păcatelor noastre. Exact aceeași pretenție au avut-o un lung șir de zei antici, cu mult timp înainte să se audă măcar de Iisus Hristos. Expresia „Fiu al lui Dumnezeu” pare să dateze cel puțin din perioada regilor gotici arieni din Cilicia, care își asumau titlul de „Fii ai Zeului Soare”, tradiție adoptată apoi de faraonii din Egipt. Mulți adepți New Age îl considera pe Iisus una cu Sananda, un inițiat de rang înalt dintr-o ierarhie spirituală care s-a întrupat pentru a infuza pe pământ așa-zisa energie „christică”. Alții cred că a fost un extraterestru cu o misiune similară. În sfârșit, sunt unii care afirmă că pretenția sa de a fi „regele evreilor” se datora faptului că se trăgea din sângele regal al lui David.

Dar oare chiar a existat Iisus? Au existat Moise, Solomon și regele David? Răspunsul meu este un categoric nu. Nu există dovezi credibile și incontestabile ale existenței nici unuia dintre ei în afara textelor biblice, iar acestea nu sunt deloc credibile. Dar cum au aparut ele?

În anul 721 î.Hr., Israelul a fost cucerit de asirieni, iar israeliții (sau canaaniții) au fost luați în captivitate. Triburile cunoscute de istoria oficială sub numele de Iuda și Benjamin au supraviețuit timp de mai bine de o sută de ani, înainte de a fi cucerite și capturate de prietenii noștri, babilonienii, în jurul anului 586 î.Hr. Istoria întreagă care ascundea adevărul a început să fie fabricată în Babilon, de către preoții ebraici cunoscuți sub numele de leviți.

     Vechiul testament

 Gândiți-vă puțin: dacă o Frăție ar distruge întreaga cunoaștere a lumii antice, inclusiv bibliotecile acelei lumi, ce ar scrie ea în textele ei, istoria reală sau o variantă a acesteia pe care ar dori să o inoculeze în subconștientul colectiv ? În timpul și după șederea lor în Babilon, în care au aflat atâtea lucruri, inclusiv legendele Sumerului, preoții leviți au amestecat adevărul (de multe ori simbolic și acesta) cu fantezia, iar acest amestec a devenit fundamentul Vechiului Testament. Nu „israeliții” au fost cei care au scris aceste texte. Chiar dacă am accepta existența lor, ei ar fi trebuit să fie demult dispersați pe vremea când leviții și-au înmuiat penele în cerneală.

Geneza, Exodul, Leviticul și Numerele, care împreună alcătuiesc Torah „evreiască”, au fost scrise în totalitate de leviți sau sub supravegherea acestora, în timpul și după șederea lor în Babilon. Acest grup de oameni care practicau sacrificiile umane, magicieni negri și fanatici care obișnuiau să bea sânge, sunt cei care au scris legea morală pe care evreii ar trebui să o urmeze pâna în zilele noastre.  

În schimb, creștinii fanatici iau aceste texte drept Cuvântul lui Dumnezeu! Nu sunt deloc Cuvântul lui Dumnezeu, sunt cuvintele leviților. Tăblițele Sumeriene dovedesc mai presus de orice îndoială că Geneza nu reprezintă altceva decât un text condensat al unor texte sumeriene mai vechi. Legenda sumeriană a Edinului a devenit povestea biblică a Grădinii Edenului. Vă mai amintiți povestea lui Moise, găsit în stufăriș de o prințesă egipteană ? Exact aceeași poveste era relatată de sumerienii-babilonieni cu referire la regele Sargon cel Bătrân.

Povestea lui Moise este o invenție, cum este și „captivitatea” în Egipt, povestea Exodului (cel puțin în forma descrisă în Biblie) și crearea celor 12 triburi prin intermediul lui Iacov. Toate aceste texte au fost scrise de leviți, ai căror conducători erau inițiați la școlile misterelor din Babilon. Poveștile lor sunt simbolice și codificate, astfel încât să fie înțelese de inițiați, dar nu și de mase, care trebuiau să creadă în sensul lor literal. Potrivit leviților, Moise a primit legile și poruncile de la Dumnezeu în vârful unui munte. Regăsim mereu și mereu același simbolism al munților. Una din explicații este legată de faptul că vârful muntelui este mai aproape de simbolul Dumnezeului lor: Soarele. Muntele Sion înseamnă Muntele Soarelui. Chiar și astăzi, soarele care răsare deasupra munților de la răsărit este unul din principalele simboluri ale Frăției.

Povestea israeliților și a evreilor este în cea mai mare parte o invenție, un voal în spatele căruia a fost ascuns adevărul. Nici un alt popor nu a fost amăgit atât de tare ca cei care își spun „evrei”. Aceștia au fost terorizați, folosiți și manipulați în maniera cea mai grotescă și mai lipsită de milă de propria lor Elită, pentru a implementa o Agendă pe care marea majoritate a evreilor nici măcar nu o cunosc. Nu există nici un exemplu mai elocvent în acest sens decât maniera în care clanul „evreiesc” al Rothschild-zilor  a sprijinit cu fonduri, și nu numai, venirea la putere a naziștilor, lăsându-i pe semenii lor de rang inferior să suporte consecințele. Povestea levită a Exodului nu este decât o perdea de fum menită să ascundă furtul cunoașterii „ebraice” din școlile misterelor egiptene după infiltrarea acestora de către Frăția Babiloniană. Egiptenii au considerat revelația lui „Iehova” o crimă comisă împotriva științelor sacre.

Istoricul și ințiatul francmason Manly P. Hall afirma că religia de stat din Egipt s-a transformat la un moment dat în magie neagră și că activitățile spirituale ale oamenilor erau paralizate de obediența deplină față de dogmele formulate și impuse de preoțime. Această descriere corespunde perfect modului de manipulare al leviților-babilonieni, respectiv al tuturor religiilor care au apărut ulterior pe baza acestor minciuni, inclusiv creștinismul. Acest aspect este foarte important: iudaismul, creștinismul și islamul își bazează credințele pe aceleași povești scrise de leviți după șederea lor în Babilon. Acesta a fost momentul istoric cheie care avea să permită controlul lumii de atunci și până în prezent.

 Cunoașterea furată de leviți de la egipteni și raspândită după șederea lor în Babilon a devenit cunoscută sub numele de Cabala (sau Kabala, Qaballa), termen care provine de la rădăcina ebraică QBL, care înseamnă „de la gură la ureche”. Aceasta este metoda folosită pentru a comunica informațiile cele mai secrete inițiaților. Cabala este ramura ezoterică a iudaismului, care nu reprezintă altceva decât o acoperire a Frăției Babiloniene, la fel ca și Vaticanul. Cabala este cunoașterea secretă ascunsă în codurile Vechiului Testament și ale altor texte din vechime. Iudaismul nu reprezintă decât interpretarea literală a acestor texte. Aceeași tehnică este folosită de toate religiile. Un exemplu de codificare levită se referă la numele celor cinci scribi: Garia, Dabria, Tzelemia, Echanu și Azrel, așa cum apar acestea în cea de-a doua carte a lui Esdras sau Ezra. Iată care este adevărata semnificație a acestor nume:

    •Garia: indiciu prin care scribii antici obișnuiau să atragă atenția că textul este fals sau că are o altă semnificație.
   •Dabria: cuvinte care alcătuiesc o frază sau un text.
   •Tzelemia: imagini, poveste imaginară, sau adevăr indicat într-o formă obscură.
   •Echanu: informație schimbată sau dublată.
   •Azrel: numele lui Esdras/Ezra, la care se adaugă sufixul „el”.
   Altfel spus, „lucrarea lui Ezra”.

Acestea sunt cele cinci nume ale „scribilor”, pe care un initiat le citeste ca pe o singura fraza coerenta: „Indiciu de avertizare – referitor la cuvintele – imaginate într-o maniera obscura – care au fost schimbate sau dublate – si care reprezinta opera lui Ezra”. Exista o carte intitulata Codul Bibliei care pretinde ca a identificat un cod în varianta ebraica a Vechiului Testament care ar prezice viitorul. Dat fiind ca unul din aceste coduri prezice asasinarea presedintelui Kennedy de catre Lee Harvey Oswald, îngaduiti-mi sa ramân sceptic în ceea ce priveste credibilitatea acestei carti. Oare chiar mai crede cineva în lumea asta ca Oswald l-a ucis pe Kennedy? Abstractie facând de aceasta carte, exista într-adevar un cod al Bibliei, accesibil însa numai initiatilor. Autorii Bibliei obisnuiau sa inventeze anumite caractere care sa corespunda simbolismului lor sau se foloseau de anumite personaje reale, a caror viata o falsificau. Iata câteva exemple de coduri din Biblie: una din temele cele mai comune în toate traditiile scolilor misterelor se refera la cei 12 discipoli, cavaleri sau adepti din jurul unei divinitati. Numarul 12 este un cod, care simbolizeaza – printre altele – cele 12 anotimpuri si cele 12 case zodiacale prin care trece soarele sau „zeul” – simbolizat prin numarul 13. Acesta este numarul sacru „12 + 1”, dupa cum îl numesc unii oameni, si asa se explica recurenta cu care apar numele 12 si 13 în toate textele initiatice. De pilda, avem 12 triburi ale lui Israel, 12 printi ai lui Ishmael, 12 discipoli sau apostoli ai lui Iisus, dar si ai lui Buddha, Osiris si Quetzalcoatl. Mai exista apoi regele Arthur si cei 12 Cavaleri ai Mesei Rotunde (care simbolizeaza cercul zodiacului), Himmler si cei 12 cavaleri ai ordinului nazist SS, si femeia (Isis, Semiramida) care poarta coroana cu 12 stele din Cartea Revelatiilor (Apocalipsa). În Scandinavia si în nordul Europei avem misterele lui Odin, inspirate de aceeasi rasa ariana venita din Orientul Apropiat. În aceasta traditie exista 12 „Drottar-i” care prezideaza misterele împreuna cu Odin. De fiecare data avem de-a face cu acelasi numar 12+1. Toate aceste istorii nu sunt adevarate din punct de vedere literal, ci reprezinta un simbolism folosit de scolile misterelor. Aceleasi simboluri sunt folosite astazi de societatile secrete ale Fratiei pe steagurile nationale, pe însemnele militare, în publicitate si pe logo-urile companiilor. Una din marile creatii ale Fratiei, Uniunea Europeana, are drept simbol un cerc alcatuit din 12 stele.

Practic, avem de-a face numai cu numere sacre si cu elemente de geometrie sacra. Proportiile tuturor statuilor egiptene, indiferent daca sunt mari sau mici, reprezinta multipli de 6 si de 12. Alte coduri numerice din Biblie si din mistere sunt 7 si 40. De pilda, în Biblie avem sapte spirite ale lui Dumnezeu, sapte biserici din Asia, sapte lumânari din aur, sapte stele, sapte lampi de foc, sapte sigilii, sapte trompete, sapte îngeri, sapte tunete si dragonul rosu din Apocalipsa cu cele sapte capete si sapte coroane ale sale. Legenda Ierihonului descrie marsul armatei lui Iosua în jurul orasului timp de sapte zile, însotit de sapte preoti cu sapte trompete. În cea de-a saptea zi ei au înconjurat Ierihonul de sapte ori, iar zidurile orasului au început sa se prabuseasca. În legenda lui Noe, acesta a încarcat arca sa cu sapte perechi din fiecare animal si cu sapte perechi din fiecare specie de pasari. Între prezicerea potopului si diluviul propriu-zis s-au scurs sapte zile, si tot sapte zile au trecut între trimiterea perechilor de porumbei. Arca a atins pamântul în cea de-a 17-a zi a celei de-a saptea luni, iar Noe a parasit arca în cea de-a 27-a zi.

Dupa potop el a atins vârsta de 700 de ani. Multe din numele divinitatilor simbolice, cum ar fi Abraxas al gnosticilor sau Serapis din Grecia aveau sapte litere. Avem apoi numarul 40. Adam a intrat în Paradis la vârsta de 40 de ani; Eva l-a urmat 40 de ani mai târziu. În timpul Marelui Potop a plouat timp de 40 de zile si 40 de nopti. Set este luat de îngeri la vârsta de 40 de ani si nu este vazut timp de 40 de zile. Moise ajunge la Midian la vârsta de 40 de ani si ramâne acolo timp de 40 de ani. Iosif are vârsta de 40 de ani când Iacov soseste în Egipt. Iisus se retrage în pustie timp de 40 de zile. Chiar credeti ca Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu? Nici vorba. Ea este scrisa în codul ezoteric al scolilor misterelor. Literatura araba a fost scrisa tot de catre si pentru initiati, dovada ca regasim în ea aceleasi coduri. În cele 40 de povesti din Arbaindt ( care înseamna 40 ) regasim pretutindeni numarul 40, iar calendarul lor are 40 de zile ploioase si 40 de zile cu vânt. Legile arabe se refera constant la numarul 40. O alta serie de carti arabe, numite Sebaidt, care înseamna „sapte”, se învârt exclusiv în jurul acestui numar. Aceste coduri numerice au semnificatii mult mai profunde decât cele evidente, cum ar fi numarul de zile ale saptamânii sau numarul de luni ale zodiacului.

Între altele, numerele reprezinta frecvente vibratorii. Orice frecventa rezoneaza cu un anumit numar, o anumita culoare si un anumit sunet. Anumite frecvente, cu numerele, culorile si sunetele lor corespondente, sunt extrem de puternice. Simbolurile reprezinta la rândul lor rezonante cu anumite frecvente si influenteaza subconstientul omului fara ca acesta sa-si dea seama. Asa se explica prezenta anumitor simboluri pe însemnele societatilor secrete, pe steagurile nationale, pe logo-urile companiilor, în reclamele de publicitate, si asa mai departe.

Nu exista dovezi istorice ale existentei unui om numit Moise. El nu apare decât în textele levitilor si în alte texte si comentarii rezultate din acestea. Unii afirma ca acesta ar fi fost numele initiatic al faraonului egiptean Arkenaten. Acest lucru este posibil, dar varianta oficiala referitoare la Moise nu are o baza istorica. Nu s-a stiut nimic de povestea lui Moise si de „blestemele” cazute asupra egiptenilor pâna când levitii din Babilon nu au scris povestea Exodului, la câteva secole dupa perioada în care ar fi trebuit sa se petreaca aceste lucruri. Potrivit legendei, toate animalele din Egipt ar fi trebuit sa moara de trei ori! Cum or fi reusit acest lucru – au murit si au reînviat din nou? Nu a existat o asasinare a primului nascut al faraonului egiptean, asa ca Sarbatoarea Pastelui evreiesc (mielului pascal) nu are nici o baza istorica, fiind inventata de leviti. Referinta la ungerea usilor cu sânge de miel nu reprezinta decât un cod al vechiului simbolism al mielului. Nu a existat nici o carte ebraica oficiala care sa faca vreo mentiune la Pentateuh (legile lui Moise) înainte ca levitii sa ajunga în Babilon. Cât despre captivitatea israelitilor în Egipt, pâna si Deuteronomul îi descrie ca pe niste „straini”, nu ca pe sclavi, în aceasta perioada. De unde a aparut atunci numele de Moise? Orice persoana initiata care atingea rangul suprem în ierarhia scolilor misterelor egiptene era numita Muse, Mose sau… Moses. Istoricul egiptean Manetho, care a trait în secolul III î.Hr., citat de istoricul evreu Josephus, afirma ca a existat un preot în Heliopolis sau ON (Locul Soarelui), care si-a luat apoi numele de Mosheh sau Moses. Cuvântul Moise (Moses) înseamna: cel care a fost rapit, care a fost scos din apa, care a fost facut misionar, ambasador, sau apostol.

Marele Preot în templele egiptene era numit EOVE sau EOVA, de unde si aparitia numelui Iehova. În realitate, limba ebraica este limba sacra a scolilor misterelor egiptene. Limba secreta a Egiptului era numita CBT sau QBT, fiind mai bine cunoscuta astazi sub numele de copta. Limba secreta a scolilor misterelor si-a luat numele de la OBR sau ABR, care se referea în acele vremuri la trecerea dintr-un loc în altul, adica la un anumit tip de tranzitie. Într-adevar, scopul tuturor scolilor originale ale misterelor era tranzitia catre iluminare. ABR a devenit apoi Ambres, numele sfintei doctrine rezervate initiatilor, nume care se scria inclusiv: ambric, hebric, hebraic sau… hebrew (n.n. evreiesc). Alfabetul ebraic are 22 de litere, dar cel original, de dinainte de „Moise”, nu avea decât 10, iar adevarata lui semnificatie nu era cunoscuta decât de preoti.

Ebraicii (sau cel putin fondatorii lor) nu erau israeliti sau evrei, ci initiati ai scolilor misterelor egiptene. Nu este de mirare ca la ora actuala este imposibil sa identifici o „rasa” genetica ebraica sau evreiasca. Cuvântul cohen, care înseamna preot la evrei, provine de la cahen, pronuntia egipteana pentru preot si print. În limba engleza, Moses este numele lui Moise. Chiar si circumcizia, acea traditie exclusiv „evreiasca”, era practicata în scolile misterelor egiptene de cel putin 4000 de ani.

Nici un adept nu putea fi initiat pâna când nu era circumcis. În Egipt nu a existat o religie ebraica, nici o lege ebraica, pentru simplul motiv ca nu a existat o „rasa” ebraica. Singura religie era cea egipteana. Religia, limba si rasa ebraica nu au aparut decât atunci când initiatii misterelor egiptene, cunoscuti mai târziu sub numele de leviti, au scos cunoasterea secreta în afara Egiptului si au inventat aceasta poveste pentru a ascunde astfel cu ce se ocupau în realitate, interesele cui le slujeau si de unde proveneau. Termenii „ebraic” si „iudaism” se traduc practic prin „egiptean”. Asa se explica – între altele – de ce foloseste Fratia chiar si la ora actuala atâtea simboluri egiptene, inclusiv piramida careia îi lipseste piatra din vârf. Aceasta reprezinta un simbol al Marii Piramide de la Gizeh si al scolilor misterelor egiptene, desi ascunde si alte semnificatii, mai profunde. La intrarea în templul egiptean unde se tineau misterele existau doua obeliscuri masive. Acestea sunt reprezentate adesea de francmasoni sub forma a doi stâlpi si apar în toate cladirile proiectate sau finantate de initiati.

Aceasta este inclusiv explicatia celor doi stâlpi pe care i-a culcat la pamânt Samson. Toti initiatii din scolile misterelor primeau un nume initiatic, traditie care continua pâna astazi în cadrul Fratiei. O eventuala conexiune cu ebraicii din Egipt ar putea fi legata de invazia populatiei Hyksos, sau a Regilor Pastori. Istoricul egiptean Manetho descrie invadarea si cucerirea Egiptului de o rasa ciudata de barbari. Când acestia au fost respinsi în sfârsit, ei si-au continuat calatoria prin Siria si au construit un oras pe care l-au numit Ierusalim. Hyksos ar putea fi totuna cu tribul numit Habiru, care a venit din fostele tinuturi ale Sumerului, asa cum se spune ca ar fi facut si tribul lui Avraam (conform Vechiului Testament).

Povestea regelui Solomon si a templului sau reprezinta în cea mai mare parte simbolism curat. La fel ca si în cazul lui Moise, nu exista nici o dovada ca ar fi existat un rege cu acest nume. Înainte de scrierea textelor biblice de catre leviti, istoricul grec Herodot (485-425 î.Hr.) a calatorit în Egipt si a studiat istoria acestuia si a Orientului Apropiat. El nu a auzit nimic de vreun imperiu al lui Solomon, de exodul în masa al israelitilor din Egipt sau de distrugerea armatei urmaritorilor egipteni pe malul Marii Rosii. Platon a calatorit în aceeasi zona, dar nu a auzit nici el nimic despre aceste subiecte. De ce? Pentru ca sunt numai inventii. Cele trei silabe care alcatuiesc numele lui Solomon: Sol-om-on, sunt nume ale soarelui în trei limbi diferite. Manly P. Hall scrie ca Solomon împreuna cu sotiile si concubinele sale simbolizeaza planetele, lunile, asteroizii si alte corpuri ceresti din casa sa – sistemul solar. Templul lui Solomon este un simbol al lumii soarelui. În legenda talmudica, Solomon este prezentat ca un maestru magician care întelegea semnificatia Cabalei si putea sa alunge demonii. Povestea sa este mai degraba o expunere a simbolismului cunoasterii secrete a levitilor, sub acoperirea povestii fabricate a „istoriei” ebraicilor. Cartea Regilor si Cronicile, care povestesc construirea Templului lui Solomon, au fost scrise la 500-600 de ani dupa ce evenimentele pe care se presupune ca le-ar descrie ar fi avut loc.

Exagerarile din aceste texte sunt atât de mari încât sunt de-a dreptul hilare. Se afirma ca la construirea templului ar fi lucrat 153.600 de muncitori, timp de sapte ani. Arthur Dynott Thomson a calculat ca în epoca noastra, costul unei asemenea lucrari ar fi de 7,9 miliarde de lire sterline! Iar Thomson a scris acest lucru în anul 1872! Oare la cât s-ar ridica el în zilele noastre? Aceste cifre sunt de-a dreptul ridicole, daca ar fi întelese într-un sens literal. În realitate, ele trebuie întelese în sensul lor simbolic. Si înca ceva: daca Solomon nu a existat, ce ne-ar face sa credem ca „tatal” sau, regele David, a existat ? Citesc tot felul de carti despre existenta acestuia, dar singura sursa citata este Vechiul Testament scris de leviti! Nu exista nici o alta dovada. Totul este o escrocherie, la fel ca si ideea recenta (care face furori în ultimii ani) ca linia genealogica a lui Iisus-David a ajuns în Franta si a dat nastere dinastiei Merovingienilor. Dupa cum spune savantul si cercetatorul L.A. Waddell: „Nu exista nici o dovada scrisa, nici o referinta greaca sau romana, care sa ateste existenta lui Avraam sau a oricarui alt patriarh ori profet evreu din Vechiul Testament. Nu exista dovezi ca ar fi existat Moise, Saul, Solomon, sau oricare din regii evrei, cu exceptia ultimilor doi sau trei”.

Consecintele acestui fapt asupra poporului care s-a auto-intitulat „evreu” si asupra umanitatii în general au fost devastatoare. Legea Mozaica sau Legea lui Moise este legea levitilor, si a celor cu sânge încrucisat din Fratia Babiloniana. Ea nu are nimic de-a face cu Cuvântul lui Dumnezeu. Torah si Talmudul, cele doua texte care au fost compilate de leviti în timpul si dupa sederea lor în Babilon, reprezinta un veritabil bombardament mental alcatuit din legi extrem de detaliate despre ceea ce trebuie sa faca omul în fiecare domeniu de viata. Ar fi imposibil ca „Dumnezeu” sa fi dat aceste legi în vârful unui munte. Cei care le-au scris au fost levitii, dupa care l-au inventat pe Moise, pentru a ascunde acest lucru. De atunci au mai fost adaugate si alte „legi”, pentru a acoperi astfel toate posibilitatile ramase neexploatate. Paginile acestor texte levite contin o tema recurenta si aberanta, de un rasism extrem îndreptat împotriva ne-evreilor, si necesitatea de a „distruge fara mila” pe toti cei care încalca aceste legi, adica exact ceea ce Manly Hall numeste metodele de operare ale preotilor care aplicau magia neagra.

Talmudul este probabil cel mai rasist document din câte s-au scris vreodata pe pamânt. Iata câteva extrase din el, care atesta cât de departe poate merge aberatia spirituală:
   „Numai evreii sunt oameni; ne-evreii nu sunt oameni, ci vite”. Kerithuth 6b, pagina 78, iebhammoth 61
   „Ne-evreii au fost creati pentru a le servi evreilor ca sclavi”. Midrasch Talpioth 225
   „Actele sexuale cu ne-evreii sunt similare cu actele sexuale cu animalele”. Kethuboth 3b 97
   „Ne-evreii trebuie evitati mai rau ca porcii bolnavi”. Orach Chalim 57, 6a
   „Rata nasterilor ne-evreilor trebuie redusa dramatic”. Zohar 11, 4b
   „Ne-evreii care mor trebuie înlocuiti cu altii, la fel cum înlocuiti o vaca sau un măgar”. Lore Dea 377,1

Acest text nu reprezintă însă o simpla expunere grotesca de rasism. Vă reamintesc ca aceste orori nu au fost scrise de iudei sau de „evrei” ca popor. Acestia sunt ei însisi victime ale acestor convingeri impuse de autorii lor. Ele au fost scrise de leviti, reprezentantii Fratiei Babiloniene . Aruncarea vinei pe „evrei” este o prostie, dar este exact ce îsi doreste Fratia, caci acest lucru îi amplifica enorm posibilitatea de a diviza si de a guverna, cele doua fundamente ale politicii sale de control. La ce orori a condus în timp aceasta manipulare, deopotriva pentru „evrei” si pentru „pagâni”! La fel stau lucrurile si cu legea orala evreiasca numita Mishnah, încheiata în jurul secolului II d.Hr. Israel Shahak, un supravietuitor al lagarului de concentrare de la Belsen, este unul din putinii oameni din rândurile celor care se pretind evrei, care a avut curajul sa demaste public Talmudul. În cartea sa, Istoria evreilor, religia evreilor, Shahak denunta nivelul incredibil de rasism pe care este bazata legea „evreiasca” (în realitate levita sau a Fratiei). El povesteste ca în aspectul sau extremist, reprezentat de rabinii ortodocsi moderni, aceasta credinta considera o ofensa religioasa salvarea vietii unui pagân, cu exceptia situatiei în care evreii ar suferi consecinte neplacute daca nu ar proceda astfel. Perceperea de dobânzi la împrumuturile acordate unui alt evreu este nepermisa; în schimb, unui ne-evreu trebuie sa i se perceapa o dobânda oricât de mare.

Talmudul le cere evreilor sa rosteasca un blestem ori de câte ori trec pe lânga un cimitir pagân, iar daca trec pe lânga o cladire pagâna, sa se roage lui Dumnezeu sa o distruga. Evreilor li se interzice sa fure unul de la altul, dar legea nu se aplica si în cazul pagânilor. Exista rugaciuni evreiesti care îi multumesc lui Dumnezeu pentru ca nu i-a facut pagâni pe evrei, si altele care cer moartea imediata a crestinilor. Un evreu religios nu are dreptul sa bea dintr-o sticla de vin, daca aceasta a fost atinsa de un ne-evreu dupa ce a fost deschisa. Dupa ce a primit premiul Nobel pentru literatura, scriitorul evreu Agnon a spus la postul de radio al Israelului: „Nu am uitat ca ne este interzis sa le multumim pagânilor, dar acum am un motiv special: acestia i-au acordat premiul lor unui evreu”. Acestea sunt legile sistemului de credinte numit „evreu”, cel care se plânge tot timpul si care condamna rasismul împotriva evreilor! Însusi sistemul lor de convingeri este bazat pe rasismul cel mai extrem care a fost întâlnit vreodata pe pamânt. Si totusi, ei nu se sfiesc sa strige: „Antisemitii!” împotriva tuturor cercetatorilor care se apropie prea mult de adevarul referitor la conspiratia globală.

Benjamin Freedman, un evreu care îi cunostea pe sionistii de rang înalt (sionist provine de la „cel care practica cultul soarelui”) din anii 30-40, a afirmat ca expresia „antisemitism” ar trebui eliminata din limba engleza. Iata ce a spus el: „La ora actuala, antisemitismul nu serveste decât unui singur scop: el este folosit ca o sperietoare. Atunci când evreii simt ca cineva se opune adevaratelor lor obiective, ei îsi discrediteaza victimele numindu-le antisemite pe toate canalele pe care le au la dispozitie si care se afla sub controlul lor”. Unul din aceste canale este o organizatie cu sediul în Statele Unite, dar care opereaza în întreaga lume, cu scopul precis de a-i condamna ca rasisti pe cei care se opun Fratiei. Numele ei este Liga Anti-Defaimare (ADL). Am fost eu însumi o tinta a lor, lucru care m-a amuzat si mi-a confirmat faptul ca ma aflu pe calea cea buna. Liga este sustinuta inclusiv de niste sicofanti ne-evrei, care încearca sa pastreze o imagine pura si sfânta despre aceasta institutie. Personal, nu voi lua în serios nici o miscare „anti-rasista” de gen „eu sunt mai sfânt decât tine”, decât atunci când aceasta va condamna toate formele de rasism, si nu doar pe cele care îi convin. Mirosul ipocriziei îmi repugna. Din fericire, acest rasism levit nu este urmat de marea majoritate a populatiei evreiesti si multi membri din rândul acesteia s-au revoltat pe fata împotriva legilor rasiale stricte care le impun sa nu se casatoreasca decât între ei.

Multi oameni care se considera „evrei” sunt crescuti de mici în cultul fricii, devenind astfel simple papusi îndoctrinate ale acestei ierarhii levite atât de vicioase, care s-a metamorfozat între timp mai întâi în farisei, apoi în talmudisti si în sionistii extremisti din zilele noastre, controlati de rabinii fanatici care aplica „legea” levitilor din Babilon . Marea majoritate a celor care urmeaza religiile nascute din Vechiul Testament nu cunosc care este adevarata lor origine si Agenda care se ascunde în spatele lor. Aceasta cunoastere este privilegiul restrâns al unei Elite minuscule aflata în vârful ierarhiei unei retele de organizatii secrete, care a inventat si manipuleaza aceste religii, inclusiv pe reprezentantii lor. Ei nu sunt cu adevarat interesati de cei care îi urmeaza, fie ei evrei, romano-catolici, musulmani, sau ce-or fi. Nici un alt argument nu ilustreaza mai bine  farsa pe care o reprezinta toate aceste religii si rase ca cei care se autointituleaza „evrei”.

Asa cum au aratat chiar scriitorii si antropologii evrei, nu exista o rasa evreiască. Iudaismul este o credinta, nu o rasa. Întreaga poveste a poporului „evreu” a fost inventata pentru a acoperi o alta realitate. Scriitorul si cercetatorul evreu Alfred M. Lilenthal a scris: „Nu exista nici un antropolog reputat care sa nu fie de acord ca ideea de rasa evreiasca este o prostie la fel de mare ca si ideea de rasa ariana… Stiinta antropologica divide umanitatea în numai trei rase recognoscibile: rasa neagra, cea mongoloida sau orientala si cea caucaziana sau alba (desi unii vorbesc si de o a patra rasa, cea australoida)… Membrii Credintei evreiesti se regasesc în toate cele trei rase si în subdiviziunile lor”.

 Farsa devine si mai rizibila, si mai elocventa pentru perdeaua de fum în care s-a transformat aceasta lume, daca tinem seama ca majoritatea celor care se pretind evrei la ora actuala nu au nici o legatura genetica cu pamântul pe care ei îl numesc Israel. Culmea este ca tocmai aceasta legatura a permis înfiintarea cu forta a statului modern Israel, în detrimentul poporului arab din Palestina!

 Alti scriitori evrei, de talia lui Arthur Koestler si altii, au expus aceasta realitate, potrivit careia toti cei care au creat si au populat statul Israel sunt originari genetic din sudul Rusiei, nu din Israel. Nasul coroiat considerat atât de „evreiesc” este o trasatura genetica întâlnita în sudul Rusiei si în Caucaz, nicidecum în Israel. În anul 740 d.Hr., un popor numit khazar a trecut în masa la iudaism. Iata ce scrie Koestler în aceasta directie: „Khazarii nu au venit din Iordania, ci de pe Volga. Ei nu au venit din Canaan, ci din Caucaz. Din punct de vedere genetic, ei sunt mai înruditi cu hunii, uigarii si maghiarii decât cu samânta lui Avraam, Isaac si Iacov. Istoria imperiului khazar, care iese treptat la iveala, începe sa semene tot mai mult cu cea mai cruda festa pe care ne-a jucat-o vreodata istoria”.

Exista doua subdiviziuni majore ale asa-zisilor evrei: sefarzii si askenazii. Sefarzii sunt descendenti ai evreilor care au trait în Spania din antichitate si pâna în secolul XV, când au fost expulzati. Prin anii `60 ai secolului XX, sefarzii au fost estimati la un numar total de circa o jumatate de milion, în timp ce askenazii numara circa 11 milioane. Acestia din urma nu au nici cea mai mica legatura de rudenie cu Israelul, dar ei sunt cei care au invadat Palestina, creând statul Israel sub pretextul ca „Dumnezeu” le-a promis lor acest pamânt în Vechiul Testament. Cine a scris Vechiul Testament? Preotii lor, levitii si cine a scris Noul Testament, care a dat nastere crestinismului? Oamenii controlati de aceeasi forta care i-a controlat pe leviti: Fratia Babiloniana.

Si acum, va propun o mica ghicitoare. Despre cine vorbesc în continuare?

S-a nascut dintr-o fecioara printr-o conceptie imaculata, în urma interventiei Duhului Sfânt. A împlinit astfel o veche profetie. Când s-a nascut, tiranul aflat la putere a dorit sa-l ucida. De aceea, parintii sai au fost nevoiti sa fuga, pentru a scapa. Toti copiii de sex masculin cu vârste de pâna la doi ani au fost macelariti din ordinul tiranului, care spera astfel sa scape de copil. La nasterea lui au fost prezenti îngerii, dar si niste pastori, si a primit daruri în aur, smirna si tamâie. A fost adorat ca mântuitor al oamenilor si a dus o viată morală si umilă. A realizat miracole printre care s-au numarat vindecarea bolnavilor, daruirea vederii orbilor, alungarea demonilor si învierea mortilor. A fost ucis pe cruce, între doi tâlhari. A coborât în iad, dar s-a ridicat din morti si s-a ridicat la ceruri.

Va urma…

       Sursa: http://www.mixdecultura.ro/