Scurtă analiză & Donații  

  Pentru început mulțumesc tuturor celor care susțineți și material acest blog. Fiți binecuvântați! Veți vedea că foarte curând tot ce ați citit pe acest blog și pe cel cenzurat de dinainte de 2022 când a fost cenzurat (închis) de Google, se va adeveri. Adevărul, așa cum au prezis și numeroși astrologi, că anul acesta va fi anul marilor dezvăluiri, va ieși la lumină și va confirma multe din așa-zisele ,,teorii ale conspirației”.

Dar să încep mai întâi cu conflictul din Orientul Mijlociu. După cum ați văzut cu toții, contrar propagandei occidentale și mai ales americane, Israelul și SUA au suferit cea mai mare înfrângere din istoria modernă. Dronele și rachetele iraniene au făcut prăpăd, distrugând vreo 32 de baze americane din statele din jur, iar Israelul, cu toată cenzura impusă presei, și așa cum confirmă și Ben Fulford, este aproape distrus. Dacă Trump a văzut că nu merge cu războiul cum credea, a zis măcar să facă niște bani, căci el a fost un bișnițar toată viața. Punea pe fii-su sau gașca din familia lui să cumpere acțiuni pe petrol la Bursă când acestea se prăbușeau datorită anunțurilor lui beligerante, apoi dădea un anunț că merge la negocieri de pace, iar Bursa creștea din nou, pentru ca familia lui să vândă acțiunile. În câteva zile câștigau zeci de milioane de dolari din asta… Toată Armada lui de portavioane și distrugătoare, împreună cu vestitele aeronave F-35 Stealth (invizibile pe radar) a dat bir cu fugiții din zona Iranului pentru a nu fi distruse.

Israelienii (căci nu sunt evrei), sub comanda criminalului genocidal Netanyahu au continuat genocidul în sudul Libanului, unde au ras de pe suprafața pământului sate întregi. În consens, Google Maps și Earth au scos de pe harta satelitară aceste sate, ca și când nu ar fi existat. Știți că Satanyahu vrea să facă ,,Israelul Mare” după dogmele Talmudului kazar, unde scrie că ei, falșii evrei pot să ne ia nouă Goymilor nevestele, fetele, să le violeze, să ne ia averea și tot ce avem și să fim sclavii lor, căci ei sunt poporul ales și nu este niciun păcat.

Acum, se pare că luptele au încetat. Americanii și israelienii și-au epuizat stocurile de muniție și probabil vor să și le refacă… Prețul petrolului în acest timp oscilează, cu prețuri mari la pompă, mai ales în coana Europă, care nu are niciun fel de resurse. Familiile ,,nobiliare” europene, de-a lungul secolelor s-au învățat să trăiască din jaf și moarte asupra restului lumii (Asia, Africa, Orientul Mijlociu), dar acum acest jaf s-a oprit. Statele foste colonii, cu ajutorul Rusiei și Chinei, într-adevăr, au reușit să alunge acești asupritori de pe teritoriul lor și să-și câștige independența. China și Rusia face acum afaceri cu aceste state în procente de 50/50.

Revenind la administrația Trump, aceasta este cam jumulită în acest conflict, scăzând drastic cota de încredere a poporului american, mai ales că în toamnă sunt alegerile pentru Congres, și punând și scandalul Epstein, unde Trump este parte cu multe dovezi, acesta nu prea știe ce să mai facă să recâștige încrederea și să distragă atenția de la toate acestea. Și iată că a venit…

El prin ianuarie, a dat un OE (Ordin Executiv) prin care, Pentagonul, FBI, CIA și alte organizații guvernamentale să desecretizeze documente privind fenomenul OZN și tehnologiile ascunse de zeci de ani. Recent, Anna Paulina Luna care este membră a Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților și a Comisiei pentru Supraveghere și Reformă Guvernamentală, a ieșit public și a afirmat că extratereștrii există, dar ei nu sunt fizici ci ființe interdimensionale, sunt diavoli și că pot interfera cu lumea noastră.

Dar mare mi-a fost mirarea, când la emisiunea lui Dan Diaconescu (pe care vi-o recomand : OTV pe YouYube) de vineri seara, acesta, citând în direct de pe site-urile de știri americane, face anunțul că Trump a ieșit public și a spus că afișează în media și în Piața Time Square (unde s-au adunat în acea seară cca. 1 milion de oameni), imagini (poze și video) cu OZN-uri reale, spunând că ET există, că foarte curând va arăta și unul în carne și oase la TV și că naziștii în anii 1944 fabricau OZN-uri… De asemenea au fost sute de audieri în Congres ai unor martori care s-au întâlnit cu OZN-uri sau ET.

 Amănunte aici: https://www.war.gov/UFO/

Așa cum au profețit numeroși astrologi, numerologi, parapsihici, etc. că anul acesta trebuie să ne așteptăm la dezvăluiri fulminante, iată că se confirmă. De ce a făcut Trump asta acum?… Trebuie să iasă basma curată din afacerea Epstein si războiul pierdut cu Iranul, vizând alegerile din toamnă și atunci a trebuit să iasă cu ceva șocant pentru a distrage atenția. Și foarte bine… Dezvăluirea este la început și trebuie făcută total. Acum depinde de ierarhia din programele spațiale secrete, dacă se vrea asta… Oricum, mă gândesc și la un steag fals, adică după ce a făcut Dezvăluirea care confirmă că ET există, să ne bage într-un fals atac extraterestru…

Trecând în alt registru, recent au ieșit informații, care deocamdată sunt ținute sub cenzură de serviciile de informații, referitoare la hantavirusul cu care au fost infectați pasagerii unui vas de croazieră din zona Argentinei. Există deja morți. Se spune că această variantă a acestui virus este foarte virulentă, se ia și prin respirație sau chiar prin sistemul de ventilație. Nava este în carantină și după ce a acostat într-un port din Tenerife, pasagerii au fost evacuați și trimiși în țările lor de origine sub strictă securitate biologică. Acum vom vedea dacă este o armă biologică prin care elita întunecată vrea să creeze o nouă pandemie planetară. Oricum, eu urmăresc informațiile, o să vă informez cu tot ce pot, așa cum am făcut-o și la Covid pentru care mi-au închis vechiul blog.

  Amănunte aici (activați subtitrarea) :

Trecând la tărâmul nostru ancestral, după demiterea guvernului trădător în frunte cu asasinul economic ,,cap de porc”, este un aparent haos. Mucea cel mic vrea guvern proocidental (văd că a părăsit expresia proeuropean), fără partide naționaliste. Vom vedea… Dar vă dau ceea ce spunea acest fost ofițer de informații Cezar 007 la emisiunile lui DD. România este o colonie (asta știam deja), dar bătălia este acum între americani și europeni, care să pună mâna pe resursele noastre. Dacă la alegeri Europa conducea ,,balul”, drept pentru care Mucușor a primit funcția de președinte, acum muzica s-a schimbat. Căderea guvernului soroșist bruxellez s-a datorat serviciilor influențate de Mossad și CIA. Dacă Mucușor nu joacă cum trebuie, s-ar putea ca și el să zboare foarte curând…

Cezar 007, având un doctorat în drept și frate vitreg al lui Călin Georgescu, a afirmat că urmărind documentele, a sesizat că Constituția României (actuală) a fost adoptată în decembrie 1991, tot atunci fiind abrogată vechea Constituție din anul 1965. Deci, logic, tot ce s-a adoptat de la Loviluția din 1989 până în decembrie 1991 se află sub Constituția din 1965 și atunci SRI, Parlamentul, CFSN-ul de atunci al lui Ion Iliescu, președinția și inclusiv documentul postat prin care România devine Corporație din martie 1991, votat de parlamentul de atunci devin NULE DE DREPT. Omul a scris un document guvernului american și ambasadelor, inclusiv cea americană. Ambasada americană a făcut o adresă Curții Constituționale a României să răspundă la această problemă. Dacă Curtea ,,nu o dă de gard” inclusiv acte semnate de guvernul din acea perioadă sunt lovite de nulitate absolută, iar Corporația România este ilegală și poporul român nu-și asumă datoria externă de aprox. 240 miliarde dolari.

Aici, trebuie să amintesc că justiția, poliția, jandarmeria și alte instituții guvernamentale, inclusiv finanțele nu au bază legală de înființare. Cereți asta acestor instituții, dacă intrați în contact și o să vedeți ce răspuns vă vor da…

Mai spune acest om, care este un patriot, că în 6 iunie Mossad-ul (sub a cărui oblăduire este România) își schimbă directorul. După această dată va exista o mare restructurare a serviciilor noastre de informații (probabil toți infiltrații serviciilor franceze, germane, engleze, etc.), vor fi expulzați, iar Ursula, Macron, Mertz vor fi arestați.

Am zis Doamne ajută…!!! Mă gândeam că România este protejată de undeva ,,de Sus”… S-a demonstrat asta în istoria noastră, atunci când România a fost într-o situație nenorocită, la limită, atunci am ieșit cu bine din acea situație. Vedeți unirea României, câștigarea independenței, etc. Poate că din această luptă să câștigăm noi, românii și în câțiva ani să ne luăm țara înapoi, prin relegarea relațiilor cu China și Rusia, care se demonstrează că pe zi ce trece acest pol geopolitic este viitorul pentru mulți ani de acum încolo. Occidentul, ideologic, economic și social este pe moarte. În univers există legea ciclicității, s-a demonstrat asta în istorie. Imperii mari s-au ridicat, au dăinuit și secole, dar la un moment dat s-au prăbușit. Este legea firii, nimic nu este permanent.

Și așa cum spunea și Einstein: ,,Un singur lucru este permanent în univers: SCHIMBAREA”. Deci, dragilor, fiți pregătiți pentru mari schimbări anul acesta, atât în plan fizic, cât mai ales în plan personal, energetic, vibrațional. Totul se întâmplă conform planului divin pentru mai binele nostru.

P.S. – Întunecații vor invada Pământul cu un val enorm de întuneric în data de 17 Mai. Nu știm ce va fi, dar pregătesc ceva enorm. Vă rog, în acea zi aprindeți lumânări albe în casă, faceți rugăciuni sau meditații sau orice fel de invocații ale Luminii Divine. Trebuie să fim mulți care trebuie să anihilăm acel rău programat.

   Drum drept spre Lumină!

 Pentru cei care aveți posibilitatea și bunăvoința de a face donații, aveți conturile mele Revolut și BRD în dreapta paginii din blog. Mulțumesc anticipat și fiți binecuvântați !   


Descoperă mai multe la lumina_adevărului

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu