Furt, minciuni si moartea unui președinte   

 Există o poveste îngropată adânc în umbrele istoriei nucleare a Americii – o poveste atât de sensibilă, atât de periculoasă, încât timp de decenii a rămas îngropată sub memorandumuri redactate, dosare lipsă și tăcere politică. Nu este vorba doar despre dispariția uraniului de calitate militară dintr-o instalație americană. Este vorba despre trădare la cele mai înalte niveluri de încredere și despre un președinte care a îndrăznit să se opună acesteia.

Acel președinte a fost John F. Kennedy. Iar ceea ce a descoperit la începutul anilor 1960 l-a determinat să adopte una dintre cele mai îndrăznețe poziții pe care le-a luat vreun lider american împotriva unui presupus aliat. El a contestat ambițiile nucleare secrete ale Israelului – și la scurt timp după aceea, a dispărut.

   Uraniu dispărut în Pennsylvania

La începutul anilor 1960, oficialii Comisiei pentru Energie Atomică au observat discrepanțe îngrijorătoare în contabilizarea uraniului la o instalație nucleară privată din Apollo, Pennsylvania. Instalația, operată de NUMEC (Nuclear Materials and Equipment Corporation), nu putea contabiliza cantități mari de uraniu puternic îmbogățit (HEU). Nu grame. Nu câteva uncii. Vorbim despre sute de livre de material de calitate superioară, suficient pentru a înclina permanent balanța energiei nucleare în Orientul Mijlociu.

Analiză: Acest eveniment nu a fost tratat inițial ca un furt. Amploarea a fost atât de masivă, implicațiile atât de grave, încât agențiile au ezitat. Dar, în culise, clopotele de alarmă sunau la cele mai înalte niveluri ale serviciilor secrete americane. Întrebarea era: cine l-a luat și în ce scop?  

   Cântarul: 200 până la 600 de livre necontabilizat  

Estimările inițiale au plasat pierderea la aproximativ 90 de kilograme. Investigațiile ulterioare au ridicat această cifră la peste 270 de kilograme. Această cantitate de uraniu puternic îmbogățit ar putea produce peste 20 de bombe nucleare de nivelurile de la Hiroshima. Numeroase documente clasificate din acea perioadă sugerează o panică internă. Ofițerii de informații și-au dat seama că nu era vorba de o eroare de calcul. Era o deturnare sistematică a materialelor nucleare americane și probabil nu era vorba de o acțiune individuală.

Analiză: Ideea că o cantitate atât de vastă de uraniu de calitate militară ar putea dispărea fără știrea guvernului este neverosimilă. Adevărul este că, mai degrabă, s-a permis în liniște să se întâmple – sau că a fost îngropată ulterior pentru a evita consecințele politice.

   Cine a fost în spatele NUMEC-ului?

Fondatorul și președintele NUMEC, Zalman Shapiro, nu a fost doar inginer nuclear. El a fost, de asemenea, un sionist de rang înalt, cu legături puternice cu rețelele de informații israeliene. În calitate de șef al filialei din Pittsburgh a Organizației Sioniste din America, Shapiro era profund implicat în canalele politice simpatizante cu Israelul. Mărturiile martorilor și înregistrările de supraveghere indică faptul că „oamenii de știință” israelieni, care se prefăceau a fi consultanți și tehnicieni, au vizitat NUMEC de mai multe ori în anii în cauză. CIA avea să confirme ulterior că mulți dintre acești vizitatori erau, de fapt, agenți Mossad.

Analiză: Nu a fost vorba doar de spionaj corporativ. A fost o operațiune de informații pe teritoriul american – un jaf facilitat de loialitate ideologică, pârghii politice și o rețea de protecție la mai multe niveluri.

   Anchete blocate, adevăr denaturat  

În ciuda semnalelor de alarmă clare și a dovezilor tot mai numeroase, fiecare anchetă privind furtul NUMEC a dat peste cap. FBI-ul a deschis dosare. CIA a emis memorandumuri. Comisia pentru Energie Atomică a lansat audituri. Cu toate acestea, nu au fost formulate acuzații. Ani mai târziu, la începutul anilor 2000, evaluările CIA declasificate au confirmat că uraniul lipsă a fost cel mai probabil transferat în Israel. Totuși, nu a urmat nicio tragere la răspundere publică.

Analiză: Aceasta nu a fost o anchetă eșuată. A fost una suprimată. Securitatea națională a fost invocată nu pentru a-i proteja pe americani, ci pentru a proteja reputația unui aliat dispus să mintă, să fure și să sfideze dreptul internațional.

   Destinatie: Dimona, centrul nuclear al Israelului  

Uraniul acela nu a dispărut. Avea o destinație: Dimona, o instalație israeliană fortificată în deșertul Negev, mult timp negată și învăluită în secret. Oficial, Dimona era o instalație de cercetare. În realitate, a devenit locul de naștere al arsenalului nuclear nedeclarat al Israelului. Mai multe rapoarte de informații din anii 1960 până în prezent confirmă că Dimona a evoluat într-un sit de producție de arme nucleare la scară largă. Toate acestea fără nicio inspecție din partea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA).

Analiză: Dimona reprezintă cel mai mare dublu standard nuclear din geopolitica modernă. Era alimentată cu uraniu american furat – și protejată de tăcerea americană.

