Profesorul Gabriel Gheorghe studiază istoria străveche a spaţiului carpatic de mai bine de 40 de ani într-o manieră interdisciplinară (ce implică domenii precum istoria, arheologia, geografia, geologia, fiziologia, lingvistica, etnologia, paremiologia, literatura, arhitectura) cu rigurozitatea unui om de ştiinţă de formaţie tehnică. Cercetările sale, bazate pe studiul sistematic a zeci de mii de lucrări, au fundamentat concluzia că spaţiul carpatic este vatra civilizaţiei euro-indiene şi că limba română este continuatoarea directă a limbii primare a Europei. O expunere a argumentelor domnului Gheorghe este prezentată de exemplu în tomurile I-V ale revistei Getica, editată de Fundaţia Gândirea. În plus, domnul Gabriel Gherghe este autorul a zeci de cărți și sute de articole pe tema istoriei poporului român.
Gabriel Gheorghe afirmă într-o manieră tranșantă că „Realităţile istoriei poporului român sunt zdrobitoare şi nu admit nici un fel de replică. O să le vedeţi şi o să vă convingeţi singuri”. Vă prezint în continuare câteva dintre observațiile și concluziile sale. De menționat că cele mai multe dintre cărțile pe care le citează nu au fost publicate în România. Dumnealui le-a adus prin împrumut internațional sau prin mijloace personale, adunând în biblioteca sa peste 10.000 de volume. Domnul Gheorghe preferă să nu aducă în discuție argumentele istoricilor români care îi confirmă punctul de vedere, ca să nu apară acuzații de prozelitism. El citează în special savanți străini și universități străine celebre.
În anii ’70 Franklin Murphy, cancelarul Universităţii California din Los Angeles (UCLA), a avut inițiativa de a realiza un studiu asupra resturilor arheologice din mileniul V înaintea erei noastre, în toată Europa. A trimis-o în acest scop în Europa pe Marija Gimbutas, care era profesoară de arheologie la Universitatea din California. În mod surprinzător, investigațiile au arătat că în Spania, Franța, Anglia, Germania nu există resturi arheologice din mileniul V. Cu excepția teritoriului carpatic. Concluzia transmisă la UCLA de Marija Gimbutas a fost că „Nu ne este clar de ce în Europa nu găsim nimic. E un deşert pur şi simplu în mileniul V înaintea erei noastre, dar în România am găsit peste 30.000 de statuete.” Harta descrierii arealului arheologic din studiul Marijei Gimbutas indică foarte clar care este realitatea. Studiul publicat de doamna Gimbutas se numește The Goddesses and Gods of Old Europe și se referă la Europa Veche, Europa carpatică şi zonele pericarpatice. Datele obținute pe baza probelor arheologice arată că în mileniile V, IV, III înaintea erei noastre (deci acum mai mult de 6000 ani) existau pe teritoriul carpatic culturile Cucuteni, Ariuşd, Vădastra, Boian, Gumelniţa, Hamangia, Petreşti, Turda, Vinca, şamd. Pe vremea aceea nu existau Franţa, Anglia, Marea Britanie. Roma a fost fondată abia în anul 653 î.e.n. În anul 1922 a apărut la Universitatea din Cambridge, Marea Britanie, o lucrare intitulată The Cambridge History of India. Lucrarea a apărut în contextul în care la începutul secolului XX englezii aveau colonii și în Africa și în America de Nord și în Asia, care erau de regulă popoare inferioare lor din punct de vedere al dezvoltării sociale și culturale. Și totuși indienii le erau superiori din punct de vedere cultural. Atunci au vrut să știe ce-i cu acești indieni: de unde vin, care le este istoria? A fost întreprinsă o cercetare pe baza cărților vedice (care sunt cele mai vechi monumente literare ale umanității) și s-a făcut observația elementară că în Vede nu există mențiuni despre fauna specific indiană actuală (lei, trigri, cămile, elefanți), dar există în schimb dese mențiuni despre fauna carpatică (urs, lup, vulpe). Și atunci, pe baza acestor date dar și a altora, ei au stabilit în volumul I pagina 68 (au apărut șase volume până în 1926) că nu există decât o singură arie în Europa de unde ar putea să provină indienii și anume aria mărginită la est de Carpați, la sud de Balcani, la vest de Alpii Austriei și la nord de munții care fac legătura cu Carpații. Adică Transilvania, care apărea astfel ca leagăn al civilizației de unde au plecat toate popoarele. Textual, la pagina 71, se afirmă clar: „Din acest spațiu (Transilvania) au plecat indienii, persanii, grecii antici, latinii, celții, germanii și slavii.”
