Uniunea Europeană are origini naziste (ultima parte)  

Lumea în pragul unei dictaturi globale şi a celui de-al treilea război mondial

Istoria ne arată că au existat două condiţii preliminare pentru încercările de cucerire a lumii de către Cartel:

   1. Instaurarea unei dictaturi în teritoriul de pe care se lansa cucerirea lumii. Tratatul de la Lisabona asigură baza legală pentru acest lucru.

2. Planificarea sistematică de acţiuni militare, inclusiv un nou război mondial. Formarea unei armate europene, combinată cu ameninţări deschise din partea acţionarilor politici conducători ai cartelului, de folosire a armelor nucleare, este un pas incontestabil spre acest lucru.

Astfel, paralela istorică între preluarea puterii de către Cartelul Petrolului şi Medicamentelor prin intermediul Bruxelles UE este preluarea guvernului german de către acelaşi grup de interese, acum trei sferturi de secol. Anul 1993 este similar cu anul 2009 când Cartelul Petrolului şi Medicamentelor a impus „actul de activare”. Anul 1934 este similar cu anul 2010 când dictatura îşi va arăta adevărata faţă supunând sectoare cheie ale societăţii, dominării sale. Planul susţinut al lui Sarkozy pentru o economie central-europeană controlată este doar începutul.

În lumina acestor fapte, populaţia Europei şi a întregii lumi trebuie să treacă la acţiune. Succesul eforturilor lor va depinde de următoarele condiţii:

  1. Analiza politică corectă. Această carte a fost scrisă pentru a asigura acest lucru.
  2. Diseminarea eficientă a acestei informaţii către toate popoarele lumii.
  3. Organizarea unei mişcări populare cu scopul de a proteja democraţia şi pacea în Europa şi toate ţările lumii.

      Împiedicarea repetării istoriei

Fiind evident că reprezentanţii politici ai întregului continent au eşuat în apărarea democraţiei, noi, popoarele lumii, trebuie să ne conştientizăm responsabilităţile şi să trecem la acţiune. Pentru a putea face acest lucru, trebuie să înţelegem istoria. Pagina următoare rezumă experienţa omenirii în ultimul secol, într-o formă grafică.

Cartelul Petrolului şi Medicamentelor a condus Europa şi lumea spre abis încă de două ori până acum. Peste o sută de milioane de oameni au plătit cu viaţa ca rezultat al căutării controlului global de către aceste interese corporatiste. Secolul 20 va intra în analele istoriei ca „Secolul morţii şi distrugerii în numele Cartelului Petrolului şi Medicamentelor”. Iar acum, la începutul secolului 21, ne confruntăm cu situaţia în care acelaşi grup de interese întreprinde o a treia încercare de a subjuga lumea controlului său.

Această a treia încercare de astăzi este deosebit de periculoasă întrucât Cartelul îşi ascunde motivele evidente pentru control global sub înşelătoarea propagandă pentru pace. Acţionarii politici ai Cartelului încearcă să convingă oamenii că este nevoie de Bruxelles UE pentru a împiedica Europa să repete înfiorătoarele experienţe ale celor două războaie mondiale.

Acum trebuie să facem o alegere: fie închidem ochii şi ignorăm aceste fapte istorice, fie ne recunoaştem responsabilitatea de a împiedica repetarea istoriei şi acţionăm. În mod clar, singurul mod de a merge înainte este de a acţiona. Primul pas pentru a pune capăt acestor secole de înşelăciune care au ţinut milioane de oameni în ignoranţă cu privire la adevăraţii vinovaţi de cele mai mari crime din istorie – este împărtăşirea informaţiei şi altora.

     Provocarea istorică a timpului nostru

Pentru a evalua în mod corect situaţia geopolitică curentă, trebuie să subliniem o diferenţă importantă dintre cele două încercări anterioare de cucerire a lumii de către Cartel şi încercarea actuală. Primul şi al doilea război mondial au fost încercări ale Cartelului Petrolului şi Medicamentelor dintr-o singură ţară (Germania) pentru a elimina competiţia altor naţiuni şi a companiilor multinaţionale de a domina noile pieţe emergente ale produselor chimice, petrochimice şi farmaceutice.

Prin contrast, prezenta încercare de cucerire a lumii prin Bruxelles UE este condusă atât de viguros dintr-un motiv diferit. În timpul ultimelor decenii, omenirea a dezvoltat tehnologii care ameninţă în mod fundamental monopolul produselor patentate, sintetice. Produsele care sunt în prezent ameninţate formează chiar substratul puterii economice a Cartelului:   

  • Petrolul. Monopolul petrolului ca principal furnizor de energie al lumii este ameninţat de formele de energie regenerabilă care includ apa (hidrogenul), vântul, energia solară, a mareelor, energia geotermală şi altele. Oricât de diferite ar fi aceste tehnologii, ele au în comun un singur aspect: eliberează omenirea de dependenţa de petrol.
  • Medicamentele patentate. Monopolul asupra produselor farmaceutice patentate ca răspuns principal la toate problemele de sănătate ale lumii este ameninţat de abordări ştiinţifice ale sănătăţii din punct de vedere naturist, eficient, sigur şi accesibil.
  • Hrana patentată (GMO) (organisme modificate genetic). Încercarea de a monopoliza şi controla furnizarea mondială de hrană patentată modificată genetic, fructe, legume şi animale (organisme modificate genetic) este ameninţată de creşterea cererii populare pentru îngrăşăminte sănătoase şi surse de hrană organice, fără pesticide.

Topirea fiecăreia din aceste pieţe globale semnifică o pierdere de magnitudine de mii de miliarde  de dolari.

Mai mult interesele din spatele Cartelului au înţeles că oamenii lumii sunt hotărâţi să apere aceste noi tehnologii „eliberatoare”, făcând astfel imposibil pentru ei să mai apere pieţele globale de produse patentate, într-un sistem democratic. În această situaţie singura opţiune a Cartelului pentru a-şi proteja privilegiile economice, este să escaladeze criza internaţională şi să instige la conflicte militare cu scopul de a-şi stabili guvernarea mondială asupra lumii.

Oamenii lumii trebuie să înţeleagă că actuala încercare de cucerire a lumii din partea Cartelului Petrolului şi Medicamentelor nu este lupta unei singure naţiuni împotriva lumii cum a fost în cele două războaie mondiale. Liniile frontului astăzi se trasează între interesele financiare ale unei mâini de acţionari corporatişti şi interesele de viaţă şi sănătate a miliarde de oameni în viaţă astăzi şi alţii fără număr care încă nu s-au născut.

Aceasta este provocarea timpului nostru. Dar în această provocare istorică stă şi o oportunitate de viaţă care ne taie răsuflarea.

Drum drept spre Lumină!


Descoperă mai multe la lumina_adevărului

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu