Civilizaţia care a început să se dezvolte la scurt timp după 100.000 î.Ch. era foarte asemănătoare cu cea care se dezvoltă astăzi, cu tot felul de realizări tehnologice. Mintea superioară pleiadiană, combinată cu înflăcărarea orionienilor şi competitivitatea draconienilor au produs o lume structurată a maşinilor şi o arhitectură măreaţă. Mihail şi legiunile sale, fiind afectaţi de greşelile lor din trecut, au încercat încă o dată să influenţeze sufletele mai evoluate din Atlantida. Consiliile din Rigel (orionienii întunecaţi), dat fiind că se retrăseseră în timpul instabilităţii Pământului, au fost din nou interesate de ceea ce se întâmpla. În plus faţă de populaţia lor numeroasă care se încarna în formă umană, ei şi-au menţinut prezenţa şi prin nave spaţiale, dispuse deasupra continentului atlant. Evident, carantina nu a funcţionat, şi încă o dată Pământul devenise un magnet pentru tot felul de personaje, mai mult sau mai puţin dezirabile. Prima perioadă a Atlantidei s-a încheiat parţial la sfârşitul unui ciclu precesional, aproximativ în 50.000 î.Ch. Totuşi, civilizaţia a fost reconstruită şi a început perioada finală a Atlantidei. Există foarte multă informaţie, destul de precisă, despre această perioadă, în câteva din scrierile voastre, printre care se află lucrările lui Alice Bailey şi Edgar Cayce. Nu vom reproduce travaliul lor aici.

Vom spune, totuşi, că prăbuşirea celei de a doua Atlantide a avut loc aproximativ în 23.200 î.Ch. şi a fost din cauza folosirii greşite a sistemelor de generare a energiei bazate pe cristale, nu din cauza celui mai recent salt precesional, care avusese loc cu 700 de ani înainte – salt care a fost unul minor. Vom oferi o scurtă relatare despre cum s-a petrecut distrugerea Atlantidei.

Cu aproape 2.000 de ani înaintea distrugerii Atlantidei, atlanţii au dezvoltat dispozitive radionice, folosind cristale de cuarţ. Ei erau capabili să genereze toată energia de care aveau nevoie, practic, pentru toate domeniile civilizaţiei lor. Energia a fost îndeajuns de puternică, încât să ispitească pofta de putere în cadrul aspectelor indezirabile ale societăţii. Câţiva oameni de ştiinţă atlanţi au încheiat afaceri cu grupuri orioniene care orbitau în jurul Pământului, oferind tehnologie atlantă în schimbul sistemelor de propulsie orioniene. Aceşti oameni de ştiinţă egocentrici au încercat să câştige superioritate asupra colegilor lor. De asemenea, ei au încercat să obţină echipament militar sofisticat, în speranţa că vor putea înfiinţa o facţiune rebelă, opusă consiliilor Atlantidei. Foarte curând, facţiuni orioniene lucrau cu ei la suprafaţa Pământului. Insurgenţii, influenţaţi de orionieni, voiau din ce în ce mai multă energie de la cristalele generatoare şi au început să le modifice, pentru a fi folosite pe post de arme. Nu au avut niciodată şansa să poarte un război, pentru că unul dintre cristale, extrem de puternic, a explodat, scufundând continentul şi majoritatea locuitorilor. Numai foarte puţini au scăpat cu ajutorul vehiculelor aeriene, şi un număr şi mai mic folosind vehicule acvatice. Peste 90% dintre cei ce au încercat să scape pe mare au fost înecaţi de tsunami-uri uriaşe. Cei care au scăpat cu navele aeriene s-au relocat în ceea ce astăzi sunt America Centrală şi de Sud, precum şi în Egipt.

Acest medium a descoperit că aproape toţi oamenii cu care lucrează în sesiuni de vindecare au amintiri din vieţile anterioare în care sunt implicaţi în căderea Atlantidei. (Notă: Până mai de curând, câteva din generatoarele de cristal care au fost scufundate sub Oceanul Atlantic încă transmiteau raze de energie prin apă, până la suprafaţă, determinând distorsiuni spaţio-temporale. Această zonă este cunoscută sub numele de Triunghiul Bermudelor.) Noi, Fondatorii, am rămas mai mult ca observatori în perioada Atlantidei – ca de obicei. Percepţia noastră a fost că ceea ce a distrus cu adevărat continentul a fost un dezechilibru între minte şi inimă – corpurile mental şi emoţional ale sufletelor de pe Pământ. Sufletele hibride ale perioadei atlante, orientate ştiinţific, îşi suprimaseră emoţiile într-o manieră similară luciferienilor şi, făcând acest lucru, cea mai mare parte dintre atlanţi şi-au pierdut capacitatea de a discerne între energiile care sprijineau creşterea spirituală şi cele care, mai curând, au dus la acumularea de putere fizică, astrală şi eterică. Dacă locuitorii Atlantidei ar fi fost echilibraţi în ceea ce priveşte corpurile emoţional şi mental, atunci ar fi văzut ce se întâmplă şi ar fi fost capabili să ia măsuri de prevenire.

Vedem un scenariu similar desfăşurându-se azi, în lumea voastră modernă. Sunteţi foarte aproape de punctul în care eraţi la momentul distrugerii Atlantidei. Totuşi, există două diferenţe importante: Dispensa Divină curentă încurajează un mare număr de suflete să se trezească la stări mai înalte de conştiinţă, şi există multe grupuri de ET binevoitori care monitorizează îndeaproape starea de lucruri din lumea voastră, care vor acţiona, într-o fracţiune de secundă, ca să prevină un război nuclear la scară mare. În plus, aceste grupuri au tehnologii sofisticate care pot detecta arme exotice şi neobişnuite, înainte ca acestea să fie testate în mod extensiv.

     Perioada post-atlantă

 Au existat câteva culturi care au înflorit rapid după distrugerea Atlantidei, printre care cea egipteană, sumeriană, biblică (câteva culturi descrise în Vechiul şi Noul Testament ale Bibliei creştine) şi diferitele perioade ale Greciei antice. În timpul acestor perioade, a intrat pe scenă un alt jucător important în drama cosmică, iar aceştia au fost siriusienii. Vom examina rolul siriusienilor în credinţele evreieşti şi creştine, precum şi în mitologia greacă. În plus, vom oferi perspectiva noastră asupra a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat pe vremea lui Isus – cine a fost, ce a făcut în realitate şi unde mint distorsiunile în relatarea istorică oficială. Într-o carte viitoare vom arunca o privire către culturile mayaşă, toltecă şi aztecă. Acestea au făcut şi ele parte din povestea post-atlantă. De asemenea, promitem să intrăm în amănunte despre civilizaţiile care au existat în alte părţi ale planetei înainte, în timpul Atlantidei şi după aceasta, printre care aborigenii australieni şi indienii sud-americani şi nord-americani. Toate acestea vor trebui să aştepte până la o dată ulterioară. O cultură post-atlantă care merită să fie explorată în acest moment este cea a egiptenilor, deoarece elementele acestei poveşti pregătesc în mod adecvat fundaţia pentru discuţiile noastre ulterioare, despre transformările de pe Pământ.

    Ridicarea și căderea Egiptului  

Aşa-zisa luptă dintre forţele luminii şi ale întunericului a continuat şi după distrugerea Atlantidei. Lumea voastră părea să oscileze între perioade de scurtă iluminare, urmate de perioade de corupţie şi întuneric relativ. Egiptul a fost unul dintre aceste cazuri. Un grup de pleiadieni de densitatea a 7-a, hotărâţi să restaureze şablonul omenirii, pierdut în favoarea orionienilor, draconienilor, siriusienilor, andromedanilor şi a altor grupuri renegate, au profitat de faptul că cei câţiva supravieţuitori ai Atlantidei erau relativ puri la inimă şi la minte. Cei care au aterizat în zona fluviului Nil au fost primii care urmau să fie vizitaţi de „comitetul pleiadian de întâmpinare”. Acest grup a fost condus de un învăţător numit mai târziu „Thoth”, care, contrar scrierilor antice, nu avea cap de pasăre sau de reptilă. Umanoidul descris astfel a fost un hibrid draconian / pleiadian / andromedan, care a apărut mult mai târziu şi a corupt învăţăturile lui Thoth. Thoth era o fiinţă radiantă de lumină alb-albastră, un umanoid de culoare şi energie asemănătoare cu ale noastre, aşa cum ne puteţi vedea pe noi în tărâmurile înalte. A fost capabil să-şi coboare gradat vibraţia, suficient de mult, încât să comunice cu descendenţii Atlantidei şi să-i înveţe căile adevărului, colaborării, armoniei şi ale matematicilor înalte.

Aşa cum vor confirma multe dintre scrierile transmise prin channel, Thoth a fost inginerul din spatele Marii Piramide. Acest dispozitiv servea mai multor scopuri, dar funcţiile sale principale erau cea de cameră de înălţare şi de dispozitiv de reglare a reţelei electromagnetice a Pământului. Aşa cum a fost evidenţiat corect de către „egiptologii” voştri, Marea Piramidă era aliniată cu Mintaka – o stea din centura lui Orion. Mintaka a devenit steaua centrală a guvernării iluminate de pe Orion, care a urmat după încheierea războaielor dintre Rigel şi Betelgeuse – în urmă cu aproximativ 100.000 de ani. Alinierea cu Mintaka avea o semnificaţie geografică, prin faptul că indica un punct central în precesia axelor Pământului, care are loc la fiecare aproximativ 25.920 de ani. Sistemul grilei EM a Pământului a fost corelat şi proiectat de către pleiadieni în concordanţă cu precesia, cu punctul de la Gizeh ca centru al grilei, cu liniile de câmp EM şi vortexurile care ieşeau de acolo sub diferite unghiuri ale geometriei sacre. Marţienii, în timpul apogeului lor, aveau un sistem asemănător al grilei EM, construit la aceeaşi latitudine şi longitudine pe planeta lor, de asemenea proiectat de pleiadieni de densitatea a 7-a, dar, din păcate, nu şi-a atins niciodată potenţialul ca portal al înălţării, din cauza interferenţei din partea facţiunilor orioniene şi draconiene.

Alt scop strategic al Marii Piramide a fost de a servi ca un portal de intrare pentru grupurile de pleiadieni, astfel încât să existe sorţi de izbândă în restabilirea purităţii şi viziunii şablonului original pe Pământ. Thoth şi grupul său au avut un succes satisfăcător în lucrul cu urmaşii atlanţilor în templele de iniţiere, în scopul accelerării evoluţiei sufletului. Au fost construite multe clădiri de-a lungul malurilor Nilului. Din cei câteva mii de atlanţi care se stabiliseră în această zonă, un procent semnificativ a luat parte la activităţi legate de înălţare şi la iniţieri în Marea Piramidă. Pleiadienii de densitatea a 7-a au construit dispozitivul într-un interval de timp de ordinul zilelor, folosind levitaţia şi tehnologia laser. O serie de pasaje au fost menite să-i găzduiască pe cei care aveau nevoie de perioade mai lungi în interiorul dispozitivului, pentru a-şi accelera şablonul înălţării, în pregătirea pentru trecerea în corpuri de lumină de densitatea a 5-a.

Camerele subterane de sub Platoul Gizeh erau deja locuite de cei care se retrăseseră în subteran, în timpul conflagraţiilor anterioare de pe Pământ. Pleiadienii, în colaborare cu aceste grupuri din subteran, au înfiinţat Sala Înregistrărilor, la mai multe mii de picioare sub Marea Piramidă. Aceasta există astăzi în tărâmurile eterice mai înalte ale Pământului interior. Sfinxul a fost ridicat mai târziu de un alt grup de egipteni, pentru a marca intrarea în portal. Marea Piramidă a fost terminată aproximativ în 10.500 î.Ch. Abia în ultimii 20 de ani, oamenii voştri de ştiinţă au început să dateze corect Marea Piramidă. Până de curând, se presupunea că acest dispozitiv era în legătură cu alte piramide care au fost construite (folosind munca poporului egiptean) ca să servească drept morminte pentru faraoni. Acest medium intră în detalii (în cartea „Viaţa pe muchie de cuţit”) pe tema încercărilor neconvingătoare, ale egiptenilor de mai târziu, de a reconstrui camere de înălţare, după ce Egiptul căzuse în mâinile siriusienilor. Vom spune mai multe despre căderea Egiptului în câteva momente.

Relatări de la adepţii şcolilor originale de mistere ale lui Thoth se găsesc sporadic în diferite artefacte, printre care Tablele de Smarald şi mesajele primite prin channel de diverşi clarvăzători. În esenţă, ei documentează iniţierile care erau date în vederea pregătirii sufletelor de densitatea a 4-a pentru înălţarea în densitatea a 5-a. Egiptul antic a prosperat până aproximativ în 7.500 î.Ch., moment în care un grup de siriusieni de densitatea a 7-a, din sistemul stelar Sirius B, a intrat pe scenă şi a început să ruineze munca lui Thoth şi a grupului său. Toate legendele şi miturile evreieşti şi greceşti se referă la siriusieni. Nu vom detalia evenimentele care s-au desfăşurat în Grecia şi Israel, dar este de ajuns să spunem că ele sunt similare cu ceea ce se află detaliat mai jos, în ceea ce priveşte lecţiile sufletului. Deşi aceste facţiuni siriusiene aveau o mare putere tehnologică şi psihică, ei nu îşi rezolvaseră problemele legate de ego în mod satisfăcător şi, ca rezultat, s-au îndrăgostit de veneraţia şi elogiile manifestate de supuşii lor. Cu alte cuvinte, ei se aflau într-o „misiune mesianică”, ca să cităm o expresie populară. La început a fost ceva subtil. Ei şi-au demonstrat puterile miraculoase faţă de cei care nu aveau înţelegerea spirituală ca să vadă toată şarada.

Pe măsură ce siriusienii s-au amestecat şi s-au încrucişat cu populaţia nativă, ADN-ul descendenţilor a devenit din ce în ce mai poluat cu amprenta siriusiană de mesianism egoist. Şcolile de mistere au început să decadă în ordine ierarhice şi devoţiune faţă de zeii siriusieni. Dumnezeul din Vechiul Testament –Iehova– a fost un siriusian de densitatea a 7-a. Aceia dintre voi cărora le sunt familiare învăţăturile lui Iehova, dar care nu acceptă premiza că Iehova era un siriusian egoist, ar trebui să examineze rezultatul prezenţei lui Iehova pe Pământ. Aşa cum acest medium a afirmat de multe ori, Vechiul Testament este una din cărţile cele mai sângeroase şi mai violente scrise vreodată. Oare, o fiinţă foarte evoluată, iluminată, ar instiga o rasă împotriva alteia? Ar ordona ea ascultare oarbă a principiilor sale? I-ar înălţa pe unii, în defavoarea altora? În universul lui Dumnezeu nu există „elită” sau „aleşi”. Fiecare este ales şi creat din iubire pură şi inocenţă. Toţi au valoare egală în ochii lui Dumnezeu, iar acea valoare este infinită. Este necesar ca învăţaţii bibliei, rabinii evrei şi clericii creştini din lumea voastră să se întoarcă la fundamente şi să examineze REZULTATELE învăţăturilor antice. Au promovat ele pacea şi evoluţia nivelului de conştienţă, sau au promovat separarea şi conflictul ?

Noi, Fondatorii, arareori predicăm, dar acest punct este prea important pentru a-l lăsa să treacă. Ne întoarcem acum la subiectul nostru. Vă întoarcem la Egipt, în timpul decăderii sale în adoraţie şi sacrificii. Aproximativ în acelaşi timp cu invazia siriusiană (la scurt timp după 7.500 î.Ch.), orionienii şi draconienii au început să apară pe scenă în stil mare, şi a urmat un anumit grad de împerechere între specii, determinând multe din formele umane parţial-reptiliene, parţial-pasăre, parţial-leu zugrăvite în desenele egiptene de mai târziu. Rasa „şarpelui” era formată din hibrizi draconieni / orionieni / pleiadieni. Oamenii „pasăre” erau hibrizi draconieni / andromedani / pleiadieni. Cei din „Tribul leilor” erau hibrizi siriusieni / pleiadieni. Siriusienii, orionienii şi draconienii şi-au folosit tehnologia superioară şi puterile psihice ca să-i înrobească pe locuitorii docili ai Egiptului. Când s-au încrucişat, oamenii rezultaţi aveau caracteristici faciale care semănau cu capul unei şopârle, păsări sau leu. Spre deosebire de creaturile din Pangeea, ei nu erau hibrizi inter-specii, ci erau încă umani. Totuşi, cei din rasa şarpelui aveau gâturi lungi şi ochi mari, cei din tribul păsărilor aveau feţe lungi şi înguste şi nasul la fel ca ciocul păsărilor, iar cei din tribul leilor aveau capete mari şi rotunde, cu păr care creştea ca o coamă. Puteţi găsi desene ale „tribului leilor” siriusieni / pleiadieni şi ale „zeilor” tribului păsărilor draconiene / andromedane / pleiadiene pe pereţii peşterilor şi ai rămăşiţelor templelor de peste tot în Egipt, completate cu trăsături faciale exagerate.

Acei pleiadieni care au rămas puri la inimă şi la minte, văzând că experimentul o ia razna din nou, s-au retras cu tristeţe în planurile interioare, iar peste Egipt s-a aşternut o perioadă de întuneric relativ. Sacrificiile rituale, mumiile şi şcolile de mistere ale faraonilor au fost, aproape integral, manifestarea pervertirii învăţăturilor pleiadiene originale de către siriusieni, orionieni, draconieni şi andromedani. Dacă învăţăturile lui Thoth ar fi fost integrate complet de elevii săi, atunci ei nu ar fi fost niciodată coruptibili. Lecţia de aici ar trebui să fie evidentă până acum. Dacă nu v-aţi integrat pe deplin ego-ul cu conştiinţa superioară, atunci puteţi fi duşi pe căi greşite de învăţătorii care par bine intenţionaţi, dar care nu şi-au integrat ego-ul cu spiritul.

O notă de final : Zeiţa Isis (o siriusiană de densitatea a 8-a) nu a făcut parte din preoţimea coruptă a Egiptului târziu. Un fragment din energia ei a fost întrupat în timpul faraonilor, dar acest aspect al lui Isis nu a ajuns niciodată la nivelul de conştienţă al sufletului primar Isis, aflat în tărâmurile mai înalte.

   Sursa: Transformări planetare 2012-2030 – Sal Rachele