Și, desigur, deducem că au plecat de pe aceste teritorii și cu limba. Oricine pleacă dintr-un spațiu poartă cu el limba. Aceasta este marca originii de unde te-ai născut și de unde ai plecat.
Ei bine, să nu rămânem doar la ce spune Universitatea din Cambridge, deși nu este o dugheană oarecare, ci este o universitate serioasă și nu este protocronism român, nu poate fi bănuită de protocronism român, mai ales în 1922. Să vedem ce spun și alți cercetători care nici nu citează (sau ignoră pur și simplu) The Cambridge History of India. Să luăm un alt studiu, cel al lui Paul MacKendrick, care a fost profesor de istoria artelor la Universitatea americană din Wisconsin. El a scris o carte intitulată „Pietrele dacilor vorbesc”. Dar înainte de a publica această carte, a scris mai multe cărți din aceeași serie: „Piterele grecilor vorbesc”, „Pietrele romanilor vorbesc”, „Pietrele ibericilor vorbesc”, „Romanii perini” ș.a.m.d. Deci el cunoștea toate civilizațiile și vizitase mai ales vestigiile, construcțiile mari rămase de pe urma acestor civilizații. Și iată ce spune, la pagina 8: „Sarmisegetuza dacică, cetatea și locul sfânt al lui Decebal din creierii munților este una din cele mai impresionante așezări pe care le-am văzut până acum.”
Deci văzuse tot ce e în Grecia, tot ce e în Roma, în Latium și în Italia, în Spania și așa mai departe. Și la pagina 9 spune „Îmi consacru cartea acelor oameni ai antichității române și istoriei lor de peste șase milenii.”
Interesant, noi învățăm istoria în școli numai de la Traian și Decebal. Nu e scurtată oare prea tare istoria noastră? Și nu este singurul care o spune. Pot să vă mai citez zece autori care spun istorie de șase milenii. Revenind la harta întocmită pe baza studiilor Marijei Gimbutas, să observăm că aceasta este făcută pe baza resturilor arheologice. Resturile arheologice nu mint. Unde trăiește o populație, măcar scheletul rămâne acolo, că nu poți să îl iei cu tine când mori. Și cei care vin după noi le găsesc. Ei bine, în mileniul cinci Franța nu are schelete, Germania nu are, dar găsim schelete din vremea aceea în spațiul carpatic. De ce în spațiul carpatic? Ei bine, condițiile de mediu au fost hotărâtoare. La un congres internațional de istorie ținut la Edinburgh, capitala Scoției, prin anii 1970, la care a participat și doctorul Vasile Boroneanț (arheolog român) și profesorul Clyde Bolsal (de la Universitatea din Edinburgh) a fost stabilit unde au apărut cele mai vechi urme privind îndeletnicirea agriculturii. Determinarea s-a făcut pe baza cercetărilor a patru universități celebre: Oxford, Groningen, Berlin și Bohn. Și s-a concluzionaat că în anul 7800 înaintea erei noastre exista agricultură la Porțile de Fier. Iată date concrete de la care s-a putut pleca. Este important pentru că, așa cum spune Diodorus Siculus, scriitor grec, „agricultura a fost cea care i-a scos pe oamenii din starea de sălbăticie”.
Dar mai e un fapt hotărâtor: sarea. E util să știm că niciun mamifer nu trăiește dacă nu are în corpul său 0,15% sare din masa corpului. Deci un corp de 100 kg ar trebui să aibă minimum 150 grame sodiu, altfel inima nu se mai contractă și animalul moare prin stop cardiac. Poate că ați văzut la țară că vaca din curtea țăranului se duce și linge bulgărele de sare. Este ceva instinctiv. Ei bine, de la granița cu China până la Oceanul Atlantic, la suprafața solului, sare ușor de exploatat nu este decât în spațiul carpatic. Da, zăcăminte de sare de acum șase mii de ani există și la Salzburg în Germania, există și în Polonia sau în alte locuri, dar la 30 metri adâncime. Cu ce săpai la adâncimea asta și de unde știai unde este sarea? Pe când la noi te duceai cu un bolovan, dădeai în masivul de sare, luai bulgărele de sare și îl aduceai și îl puneai în curte ca să nu-ți moară vaca și așa mai departe…
Iată deci condițiile hotărâtoare care au determinat ca civilizația să se stabilească aici. Sigur, universitățile acestea străine pe care le cităm în continuare și savanții străini nu menționează sarea. Ei spun că nu le este clar de ce de aici pleacă totul. Dar asta este realitatea. Cine a stabilit? Dumnezeu, natura, nu putem să răspundem noi, dar asta este realitatea. Avem masive de sare la suprafața solului, după cum poate știți, la Praid, Turda, Aiud, Râmnicu Vâlcea, Slănic Prahova, Slănic Moldova ș.a.m.d. E plină țara! Bunicii noștri mai știu că sare se aducea și din slatine, adică dintr-un lac sărat. Și apoi găteau mâncare. Dar fără sare mâncarea nu se poate mânca. Și fără sare nu există viață! Ultima glaciaţiune Wurm s-a întins până la Carpaţii Păduroşi. Spaţiul românesc nu a fost afectat de glaciaţiune. Germania, de exemplu, a fost acoperită de gheaţă. Pe gheaţă vaca nu avea ce să pască şi nu avea unde să trăiască omul. Deci în momentul în care s-au topit gheţurile, de unde a expandat populaţia? De unde nu a fost afectată de glaciaţiune. Este elementar.
Să vedem ce mai spune Paul MacKendrick privitor la statuetele de la Hamangia, care sunt datate cu o vechime de peste 6000 de ani. El observă – de exemplu la Gânditorul – realismul arhaic și simplitatea liniei demnă de invidia oricărui sculptor modern, care denotă o dimensiune spirituală nemaiîntâlnită în arta de până atunci și rareori atinsă după aceea. O spune cine? Un profesor de istoria artei de la Universitatea din Wisconsin. Să cităm un mic paragraf din lucrarea „Pietrele dacilor vorbesc”, la pagina 13: „Sanctuarele cu acoperișurile în două ape, împodobite cu ornamente acretelia, prezintă pe coamă și la marginile frontonului un rafinament arhitectonic pe care templele grecești și-l vor atinge după mai bine de o mie două sute de ani.”
Am spus că toate populațiile sunt plecate de aici. Ei bine, grecii sunt plecați de aici. E hilar că unii vorbesc de influențe grecești în limba română. Cum să fie influențe grecești în limba română când ei au plecat cu limba română? Există sute de cuvinte românești în greaca veche. Clement Alexandrinul, unul dintre părinții Bisericii greci, născut la Atena (nu protocronist român!) spune în Stromatele: „Grecii au luat totul de la barbari.” Ei bine, acești greci au plecat de aici prin mileniul doi-trei. Referitor la aceasta, un mare elenist francez, Pierre Leveque, a publicat într-o carte, L’Aventure grecque – Aventura greacă, harta plecării grecilor din spațiul carpatic. Nu este de la noi, este de la un mare elenist francez.
Să-l mai cităm și pe Collin Renfrew, unul dintre cei care au introdus datarea cu radiocarbon 14 (carbon radioactiv 14). National Geographic i-a publicat în noiembrie 1977, un articol intitulat Europe changing past – Europa își schimbă trecutul. În acest articol se arată că „Date radiocarbon revizuite relevă o metalurgie înfloritoare în lungul Dunării pe la 4000 î.H. În estul Europei uneltele de cupru – care au fost datate în comparație cu cele găsite în Grecia pe la 2300 î.e.n. – au fost făcute în ceea ce sunt azi România, Bulgaria, pe la 4500 î.e.n.” Iată deci că sunt mai mult de 6000 de ani. Toată lumea este de acord că avem o civilizație de 6000 de ani.
Dar istoria oficială din România pornește de acum 2000 de ani, de la Traian și Decebal. Să mai cităm și din East Gordon, Géographie historique de l’Europe (Geografia istorică a Europei): „Regiunea cuprinsă între Alpii austrieci la vest și Dobrogea la est forma o provincie de cultură foarte avansată al cărui centru teritorial era Transilvania”. Dacia se întindea până la Marea Baltică și să îl cităm pe profesorul Trinkovski, un mare istoric polonez, care spune: „Noi, polonezii, suntem urmașii daco-geților care s-au întins până la Marea Baltică” și la fel spun și alți profesori, care recunosc că strămoșii lor sunt dacii și geții.
Revenim la Gordon East: „Invaziile scite, venite din sudul Rusiei, pe la 700 î.H. au pus brusc sfârșit civilizației foarte dezvoltate a epocii Bronzului din țările carpato-danubiene”. Nu găsim niciun savant străin care să spună altfel.
Profesorul Ralph Rowlett, profesor de Antropologie la Universitatea din Missouri, Columbia, SUA a participat în decurs de 20 de ani la cercetări pe diverse situri arheologice din România. Și el spune: „Pe teritoriul României pot afla prin intermediul arheologiei informații despre cea mai mare parte a preistoriei europene. Teritoriul României, situat în centrul geometric al continentului a servit deseori drept pod între Europa de Est și cea de Vest, Europa de Nord și cea de Sud. De aici, din spaţiul carpatic, respectivele culturi s-au răspândit înspre Europa de Vest, spre Marea Mediterană, Orientul Mijlociu şi Asia de sud”.
Andre Piganiol, profesor la Sorbona spune: „Civilizaţia Europei este o civilizaţie târzie cu excepţia Balcanilor. Civilizaţia acestor țări din Europa trebuie căutată la nordul Peninsulei Balcanice.”
Să observăm, mai în glumă mai în serios, că toți aceşti toți istorici nu s-au vorbit între ei, spune fiecare ce a descoperit în cercetările făcute.
Drum drept spre Lumină!
Descoperă mai multe la lumina_adevărului
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
lumina_adevărului 
O fi fost…Astazi insa,e pe moarte.Definitiv.Din cauza tradatorilor nenumarati si a prostiei congenitale cronicizate!
ApreciazăApreciază
E doar în stare comatoasă, din care își va reveni foarte curând. În acea stare, auzi totul și nu vezi nimic.La fel a fost și China, până în 1990.
ApreciazăApreciază
Admir din toata inima si sunt o sustinatoare convinsa a optimismului in orice imprejurare dar vazind ce-au facut cu TURUL 2 in care era evident ca Dl.CALIN GEORGESCU va cistiga detasat alegerile prezidentiale dar mai ales vazind lehamitea,indolenta,lenea,lipsa totala de reactie si absenta in totalitate a patriotismului si a dorintei de mai bine si de ce sa nu spunem deschis,numarul imens al tradatorilor de neam si de tara,optimismul meu cit si speranta revenirii acestui popor blestemat de milenii sa fie sluga umila la straini si tradatori,s-au „diluat” considerabil ca sa nu spun ca au disparut cu totul!Da-ti-mi,va implor,un singur argument veridic,o explicatie care sa stea in picioare privind revenirea la starea normala de bine,prosperitate si bunastare a acestui blestemat popor!Respect.
ApreciazăApreciază
În România sunt numeroase situri preistorice importante, însă cele mai multe sunt terenuri agricole erodate ori șantiere accesibile doar ocazional. Nu merită să conduci sute de kilometri ca să vezi o ridicătură fără explicații. Aș fixa limita cronologică la aproximativ 800 î.Hr., înaintea întemeierii coloniilor grecești de la Marea Neagră.
În acest cadru, România oferă un circuit bun de arheologie preistorică, dar nu unul comparabil vizual cu Stonehenge, templele Maltei sau marile situri balcanice.
Ce merită realmente văzut în România
1. Sanctuarul neolitic de la Parța — obiectivul principal
Datare: mileniul VI î.Hr. Loc: Parța, la sud de Timișoara
Acces: cu mașina până în localitate; vizitare în interior Impact vizual: foarte bun
A fost realizată o reconstituire la scară naturală a sanctuarului neolitic, cu pereți din lut, stâlpi, altare și grupul monumental asociat divinității feminine și taurului. Nu privești numai obiecte într-o vitrină, ci intri într-o interpretare tridimensională a unei construcții rituale de acum aproximativ șase milenii.
Punctul muzeal este deschis, conform programului publicat pentru 2026, de miercuri până duminică, între 10:00 și 18:00.
Verdict: obligatoriu. Este singurul obiectiv românesc din această categorie care oferă imediat senzația de „construcție preistorică”.
2. Cornești–Iarcuri — cea mai mare lucrare preistorică de pe traseu
Datare: aproximativ secolele XIV–XIII î.Hr. Loc: Cornești, între Timișoara și Arad
Acces: rutier până în sat, apoi explorare pe drumuri locale și pe jos
Impact vizual: mediu la sol, foarte mare dacă înțelegi scara
Este o fortificație gigantică din pământ, alcătuită din patru incinte concentrice. Ansamblul acoperă aproximativ 17,2 km², iar sistemul de valuri defensive însumează circa 33 km. Cercetările au datat fortificațiile majore în epoca târzie a bronzului. Problema turistică este că monumentul este prea mare pentru a fi înțeles dintr-un singur punct. Nu vezi „cetatea” precum un castel; vezi: valuri lungi de pământ; șanțuri; diferențe de nivel; linii care traversează câmpurile; o scară pe care o pricepi mai bine pe hartă sau din imagini aeriene.
Verdict: merită combinat cu Parța, dar nu ca destinație izolată. Este spectaculos intelectual și dimensional, nu fotografic în sens clasic.
3. Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni din Piatra-Neamț
Datare culturală: în principal mileniile V–IV î.Hr.
Acces: integral cu mașina, în centrul orașului
Impact vizual: foarte bun pentru artefacte, nu pentru arhitectură originală Este probabil cel mai bun muzeu românesc pentru a vedea nivelul artistic atins de comunitățile eneolitice. Colecția cuprinde ceramică pictată, statuete antropomorfe și zoomorfe, ansambluri rituale și obiecte care permit reconstruirea mentală a lumii Cucuteni. Instituția o prezintă drept cea mai importantă colecție de artă eneolitică din estul Europei. Clădirea muzeului este și ea foarte frumoasă, în centrul vechi al orașului. Verdict: obligatoriu în circuitul estic. Nu este formațiune la fața locului, dar vizual este mult mai satisfăcător decât majoritatea așezărilor Cucuteni neamenajate.
4. Muzeul și rezervația arheologică de la Cucuteni
Loc: comuna Cucuteni, lângă Târgu Frumos
Acces: rutier până la muzeu
Impact vizual: bun ca muzeu de sit și peisaj arheologic
Acesta este locul care dă numele civilizației Cucuteni. Muzeul este amplasat în zona rezervației arheologice și se poate combina natural cu Piatra-Neamț și Iași.
Programul publicat pentru 2026 este miercuri–duminică, 10:00–17:00. Trebuie însă precizat că obiectivul muzeal cel mai vizibil protejează și un mormânt tumular princiar din secolul IV î.Hr., deci ceva mai târziu decât limita noastră. Așezarea eneolitică este importantă, dar nu vei vedea case Cucuteni întregi păstrate în teren. Verdict: merită prin context, muzeu și legătura directă cu cultura Cucuteni, nu fiindcă ar exista un oraș preistoric reconstruit.
5. Muzeul Civilizației Gumelnița din Oltenița
Datare culturală principală: mileniul V î.Hr.
Acces: cu mașina, în oraș
Impact vizual: bun pentru obiecte și reconstituire istorică
Muzeul adună descoperiri din Gumelnița, Sultana, Căscioarele, Chirnogi și alte situri din sudul României. Sunt expuse figurine, ceramică, unelte, obiecte rituale și piese din epoca bronzului. Există o neconcordanță pe site privind sediul și programul: este indicată adresa actuală de pe strada Argeșului nr. 6A, dar programul publicat încă menționează vechiul sediu de la nr. 101 ca fiind închis. Prin urmare, trebuie sunat înainte.
Verdict: bun ca bază de interpretare pentru civilizația Gumelnița; mai important turistic decât tellurile neamenajate din jur.
6. Sultana–Malu Roșu — numai cu tur programat
Datare: mileniul V î.Hr. Loc: lângă satul Sultana, pe malul lacului Mostiștea
Acces: mașină până aproape, apoi aproximativ 300 m spre sit
Impact vizual: bun prin poziția pe promontoriu, modest arheologic în afara săpăturilor
Situl se află pe malul sudic al lacului Mostiștea, la circa 300 m nord-est de sat. Nu este un obiectiv cu program permanent. Vizitele cele mai bune au loc în cadrul campaniilor arheologice sau la Ziua Porților Deschise. În 2025 au fost organizate tururi ghidate în timpul cercetărilor.
Verdict: inclus numai după confirmare de la Muzeul Gumelnița ori de la echipa arheologică. Altfel vezi în principal un promontoriu cu urme greu de interpretat.
Clasamentul turistic:
1. Sanctuarul de la Parța — cel mai apropiat de experiența unei construcții preistorice.
2. Muzeul Cucuteni din Piatra-Neamț — cea mai puternică experiență artistică.
3. Cornești–Iarcuri — cea mai impresionantă scară, dar trebuie pregătită vizita.
4. Muzeul de sit de la Cucuteni — cel mai bun context geografic și cultural.
5. Muzeul Gumelnița din Oltenița — foarte util pentru înțelegerea sudului eneolitic.
6. Sultana–Malu Roșu — foarte bun numai cu arheolog sau în timpul campaniei.
7. Tărtăria — importantă ca idee, slabă ca obiectiv vizual.
Concluzia practică În România poate fi realizat un circuit preistoric autentic, dar nu trebuie prezentat ca un circuit al monumentelor monumentale păstrate. Este un traseu compus din:
o reconstrucție excelentă: Parța;
o fortificație gigantică de pământ: Cornești–Iarcuri;
două muzee excepționale: Piatra-Neamț și Oltenița;
un muzeu de sit: Cucuteni;
câteva opriri arheologice condiționate de ghidaj.
Pentru etapa a doua, extinderea în Serbia, Bulgaria, Moldova și Ucraina schimbă radical nivelul: apar Lepenski Vir, Vinca-Belo Brdo, Provadia–Solnitsata, Durankulak și megasiturile Trypillia, adică obiective mai apropiate de ideea unui mare circuit preistoric est-european.
ApreciazăApreciază
Potrivit ipotezei dezvoltate de Eugen Gherga în lucrarea „Originea Gherga”, străbunii geților și ai unor ramuri asociate ulterior lumii geto-dacice nu s-ar fi format exclusiv pe teritoriul actual al României. Autorul urmărește un traseu eurasiatic desfășurat de la est spre vest și situează o etapă importantă a acestor populații în regiunea Uralului de Sud, într-un spațiu aflat în legătură cu populații fino-ugrice.În interpretarea sa, vechii geți s-ar fi împărțit în mai multe ramuri. Unele s-ar fi deplasat spre regiunea carpato-dunăreană, ajungând în nordul teritoriului actual al României și participând, împreună cu populațiile locale deja existente, la formarea comunităților numite mai târziu getice, dacice sau geto-dacice. Prin urmare, autorul nu presupune neapărat venirea unui popor dac complet format, ci un proces mai amplu de migrare, amestec și transformare a unor populații mai vechi.Alte ramuri getice, dacice, gotice sau înrudite de autor cu acestea ar fi ajuns în nordul Europei. Legătura cu Danemarca este susținută și prin faptul că, în unele izvoare și hărți medievale, Danemarca era numită „Dacia” sau „Gothia”, iar autorii medievali au confundat ori au apropiat frecvent denumirile de geți, goți, daci și danezi. În această perspectivă, lumea vikingă ar fi păstrat și elemente provenite din populațiile getice, gotice sau daco-getice deplasate spre nord, dar nu trebuie afirmat fără nuanțare că toți vikingii danezi au fost pur și simplu daci.În paralel, populațiile fino-ugrice aflate în vecinătatea acestor grupuri eurasiatice s-ar fi deplasat și ele spre vest și spre nord. Unele au ajuns în Câmpia Panonică, participând mult mai târziu la formarea populației maghiare, iar altele au contribuit la formarea populațiilor fino-baltice și finlandeze. Astfel, în ipoteza autorului, străbunii geților și diferitele populații fino-ugrice ar fi fost cândva vecini în spațiul eurasiatic, iar drumurile lor s-ar fi intersectat din nou în Europa.Teritoriul actual al României era însă locuit cu multe milenii înainte de apariția populațiilor identificabile drept geți sau daci. Comunitățile neolitice și eneolitice locale nu pot fi numite automat dace sau geto-dace. Ele au constituit un fond uman și cultural mai vechi, peste care au venit și cu care s-au amestecat ulterior alte grupuri.Termenul modern de „asimilare” poate simplifica excesiv acest proces. O formulare mai potrivită este că populațiile getice și dacice s-au format prin întâlnirea și contopirea treptată dintre grupurile sosite dinspre est și populațiile locale deja existente. Identitatea geto-dacică ar fi, astfel, rezultatul unei formări istorice și genetice, nu numele neschimbat al tuturor locuitorilor care trăiseră anterior în spațiul carpato-dunărean.În această perspectivă, între primele populații neolitice cunoscute pe teritoriul actual al României și formarea comunităților getice sau dacice au trecut câteva milenii. De aceea, nu se poate afirma că întreaga populație locală foarte veche era deja dacă. Dacii și geto-dacii reprezintă o etapă mult mai târzie a istoriei acestui spațiu.Caracterul controversat al unei asemenea interpretări a fost accentuat și de folosirea ideologică a dacilor în perioada național-comunistă. Regimul Ceaușescu a prezentat identitatea dacică drept o origine unitară, foarte veche și aproape exclusiv autohtonă. Ipoteza lui Eugen Gherga propune, în schimb, o istorie eurasiatică mai mobilă, alcătuită din migrații, ramificații și amestecuri între populații.
Se pot descărca 2 PDF de la acest link cine vrea sa frunzărească o Istorie neconvențională:
https://origineagherga.blogspot.com/
Populația din „Originea Gherga” este numită de autor, în diferite contexte, pelasgă, uneori pelasgo-arimică sau parte a populațiilor „vechii Europe”. Lucrarea folosește frecvent termenul pelasgi pentru populațiile foarte vechi, premergătoare tracilor și dacilor. Cele două volume actualizate în 2026 sunt prezentate chiar de autor ca o cercetare neconvențională, care combină istoria, antropologia și datele genetice. Dar trebuie despărțite două niveluri:
1. Varianta din carte: pelasgii În schema folosită de Eugen Gherga, înaintea tracilor și geto-dacilor ar fi existat în spațiul carpato-dunărean o populație foarte veche, denumită generic pelasgă. Tracii și apoi geto-dacii fie ar fi provenit parțial din aceasta, fie s-ar fi amestecat cu ea și ar fi absorbit-o. „Pelasgii” apar însă în izvoarele grecești ca un nume vag, aplicat mai multor populații presupuse a fi existat înaintea grecilor. Nu putem demonstra că toate culturile preistorice din România au format un singur popor numit astfel. De aceea, afirmația: > „Dacii au venit și au absorbit pelasgii” este o reconstituire interpretativă, nu un fapt istoric documentat direct.
2. Ce spune mai prudent arheologia actuală Înainte de formarea tracilor și geto-dacilor, teritoriul actual al României era ocupat de numeroase comunități neolitice și eneolitice, printre care: Starčevo–Criș; Vinča–Turdaș; Hamangia; Gumelnița–Karanovo; Cucuteni–Tripolie; Boian; Petrești; ulterior, comunitățile Cernavodă, Coțofeni, Glina și altele. Acestea nu erau „dacice”. Majoritatea precedau apariția populațiilor pe care le putem numi proto-trace cu mii de ani. Unele dintre aceste comunități proveneau în mare parte din agricultorii neolitici ajunși din Anatolia și Balcani, amestecați cu vânătorii-culegători locali. În mileniile IV–III î.Hr. au pătruns treptat și populații pastorale din stepele nord-pontice. Din amestecul dintre: vechii agricultori balcanici + populațiile locale de vânători-culegători + grupurile venite din stepă s-au format populațiile epocii bronzului din care, mult mai târziu, s-au diferențiat comunitățile tracice. Cercetările genetice descriu tocmai o asemenea combinație, nu înlocuirea totală a unei populații de către alta.
Înaintea tracilor și geto-dacilor, teritoriul României era locuit de populații neolitice și eneolitice ale „Vechii Europe”. În epoca cuprului și a bronzului, acestea s-au amestecat treptat cu grupuri venite din stepele nord-pontice. Din acest proces îndelungat de continuitate, migrație și asimilare au rezultat populațiile proto-trace, iar mai târziu tracii și geto-dacii. Așadar, nu pare să fi existat o sosire bruscă a unor „daci gata formați” care au cucerit România.
Mai probabil, identitatea traco-dacică s-a cristalizat local, în câteva milenii, din mai multe componente. Dintre culturile anterioare dacilor, cea mai spectaculoasă și apropiată de ideea unei mari civilizații absorbite ulterior este complexul Cucuteni–Tripolie, dar nici cucutenienii nu pot fi identificați automat cu „pelasgii”. termenul „pelasg” este mai degrabă o etichetă tradițională sau mitico-istorică pentru populațiile pre-grecești și pre-trace.
ApreciazăApreciază
dinosaurpictures.org/ancient-earth
Este exact un glob 3D pe care îl poți roti, mări și muta în timp. Poți selecta momente între prezent și aproximativ 750 de milioane de ani în urmă, iar site-ul folosește reconstrucțiile paleogeografice ale geologului Christopher Scotese. Poți introduce inclusiv un oraș actual, ca să vezi unde se afla acel punct în trecut.
Cu zeci și sute de milioane de ani în urmă, mare parte din Europa actuală era acoperită de ramuri ale Oceanului Tethys. Mai târziu, prin apropierea Africii, Arabiei și Eurasiei, Tethys s-a fragmentat. În Europa Centrală și de Est a rămas sistemul marin numit Paratethys.În Miocen, inclusiv regiuni din actuala Românie, Ungarie, Serbia, Ucraina și zona Mării Negre erau ocupate succesiv de:mare deschisă;mări puțin adânci;lacuri salmastre foarte întinse;delte, mlaștini și insule;apoi bazine tot mai izolate.Cercetările geologice confirmă că în Bazinul Panonic și în apropierea Carpaților existau acum aproximativ 17 milioane de ani țărmuri, delte și ape marine puțin adânci ale Paratethysului.
Carpații nu erau pur și simplu o peninsulă modernă înconjurată de apă, ci un arc de insule și zone montane emergente, în timp ce bazinele din interiorul și exteriorul lor erau încă acoperite de apă. Transilvania, Bazinul Panonic, Moldova și zona Mării Negre au avut istorii diferite de ridicare, scufundare și sedimentare.
ApreciazăApreciază
Pana acum Academia Romana ar fi trebuit sa scoata in lume zeci de aprecieri si luari de pozitie privind locul Romaniei si romanilor in lume , sa combata vehement tot felul de teorii care contesta continuitatea poporului nostru in spatiul carpato-danubiano-pontic. Cu argumente ca cele prezentate mai sus, putem sa oprim teorii potrivnice existentei poporului roman si a celei mai frumoase limbi care este vorbita pe acest teritoriu. Academia Romana trebuie sa isi afirme menirea de inteligenta a tarii si cu curaj, chiar daca supara anumite cercuri sa puna Romania si romanii in locul meritat.
ApreciazăApreciază
Academia Romana este condusa de khazari, nicio sansa sa sflam de la ei istoria noastra straveche. Istoria noastra o spune si Radu Cinamar in ultima sa carte, probabil ca s a inspirat de la acest minunat domn.
ApreciazăApreciază