   Interventia lui JFK: Linia roșie a unui președinte  

Președintele Kennedy a fost informat despre furt și activitățile suspecte de la Dimona. Alarmat, a cerut transparență prim-ministrului israelian David Ben-Gurion. Într-o serie de scrisori private, JFK a avertizat că Statele Unite nu vor tolera proliferarea nucleară prin înșelăciune. Poziția lui Kennedy a fost fără precedent. El a insistat asupra inspecțiilor directe efectuate de oamenii de știință americani și a stabilit termene limită. Ben-Gurion a răspuns cu tactici de tergiversare – și, în cele din urmă, cu demisia.

Analiză: Acțiunile lui JFK au fost îndrăznețe și patriotice. El a plasat interesul SUA mai presus de concilierea diplomatică. Moartea sa a înlăturat ultima provocare reală la adresa ambițiilor nucleare ale Israelului.

   Israel interzice inspectorii americani

Succesorul lui Ben-Gurion, Levi Eshkol, a continuat politica de deviere a atenției. Promisiunile de „transparență” nu au dus nicăieri. În cele din urmă, Israelul a interzis complet inspectorii americani, invocând riscuri de securitate. Facilitatea Dimona a devenit o cutie neagră – inaccesibilă, neinspectată și nerostită. Și odată cu plecarea lui JFK, Washingtonul nu a mai avut voința de a lupta împotriva ei.

Analiză: Momentul ales nu a fost o coincidență. Asasinarea lui JFK nu a pus capăt doar președinției sale. A pus capăt ultimei șanse a Americii de a impune responsabilitatea nucleară Israelului.

   După Kennedy presiunea a dispărut  

Lyndon B. Johnson a preluat funcția și a răcit rapid orice presiune asupra Israelului. În timp ce JFK insistase asupra supravegherii, LBJ a oferit sprijin necondiționat. Înregistrările declasificate arată că SUA știau despre arsenalul Dimona până la sfârșitul anilor ’60. Cu toate acestea, nu au urmat sancțiuni. Nu au fost făcute recunoașteri publice.

Analiză: Odată cu moartea lui JFK, Casa Albă a trecut de la confruntare la supunere. Israelul era acum o putere nucleară în toate privințele – cu binecuvântarea discretă a Americii.

   Începe ,,ambiguitatea nucleară” a Washington-ului  

În loc să înfrunte adevărul, SUA au adoptat o postură de tăcere strategică, numită ulterior „ambiguitate nucleară”. A fost un acord nerostit: nu vom întreba, nu vom spune. Această postură a devenit politica oficială a SUA – chiar dacă Israelul și-a extins stocul de focoase nucleare și a refuzat toate tratatele nucleare.

Analiză: Ambiguitatea nucleară este masca care acoperă ipocrizia nucleară. SUA au contribuit la scrierea regulilor – apoi l-au exceptat pe cel mai apropiat aliat al său.

   Astăzi: Un arsenal de neatins  

Estimările moderne sugerează că Israelul deține între 90 și 400 de focoase nucleare, posibil mai multe. Fără inspecții. Fără transparență. Fără responsabilitate. Și toate acestea în timp ce primesc anual peste 3 miliarde de dolari în ajutor din partea SUA, plus sisteme de apărare antirachetă, cooperare în domeniul serviciilor de informații și blindaj diplomatic.

Analiză: Asta a încercat JFK să oprească. Un stat înarmat nuclear care operează deasupra tuturor legilor, protejat chiar de națiunea pe care a înșelat-o.

   Iran: Distragerea care functionează  

Iranul, o țară care a semnat Tratatul de neproliferare nucleară (TNP), este prezentat ca personajul negativ în fiecare narațiune occidentală. Sancțiuni. Asasinate. Sabotaj. Și actualul război pentru ca ,,Iranul să nu dezvolte arme nucleare”. Toate justificate de afirmațiile despre arme nucleare care nu există. Între timp, adevăratul arsenal din regiune rămâne neatins, nemenționat, necontestat.

Analiză: Aceasta este ironia finală. Lumea hărțuiește Iranul pentru armele pe care nu le-a construit niciodată – în timp ce Israelul, care a furat, a mințit și s-a înarmat în secret, este celebrat ca un partener de pace.

   JFK a încercat să ne avertizeze  

John F. Kennedy nu era anti-Israel. Era pro-responsabilitate. Pro-adevăr. Pro-supraviețuire. A văzut ce putea face un arsenal nuclear ascuns echilibrului puterii globale. S-a luptat împotriva lui. Și apoi a fost redus la tăcere. Astăzi trăim în umbra arsenalului pe care a încercat să-l prevină — și îl finanțăm, îl protejăm și mințim în legătură cu el.

 DEZVĂLUIT: JFK nu a fost ucis de un atacator singuratic – a fost o lovitură din interior din partea statului. CIA, Rezerva Federală, Mossad și elitele din umbră au ucis un președinte pentru a-și proteja puterea. Acum, adevărul iese la iveală – și urmează capete.

 Apelul bolnav de bătaie al lui LBJ către Jackie o dovedește:

https://rumble.com/shorts/v6qzlxk

P.S. – După cum stiti, în prezent Iranul a distrus centrul nuclear de la Dimona, cu rachete nedistruse de ,,vestitul” Dom de Fier al Israelului.

     sursa: https://amg-news.com/

Armele nucleare ale Israelului (video) – https://ok.ru/video/15965281782380