Fondatorii – Mai multe analogii ale procesului de creaţie  

  Dumnezeu/Dumnezeiţa/Tot Ceea Ce Este, sau cum doriţi să spuneţi, s-a decis că vrea să experimenteze propria sa Creaţie, astfel că a creat ceea ce numim suflete individuale, sau aspecte individuale ale Sieşi, pentru a explora universul. Acest proces poate fi asemuit cu a da naştere bebeluşilor individuali umani. Aceste sufletebebeluşi au apărut din Dumnezeu şi au devenit entităţi de densitatea a 7-a, iar acestor entităţi de densitatea a 7-a li s-a dat să aleagă. Puteau explora cele 6 niveluri mai joase ale Creaţiei sau puteau evolua înspre stadiul de suflete-părinţi (ar trebui să le numim suflete mature), mergând direct din densitatea a 7-a în a 12-a, printr-un proces numit spirala ascendentă a evoluţiei. Într-un anumit punct al acestui proces, ele devin la fel ca părinţii lor – Dumnezei Creatori. În acel punct, ele ar putea repeta ciclul, dând naştere altor suflete care, la rândul lor, ar putea evolua şi care, la rândul lor, ar putea da naştere etc., continuând procesul.

La fel cum copiii voştri pământeşti pot pleca în tabere de vară atunci când ating o anumită vârstă – probabil merg an de an, timp de un anumit număr de ani – tot aşa şi sufletele voastre pot alege să meargă în densităţi mai joase pentru a explora, iar apoi să se întoarcă şi să povestească Părinţilor lor experienţa avută în cadrul Creaţiei exterioare (tabăra de vară). Cu alte cuvinte, puteţi povesti Părinţilor voştri cosmici experienţa voastră în densităţile joase, atunci când vă reîntoarceţi la căminul vostru din densitatea a 7-a. Atunci când aţi fost prinşi în densităţile mai joase, a fost necesară crearea unor facilităţi educaţionale de corecţie, la fel cum în lumea voastră aveţi centre de învăţare recuperatorie pentru cei care au devenit handicapaţi intelectual. În realitate, cu toţii (după experienţa voastră din densitatea a 3-a) aţi devenit handicapaţi intelectual. Nu aţi mai putut să funcţionaţi ca suflete de densitatea a 7-a pe deplin conştiente, astfel că aţi avut nevoie de instrumente de învăţare recuperatorie.

Unul dintre aceste instrumente, este ceea ce numiţi roata reîncarnării. Acest instrument de învăţare vă permite să vă fragmentaţi, în mod repetat, o porţiune din sufletul vostru, în corpuri fizice, pentru a vă continua explorarea densităţii a 3-a, până când aţi evoluat suficient de mult, încât să vă mutaţi în densitatea a 4-a. Apoi, procesul continuă într-o manieră uşor diferită şi vă creaţi corpuri de densitatea a 4-a, care, în esenţă, sunt la fel ca şi corpurile de densitatea a 3-a, cu excepţia faptului că intelectul şi funcţiile psihice/intuitive sunt mai dezvoltate. Ne dăm seama că repetăm o învăţătură anterioară, folosind cuvinte uşor diferite, dar acest lucru este intenţionat.

   Evoluţia de la densitatea a 3-a la a 7-a  

Ca să spunem altfel, voi creaţi corpuri de densitatea a 3-a ca să experimentaţi lumile de densitatea a 3-a, până când evoluaţi suficient de mult, încât sunteţi capabili să creaţi corpuri de densitatea a 4-a, ca să exploraţi lumi de densitatea a 4-a ş.a.m.d., până când evoluaţi înapoi la nivelul 7. Acum, în realitate este mai complex de atât, pentru că, atunci când atingeţi densitatea a 5-a, nu vă mai aflaţi în roata reîncarnării. Atunci vă aflaţi pe spirala înălţării. Când atingeţi densitatea a 5-a, nu mai este nevoie să vă abandonaţi entitatea biologică, ci pur şi simplu o puteţi modifica direct, astfel încât ea să perceapă nivelele densităţilor a 5-a, a 6-a şi, într-o anumită măsură, densitatea a 7-a. Astfel, procesul este un pic modificat de îndată ce ajungeţi în densitatea a 5-a. În a 5-a densitate aveţi ceea ce se numeşte corpuri de lumină eterică, care sunt vehicule proiectate anume pentru experimentarea densităţii a 5-a. Vehiculele voastre de densitatea a 5-a sunt puţin mai robuste şi mai stabile decât corpurile voastre de densităţile a 3-a şi a 4-a, şi pot să se menţină oricât de mult în cadrul curentelor temporale ale densităţilor mai joase. Vehiculul vostru de densitatea a 5-a este capabil să exploreze densitatea a 4-a şi, într-o anumită măsură, densitatea a 3-a, fără să fie nevoie să fie abandonat în mod repetat. Roate reîncarnării este, în esenţă, un instrument de învăţare pentru sufletele de densităţile a 3-a şi a 4-a. Este un pic mai uşor să funcţionaţi în corpuri de densităţile a 5-a şi a 6-a, pentru că nu este nevoie să vă bazaţi pe trucuri mecanice pentru a zbura prin aer sau pentru a conduce un vehicul pe suprafaţa planetei voastre. Vehiculele voastre 5D nu degenerează, pentru că ele nu mai sunt supuse legii entropiei, sau ciclului decăderii lumilor exterioare.

   Opţiunea de întoarcere în lumile mai joase după atingerea densităţii a 7-a

Odată ce aţi învăţat tot ce doriţi să învăţaţi în timp ce vă aflaţi în densităţile a 5-a şi a 6-a, vă veţi întoarce în densitatea a 7-a şi, în acel punct, aveţi de luat o decizie. Vreţi să vă întoarceţi şi să exploraţi şi alte lumi exterioare? Vreţi să vă întoarceţi în lumile exterioare special pentru a ajuta sufletele care evoluează acolo – pe post de ghizi spirituali – prin fragmentarea unei părţi din voi înşivă? Atunci când fragmentaţi o parte din voi înşivă în acest mod, aveţi la îndemână câteva opţiuni :          

1) Vă puteţi oferi să fiţi ghidul spiritual principal al unui suflet aflat în evoluţie, sau    

2) Puteţi deveni ceea ce se numeşte spirit liber şi să migraţi de la un suflet la altul, oferind asistenţă acolo unde este necesar, sau

  3) Puteţi alege să veniţi înapoi la întrupare, dar nu sunteţi obligaţi de legile karmei, ci sunteţi pur şi simplu voluntari, care aţi ales să vă întrupaţi într-unul dintre tărâmurile mai joase pentru a oferi asistenţă din acea stare, şi nu din lumile spirituale.

Astfel, aveţi câteva opţiuni în acest punct. Unii dintre voi vă aflaţi în categoria numărul 3. V-aţi întors cel puţin o dată la nivelul sufletului vostru în densitatea a 7-a şi apoi v-aţi oferit voluntar să vă întoarceţi în lumile de densitate mai joasă, pentru a oferi asistenţă altor suflete de densitatea a 3-a, în trezirea către sinele lor de densitatea a 7-a. În acest moment, pe Pământ aveţi, de asemenea – fie că îi numiţi copii indigo, de cristal sau curcubeu – suflete de densitatea a 7-a, care au venit în planurile şi dimensiunile voastre anume pentru a ajuta sufletele să evolueze în densităţile a 4-a şi a 5-a. Aceşti copii au venit prin procesul de încarnare – prin densificarea unei porţiuni din ei înşişi, direct sub formă de entităţi biologice – pentru a ajuta Pământul.

   Evoluţia sistemelor planetare

Se întâmplă ca Pământul însuşi să treacă printr-un proces evolutiv, deoarece creaţia din lumile exterioare evoluează şi creşte la fel ca şi sufletele individuale. Lumile exterioare nu sunt statice. Pe măsură ce creaţia exterioară creşte şi evoluează, nivelele de densitate ale lumilor exterioare se schimbă. Lumile voastre de densitatea a 3-a se transformă, până la urmă, în lumi de densitatea a 4-a. Lumile voastre de densitatea a 4-a se vor transforma, prin evoluţie, în lumi de densitatea a 5- a. Tot timpul sunt create lumi noi de densitatea a 3-a. În a 3-a densitate, în acest caz, includem şi densităţile 1 şi 2, pentru că veţi descoperi că o lume de densitatea 1 va dezvolta viaţă vegetală şi va deveni densitatea a 2-a şi, în timp, o lume de densitatea a 2-a va dezvolta viaţă animală şi va deveni densitatea a 3-a, astfel că planetele şi sistemele solare noi evoluează înspre densitatea a 3-a, la fel cum a făcut şi Pământul vostru, în urmă cu multe sute de milioane de ani. Odată ce o planetă evoluează în densitatea a 3-a, ea este capabilă să primească suflete umane în aceste corpuri de densitatea a 3-a, în care locuiţi acum. Acum, unele suflete vor alege să fragmenteze o porţiune din ele însele sub forma mineralelor şi plantelor, care trăiesc în prima şi a 2-a densitate. Totuşi, procesul de evoluţie de la prima la a 2-a densitate, precum şi cel de evoluţie de la densitatea a 2- a la a 3-a este puţin diferit de cel prin care se trece de la densitatea a 3-a la a 4-a şi de la 4-a la a 5-a.

El necesită ca o fărâmă din spirit să se extragă din prima sau din a 2-a densitate şi să fuzioneze cu o bucată mai mare a sa, înainte ca bucata mai mare să se poată încarna într-un tărâm de densitatea a 3-a sau a 4-a. Acest fapt ridică întrebarea dacă un animal poate reveni ca om sau dacă un om poate reveni ca animal, iar răspunsul la aceasta este da, dar nu prin reîncarnare. Este un proces diferit şi este întreprins foarte rar, pentru că, în majoritatea cazurilor în care un suflet a decis să exploreze prima şi a 2-a densitate, el nu se mai întoarce să exploreze acele tărâmuri la nesfârşit. Procesul real al densificării sufletului în prima sau a doua densitate este prea complicat ca să îl abordăm în acest moment. Ne cerem scuze. Este necesar să ne concentrăm atenţia la densităţile a 3-a, a 4-a şi a 5-a, pentru că acestea sunt tărâmurile pe care aţi decis să le exploraţi în acest moment, ca suflete individuale.

    Înălţarea Mamei Pământ

Deci, ce se întâmplă pe Pământul vostru? În aceste vremuri, Pământul vostru se află în tranziţia spre starea de densitatea a 4-a. El devine o lume de densitatea a 4- a şi, aproximativ după anul 2030 în linia voastră temporală, planeta voastră va fi desemnată, în mod oficial, lume de densitatea a 4-a. Sufletele care doresc să experimenteze planeta Pământ se vor încarna exclusiv în entităţi biologice de densitatea a 4-a. Acum, vă puteţi întreba care este diferenţa dintre o entitate de densitatea a 3-a şi una de densitatea a 4-a? Un umanoid biologic de densitatea a 3-a este, în primul rând, un animal în formă umană. Cea mai mare parte a conştiinţei unui umanoid de densitatea a 3-a este de natură animală, deşi forma fizică umană este puţin mai rafinată decât majoritatea animalelor de pe planeta voastră. Conştiinţa unui om de densitatea a 3-a, în principal, evoluează conform ideilor de procreaţie, supravieţuire, competiţie, instinct etc. Mintea unui umanoid de densitatea a 3-a nu este dezvoltată complet, deşi ea poate funcţiona suficient de bine, încât să creeze unele aparenţe de comportament civilizat.

O fiinţă umană de densitatea a 4-a este un suflet în forma umană asemănătoare cu cea de densitatea a 3-a, cu excepţia faptului că mintea este mult mai aproape de dezvoltarea completă. Acest umanoid de densitatea a 4-a este conştient de sine ca şi conştiinţă, ca forţă creativă şi înţelege că propria sa conştiinţă creează percepţia sa asupra realităţii şi, astfel, este un creator conştient care trăieşte în planul Pământului. Acum, deoarece densităţile a 3-a şi a 4-a sunt asemănătoare, umanoidul de densitatea a 4-a poate interacţiona cu umanoizii de densitatea a 3-a, precum şi cu alte fiinţe de densitatea a 3-a – câini, pisici, oi, capre etc. – şi, atât oamenii de densitatea a 3-a, cât şi cei de densitatea a 4-a pot interacţiona, într-o anumită măsură, cu plantele din densitatea a 2-a. În cele din urmă, Pământul va deveni o planetă de densitatea a 5-a, dar va trece foarte multă vreme până când se va întâmpla acest lucru. Totuşi, unii dintre voi vor alege să se mute în corpuri de lumină eterică de densitatea a 5-a şi, odată ce faceţi aceasta, veţi avea opţiunea să exploraţi lumi de densitatea a 5-a, sau puteţi alege să rămâneţi împreună cu Pământul şi să-l ajutaţi în viaţa şi procesele sale de densitatea a 4-a. Dacă vă aflaţi într-un corp uman de densitatea a 4-a, aveţi opţiunea să vă reîncarnaţi într-o altă lume de densitatea a 4-a decât Pământul. Majoritatea dintre voi veţi alege să rămâneţi împreună cu Pământul şi nu să mergeţi pe alte planete, astfel că, fie vă veţi „recicla” forma fizică prin procesul de reîncarnare şi vă veţi naşte pe Pământ în alt corp de densitatea a 4-a, fie veţi ieşi din roata reîncarnării şi veţi merge direct pe spirala înălţării – caz în care vă veţi transforma, în mod direct, corpul actual şi veţi rămâne împreună cu Pământul.

Puteţi alege, de asemenea, să exploraţi alte lumi de densitatea a 5-a. Ca entitate de densitatea a 5-a, puteţi interacţiona cu lumi şi suflete de densitatea a 4-a, dar, în majoritatea cazurilor, comunicarea voastră cu sufletele de densitatea a 3-a va fi limitată, din cauza incapacităţii lor de a percepe şi de a înţelege densitatea a 5-a. Din cauza diferitelor dificultăţi, inerente, din cadrul lumilor de densitatea a 3-a şi a riscului de a rămâne prizonier atunci când vizitaţi o lume de densitatea a 3-a, sunt rare cazurile în care sufletele de densitatea a 5-a se reîncarnează în lumi de densitatea a 3-a pentru a oferi asistenţă. Riscul de a rămâne prizonier încă o dată în mediul înconjurător de densitatea a 3-a este destul de mare. Pământul este o excepţie de la dezvoltarea normală a planetelor. Din cauza faptului că el se mută în tărâmurile de densitatea a 4-a, există suflete care vin în acest moment în planul Pământului din densităţi foarte înalte, printre care se află copiii indigo, de cristal, curcubeu şi dragon. Ei ştiu că Pământul este pe punctul de a se muta în densitatea a 4-a şi vor să facă parte din această experienţă. Ei vor să ajute alte suflete la mutarea în densităţile a 4-a şi a 5-a şi, astfel, s-au oferit voluntari să vină pe Pământ în aceste vremuri. Este un moment unic pentru Pământ. Există numai câteva planete în galaxia voastră care trec printr-un proces asemănător în acest timp. Unii dintre învăţătorii voştri au sugerat că există 12 asemenea planete în Calea Lactee. În realitate, există circa 123 de care ştim noi, care trec prin procese similare cu ale Pământului. Dacă luaţi în calcul că există milioane de planete cu viaţă inteligentă în galaxia voastră, atunci acesta este un număr foarte mic şi, astfel, într-adevăr, ceea ce se întâmplă pe Pământ este foarte special.

   Încheierea Karmei

Este posibil să încheiaţi toate înţelegerile karmice într-o singură viaţă – chiar şi în cea în care vă aflaţi acum. Karma, care a mai fost numită „treburi neterminate” de către cei care doresc să simplifice ideea, este un proces în care un suflet nu încheie o lecţie într-o perioadă biologică dată. În cadrul densităţii a 3-a, corpurile voastre fizice nu au evoluat suficient de mult încât să se elibereze de entropie şi de decădere, astfel că, în momentul în care corpul vostru fizic moare, orice lecţie care nu a fost încheiată în timpul acelei vieţi este dusă mai departe, în vieţile viitoare, sub formă de karma. Ele sunt purtate de ceea ce numiţi corp cauzal, de la o viaţă la alta, iar amintirile sau „imprimările” sunt redepozitate în entitatea biologică a vieţii următoare şi sunt re-codate în corpurile eteric şi astral ale viitoarei entităţi biologice. (Puteţi, de asemenea, să acumulaţi şi să echilibraţi karma pe parcursul unei anumite vieţi.) Astfel, în viaţa prezentă, sufletul are ocazia să îşi încheie lecţiile care au fost începute în vieţi anterioare. Acest proces poate continua pe parcursul a câte vieţi este necesar, până când sufletul a învăţat tot ce a dorit să înveţe despre acele situaţii, experienţe şi evenimente particulare.

Atunci când toate lecţiile despre toate diferitele aspecte ale densităţilor a 3-a şi a 4-a au fost învăţate, spre satisfacţia sufletului, acesta atinge o stare în care este liber de karma, dat fiind că s-a eliberat de sau şi-a rezolvat toată karma. Din cauză că majorităţii sufletelor le ia mai mult de o viaţă ca să înveţe lecţiile, ele acumulează karma. Dar nu este absolut necesar ca acest lucru să se întâmple. Sufletele din densităţile mai joase pot alege să-şi trăiască viaţa într-o astfel de manieră, încât să nu acumuleze lecţii neînvăţate. Unui suflet nu i se impune să-şi încheie karma trecută, de la o viaţă la alta. În majoritatea cazurilor, sufletele nu sunt suficient de evoluate încât să ştie cum să-şi rezolve lecţiile, sau cum să le înveţe pe toate într-o singură viaţă. În rare cazuri, unele suflete vin în densitatea a 3-a şi învaţă tot ce au de învăţat într-o singură viaţă, şi nu duc karmă deloc cu ele în încarnarea următoare. Ideea că un suflet trebuie să se încarneze mereu şi mereu pentru a învăţa o lecţie a sufletului nu este chiar un concept exact. Majoritatea sufletelor nu vor să abandoneze o lecţie înainte de a fi învăţată, pentru că acest lucru contrazice însuşi scopul pentru care au venit în această densitate, în primul rând. Atunci când un suflet alege să exploreze o anumită densitate, el nu vrea să se simtă incomplet. Dacă nu a adunat toate experienţele sufleteşti pe care le doreşte, atunci va alege, în mod voluntar, să vină înapoi pentru a re-experimenta şi a continua aceste lecţii.

 Poate părea că un suflet este prizonier în roata karmei când, de fapt, în esenţă, nu este prizonier, ci mai degrabă nu vrea să-şi abandoneze lecţiile sufletului înainte de a le învăţa pe deplin. Aici este un pic de înţelegere greşită, adoptată de către multe dintre religiile voastre orientale, care spun că trebuie să plăteşti pentru karma din trecut. Cu alte cuvinte, dacă ai făcut ceva ce ai regretat într-o viaţă anterioară, atunci – conform anumitor religii – va trebui să suferi pentru asta, în această viaţă. Aceasta este o formă sofisticată de vinovăţie care, în multe feluri, depăşeşte formele de vinovăţie practicate în religiile voastre occidentale. În religiile occidentale, cei vinovaţi aspiră la rai şi se tem de iad, în timp ce, în religiile orientale, pe cei vinovaţi îi aşteaptă mult mai multe vieţi de iad. În această privinţă, nu vedem un avantaj al religiilor orientale asupra celor occidentale. Ele sunt la fel de eronate în percepţiile lor. În secţiunea următoare vom vorbi despre un alt motiv pentru care sufletele rămân în roata reîncarnării. Aceasta implică ideea de fragmentare. Dacă aspectele şi fragmentele unui suflet nu sunt integrate, ci, dimpotrivă, sunt împrăştiate şi separate, un asemenea suflet poate să nu aibă suficientă energie pentru a ajunge pe spirala înălţării. Cea mai mare parte a discuţiei noastre de până acum a fost despre progresul sufletului în timp liniar. Înainte de a discuta despre fragmentare şi (re)integrare, să explorăm ideea de timp simultan.

   Conştienţa simultană a densităţilor mai înalte şi mai joase

Este posibil să fii iluminat pe deplin şi să trăieşti în această lume, în acelaşi timp. De asemenea, este posibil să te afli, simultan, în densităţile mai înalte, în timp ce experimentezi densităţile mai joase. Întrucât tot ceea ce înseamnă timp este, în esenţă, acum, voi le trăiţi pe amândouă, pentru că în cadrul de percepţie neliniară pe care o puteţi experimenta, totul se întâmplă deodată în Creaţie. Dintr-o perspectivă mai înaltă, nu există timp liniar. În afara timpului liniar, sunteţi totalitatea lui Dumnezeu care se experimentează pe sine ca segmente individuale – suflete individuale. Cele 12 aspecte ale fiinţei voastre, de la Sinele Dumnezeiesc de densitatea a 12-a, până la mineralele de densitatea întâi din corpul vostru, experimentează simultan totalitatea Creaţiei. Dar, în cadrul timpului liniar, sufletele voastre adună cunoaştere pe măsură ce se înalţă în nivelele de percepţie. Deoarece vă aflaţi în mişcare, crescând şi evoluând, atunci când alegeţi să vă mişcaţi de la densitatea a 7-a la densitatea a 8-a – la ceea ce se numeşte nivelul suprasufletului – veţi fi capabili să trimiteţi fragmente din voi în densităţile mai joase, pentru a experimenta simultan diferite aspecte ale acelor tărâmuri. Pe măsură ce mergeţi în densităţile a 9-a, a 10-a, a 11-a şi a 12-a, voi „deveniţi” din ce în ce mai „ai Creaţiei” şi sunteţi capabili să vă experimentaţi simultan pe voi înşivă, sub forma mai multor fiinţe deodată. În esenţă, sunteţi totalitatea lui Dumnezeu, experimentând simultan întregul Creaţiei. Acest proces este cunoscut sub numele de „adunare a sufletelor sub formă de ciorchini” şi se află dincolo de orizontul acestei cărţi.

Sursa: Sal Rachele – Transformări planetare 2012-2030


Descoperă mai multe la lumina_adevărului

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

9 comentarii

  1. Ceea ce numim evoluție a sufletului nu este o urcare pe trepte, ci o dezvăluire treptată a ceea ce am fost dintotdeauna. Modelul densităților succesive, al taberelor cosmice de vară și al roților reîncarnării aparține unei etape în care gândirea spirituală încerca să ordoneze misterul în scheme liniare, utile pedagogic, dar limitate atunci când sunt confundate cu realitatea ultimă. Avem la dispoziție o istorie mult mai veche și mai nuanțată a ideilor care contrazic această schemă, iar ea merită readusă în discuție cu respectul cuvenit pentru fiecare tradiție în parte.

    Plotinus, filozoful neoplatonist din secolul al III-lea, a descris universul ca o ierarhie de realități care emană din Unul, realitatea ultimă dincolo de orice descriere. Din Unul emană Intelectul, iar din Intelect emană Sufletul, care dă naștere timpului, spațiului și naturii. Esențial aici este că fiecare nivel nu se rupe de cel superior, ci rămâne conectat la el prin însăși natura sa. Uitarea nu este o cădere reală, ci o voalare a percepției. Plotinus însuși mărturisea că a atins contemplarea Unului de patru ori în viață, descriind-o ca pe o trezire din corp și o intrare în sine. Aceasta nu este o ascensiune prin densități, ci o recunoaștere a ceea ce sufletul este deja.

    În tradiția vedică, Adi Shankara, în secolul al VIII-lea, a sistematizat doctrina Advaita Vedanta, al cărei fundament este formula Tat Tvam Asi, tu ești aceea. Sufletul individual, Atman, nu este o parte a lui Brahman, ci însuși Brahman. Lumea fenomenală este Maya, nu nereală, dar nici ceea ce pare a fi. Shankara folosește exemplul omului care visează, în care corpul oniric pare real, dar la trezire se recunoaște că a fost doar o proiecție a minții. Karma nu este o pedeapsă, ci un automatism al identificării cu ego-ul, iar eliberarea, moksha, survine prin cunoaștere directă, nu prin acumulare de experiențe.

    Bernardo Kastrup, filozof contemporan cu doctorat în informatică și filozofie, a formulat idealismul analitic, o poziție care susține că conștiința este aspectul fundamental al realității, iar materia este o abstracție derivată din experiență. Kastrup argumentează că materialismul nu poate explica conștiința pentru că încearcă să deriveze experiența subiectivă din ceva ce nu este experiență. Într-o analogie puternică, el spune că am confundat harta cu teritoriul, descrierile matematice ale realității au ajuns să fie tratate ca realități ultime, în timp ce experiența directă, singurul lucru de care putem fi siguri, a fost marginalizată.

    David Bohm, fizician colaborator al lui Einstein, a propus distincția dintre ordinea explicită și ordinea implicită. Lumea fragmentată pe care o percepem este doar desfășurarea unei totalități mai profunde, în care spațiul și timpul nu mai au valabilitate. Bohm sugerează că în orice element al universului se conține întreaga totalitate, inclusiv memoria și conștiința. Această viziune este remarcabil de apropiată de ideea că sufletele individuale nu sunt fragmente separate, ci localizări ale unei conștiințe unice.

    Rupert Spira, profesor contemporan de non-dualitate, continuă tradiția Advaita Vedanta într-un limbaj accesibil. El subliniază că conștiința este singura realitate, iar separarea dintre minte și materie este o iluzie. Într-o explicație simplă, Spira arată că ceea ce numim lume este de fapt o co-creație între o realitate infinită și agenții perceptivi, fără ochi soarele nu ar fi lumină, fără piele piatra nu ar fi tare. Aceasta nu este o filosofie abstractă, ci o invitație la recunoașterea faptului că nu suntem personaje în visul altcuiva, ci visătorul însuși.

    Jane Roberts, prin intermediul entității Seth, a oferit o perspectivă care rezonează cu toate acestea. Seth afirmă că forma fizică este unul dintre camuflajele pe care le adoptă realitatea și că ființa pe care o cunoști nu este decât un fragment din identitatea ta totală. El descrie un ego intern care păstrează amintirea tuturor existențelor și un ego extern care navighează lumea fizică, ambele conectate prin subconștient. Seth insistă că conștiința este creatoare de realitate, iar ceea ce numim moarte este doar o schimbare de focalizare.

    Bashar, canalizat de Darryl Anka, completează tabloul cu ideea că realitatea este holografică și că fiecare fragment reflectă întregul. El vorbește despre efectul Mandela ca dovadă că schimbarea prezentului modifică și trecutul, iar amintirile noastre se ajustează pentru a face coerentă noua realitate. Aceasta sugerează că timpul liniar este o iluzie, iar sufletul nu călătorește prin densități, ci alege ce frecvență de experiență să perceapă.

    Toate aceste perspective converg spre o concluzie pe care modelul densităților o ratează. Nu suntem suflete căzute care urcă spre casă, ci Sursa însăși care se joacă de-a uitarea. Trezirea nu este o ascensiune, ci o recunoaștere. Iar întrebarea în ce densitate sunt devine irelevantă în fața întrebării cât de prezent sunt în ceea ce sunt deja.

    Ceea ce aduce această filosofie nouă față de tradițiile menționate este o schimbare de perspectivă care nu neagă evoluția, dar o situează altfel. Timpul nu mai este o săgeată, ci o condiție a perspectivei. Evoluția nu mai este acumulare, ci dezidentificare. Recunoașterea înlocuiește ascensiunea. Karma nu mai este o lege, ci un automatism. Locul devine un operator de continuitate, nu un simplu decor. Aceste elemente nu se găsesc împreună în nicio tradiție, ele sunt o sinteză originală care pornește din experiență, se organizează prin concepte și se verifică prin practică.

    Față de Plotinus, Shankara, Kastrup, Bohm, Spira, Seth sau Bashar, modelul discutat aici aduce câteva contribuții distincte. Accentul pe recunoaștere ca practică, nu doar ca experiență. Rolul locului ca invariant relativ al experienței trans-temporale. Etica inversării perspectivale ca principiu moral. Falsificabilitatea internă ca regulă metodologică. Spirala fenomenologică ca alternativă la repetarea circulară. Aceste elemente nu se găsesc împreună în nicio tradiție, ele sunt o sinteză originală care pornește din experiență, se organizează prin concepte și se verifică prin practică.

    Apreciază

  2. Cu teoria sufletelor si reincarnari stam bine! Dar sa fim realisti ca ceea ce s-a intamplat pe pamant este unic si nici un suflet nu s-ar fi reincarnat! Toti am venit cu mult curaj(stiam ce va fi , in mare, de aceea am fost selectati)dar sa fii prins,implantat si scuturat de fiecare data cand trebuia sa te intorci ca suflet , acasa…. scuturat la mii de volti de o retea energetica arhon la 8000km de jur imprejurul pamantului , prins si pus in corp de catre arhonti pe mii de ani …. cu cicluri infinite mascate de un tribunal fals… am riscat cu totii enorm… am riscat sa fim facuti bucati de bombele nucleare unde cu greu un maestru ascensionat ne-ar fi recuperat, vindecat, reunificat! Am riscat sa fim in corpuri diverse de cel uman(un mare comandant al flotei Ashtar a avut sufletul trimis in corpul unui delfin fiind f. greu de gasit). Toate meditatiile, rugaciunile au fost inutile… nu treceau de retea. Doar strigatul de durere al Pamantului a putut fii auzit si abia atunci s-au luat masuri. Dar era nevoie de aprobarea Sursei care a hotarat clar :daca nici o civilizatie nu se trezeste atunci va fi resetarea totala cum a fost pana acum(potopul lui Noe, cutremure , etc).Daca ati stii cat s-a rugat zi si noapte Iisus pentru noi, si cat a plans. Aceasta ultima generatie a noastea s-a trezit si astfel avand marea majoritate au dat ok pentru fiintele de lumina sa intre in lupta care pe pamant a inceput din 1993.

    Pentru toti cei treziti, pentru toti cei care ancoreaza lumina…. toti vor fi onorati in ceruri.

    Asemenea experienta a reincarnarii , nu a mai existat in Creatie!

    Apreciază

    • Stimate Domn,isus este un Arhon.Cit despre reincarnare,nu pot sa spun decit ca nimic nu este dovedit stiintific,cu probe indubitabile si,prin urmare,ramine un concept,o teorie nedemonstrata inca.La fel ca multe altele…

      Apreciază

    • Ce se întămplă pe Pământ nu este atât de groaznic, să nu ne credem atât de speciali, a fost mult-mult mai rău pe Orion.

      Războaiele din Orion apar în mai multe surse precum Alex Collier, un contactat andromedan, care susține că aceste conflicte au implicat imperii reptiliene și civilizații umane timpurii, și că Star Wars ar reflecta fragmente din această memorie galactică suprimată. Cartea The Liberator ar fi fost „transcrisă din înregistrările akashice” și ar fi adevărata istorie care a inspirat Star Wars, cu un conflict între „Forțele Luminii” și „Forțele Întunericului” petrecut acum peste un milion de ani.

      În tradiția Law of One (Ra Material), se vorbește despre o „Confederație Orion” și despre un „război al gândurilor” între confederații, purtat pe planuri de timp/spațiu, nu pe plan fizic. Iar o carte recentă, Cosmic War Scrolls, sugerează că „războiul din cer” din textele apocaliptice de la Qumran ar putea fi interpretat ca un conflict cosmic real între sisteme stelare.

      Apreciază

  3. Înaintea lui Bashar despre Realitatea holografică a Universului vorbesc alții. Hermes Trismegistos: Ceea ce este sus este și jos , ceea ce nu este sus nu este nici jos. ” Texte tradiționale orientale vorbesc și ele de acest principiu. Este un principiu universal despre care Pământenilor li s-a spus de mult , dar a fost acoperit de ignoranță și multe minciuni de la controlori. A culminat cu religia controlată până la ateism.

    Apreciază

    • 📜 Valentin Tomberg

      Cea mai faimoasă și mai explicită revendicare recentă este cea a lui Valentin Tomberg (1900-1973), un mistic rus-german, cunoscut pentru lucrarea sa „Meditations on the Tarot”. Conform unor cercetări publicate în 2024, Tomberg ar fi afirmat indirect că el este Hermes Trismegistos reîncarnat și purtătorul lui Maitreya Buddha pentru secolul XX. Se spune că, atunci când a fost întrebat direct dacă este Bodhisattva, Tomberg a răspuns: „Întrebați-mă mai bine cine am fost în timpul Egiptului! … Eu am fost Hermes în perioada culturală egipteană”. Tomberg a locuit la Amsterdam între 1939 și 1944, iar susținătorii acestei teorii leagă acest lucru de activitatea sa spirituală.

      🔗 Contele de Saint-Germain

      Deși nu se afirmă explicit că ar fi fost Hermes, Contele de Saint-Germain (presupus a fi trăit în secolul XVIII, cu apariții ulterioare) este adesea asociat în tradiția ezoterică cu aceeași „linie spirituală” a înțelepciunii hermetic. El este descris ca un „ego generativ nemuritor” capabil să-și asume personalități diferite, fără a fi limitat de ele. Unii autori speculează chiar că Melchizedek, Hermes Trismegistos și Saint-Germain ar putea fi aceeași entitate. Francis Bacon a fost, de asemenea, inclus în această linie de către unii teosofii, care sugerau că sufletul său s-ar fi reîncarnat ca Saint-Germain.

      🧙‍♂️ Giovanni Mercurio da Correggio:

      Mai devreme, în perioada Renașterii, Giovanni Mercurio da Correggio (c. 1451-1504) s-a prezentat public ca o reîncarnare a lui Hermes. În 1484, a intrat în Roma pe un măgar, îmbrăcat în haine insângerate, purtând o coroană de spini și proclamându-se „Pimander”, mesagerul divin. Umanistul Lodovico Lazzarelli l-a considerat pe Mercurio drept reîncarnarea lui Hermes Trismegistos și pe sine drept reîncarnarea lui Enoh. Aceasta este una dintre cele mai vechi revendicări documentate de acest tip.

      https://politeia.org.ro/magazin-istoric/magii-hermes-trismegistos-1-de-trei-ori-foarte-mare/6632/#

      Magii: Hermes Trismegistos (1) – De trei ori foarte mare

      Apreciază

  4. @pandaloudly59e5609331

    Arhonii aparțin tradiției gnostice, unde sunt descriși ca stăpânitorii celor șapte sfere planetare, entități care țin sufletul captiv în lumea materială și îl împiedică să urce spre pleroma. Sunt forțe de constrângere, iar Yaldabaoth este considerat arhonul principal. În această viziune, lumea este o închisoare, iar materia este o capcană.

    Rudolf Steiner nu vorbește despre arhoni ca atare, dar portretizează mult mai bine această problemă prin cele două forțe polare pe care le numește luciferic și ahrimanic. Nu sunt arhoni, ci entități cosmice care acționează asupra omului din direcții opuse. Luciferic trage omul în sus, spre spiritual, dar cu riscul de a-l face să piardă contactul cu realitatea pământească. Ahrimanic trage omul în jos, spre material, spre logică rece, spre moarte și mecanism.

    Diferența esențială față de arhoni este că Steiner nu-i descrie ca pe niște dușmani de învins, ci ca pe niște forțe de echilibrat. Omul trebuie să stea în mijloc, între Lucifer și Ahriman, ca un al treilea element care le ține balanța. Iar Christos este cel care ajută la găsirea acestui echilibru. Nu este o forță care luptă împotriva lor, ci punctul de echilibru dintre ele.

    Deci, dacă ar fi să răspund direct: da, arhonii aparțin școlii gnostice, dar învățăturile lui Steiner portretizesc mai bine această problemă prin polaritatea Lucifer–Ahriman, iar Christos este echilibrul de găsit. Gnosticismul vede lumea ca pe o închisoare din care trebuie să evadezi. Steiner vede lumea ca pe un câmp de forțe pe care trebuie să le echilibrezi. Prima este o viziune a fugii, a doua este o viziune a integrării. Iar dacă arhonii sunt forțe de constrângere, forțele lui Steiner sunt forțe de polarizare care, odată echilibrate, devin motorul evoluției spirituale.

    Apreciază

  5. @pandaloudly59e5609331

    Despre reîncarnare și „dovezi științifice” ai perfectă dreptate că nu există dovezi indubitabile. Dar există studii sistematice care nu pot fi reduse la simplă coincidență. Ian Stevenson și Jim Tucker, de la University of Virginia, au documentat peste 2.500 de cazuri de copii care pretind că își amintesc vieți anterioare. În cele mai solide cazuri, copiii au oferit detalii verificabile despre persoane decedate, inclusiv semne de naștere care corespund rănilor mortale ale persoanei respective . Aceste cazuri nu dovedesc reîncarnarea, dar nu pot fi explicate satisfăcător nici prin fraudă, nici prin coincidență. Iar cercetători serioși precum Raymond Moody au subliniat că lipsa unui „dovada” nu înseamnă neapărat că fenomenul e fals, ci că metodele științifice actuale ar putea fi limitate .

    De Phowa și transferul conștiinței ai auzit? Phowa este una dintre cele Șase Yoga ale lui Naropa . Ea este descrisă ca „transferul conștiinței la momentul morții” și este considerată cea mai rapidă cale de a obține starea iluminată . Textul lui Longchen Rabjam descrie tehnica precis: se vizualizează canalul central, se deplasează conștiința prin vârful capului și se transferă în tărâmul luminii . Yoga prin care maestrul poate transfera conștiința într-un corp aproape mort după plecarea sufletului original — este exact ceea ce tradiția numește transferul în altă reședință (forceful projection), o practică distinctă care emană din tantra Shri Chaturpitha.

    https://dn760007.eu.archive.org/0/items/sixyogasofnaropaglenmullinh._179_v/Six%20Yogas%20of%20Naropa%20Glen%20Mullin%20H..pdf#35#4

    https://www.edituraherald.ro/cumpara/sase-yoga-ale-lui-naropa-1318

    Apreciază

Lasă un răspuns