ADN – O antenă prin care avem acces la tărâmurile subtile

În zilele noastre există diferite tehnici de înlesnire a adaptării la noi forme de gândire şi la structurile biologice corespondente lor denumite „forme-gând”. De-a lungul secolelor, au fost dezvoltate mai multe modalităţi de a ajuta evoluţia omului spiritual (Potirul SacruHoly Grail) care există în fiecare din noi sub formă de potenţial genetic. Un exemplu excelent din antichitate este alchimia. Etimologic, termenul de alchimie provine din limba arabă – al khame (întunecimea) şi poate fi definită drept ştiinţa de a crea lumina din întuneric. După cum probabil descoperă discipolii acestei ştiinţe, scopul real al alchimiei nu este de a transforma plumbul în aur, ci de a transforma biologia umană într-o fiziologie a luminii de aur. Cu alte cuvinte, obiectivul primordial al alchimiei este iluminarea bio-spirituală sau crearea a ceea ce s-a numit corp de lumină.

În ultima vreme apar tot mai multe tehnici pentru activarea corpului de lumină. Metoda Regeneticii foloseşte combinaţii speciale de sunet şi intenţie, acestea fiind diferite aspecte ale energiei creaţionale primare de iubire necondiţionată („energie de torsiune”) prin care se stimulează potenţialul ADN latent, anume proiectat pentru a facilita evoluţia fiinţelor umane către o conştienţă unitară şi o fiziologie de lumină adecvată.

Prin natura sa cu preponderenţă sacră, după cum prezintă Gregg Braden în Codul lui Dumnezeu, ADN-ul poate constitui un principiu unificator pentru umanitate – unul capabil să aducă pacea şi armonia unei populaţii planetare care trebuie să decidă între a sucomba în faţa crizei sau a accepta oportunitatea unei schimbări. Şi anume aceea că ne putem activa ADN-ul pentru a ne extinde perspectivele asupra lumii, iar în acest proces, evoluţia unei biologii fondate pe o conştienţă unitară este un adevărat dar divin la o răscruce istorică când, pentru a o cita pe Barbara Marx Hubbard, trebuie să ”alegem între o evoluţie conştientă sau dispariţia prin folosirea greşită a puterilor noastre”.

Metoda Regeneticii tratează un set de trei activări integrate ale ADN-ului care formează împreună precondiţionarea „ener-genetică” pentru evoluţia corpului de lumină. Prima din ele Potenţarea, activează ADN-ul pentru a recabla câmpurile electromagnetice ale corpului, resetând tiparul bioenergetic uman sub forma unui „circuit infinit” bazat pe numărul alchimic transformator 8. ADN-ul a fost comparat cu o antenă de legătură a umanităţii cu Sursa a cărei capacitate de recepţie poate fi ecranată de toxicitate şi traume. Potenţarea activează ADN-ul pentru a declanşa eliminarea acestei toxicităţi şi traume, stabilind o conexiune mai clară printr-o mai bună rezonanţă cu frecvenţa iubirii necondiţionate emanate sub forma unor spirale de sunet şi intenţie (lumină) emanate din dimensiunile înalte ale Soarelui Vindecător din Centrul Galactic. Potenţarea acordează ADN-ul la energia primară de torsiune a Sursei.

 Efectiv noi ne vindecăm (evoluăm) singuri. Este un unghi de vedere ce nu poate fi subliniat îndeajuns. Ca investigator al mitologiei, William Henry ne aminteşte, că „Soarele vindecător răsare în noi numai atunci când ne aliniem în echilibru cu energiile sale… Concepând prezenţa acestor energii vindecătoare ne putem acorda la ele. Putem realiza orice putem concepe”. Aş mai adăuga că plasarea noastră în echilibru cu Soarele vindecător nu se poate face doar prin simpla contemplare interioară, ci mai întâi şi mai ales prin adoptarea unei atitudini interioare de iubire necondiţionată.

Boala prin care mi-a fost inspirată metoda Regeneticii are afinităţi cu sindromul oboselii cronice, sensibilitatea la chimicale şi fibromialgia şi a fost agravată de toxicitate şi traume în urma unei serii de hepatite şi vaccinuri contra febrei galbene primite în primăvara anului 1995. După ani de suferinţă intensă şi de testare a unor terapii costisitoare şi mai ales ineficiente, ideea salvatoare mi-a venit după ce am realizat că dacă aş putea cumva să mă „resetez” la nivel genetic, o treime din simptomele debilităţii s-ar putea rezolva de la sine.

M-am trezit urmând calea aceasta după lectura unei cărţi tulburătoare de Leonard Horowitz numite Apariţia Viruşilor. Bazându-şi afirmaţiile pe cercetări meticuloase, dr. Horowitz demonstrează că vaccinurile sunt cauza principală a unei varietăţi de maladii autoimune printre care şi SIDA. În lucrarea Coduri Vindecătoare pentru Apocalipsa Biologică în care tema principală este utilizarea sunetului în vindecarea corpului fizic prin restaurarea integrităţii sale genetice, el descrie în continuare semnificaţia războiului rece biologic organizat de instituţiile medicale împotriva unei populaţii mai mult ignorante în acest domeniu.

Sunetele speciale pentru restaurarea integrităţii genetice derivă din străvechea scală de solfegii. Această scală primară de şase note, „pierdută” în mod dubios de Biserica Romană în sec. 17 pe timpul papei Ioan, a fost recent redescoperită de dr. Joseph Puleo, după cum a descris-o în Coduri vindecătoare. Aici trebuie să subliniez faptul că toate cele trei activări ale ADN–ului din cadrul metodei regeneticii utilizează scala de solfegii, despre care unii cred că este setul sacru de şase note cu ajutorul căruia a modelat Creatorul lumea în tot atâtea zile. Metoda Potenţării utilizează mai ales nota ”Mi”, cu frecvenţa de 528 Hz, folosită la repararea unor defecte genetice de unii specialişti de vârf din domeniul biologiei moleculare.

Odată descoperiţi Horowitz şi Puleo, am mai avut norocul să dau peste o altă carte care mi-a ajutat mult să realizez scopul covârşitor al potenţialului uman: Şarpele Cosmic şi originile cunoaşterii, scrisă de antropologistul francez, Jeremy NarbyŞarpele Cosmic este o explorare a ADN–ului din perspectivă şamanică care prezintă cum poate fi utilizat sunetul la stimularea unui mecanism genetic de autoregenerare. Intrigat şi suficient de disperat pentru a mă cufunda în acest subiect, am aflat că puterea sunetului de a activa ADN–ul a fost recent demonstrată de grupul lui Gariaev din Rusia. Dr.Peter Gariaev şi echipa sa strălucită de geneticieni şi lingvişti au dovedit că ADN-ul deteriorat poate fi vindecat fără divizarea fizică a genelor, prin simpla lor imersare într-un mediu de unde radio-luminoase codificate după modelul frecvenţelor limbajului uman.

Potrivit cercetărilor lui Gariaev, ADN-ul nu este doar un simplu ansamblu de proteine deoarece stochează şi comunică date într-o manieră fără îndoială lingvistică. Echipa sa a descoperit că din motive practice alcătuirea codului genetic conţinut de ADN-ul rezidual sau potenţial este similară cu regulile de bază ale limbajelor umane. Pentru a dovedi acest fapt, au fost comparate sintaxele, semantica şi gramatica dintre aceste limbaje şi ADN. S-a descoperit că secvenţele alcaline ale ADN-ului potenţial imită îndeaproape regulile comunicării lingvistice. Acest lucru sugerează cu tărie că multe din limbajele umane nu au apărut aleatoriu, după cum se crede, ci reflectă similarităţile noastre genetice. Completate de revoluţionara descoperire a lui Gregg Braden care arată că numele lui Dumnezeu scris în vechea ebraică este alcătuit exact din literele elementelor chimice care alcătuiesc codul ADN adică hidrogen, azot, oxigen şi carbon, cercetările lui Gariaev conferă odată în plus un suport ştiinţific afirmaţiei biblice că la început a fost Cuvântul!

Gariaev şi colegii săi s-au mai ocupat şi de comportamentul electromagnetic neobişnuit al ADN-ului. Au ajuns la concluzia că cromozomii vii funcţionează exact ca nişte biocomputere holografice alimentate de propria radiaţie laser a ADN-ului. Echipa lui Gariaev a modulat anumite frecvenţe lingvistice printr-un laser. Cu ajutorul acestei tehnologii de modulare a limbajului codurilor în unde radio-luminoase, s-a observat că ele erau capabile nu doar să vindece cromozomii deterioraţi ci să şi regenereze glandele endocrine la animale, să stimuleze refacerea danturii la oamenii adulţi şi chiar să realizeze cu succes transmutaţii genetice. În mod uimitor, rezultatele lor erau similare cu cele obţinute de dr. Yu Dzang Kangeng, primul care a folosit energia de torsiune pentru a alcătui o hartă a secvenţelor ADN ale organismelor. Codificând undele radio-luminoase după modelul frecvenţelor limbajelor umane în scopul rescrierii ADN-ului, spre deosebire de manipularea genetică, echipa lui Gariaev a transformat în condiţii de laborator literalmente embrioni de broască în embrioni sănătoşi de salamandre.

În felul acesta s-a obţinut o metamorfoză lipsită de efectele secundare specifice manipulării genelor izolate. Horowitz ne atenţionează că „natura arbitrară şi riscantă a metodei divizării genelor a fost din nefericire ascunsă publicului”. ”În terapia genetică, cercetătorii nu pot prevedea cu exactitate comportamentul unui anumit cromozom într-o genă modificată, existând riscul mărit de a disturba alte expresii genetice şi funcţii celulare”. Comparaţi cu modificarea organică a expresiilor genetice care se poate realiza prin simpla aplicare a vibraţiei şi limbajului (sau a sunetului şi intenţiei, sau ale cuvintelor) asupra ADN-ului. Experimentul istoric a lui Gariaev în embriogeneză indică imensul impact a ceea ce mulţi numesc „genetica undelor”, un domeniu care, spre deosebire de propaganda şi dogma actuală a biologiei moleculare, are evident un impact mai important asupra originii speciilor decât biochimia. Maeştri spirituali de pretutindeni au insistat mereu asupra „potenţării” prin limbaj a codului nostru genetic – de unde şi efectele vindecătoare ale rugăciunilor, hipnozei, afirmaţiilor şi mantrelor. Din fericire, cercetările lui Gariaev au demonstrat substanţial credibilitatea ştiinţifică a acestor fenomene. Cu cât este mai evoluată conştienţa individuală a vindecătorului cu atât se reduce nevoia de mijloace mecanice.

Cheia iluminării rezidă în conştienţa umană şi nu în tehnologie. Încrederea într-o forţă pur exterioară nouă care să ne vindece sau să ne refacă „întregul” reprezintă în cel mai bun caz cedarea puterii personale iar în cel mai rău caz adorarea unui zeu fals. Într-un articol parţial inspirat de metoda Regeneticii intitulat „Regăsirea Sfântului Gral”, psihologii Barry şi Janae Weinhold au vehiculat cu ardoare ideea aceasta, scriind despre ceea ce numesc ei Calea Tehnologiei (opusă Căii Naturii), „Noi nu avem nimic contra tehnologiei ca atare şi credem că anumite dispozitive sunt utile pe post de „factori declanşatori ai progresului”. Tehnologia poate fi de folos numai dacă este creată de minţi conectate la inimi, dar nu constituie în sine un instrument spiritual propice dezvoltării unei vieţi spirituale autentice. Tehnologia lipsită de conexiuni sufleteşti şi spirituale rămâne doar o altă cutie care ar putea să dea pe dinafară la un moment dat”. Dacă tehnologia devine o cale exclusivă, va încuraja dependenţa deoarece implică nevoia oamenilor de a se baza mereu pe un mijloc tehnologic intermediar care să le deschidă orizonturile de percepţie. În loc de a le reda puterea iniţiaţilor angajaţi pe calea întoarcerii la Sursă prin utilizarea unor unelte primitive adaptate mediului natural, Calea tehnologiei poate sfârşi mult mai probabil prin a lua puterea oamenilor şi a le încuraja co-dependenţa spirituală.

Cercetările lui Gariaev revelează în mod uimitor implicaţiile mult mai extinse ale puterii nelimitate de vindecare bazate pe conştienţa genetică umană. Echipa cercetătorilor ruşi a descoperit cum ADN-ul activat prin intermediului undelor poate manipula matricea spaţiului, producând mici găuri de vierme de natură subcuantică. Aceste găuri de vierme activate de ADN, ale căror semnături energetice sunt similare celor descoperite în culoarele Einstein-Rosen din vecinătatea găurilor negre, sunt conexiuni create între diferite zone ale multiversului prin care pot fi transmise informaţiile în afara continuumului spaţio-temporal.

