TREI NIVELE DE MĂIESTRIE: METODA REGENETICII

Cele trei metode ale regeneticii pentru activarea ADN-ului care corespund celor trei nivele de măiestrie formează o progresie care face posibilă atingerea unor nivele mai mari de conştienţă şi vindecare. Procesul vindecării ghidat de la interior sau refacerea „întregului” începe prin angajamentul individual luat în asumarea unei măiestrii personale conştiente. Definim măiestria ca pe o dezvoltare şi perfecţionare ale celor trei nivele interelaţionate de conştienţei şi ale manifestărilor conştiente energetice care conduc la iluminare 

1) Conştientizarea 2) Transformarea şi 3) Intenţia.

Aceşti termeni sunt împrumutaţi după modelul viziunii toltece asupra lumii şi în mod specific din scrierile lui Don Miguel Ruiz, doctor în medicină, şaman şi autor al best seller-ului Dincolo de Frică şi Cele Patru Convenţii. Realizarea existenţei unor conexiuni izbitoare dintre modelul Toltec de vindecare (fiind un model de evoluţie orientată înspre atingerea unităţii de conştienţă sau a iluminării şi a descrierii psihologiei corespondente) şi Regenetica inspirată dintr-un pelerinaj în Mexic în anul 2004 pe parcursul căruia partenerul meu Leigh şi cu mine ne-am finalizat cercetările şi dezvoltarea fazei terminale transformative ale metodei noastre.

Remodelarea Potenţialului Electromagnetic, prima activare a metodei Regeneticii este intim asociată cu ceea ce Ruiz numeşte Măestria Conştientizării. Din punct de vedea bioenergetic, potenţarea stimulează recalibrarea ADN-ului şi ridicarea frecvenţei de vibraţie ale câmpurilor aurice şi electromagnetice, stabilind o relaţie armonioasă cu energia creaţională a Sursei emanată prin “Soarele Vindecător” din Centrul Galactic. Cu alte cuvinte, potenţarea face acordajul dintre ADN şi energia Sursei.

În perioada recalibrării Corpului Fragmentat, este “sigilat” vacuumul bioenergetic creat de cel de-al doilea câmp electromagnetic. Sigilarea reprezintă un pas crucial pe calea unei vindecări autentice deoarece stabileşte condiţiile de bază necesare creaţiei unui corp de energie de vibraţie mai înaltă şi iniţiază un proces de integrare a acestei fragmentări ale sinelui determinată de dualitate.

Exprimat în termenii conştientizării, potenţarea facilitează Trezirea la adevărata natură a Sinelui (care este de provenienţă divină) şi la Cosmos (care este holografic) prin fortificarea discernământului individual de a atrage “rezultate cuantice” de vibraţie mai înaltă care să respecte legea universală prin care se afirmă “creaţia este generată de conştienţă”. Această utilizare eficientă a Conştientizării ne invită la o confruntare cu propriile emoţii şi credinţe limitative şi are ca rezultat creşterea vitalităţii, interacţiunea mai echilibrată cu mediul (de exemplu mai puţine alergii), o abundenţă financiară sporită, mai multe relaţii iubitoare şi chiar reînnoirea ţelurilor de viaţă.

VINDECAREA CORPULUI FRAGMENTAR

Dat fiind că înşişi atomii care compun materia sunt polarizaţi în pozitiv şi negativ, nu prea e de mirare că manifestarea dualităţii are loc sub forma câmpurilor electromagnetice emanate de corp, despre care s-a arătat că reglează expresia noastră biochimică (genetică) ca fiinţe fizice. Dualitatea se prezintă în cadrul spectrului electromagnetic uman ca o disociere a energiei numită Corp Fragmentar.

În cazul majorităţii oamenilor din ziua de azi, al doilea câmp electromagnetic (cel corespunzător chakrei secundare sau sexuale) apare ca o bioenergie sau un vacuum de conştienţă ce separă într-o măsură semnificativă lumea materiei de cea a spiritului. Acest lucru îl face Corpul Fragmentar prin epuizarea energiei kundalini (unda vitală a creativităţii universale ale unui individ) în timp ce aceasta caută să se ridice spre câmpurile electromagnetice şi chakrele superioare, în opoziţie cu fluxul liber al unei energii similare emanată la nivel superluminic din Centrul Galaxiei care coboară ca să infuzeze câmpurile şi chakrele inferioare.

Astfel Corpul Fragmentar constituie un impediment major în calea mariajului sacru din sinele inferior şi Sinele mai înalt, sau în calea întrupării luminii de către un suflet printr-o iluminare bio-spirituală autentică.

Corpul Fragmentar este o disociere electromagnetică a câmpurilor bioenergetice umane ca urmare a Marii Rupturi care a divizat conştiinţa creând sistemul dualităţii, vizibil manifestat pe cerul nopţii sub forma centurii din Calea Lactee. O asemenea analogie se potriveşte cu anticul dicton ezoteric „Precum sus, aşa şi jos”, care împăcând părţile cu întregul, solicită adaptarea fiziologiei noastre bazate pe conştienţă la conştienţa cosmologică care ne-a creat şi susţinut.

Corpul Fragmentar nu este asociat numai sexualităţii ci şi gurii şi mai ales limbii: organele noastre de vorbire. Această analogie sprijină credinţa după care universul nostru dual a fost adus în existenţă literalmente prin vorbire sau sunet. Citim în Geneză cum „la început a fost Cuvântul”. Rolul primordial al vorbirii în creaţie este probabil motivul pentru care zeiţa egipteană Nu, una dintre figurile sacre feminine ale Centrului Galactic, este reprezentată în hieroglife sub forma unei vaci uriaşe cu ugerele pline de lapte. În prezent teologii şi oamenii de ştiinţă încep să cadă de acord asupra faptului că dacă am fost într-adevăr creaţi, atunci am fost manifestaţi în existenţă prin rostire.

În vremurile premergătoare Turnului Babel, pe care îl consider a fi o metaforă a unei conştienţe sau stări de percepţie unitare (cea care a fost numită hipercomunicaţie), în vremea care precede Căderea omenirii din Graţie ca experienţă şi educaţie creând condiţii optime pentru individualizare, a fost scris în Biblie că „pe întreg Pământul se vorbea o singură limbă, un singur dialect”. Povestirile despre Grădina Edenului şi despre Turnul Babel prezintă un interes special în discuţia noastră pentru că acolo se fac asocieri directe între biologia umană şi limbaj. În timp ce limbajul din Grădină este divizat, cel din Turnul Babel este unificat şi unificator, tinzând evolutiv spre mariajul sacru dintre uman şi divin.

Limbajul divin din Turn, vorbit pare-se de Iisus, era denumit Limbajul Păsărilor sau linguaacademica şi era compus exclusiv din vocale. Acesta a fost motivul principal pentru care au fost extrase cele cinci vocale din ebraica scrisă, fiind venerate ca sacrosante, limbajul Dumnezeiesc al creaţiei. William Grey scrie în Copacul Vorbitor „Vocalele au fost extrase în ebraică. Vocalele erau la origine secvenţe sonore foarte speciale, fiind des folosite în denumirile date lui Dumnezeu şi în alte scopuri sacre. Consoanele au dat cuvintelor formă şi greutate dar vocalele le-au impregnat cu suflet.”

Se pare că cele cinci vocale sunt într-adevăr sacre deoarece, printre altele, le corespund celor cinci nucleotide de ADN şi RNA (lanţuri proteice de bază) care stau la baza alcătuirii organismelor: adenina, citozina, guanina, tiamina şi uracilul. Aceste cinci nucleotide simbolizate ca A, C, G, T şi U formează literalmente alfabetul nostru genetic. Stăpânirea Limbajului Păsărilor se poate transforma efectiv în măiestrie genetică prin care formele de viaţă să fie nu doar simplu create prin vorbire dar şi determinate să evolueze în forme de lumină structurate ca tetrahedroane triple, geometria de bază a unui merkabah.

Alchimiştii medievali folosesc termenul de Limbaj Verde datorită transformării critice ale legăturilor de hidrogen (în spectrul electromagnetic capătă culoarea verde) în molecule de apă biologică în procesul de formare a corpului de lumină. Nu e surprinzător faptul că multe figuri asociate cu corpul de lumină ca Osiris şi Quetzacoatl sunt înfăţişaţi având culoarea verde. În mod similar, nemuritorii lui Lao Tzu ating iluminarea bio-spirituală creându-şi un „corp de jad”.

Corpul Fragmentar este dovada electromagnetică evidentă a folosirii şi pronunţării greşite a Limbajului Verde sau a Limbajului Păsărilor, prin inserarea de consoane care întrerup fluenţa unificată a vocalelor şi formează silabele dualistice. Povestea Grădinii din Eden pare să înregistreze acest eveniment din istoria vorbirii – care a dat naştere dualităţii sub forma Corpului Fragmentar – gura şi limba nefiind unicele corespondente energetice  (apropo de „păcatul originar” ca rezultat al conversaţiei fatale dintre Adam şi Eva despre cunoaştere) ci şi genitalele.

Făcând multe paralelisme la conceptul lui Eckhart Tolle de „corp al durerii” care împiedică oamenii să acceseze infinita „Forţă a lui Acum”, acţiunea corpului fragmentar seamănă foarte mult cu o zgârietură adâncă dintr-un disc muzical sau, pentru a folosi un termen Vedic, cu osamskara  care menţine prizonieră conştienţa unei fiinţe într-o matrice (neiluminată) de gândire şi de credinţă exilată de la înţelepciune sau gnoza unităţii din Grădină sau Tărâmul Fiinţării. Maeştrii Tolteci adesea numesc Corpul Fragmentar  Parazitul – prin analogie, precum la nivel energetic (fizic şi eteric) paraziţii intră şi se înmulţesc pe socoteala organismului uman. În toate cazurile, Corpul Fragmentar este un principiu dualistic al limitării care promovează deconectarea de la Sursă şi în cele din urmă, moartea.

Dezvoltând tehnica de activare a ADN-ului numită Metoda Regenetică în ideea de a-mi vindeca boala cronică autoimună indusă, partenera mea Leigh şi cu mine am devenit tot mai interesaţi de acest problematic câmp electromagnetic secundar. Eram de asemenea intrigaţi de faptul că în urma testelor asupra sistemului muscular al pacienţilor, descoperiserăm corespondenţa clară dintre cele nouă câmpuri electromagnetice şi cele nouă chakre. Din teozofie şi învăţăturile Vedice reţinusem că erau numai şapte câmpuri şi şapte chakre. Dar mii de teste kinesologice ne-au convins de existenţa a nouă câmpuri şi nouă chakre, plus un al zecelea centru energetic asociat cu Centrul Galactic.

Am tras concluzia că în al zecelea câmp rezidă Sinele Divin sau Înalt, denumit şi suflet sau atom atmic permanent. În timp ce restul de patru atomi permanenţi (fizic, emoţional, mintal şi spiritual) sunt asociaţi în perechi dualistice anumitor câmpuri electromagnetice mai joase, atomul atmic rămâne conectat la Câmpul Principal sau Sursă. Astfel, el reprezintă aspectul nostru divin sau sufletesc care nu cunoaşte vreodată fragmentarea sau pierderea de conştienţă prin dualitate.

Cu alte cuvinte, atomul atmic permanent sau Adam, nu a fost niciodată alungat din Grădină. Este şi acea parte din noi care încearcă în prezent să ne transmute conştienţa şi biologia – vialingua adamica, nu mai puţin – astfel încât să putem evolua până la forma care am fost mereupotenţial: Adam Kadmon.

 Ceea ce s-a întâmplat în continuare în procesul de evoluţie ener-getic a fost extrem de interesant. După ce eu şi cu Leigh ne-am aplicat prima activare ADN prin metoda Regenetică, având experienţa a ceea ce am interpretat ca energie conştientă provenită din Centrul Galactic care stimulează ADN-ul, ne-am dat seama că cele două transformări semnificative pe care le-am subliniat prin expunerea metodelor kinesiologice se petreceau în propriile corpuri energetice.

În primul rând, a crescut semnificativ frecvenţa vibratorie a câmpurilor noastre electromagnetice. În al doilea rând şi cel mai important, câmpurile în sine treceau printr-un proces de recalibrare progresivă de la nouă la opt. În acest proces, câmpul nouă a scăzut literalmente şi a pecetluit cel de-al doilea câmp al Corpului Fragmentar permiţând energiei spirituale din Soarele Vindecător Central să ne traverseze pentru prima oară în flux neîntrerupt câmpurile electromagnetice şi chakrele. A fost punctul în care sănătatea mea a început să se amelioreze drastic iar alergiile şi astma lui Leigh au dispărut complet.

Privind retrospectiv, această remodelare energetică este perfect logică. Unind prăpastia dintre câmpurile noastre energetice create de Corpul Fragmentar, am făcut primul pas spre vindecarea dualităţii de la nivel biologic. Am recalibrat electromagnetismul din cei opt centri de energie, ceea ce reprezintă o fază alchimică a activării corpului de lumină legată de crearea unui circuit complet închis al matricei noastre electromagnetice.

Maeştrii limbajului Păsărilor au acordat întotdeauna o mare importanţă numărului opt. Zeul egiptean cu cap de pasăre Thoth era cunoscut sub numele de Lordul cifrei opt. Învăţăturile lui Buddha se refereau la Cele 8 Căi ale iluminării. Numerologic, numele de Jeshua-Iisus se traduce ca 888.

O METODĂ INTEGRATĂ DE TRANSFORMARE BIO-SPIRITUALĂ

De curând fizicienii au luat cunoştinţă de existenţa particulelor numite tahioni, o formă puternică de energie popularizată în renumitul serial Star Trek. Tahionii nu sunt însă de domeniul science fiction. Tahionii sunt unde-particule care aparţin familiei leptonilor, conform evidenţelor dovedite aceştia scapă legii gravitaţiei. Cu alte cuvinte, par să se deplaseze cu viteze superioare luminii.

S-a arătat că până şi particulele cuantice normale ca electronii pot comunica între ele „telepatic”, ca şi cum ar fi conectate la nivel eteric. Unii dintre membrii comunităţii ştiinţifice au mers până la a restaura termenul grecesc de aether dat mediului de energie înaltă care este spaţiul „vid” Deşi în cercurile ştiinţifice occidentale se presupune automat că teoriile lui Einstein elimină nevoia de câmp energetic unificat, în 1920 chiar Einstein face afirmaţia contrară cum că „nu ne descurcăm fără un asemenea câmp” pe care interesant e că l-a numit „ether”. O varietate de alte exprimări ştiinţifice incluzând „energie neagră” sau „mediu cuantic” au fost folosite în ultimii ani pentru a indica uimitorul potenţial energetic a ceea ce în ultimii ani a fost incorect perceput ca nonexistenţă.

În domeniul biologiei s-au făcut descoperiri similare. Savanţii care studiază biologia moleculară au identificat un fenomen uimitor – energia punctului zero – din care organismele biologice folosesc o cantitate însemnat mai mare decât ar putea extrage din doza zilnică de hrană, apă şi aer. Aceste fenomen are loc când distanţa dintre două suprafeţe neutre cum ar fi apa şi membrana celulară devine neglijabilă, apare coerenţa dimensională şi există multe indicii care dovedesc că energia multidimensională de torsiune (un termen lansat de Eli Cartan în 1913 pentru a descrie efectul de spirală al acestei energii) este extrasă din potenţialul de vacuum al matricei spaţiului.

Celor familiarizaţi cu aplicaţiile oficial recunoscute ale teoriei relativităţii le-ar fi simplu să observe cum simpla existenţă a unor particule cu viteză superioară luminii şi care comunică telepatic prin mediul eteric, începe să dezvăluie o întreagă paradigmă pentru înţelegerea universului fizic. Referitor la subiectul cărţii „Prăbuşirea cunoscutului absolut”, din iniţierea unor asemenea descoperiri ale fizicii cuantice care sfidează logica se inspiră Charles Eisenstein în Ascensiunea Umanităţii „Întregul concept de cunoaştere absolută bazat pe raţiunea logică obiectivă poate fi pus la îndoială pornind de la ideea de obiectivitate pe care o implică în sine. Puneţi-o sub semnul întrebării şi atunci ne putem îndoi de întregul edificiu al cunoaşterii derivate din „experienţe”, de care depinde ştiinţa actuală şi viziunea globală asupra lumii.

Iată că astfel ne-am trezit în era ştiinţei „subcuantice”, în care cele mai strălucite minţi se luptă să explice fenomene aparent inexplicabile legate de evenimente nonlocalizate inexplicabile cum sunt clarviziunea şi percepţiile extrasenzoriale ESP – pentru a cita numai două din exemplele cărora li se poate da o explicaţie plauzibilă pe baza transferurilor de energie de torsiune înalt dimensională şi inteligentă sau conştienţă universală creativă. Susţin că tachionii şi particulele ondulatorii sunt forme de energie nongravitaţională sau energie de torsiune superluminică care emană în mai multe dimensiuni din punctul nostru originar din centrul galaxiei.

Vedicii au creat o ştiinţă elaborată care utilizează yoga, meditaţia şi dieta pentru a atrage această energie înalt dimensională numită „prana” în corpurile lor. Taoiştii au dezvoltat o ştiinţă similară pentru cultivarea energiei „chi”. La începutul secolului 20 Nicola Tesla a emis teoria undelor „scalare”, popularizate concomitent şi de Tom Bearden, care transcend limitările spaţiale şi sunt capabile să acţioneze instantaneu de la distanţă. Tesla a creat prototipul unui sistem scalar pentru obţinerea liberă a energiei electrice fără generatoare sau conductori. Mai târziu, Wilhem Reich a ajuns celebru prin experimentele sale celebre cu energia „orgonică”. Eterul, prana, chi, undele scalare, orgonul, toate sunt denumiri date aspectelor luminice ale aceleaşi energii spirituale sau de torsiune care a generat şi continuă să genereze dezvoltarea multiversului holografic.

Cercetările mele sugerează că viaţa aşa cum o ştim, depinde de o spirală dublă similară ca structură cu ADN-ul, formată din două tipuri diferenţiate şi suprapuse ale energiei de torsiune 1) gândul de dimensiune înaltă sau intenţia manifestată ca lumină şi 2) sunetul în octave înalt dimensionale, care la fel cu perechea sa complementară se poate măsura ca o spirală stabilă capabilă de a activa ADN-ul  fără întreruperi temporale de-a lungul unor distanţe teoretic infinite.

Celor care se minunează cum de asemenea unde pot conţine suficientă informaţie pentru a reprograma ADN-ul, merită să le amintim că trăim într-o lume înţesată de unde electromagnetice generate de televizoare, telefoane şi unde radio uşor de decodificat cu un echipament adecvat. Potrivit spuselor lui Richard Miller, fizician de vârf în domeniul bioholografiei cuantice, holografic se poate înmagazina o cantitate mai mare de informaţie  decât prin simpla înscripţie electromagnetică. În scopuri practice, molecula de ADN este genial proiectată sub forma unui biocomputer holografic care decodifică undele de torsiune magnetizând energia creativă înspre conştienţa aliniată credinţelor noastre.

Ce ar fi dacă prin introducerea în genom a unor sunete şi intenţii derivate din aceeaşi energie de torsiune unificată a Sursei, un fel de descriere a iubirii necondiţionate, este posibilă rescrierea „partiturilor” de transpozoni din ADN-ul potenţial sau „deşeu” care să „interpreteze” corpul de energie la o octavă mai înaltă, una mai acordată cu conştienţa creativă nelimitată sau mintea nonlocalizată? Ce ar fi dacă astfel putem ridica armonicele sistemului nostru de câmpuri electromagnetice şi reuşim să ne aliniem la Sinele Înalt? Ce ar fi dacă prin ridicarea frecvenţei de vibraţii de la interior ne-am putea remodela matricea electromagnetică şi am suda breşa produsă de disocierea electromagnetică din anatomia noastră subtilă denumită Corp Fragmentar, îngăduindu-ne să transcendem schemele dualistice limitate şi toate elementele legate de ele la nivel psihic, mental, emoţional şi spiritual?

Referindu-se la noile cercetări ale ruşilor în domeniul „geneticii-ondulatorii”, autorul şi cercetătorul David Wilcock scrie că „aceste studii au adus dovezi extrem de convingătoare despre efectul surselor de energie externă asupra moleculelor de ADN. Dacă alcătuirea ADN este dirijată de o sursă exterioară de energie, atunci mărind cantitatea fluxului de energie care pătrunde în ADN ne putem aştepta ca sănătatea şi vitalitatea organismului să crească la rândul său.” Wilcock trage concluzia că noi „am rămas cu impresia puternică că unicul factor important în sănătatea oricărui organism sunt undele energiei de torsiune.”
Eu şi partenera mea Leigh, fiind cofondatorii metodei Regeneticii ca activare a AD-ului, ne considerăm nu „practicanţi” sau „vindecători” ci doar simpli facilitatori ai dezvoltării bioenergetice individuale. Noi considerăm Remodelarea Potenţialului Electromagnetic ca fiind primul pas al unui ciclu de „re-naştere” alcătuit din trei faze, acesta continuă cu Potenţarea Bioenergiei de Articulaţie şi culminează cu Activarea Elucidării Triunitare. Acest proces începe cu o activare specifică ADN care iniţiază un efect domino ale rearanjării matricei electromagnetice care durează nouă luni (32 de săptămâni), similar procesului de gestaţie umană.

Potenţarea se foloseşte de ambele forme de unde spiralate înalt vibraţionale care interacţionează cu ADN-ul potenţial, şi anume sunetul şi lumina. Noi folosim sunetul (produs vocal) şi lumina (sub o formă de intenţie) pentru a produce ceea ce am denumit „naraţiune energizată”. Această mişcare conştientă a energiei de torsiune sub formă de cuvinte speciale bazate pe vocale, este capabilă să stimuleze transpozonii genomului uman, activând un program de resetare care zace adormit în ADN-ul potenţial. Acest program care nu trebuie să fie creat de noi fiindcă preexistă, începe printr-o reacţie în lanţ prin care energia de torsiune circulă şi îşi face efectul prin diversele corpuri subtile într-un ciclu temporal de gestaţie.

După cinci luni, câmpurile electromagnetice şi chakrele se recalibrează de la nouă la opt iar vacuumul de bioenergie din al doilea câmp-chakră se sigilează singur. Acest lucru se întâmplă pe măsură ce câmpurile chakre nouă şi doi fuzionează în ceea ce ar putea fi numit mariajul sacru al polarităţilor. Nu pot sublinia destul faptul că această pecetluire este un pas indispensabil pe calea vindecării adevărate deoarece asigură mediul de bază pentru reconstrucţia unui corp de vibraţie mai înaltă şi în cele din urmă permite iluminarea bio-spirituală definitivă prin iniţierea unui proces de integrare a fragmentelor Sinelui cauzate de dualitate (cea pe care Wilcock o numeşte „Rana Originară”). Într-un sens mai profund, putem spune că sigilarea este necesară vindecării întregului.

Pe durata următoarelor patru luni, noua structura bioenergetică se umple cu energia Sursei de sus în jos, asemenea unei fântâni arteziene. Chakrele se deschid încet, devenind mult mai puternice şi eficiente, pe măsură ce câmpurile electromagnetice îşi intensifică rezonanţa armonică. În această fază, „potenţiatorii” relatează adesea un sens al integrării acestei noi energii care poate dura pe toată durata noului ciclu adiţional de gestaţie de nouă luni. 

În termenii conştienţei, Potenţarea Remodelării Electromagnetice facilitează luciditatea asupra naturii reale a Sinelui care este divin şi a Cosmosului (care este holografic, asta înseamnă o parte care nu doar reflectă ci şi face parte din întreg), mărind astfel discernământul individual pentru a începe atragerea unor „rezultate cuantice” superioare potrivit legii universale „conştienţa creează.” Această utilizare productivă a lucidităţii conştienţei determină individul să se confrunte cu gândurile, emoţiile, credinţele sale şi poate conduce de la sine la creşterea puternică a vitalităţii, la o interacţiune mai echilibrată cu mediul (de ex. mai puţine reacţii alergice), abundenţă financiară sporită, mai multe relaţii iubitoare, chiar şi la reînnoirea motivaţiilor de viaţă.

Intensificarea Articulării Bioenergetice devine posibilă după expirarea celor cinci luni de Potenţare în care au fost recalibrate câmpurile electromagnetice şi s-a produs şi sigilarea. Din acest punct se formează o nouă matrice bioenergetică (fără întreruperi sau scurgeri de energie sub forma Corpului Fragmentar) care funcţionează prin intermediul forţei vitale potenţiale stimulată de Articulaţie. Învăţăturile vedice numesc această forţă vitală kundalini. Leigh şi cu mine concepem energia kundalini ca fiind o undă de torsiune vitală a individului care potrivit principiului „Precum sus, aşa şi jos” uneşte micro şi macro cosmosul în procesul de vindecare.Articularea declanşează cu blândeţe kundalini întâi la nivel genetic şi celular, asigurând circulaţia continuă a fluxului de bioenergie necesar creaţiei şi transformării individuale în multe domenii – incluzând expresia artistică, comunicarea interpersonală, sexualitatea sănătoasă şi refacerea fizică prin dietă şi exerciţii.

Activarea Elucidării Triunitare, cea de-a treia şi ultima fază a Metodei Regeneticii este adecvată imediat după Articulare şi după cele 42 de săptămâni de Potenţare. Elucidarea stimulează o porţiune adormită a neocortexului facilitând crearea unui corp de vibraţie mai înaltă. Elucidarea încurajează „transcendenţa prin iminenţă” prin asistarea individului în procesul de înlocuire a credinţelor limitative sau dăunătoare cu acelea care afirmă viaţa. Această restructurare a sistemelor de credinţă, la nivelul fundamental creativ al anatomiei umane subtile numit şi corpul spiritual subtil, poate transforma în mod drastic experienţa de viaţă a individului. Scopul final este încorporarea noii lucidităţi conştiente desprinse de dualitate şi separaţie şi bazată pe unitate și iubire necondiționată.

sursa: Vindecarea conştientă: Cartea Unu despre metoda regeneticii

Lasă un comentariu