
După cum ați observat și probabil simțit, în ultima lună decăderea economică a țării noastre a continuat, viața oamenilor s-a înrăutățit și mai mult, prețurile au urcat, inclusiv petrolul la pompă. Probabil, că în toamnă urmează ridicarea prețului la energie electrică și gaz; asta ca să ne pună capac la tot. Actualii asasini economici care ,,conduc” România își duc la îndeplinire planul de distrugere a țării și aducerea la disperare a românilor. Toate acestea sunt executate la comanda celor din-afară, astfel încât să ducă la o inflație de 200-300 de procente pentru ca apoi să cumpere pe nimic pământuri și ce mai avem pe aici. Românii, săturați de scumpirea vieții să plece din țară pentru a fi înlocuiți cu alte populații. Deja avem vreun milion de evrei, câteva sute de mii de nepalezi, srilankezi, etc. Nouă ni se indică să ,,strângem cureaua”, în timp ce se continuă ,,ajutorarea” Moldovei, Ucrainei, cu curent, motorină, bani, logistică militară și toate acestea în secret.
Acum ne ,,toacă” televiziunile cu criza apei, Dunărea cică a scăzut, astfel încât trebuie să oprească centrala de la Cernavodă. Dar mă întreb…. În iulie a plouat aproape în fiecare zi, cel puțin la mine la munte, și atunci unde e apa ??? Nu cumva, tot în secret ,,ei” o acumulează cumva, undeva, pentru viitoarele centre de inteligență artificială?? Ce se știe deja, este că sunt proiecte pentru cel mai mare astfel de centru lângă baza militară de la Câmpia Turzii și mai nou, vor să construiască unul la Cernavodă pentru a folosi apa din Dunăre pentru răcirea serverelor și curent de la centrală. Noi populația vom fi în criză permanentă și vom plăti curentul cel mai scump din Europa. Ascultați-o pe Iosefina Pascal aici:
https://ok.ru/video/15806204349036
Apoi jurnalistul Bogdan Comaroni ne dezvăluie planul de exterminare a românilor si a României. Acest plan a început din 1990, odată cu uciderea soților Ceausescu și s-a desfășurat etapă cu etapă de-a lungul anilor cu gestionarea acestuia de către serviciile secrete trădătoare române, în conlucrare cu cele străine cărora le sunt obediente, în principal Mossad. Acum sunt în ultima fază de aplicare a acestui plan, distrugerea financiară a României prin asasinul economic cap de porc. Se duce țara în faliment pentru ca activele țării să scadă la un nivel minim, pentru ca apoi să fie cumpărate de asasini economici internaționali pe nimic. Iar în tot acest timp românii sunt în vacanță, la NIBIRU sau la Untold… Distrați-vă băieți si fete căci la iarnă o să plătim cu toții prețul.
În 35 de minute Comaroni explică acest plan:
În plus, cum ați putut vedea, Marius Ghidel insistă pe viziunile sale, prin care afirmă că prin septembrie România va fi implicată în războiul din Ucraina, care va dura vreo 4 luni, după care, Rusia ne va restitui teritoriile istorice dăruite de Stalin si Hrușciov Ucrainei (gândiți-vă că după cel de-al Doilea RM Ungaria voia să ne ia Transilvania cu acordul Occidentului (banane si blugi), dar Stalin s-a opus și am scăpat. UE se va destrăma, iar țările din Europa vor reveni la moneda lor națională după acest război. După cum vedeți, sataniștii de la Bruxelles cu conducerea UK, Franței, Germaniei, chiar vor acest război. Întotdeauna în istorie, când apare o mare criză, se declanșează un război pentru a reașeza lucrurile…
Sioniștii americani fac un pas înapoi în războiul cu Iranul deoarece nu mai au muniții (rachete, drone, muniții de artilerie, etc.). Pentru a-și reface arsenalul ar dura vreo 2 ani…, 11 baze militare americane din Orientul mijlociu au fost distruse complet de către armata iraniană, iar celelalte până la 25 au fost scoase din uz. O nouă forță se ridică acolo, aceasta este Iranul. Asta în timp ce Turcia, Pakistanul și Arabia Saudită au creat o nouă alinață împotriva Israelului. În SUA în toamnă, Trump s-ar putea să piardă alegerile de mijloc si de acolo totul va lua o altă turnură…
Per general, situația mondială se va înrăutăți, mai ales a Europei, unde energia de orice fel se va scumpi drastic, având în vedere iarna care ne asteaptă. Dar planul ascensional al planetei merge mai departe, înainte de a ne fi mai bine trebuie să ne fie foarte rău. Oamenii nu mai au credință, sunt extrem de egoiști si materialisti, nu mai au empatie, omenie, compasiune, au decăzut spiritual, intelectual și moral. În Occident coeficientul de inteligență a scăzut la nivelul unei maimuțe, nu întâmplător Laurențiu Primo îi numea pe aceștia ,,maimuțe cu buletin”.
Din toamnă, dragilor, treceți în regim ,,supravietuire” căci ne asteaptă câteva luni grele…
Pentru cei care au posibilitatea si bunăvoința de a susține acest blog, puteți face donații în conturile mele BRD și Revolut din dreapta paginii din blog. Vă mulțumesc anticipat și…
Drum drept spre Lumină! Fiți binecuvântați cu toții !
Descoperă mai multe la lumina_adevărului
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Pariez ca Marius Ghidel are halucinatii sau el vorbeste de lini de timp care numai exista!
ApreciazăApreciază
Pe ce pariezi Anonimule ?
Comentezi si tu de la NIBIRU ?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🤝👍✌️
ApreciazăApreciază
Putini stiu ca a avut loc o infiltratie masiva de suflete pozitive in clonele aflate in toate posturile lumii…. Apele 7O% din suprafata planetei, sunt energizate pozitiv ca si intreaga natura(conform Cobra)… in plus pe Epsilon s-a incheiat ACORDUL DE PACE (o intrunire unica intre toate natiunile Galaxiei )intre fortele Intunericului(care au inteles ca nu mai au putere, mai ales ca Creatorul a inchis eoni de linii temporale in Creatie, si mai ales pe Pamant , unde nu mai prea au hrana datorita trezirii omenirii )si fortele Luminii. Au ramas doar cateva factiuni din Orion si Draco alfa care vor in continuare sa fie deconectati de Sursa si care vor fi dusi undeva departe, izolatii pe cronologii tempirale sintetice la cel mai jos nivel. Pamantul creste in frecventa , vor fi evenimente si vremuri bune.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asta merita romanii din pacate. Imi aduc aminte in mai 1990 cind lumea zicea……eu nu votez cu Ratiu, ca asta vrea sa aduca mosierii inapoi, sa ne vinda tara, eu votez cu Iliescu ca uite stie ruseste. In iunie 1990 cind minerii ii rupeau in bataie pe studentii protestatari babele mahalagioaice aplaudau de pe margine. De atunci i se trage Romaniei. Chiar ca o merita.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Este deja o ferma de servere langa raul Aries in vest si inteleg ca au facut alta in Dobrogea deci este explicabila secarea Dunarii, se va afla totul, nk nu mai poate fi ascuns.
ApreciazăApreciază