Potenţialul ADN, care reglează funcţiile de auto-organizare transdimensionale (epigenetice), atrage prin magnetizare aceşti curenţi nonlocalizaţi de informaţie iar apoi îi transmite conştienţei noastre. Grazyna Fosar şi Franz Bludorf, autorii unei excelente sinteze asupra descoperirilor lui Gariaev intitulate Vernetzte Intelligenz (“Inteligenţă de tip reţea”), prezintă procesul de transfer al datelor numit hipercomunicaţie, arătând că este experimentat adesea sub formă de „intuiţie” sau „inspiraţie”.

După Fosar and Bludorf, odată cu declanşarea hipercomunicaţiei, la nivelul ADN-ului poate fi observat un fenomen extraordinar. Ei au relatat cum Gariaev a iradiat o mostră de ADN cu o rază laser până la apariţia unui model de formă de undă tipice pe ecranul monitorului. După extragerea mostrei de ADN, modelul său electromagnetic a rămas perfect intact. Mai multe experimente de verificare au stabilit că timp de până la treizeci de zile forma de undă continua încă să fie emisă de mostra absentă, menţinându-şi aparent nederanjate câmpurile energetice care făceau ca lumină să se rotească de la sine în spirale sub forma dublului helix îndepărtat din camera de păstrare.

De atunci acest fenomen nonlocalizat de curbare a luminii datorat energiei de torsiune a ajuns faimos sub numele de „efectul ADN fantomă”. S-a emis teoria că undele de torsiune din afara zonei spaţio-temporale continuă să pătrundă prin găurile de vierme activate chiar şi după îndepărtarea fizică a ADN-ului sursă. Activarea ADN, fie de la distanţă sau prin altă metodă, poate fi astfel explicată ca transferul ener-getic de conştienţă creativă universală sub formă de unde de torsiune care stimulează rearanjarea transpozonilor din „ADN-ul activ” în ADN potenţial. În schimb, ADN-ul potenţial influenţează câmpurile bioenergetice care la rândul lor vor modifica metabolismul şi replicarea celulelor, înlesnind procesul de vindecare. Acelaşi proces al activării ADN care încurajează vindecarea prin aducerea de mai multă lumină de torsiune în celule avansează prin definiţie ideea de iluminare. 

“Majoritatea oamenilor tind sa creadă că ADN-ul creează un câmp de energie fantomă, iar acel câmp de energie este cumva doar umbra ADN-ului” scrie autorul şi cercetătorul ştiinţific David Wilcock, care propune o reinterpretare fascinantă : „În orice caz, eu cred că unda este premergătoare ADN-ului. Singura explicaţie logică este aceea că energia ADN fantomă este de fapt creatoarea ADN-ului. De vreme ce s-a arătat că această energie eterică de torsiune a pătruns în toată galaxia, oriunde există „materii care dau naştere vieţii, curenţii subtili, spiralaţi de presiune ai acestei energii vor agrega moleculele de ADN în existenţă”.

Pe lângă propriile cercetări, intuiţia m-a condus spre teoria că o combinaţie potrivită de sunete, special acordată la câmpul electromagnetic al corpului, poate spre exemplu atrage un flux de energie de torsiune capabil să elimine toxinele unui vaccin şi trauma de la nivel genetic şi să recalibreze armonica de funcţionare a câmpului bioenergetic la o vibraţie mai înaltă. Am ajuns să concep câmpul electromagnetic ca pe un tipar ener-getic individual care prin acest proces poate fi nu doar resetat ca o siguranţă arsă ci şi transmutat. Leigh şi cu mine am numit această abordare a activării ADN-ului Metoda Regeneticii după ce Remodelarea Potenţării electromagnice a rezolvat boala mea cronică şi am început să dezvoltăm alte activări ADN. Avantajul suplimentar al Potenţării este susţinerea iluminării prin iniţierea activării corpului de lumină.

   Va urma …

  Sursa: Vindecarea conştientă: Cartea Unu despre metoda regeneticii

2 comentarii

  1. Orice imixtiune a omului în evoluția naturală a vieții realizată în milioane de ani este o crimă și un blestem aruncat peste generațiile viitoare!..

    Apreciază

Lasă un comentariu