Noul Testament

Ati putea crede că este povestea vietii lui Iisus, dar va înselati. Aceasta este descrierea zeului mântuitor oriental Virishna cu 1200 de ani înainte de pretinsa nastere a lui Iisus.

Daca doriti neaparat un zeu mântuitor care a murit pentru iertarea păcatelor noastre, aveti de ales dintr-o multitudine de semenea personaje care au existat în lumea antică. Iata numai câtiva din „Fiii lui Dumnezeu” care joacă rolul principal în legende asemanatoare celei a lui Iisus; aproape toti au fost adorati cu mult timp înainte sa se auda macar de Iisus: Krishna în Hindustan; Buddha Sakia în India; Salivahana în Bermuda; Osiris si Horus în Egipt; Odin în Scandinavia; Crite în Chaldea; Zoroastru în Persia; Baal si Taut în Fenicia; Indra în Tibet; Bali în Afganistan; Jao în Nepal; Wittoba în Bilingonese; Tammuz în Siria si Babilon; Attis în Frigia; Zamolxis în Tracia; Zoar în Bonzes; Adad în Asiria; Deva Tat si Sammonocadam în Siam; Alcides în Teba; Mikado în Sintoos; Beddru în Japonia; Hesus sau Eros si Bremrillham la druizi; Thor, fiul lui Odin, la gali; Cadmus, în Grecia; Hil si Feta în Mandaites; Gentaut si Quetzalcoatl în Mexic; Monarhul Universal al sibilelor; Ischy în Formosa; Învatatorul Divin al lui Platon; Cel Sfânt al lui Xaca; Fohi si Tien în China; Adonis, fiul fecioarei Io, în Grecia; Ixion si Quirinus la romani; Prometeu în regiunea Caucazului; si Mohamed sau Mahomet în Arabia.

Cu putine exceptii, toti acesti „fii ai lui Dumnezeu” sau „profeti” (inclusiv religiile lansate de ei) au provenit din tinuturile ocupate sau influentate de popoarele venite din Orientul Apropiat si din Caucaz. Alti „fii ai lui Dumnezeu” i-au inclus pe Mithra sau Mithras, zeul pre-crestin romano-persan, iar în Grecia si Asia Mica pe Dionisos si Bahus. Toti acestia au fost fii ai lui Dumnezeu care au murit pentru iertarea pacatelor noastre, nascuti din mame fecioare, si datele de nastere ale tuturor au fost pe… 25 decembrie! Mithra a fost crucificat, dar s-a ridicat din morti pe data de 25 martie – de Pasti! Initierile în misterele lui Mithra aveau loc în pesteri împodobite cu semnele Capricornului si Racului, care simbolizau solstitiile de iarna si de vara, respectiv punctul cel mai jos si cel mai înalt de pe cer al soarelui. Mithra era ilustrat adeseori ca un leu înaripat, simbol al soarelui folosit si la ora actuala de societatile secrete.

Referirile la leu si la „lovitura cu laba a leului” care se fac în obtinerea gradului de maestro mason îsi au originea în acelasi simbolism al scolilor misterelor. Initiatii în ritul lui Mithra erau numiti lei si erau marcati pe frunte cu crucea egipteana. Initiatilor de gradul întâi li se punea pe frunte o coroana din aur, care reprezenta sinele lor spiritual. Aceeasi coroana, care simbolizeaza razele soarelui, apare pe capul Statuii Libertatii din Portul New York. Toate aceste ritualuri sunt vechi de mii de ani, din perioada Babilonului si a legendelor lui Nimrod, ale Semiramidei si ale lui Tammuz (versiunea corespondenta a lui Iisus). Mithra era considerat zeul-soare sau Fiul lui Dumnezeu care a murit pentru a salva umanitatea si pentru a-i darui viata eterna. Unul din simbolurile clasice ale lui Mithra a fost leul cu un sarpe încolacit în jurul trupului sau, care tine cheile cerului. Acest simbolism sta la baza legendei Sfântului Petru care tine cheile Raiului. Petru era numele Marelui Preot în scoala misterelor din Babilon. Dupa ce initiatul în misterele lui Mithra încheia ritualul, membrii cultului mâncau pâine si vin, convinsi ca se hranesc cu trupul si sângele lui Mithra. La fel ca o întreaga lista de zei pre-crestini, Mithra a fost vizitat la nastere de trei întelepti care i-au adus daruri de aur, tamâie si smirna. Acelasi lucru l-a afirmat Platon despre maestrul sau, Socrate, în Grecia antica.

Crestinismul nu este altceva decât o religie pagâna a soarelui, a carei adorare este condamnata de crestinism! Este simultan si o religie a astrologiei, desi chiar Papa condamna aceasta stiinta ca fiind opera „diavolului”! Ia-ma la tine, Doamne, caci aici jos e o nebunie! Desigur, ierarhia bisericii stie foarte bine aceste lucruri. Ce nu doresc ei este sa stim si noi! Cultul misterelor lui Mithra s-a raspândit din Persia pâna în Imperiul Roman si la un moment dat aceasta doctrina putea fi gasita pretutindeni în Europa. Actualul sediu al Vaticanului din Roma a fost unul din locurile sacre ale adeptilor lui Mithra, iar imaginea si simbolurile acestuia au fost gasite cioplite în stânci si pe tablite din piatra în toate provinciile occidentale ale fostului imperiu roman, inclusiv în Germania, Franta si Britania. Crestinismul si biserica romano-catolica au la baza cultul lui Mithra (Nimrod), regele-soare persan-roman, al carui echivalent indian anterior a fost Mitra. Tammuz sau Adonis, adorat în Babilonia si Siria, s-a nascut de asemenea la miezul noptii de 24 decembrie. Toti acestia au fost „fii ai lui Dumnezeu”.

Trinitatea egipteana Horus a fost „fiul” lui Dumnezeu în Egipt. El a derivat din babilonianul Tammuz, fiind la rândul sau o sursa de inspiratie pentru Iisus. Implicatiile sunt devastatoare pentru credibilitatea bisericii crestine: Iisus a fost Lumina Lumii. Horus a fost Lumina Lumii. Iisus a afirmat ca este calea, adevarul si viata. Horus a afirmat si el ca este adevarul si viata. Iisus s-a nascut în Betleem, „casa pâinii”. Horus s-a nascut în Annu, „locul pâinii”. Iisus a fost Pastorul cel Bun. Horus a fost si el Pastorul cel Bun. Sapte pescari au urcat în barca, alaturi de Iisus. Tot sapte adepti au urcat în barca lui Horus. Iisus a fost considerat Mielul lui Dumnezeu. Horus a fost considerat si el Mielul lui Dumnezeu. Iisus este identificat cu crucea. Horus a fost si el identificat cu crucea. Iisus a fost botezat la vârsta de 30 de ani. Horus a fost botezat si el la vârsta de 30 de ani. Iisus a fost copilul unei fecioare, pe nume Maria. Horus a fost si el copilul unei fecioare, pe nume Isis. Nasterea lui Iisus a fost marcata de o stea. Nasterea lui Horus a fost si ea marcata de o stea. Iisus a predicat în templu la vârsta de 12 ani. Horus a predicat si el în templu la vârsta de 12 ani. Iisus a avut 12 discipoli. Horus a avut 12 adepti. Iisus a fost considerat luceafarul de dimineata. Horus a primit si el acelasi nume. Iisus a fost tentat pe un munte de Satan. Horus a fost tentat pe un munte de Set. Iisus este considerat „judecatorul celor morti”. Si în aceasta privinta are numerosi competitori.

Acelasi lucru s-a afirmat anterior despre Nimrod, Krishna, Buddha, Ormuzd, Osiris, Aeacus si altii. Iisus este numit Alfa si Omega, cel dintâi si cel din urma. La fel au fost numiti însa si Krishna, Buddha, Lao-kiun, Bahus, Zeus si altii. Lui Iisus i se atribuie miracole precum vindecarea bolnavilor si ridicarea din morti. Aceleasi lucruri le-au facut însa Krishna, Buddha, Zoroastru, Bochia, Horus, Osiris, Serapis, Marduk, Bahus, Hermes si altii. Iisus s-a nascut dintr-o linie genealogica regala. La fel si Buddha, Rama, Fo-hi, Horus, Hercule, Bahus, Perseu si altii. Iisus s-a nascut dintr-o fecioara. La fel si Krishna, Buddha, Lao-kiun sau Lao-tse, Confucius, Horus, Ra, Zoroastru, Prometeu, Perseu, Apolo, Mercur, Baldur, Quetzalcoatl si foarte multi altii.

S-a spus ca Iisus va renaste din nou. Ma tem ca cerul va fi destul de aglomerat, caci la fel s-a spus si despre Krishna, Vishnu, Buddha, Qeutzalcoatl, si altii. „Steaua” de la nasterea lui Iisus nu este decât o alta legenda pe care o regasim într-o multitudine de mituri, mergând cel putin pâna la povestea babiloniana a lui Nimrod, care a vazut într-un vis o stea stralucitoare ridicându-se deasupra orizontului. Ghicitorii i-au spus ca aceasta prezice nasterea unui copil care va deveni un mare print. Toate aceste povesti reprezinta reciclarea aceluiasi mit. Iisus este un personaj mitologic.

Personajul inventat numit Iisus a fost un zeu solar… Lumina Lumii. Aceeasi expresie: Lumina Lumii, a fost folosita de arieni-fenicieni pentru a-l simboliza pe „adevaratul Dumnezeu unic”, Soarele, cu mii de ani înainte de pretinsa nastere a lui Avraam, cel considerat astazi creatorul conceptului de Dumnezeu unic. Fenicienii îsi simbolizau si ei Dumnezeul unic pe „o cruce unica”. Crestinii îl portretizeaza pe Hristos cu un halou în jurul capului. Aceasta este exact maniera în care reprezentau fenicienii razele soarelui în jurul capului zeului lor solar, Bel sau Bil, asa cum arata coloana feniciana din piatra datând din secolul IV î.Hr.  Soarele era esenta religiei egiptene. La amiaza, când el se afla la apogeul „calatoriei” sale zilnice, egiptenii se rugau „Celui Preaînalt”. Mamele fecioare asociate cu toti acesti zei solari au purtat de-a lungul timpului diferite nume, de la regina Semiramida si Ninkharsag pâna la Isis, simbolul egiptean al fortei creatoare feminine fara de care nimic n-ar putea exista, nici chiar soarele. În timp, numele fostilor „zei” extraterestri au devenit concepte si simboluri ezoterice, care au primit diferite nume, în functie de era si de cultura. Acelasi lucru s-a întâmplat si în cazul Evangheliilor. Horus a devenit Iisus, iar Isis s-a transformat în Maria, mama fecioara a lui Iisus – Soarele. Maria este întotdeauna pictata tinându-l în brate pe pruncul Iisus, dar si aceasta imagine este doar o repetare a portretelor egiptene ale lui Isis care îl sine în brate pe pruncul Horus .

Toti acesti oameni nu au existat în realitate. Ei nu reprezinta altceva decât niste simboluri. Isis a devenit asociata cu semnul astrologic al Fecioarei. La fel si Maria. Titlurile date lui Isis, de „Stea a marilor” si „Regina a cerului”, i-au fost acordate mai târziu si Mariei, ambele ipostaze avându-si originea în Babilon, unde regina Semiramida era numita „Regina cerului”.

Crestinismul si iudaismul nu sunt altceva decât niste religii babiloniene.

În întreaga lume regasim aceleasi religii si ritualuri ale soarelui: în Sumer, Babilon, Asiria, Egipt, Insulele Britanice, Grecia, Europa în general, Mexic si America Centrala, Australia… pretutindeni. Aceasta a fost religia universala inspirata de aceeasi sursa extraterestra cu mii de ani înaintea crestinismului. Adorarea soarelui si a focului a fost esenta religiilor indiene, festivalurile acestora marcând ciclul anual al soarelui. Legenda lui Iisus prezinta aceleasi referiri la astrologie si la simbolismul scolilor misterelor. Coroana de spini este ea însasi un simbol al razelor soarelui, la fel ca si coroana de pe capul Statuii Libertatii din Portul New York. Crucea este de asemenea un simbol astrologic al soarelui, asa cum am aratat anterior, când am vorbit de crucea care împarte cercul astrologic. Leonardo da Vinci, Marele Maestru al Prioriei Sionului (de la Sion = Sun = Soare) a folosit acelasi simbolism în faimoasa sa pictura a Cinei cea de Taina . El i-a împartit pe cei 12 discipoli în patru grupe de câte trei, cu Iisus, „Soarele”, în centru. Avem din nou de-a face cu un simbol astrologic pictat de un initiat de rang înalt al societatilor secrete si al scolilor misterelor care cunosteau adevarul. Nu este exclus ca Da Vinci sa îl fi pictat pe unul din discipoli ca femeie, pentru a face astfel trimitere la divinitatea feminina Isis, Barati sau Semiramida.

Simbolul acestei forte feminine a devenit litera „M”, de la Maria sau Madonna (Semiramida). Se crede ca Iisus s-a nascut pe data de 25 decembrie, data pe care crestinii au preluat-o din traditia lui Sol Invictus (Soarele Invincibil), din motive pe care le-am explicat deja. Se afirma de asemenea ca a murit de Pasti, pe o cruce. Este aceeasi poveste antica, reluata la infinit. Egiptenii si l-au reprezentat pe Osiris întins pe o cruce, ca un simbol astrologic. În viziunea anticilor, soarele are nevoie de trei zile pentru a învia din „moartea” pe care o sufera pe data de 21/22 decembrie. De câte zile a avut nevoie Iisus, potrivit Evangheliilor, pentru a „învia” din morti? De trei! De tot atâtea a avut nevoie si Fiul babilonian al lui Dumnezeu, Tammuz, pentru a învia din morti. Iata cum descrie Evanghelia lui Luca ce s-a întâmplat atunci când Iisus (Soarele) a murit pe cruce: „Si era pe la orele sase, când s-a lasat un întuneric asupra pamântului, care l-a acoperit pâna la orele noua. Si soarele s-a întunecat…”. (Luca 23: 44, 45) Fiul/Soarele murise, deci asupra pamântului s-a lasat întunericul. Si câte ore a durat acest întuneric ? Trei. Aceeasi poveste despre întunericul care s-a lasat asupra pamântului au spus-o despre Krishna hindusii, despre Buddha budistii, despre Hercule grecii, despre Quetzalcoatl mexicanii, etc., etc., cu mult timp înainte de Iisus. Când a murit, Iisus a „coborât în iad”, la fel cum au procedat anterior Krishna, Zoroastru, Osiris, Horus, Adonis/Tammuz, Bahus, Hercule, Mercur, si asa mai departe. Dupa cele trei zile, el s-a ridicat din morti, la fel ca si Krishna, Buddha, Zoroastru, Adonis/Tammuz, Osiris, Mithra, Hercule si Baldur.

Iisus a fost crucificat simbolic de Pasti deoarece acesta reprezinta momentul echinoctiului de primavara, când Soarele (Iisus) intra în semnul astrologic al Berbecului, al lui Ram sau… al mielului. Mielul pomenit în Cartea Revelatiei reprezinta acelasi simbol. În jurul anului 2200 î.Hr., grupul cunoscut sub numele de Preotii lui Melchisedek au început sa-si confectioneze sorturile din lâna de miel, traditie continuata astazi de expresia moderna a Fratiei, francmasonii. Pastele sau echinoctiul este momentul în care soarele triumfa asupra întunericului,  îndreptându-se catre acea perioada din an când ziua devine mai lunga decât noaptea. Lumea este restaurata astfel prin puterea Soarelui în momentul renasterii acestuia, motiv pentru care echinoctiul de primavara era unul din evenimentele cele mai sacre ale religiei egiptene. Regina Isis era portretizata adeseori cu un cap de berbec, pentru a simboliza astfel abundenta specifica primaverii, marcata de intrarea în zodia Berbecului. Sarbatoarea Pastelui era la fel de importanta pentru primii crestini ca si data de 25 decembrie. Legenda lui Mithra afirma ca acesta a fost crucificat si a înviat din morti pe data de 25 martie. La ora actuala, data Pastelui nu mai este fixata în prima zi a zodiei Berbecului, dar simbolismul ramâne acelasi. Ziua religioasa a saptamânii crestine este… duminica (n.n. Sunday în limba engleza), adica SUN-day, ziua soarelui. Bisericile crestine sunt orientate de la est la vest, altarul fiind situat întotdeauna catre est. Altfel spus, credinciosii privesc inevitabil catre directia din care rasare soarele. Nici chiar ouale de Pasti sau chiflele fierbinti marcate cu cruce nu reprezinta o traditie crestina. Ouăle vopsite erau considerate ofrande sacre în Egipt si Persia, printre altele.

Când te gândesti ca autoritatile de la Westmintster Abbey au tinut o dezbatere publica, întrebându-se daca e cazul sa mentina traditia pomului de Craciun, deoarece  acesta reprezinta un simbol pagân! Pai… întreaga religie este pagâna! Alaturi de simbolismul soarelui, povestea lui Iisus si a nenumaratilor sai predecesori include de asemenea simbolismul initierii din scolile misterelor. Crucea ca simbol religios poate fi întâlnita în toate culturile, de la nativii americani la chinezi, indieni, japonezi, egipteni, sumerieni, popoarele antice din Europa si din America Centrala si de Sud. Roata Budista a Vietii alcatuita din doua cruci suprapuse si pasarile cu aripile deschise sunt folosite ca simboluri ale crucii în nenumarate logouri, însemne ale armatei si insigne. Una din cele mai vechi forme ale sale este crucea Tau sau Tav, care seamana cu litera T.

Aceasta era crucea pe care erau atârnati disidentii politici în Imperiul Roman, dar si simbolul zeului druid Hu. Este folosita si astazi de francmasoni în simbolul echerului lor. Crux Ansata sau „crucea vietii” era folosita de egipteni si avea un arc de cerc adaugat deasupra. Atât Crux Ansata cât si crucea Tau au fost gasite pe diferite statui si alte opere de arta din întreaga America Centrala. Era asociata cu apa, iar babilonienii o foloseau ca emblema pentru zeii apei, despre care spuneau ca le-au adus civilizatia. Apropo, despre Naga-si, zeii reptilo-umani ai Indiei, se spunea de asemenea ca traiesc în apa. Conceptul Dumnezeului mântuitor care moare de dragul umanitatii este un alt simbol stravechi. Religiile indiene aveau o traditie a mântuitorului crucificat cu secole înaintea aparitiei crestinismului, traditie care s-a nascut la arienii din Muntii Caucaz. Personajul „christic” hindus, Krishna, apare în anumite ilustratii batut în cuie pe o cruce, la fel ca Iisus mai târziu. Despre Quetzalcoatl se spune ca a venit din mare purtând o cruce si a fost reprezentat la rândul lui tintuit pe o cruce. În simbolismul scolilor misterelor, crucea de aur simbolizeaza iluminarea, cea de argint purificarea, cea dintr-un metal obisnuit reprezinta smerirea, iar crucea din lemn aspiratia. Cea din urma este asociata de asemenea cu simbolismul copacului, care apare pretutindeni în antichitate. Numeroase figuri de mântuitori sunt ilustrate tintuite pe cruci din lemn sau pe copaci. Exista mistere pagâne în care adeptul era legat de o cruce sau asezat pe un altar în forma de cruce, care simboliza moartea trupului, adica a lumii formelor fizice si a dorintelor, precum si trezirea sinelui spiritual. Batutul cuielor si curgerea sângelui sunt alte simboluri ale scolilor misterelor. De fapt, crucificarea lui Iisus reprezinta o alegorie, un eveniment mitologic cu semnificatii ascunse. Ea nu s-a petrecut în realitate, ci doar trebuie sa lase impresia ca s-a petrecut. Ce putem spune însa despre învierea din morti a lui Iisus? Iata ce afirma Sfântul Pavel despre acest eveniment în prima sa scrisoare adresata corintenilor:
„Daca nu este o înviere a mortilor, nici Christos nu a înviat, si daca Christos nu a înviat, atunci într-adevar este zadarnica propovaduirea noastra si este zadarnica si credinta voastra. Ba înca suntem descoperiti si ca martori mincinosi ai lui Dumnezeu, fiindca am marturisit cu privire la Dumnezeu ca l-a înviat pe Christos, când nu l-a înviat, daca este adevarat ca mortii nu învie”.
(1 Corinteni 15: 13-16)

Altfel spus, el afirma ca daca Iisus nu s-ar fi ridicat fizic din morti, nu ar fi existat nici o baza pentru religia crestina. În acest caz, ma tem ca aceasta religie are probleme serioase. Mai întâi de toate, Evangheliile care povestesc evenimentul învierii prezinta numeroase contradictii, caci fiecare relateaza istoria originala într-o maniera diferita, sau îi schimba scopul. În al doilea rând, învierea nu reprezinta decât un alt simbol al soarelui, practicat de toate religiile stravechi. Cu mult timp înainte de aparitia crestinismului, persanii aveau un ritual în care un tânar aparent mort era readus la viata. El era numit Mântuitor si se spunea ca suferintele sale au contribuit la salvarea poporului. Preotii supravegheau mormântul pâna la miezul noptii de echinoctiu, dupa care strigau: „Bucurati-va, o, initiati sacri, caci Dumnezeul vostru a înviat din morti! Moartea si suferintele lui v-au mântuit!” Aceeasi poveste circula în Egipt în legatura cu Horus, sau în India în legatura cu Krishna, cu o mie de ani înainte de Iisus. Biblia afirma ca atunci când se va întoarce pe pamânt, Iisus va reveni calare pe un nor. Cine răsare însă dintre nori? Soarele. Mormântul lui Iisus simbolizeaza întunericul în care a coborât soarele înainte de renasterea lui si aproape toate initierile din scolile misterelor se fac în pesteri, încaperi subterane sau spatii întunecate.

Chiar si povestea sulitei care a strapuns soldul lui Iisus pe când se afla pe cruce reprezinta un simbol al scolilor misterelor. Legenda crestina afirma ca sulita a fost aruncata de un centurion roman orb pe nume Longinus si ca sângele curs din rana lui Iisus a curs pe ochii acestuia si i-a vindecat. Longinus s-a convertit instantaneu si si-a petrecut restul vietii spargând idoli pagâni. Da, sigur!… În primul rând, era imposibil sa fii centurion roman daca erai orb, caci nu si-ai fi putut îndeplini îndatoririle. În al doilea rând, regasim aceasta poveste simbolica si în alte versiuni anterioare. De pilda, mântuitorul scandinav Baldur, fiul lui Odin, a fost strapuns de o sulita din vâsc aruncata de Hod, un zeu orb. Data de 15 martie sau Idele lui Marte a fost data la care au murit numerosi mântuitori pagâni. Scandinavii au consacrat aceasta zi zeului Hod, iar crestinii au proclamat-o mai târziu sărbătoarea „Binecuvântatului Longinus!”

Simbolul pestelui este o alta tema care transpare în toate Evangheliile si care reprezinta un simbol al lui Nimrod/Tammuz, tatal si fiul din religia babiloniana. Un alt motiv pentru care Iisus a fost reprezentat ca un peste ar putea avea legatura cu semnul astrologic al Pestilor. Se presupune ca în jurul datei când s-a nascut Iisus pamântul a intrat în casa astrologica a Pestilor. S-a nascut astfel o noua era, iar Iisus ar fi putut fi simbolul ei.

La ora actuala intram într-o alta era, cea a Varsatorului, potrivit legii miscarii de precesiune a axei pamântului. Când Biblia vorbeste despre „sfârsitul lumii”, avem din nou de-a face cu o traducere gresita. Cuvântul grecesc aeon a fost tradus prin lume, dar el înseamna mai degraba era sau epoca, nu lume. Prin urmare, nu ne aflam în fata unui sfârsit al lumii, ci al unei epoci, Era Pestilor, care a durat 2160 de ani.

Crestinismul nu a înlocuit religiile pagâne, caci este el însusi o religie pagâna. Persanii, care si-au mostenit credinta de la sumerieni, egipteni si babilonieni, cunosteau simbolurile botezului, confirmarii, iadului si raiului, al îngerilor luminii si întunericului si al îngerului cazut. Toate aceste simboluri au fost preluate mai târziu de crestinism, care a pretins ca îi apartin în exclusivitate. În timpul presupusei vieti a lui Iisus, Fratia eseniana îsi avea sediul la Qumran, pe coasta de nord a Marii Moarte, sau cel putin asa ni se spune. Cercetarile lui Brian Desborough demonstreaza ca acest loc era în acele vremuri o colonie de leprosi si ca esenienii au trait ceva mai departe de-a lungul coastei, într-un loc mult mai potrivit. Manuscrisele de la Marea Moarta, gasite în pesterile de lânga Qumran în anul 1947, le-au permis cercetatorilor sa cunoasca mai bine modul de viata si credinta esenienilor, cu toata opozitia autoritatilor, care nu doresc ca adevarul sa iasa la iveala, punând sub semnul îndoielii versiunea oficiala a istoriei.

Manuscrisele au fost ascunse de romani în timpul revoltei iudeilor din jurul anului 70 d.Hr., care a fost înecata în sânge. Au fost descoperite circa 500 de manuscrise ebraice si aramaice, care includ texte din Vechiul Testament, printre care si o copie integrala a Cartii lui Isaia cu câteva secole mai veche decât cea inclusa în Biblie. Exista sute de documente care descriu obiceiurile esenienilor si modul lor de organizare. Ele confirma ca esenienii erau fanatici care respectau inventiile levite din Vechiul Testament în litera, nu în spiritul lor. Ei îi priveau pe toti cei care nu gândeau la fel ca ei ca pe niste dusmani si se opuneau vehement ocupatiei romane. Esenienii erau ramura palestiniana a unei secte egiptene înca si mai extremista, numita Therapeutae („Vindecatorii”, de unde se trage si cuvântul modern terapie). Au mostenit cunoasterea secreta din Egipt si din întreaga lume antica. Therapeutae si esenienii foloseau în egala masura simbolul lui „messeh”, crocodilul „draconian” al Egiptului, cu a carui grasime erau unsi faraonii sub autoritatea Curtii Regale a Dragonului. Esenienii aveau o cunoastere profunda a remediilor, inclusiv a celor halucinogene, folosite în initierile scolilor misterelor si pentru a intra în stari modificate de constiinta. Proprietatile „ciupercilor sacre” sau ale „plantelor sfinte” faceau într-o asemenea masura parte integranta din viata organizatiilor secrete încât preotii evreiesti purtau chiar o boneta în forma de ciuperca , confirmând astfel importanta acestei plante. Aveau chiar ritualuri speciale de pregatire si folosire a ciupercilor. Pâna si ciupercile capatau conotatii legate de „Fiul lui Dumnezeu” (dar ce simbol nu capata asemenea conotatii?), fiind asociate cu ciclul solar. Ele erau culese cu mare devotiune înainte de rasaritul soarelui, numeroase simboluri ale acestui ritual putând fi gasite în Biblie si în alte texte antice. Ca de obicei, folosirea ciupercilor sacre si a altor remedii, ca si cunoasterea secreta legata de proprietatile lor, proveneau din cultura anterioara a Sumerului. Therapeutae aveau o universitate înfloritoare în Alexandria, de unde îsi trimiteau misionari pentru a crea noi ramuri si filiale în întregul Orient Mijlociu. Aceasta este o alta conexiune pe care o putem stabili cu Egiptul si cu scolile misterelor.

Esenienii erau adepti ai lui Pitagora, filozoful si matematicianul grec care era un initiat de rang înalt atât al scolii egiptene a misterelor cât si al celei grecesti. Potrivit celui mai faimos istoric al vremii, Josephus, esenienii trebuiau sa jure ca vor pastra secrete numele puterilor care conduc universul. Acest secret era una din legile tuturor scolilor misterelor. Esenienii-Therapeutae practicau ritualuri extrem de asemanatoare botezului crestin de mai târziu si obisnuiau sa marcheze fruntile initiatilor cu o cruce. Acesta era simbolul iluminarii indicat în Cartea lui Ezechiel din Vechiul Testament, fiind folosit si în initierile misterelor lui Mithra si ale altor zei solari ai vremii. Esenienii priveau cu dezgust functiile corporale naturale, inclusiv sexul, fiind si în aceasta privinta precursorii Bisericii Romane, care avea sa absoarba multe din credintele, terminologia si practicile lor. Doua manuscrise de la Marea Moarta, unul în ebraica si celalalt în aramaica, contin ceea ce am putea numi niste horoscoape, care atesta convingerea ca miscarile planetelor influenteaza caracterul si destinul omului. Esenienii practicau astrologia, al carei simbolism poate fi gasit în toate cele patru Evanghelii si în Vechiul Testament. Primii crestini, care erau urmasii esenienilor-Therapeutae, faceau acelasi lucru, la fel ca si romanii si celelalte natiuni pagâne din jurul Iudeii. Scriitorul Philo, care a trait în perioada atribuita vietii lui Iisus, afirma în lucrarea sa, “Tratat despre viata contemplativa”, ca atunci când Therapeutae se rugau lui Dumnezeu, ei se întorceau catre soare, dar si faptul ca acestia studiau scripturile sacre pentru a le descoperi semnificatiile (codurile) ascunse. Adauga de asemenea ca ei meditau asupra secretelor naturii, ascunse în aceste carti sacre sub valul alegoriilor. Exact în acest fel este scrisa Biblia. La ora actuala, acest limbaj secret este folosit în logo-uri, însemnele armelor si pe steaguri, precum si în alte însemne ale companiilor si altor organizatii controlate de Fratie.

Tot în legatură cu esenienii poate fi pusă si existenta unei societăti secrete care se regaseste atât în Vechiul cât si în Noul Testament, numita secta nazaritilor sau a nazarinenilor. Se spune ca anumite personaje din Vechiul Testament, precum Moise sau Samson, ar fi fost membri ai acestei grupari, la fel ca si Iisus din Noul Testament, fratele sau Iacov, Ioan Botezatorul si Sfântul Pavel. Faptele Apostolilor fac urmatoarea afirmatie în legatura cu Pavel: „Am descoperit ca omul acesta este o ciuma; pune la cale razvratiri printre toti iudeii de pe tot pamântul si este mai-marele partidei nazarinenilor”. Desi nici unul din aceste personaje nu a existat cu adevarat, simbolismul nazarinean face trimitere la o conexiune cu o societate secreta, care se regaseste în întreaga Biblie. Esenienii si nazarinenii par sa fie ramuri diferite ale aceleiasi secte. Potrivit istoricului iudeu Josephus, esenienii purtau robe albe, în timp ce nazarinenii purtau robe negre, la fel ca si preotii lui Isis din Egipt.

Negrul este culoarea Fratiei Babiloniene care a manipulat întreaga istorie a umanitatii. Nu întâmplator, el a devenit culoarea asociata cu autoritatea (priviti robele judecatorilor si ale avocatilor) si cu moartea. Reprezinta de asemenea culoarea traditionala a meseriei de profesor, caz în care robei negre i se adauga tichia cilindrica având deasupra un dreptunghi, un alt simbol francmason renumit. Cel mai mare miracol al lui Iisus trebuie sa fi fost însa însasi originea sa, caci Nazaretul nu exista deloc la vremea respectiva. Probabil ca el a spus: „Sa fie Nazaretul! Si s-a facut Nazaretul”. În realitate, acest nume nu apare în nici una din hartile detaliate ale romanilor si nu este pomenit în nici o carte, scriere sau document al vremii. Cu siguranta, Iisus nu avea legatura cu o localitate numita Nazaret, ci cu societatea secreta a nazarinenilor. Esenienii-Therapeutae-nazarinenii reprezinta puntea de legatura între Vechiul Testament, Noul Testament si aparitia crestinismului. Primii crestini au fost numiti nazarineni înainte de a fi numiti crestini. Ritualurile Fratiei Nazarinene pot fi regasite cu usurinta în cele ale Bisericii crestine de astazi. Astfel, nazarinenii purtau robe negre, la fel ca si majoritatea clericilor crestini.

La Qumran se obisnuia sa se practice baia rituala pentru spalarea „pacatelor”, traditie  care s-a transformat în botezul crestin. În timpul slujbelor obisnuiau sa manânce pâine si sa bea vin, traditie care se regaseste în misa catolica. W. Wynn Westcott a fost fondatorul Ordinului Satanic al Golden Dawn, din Anglia, care avea sa joace un rol important în venirea la putere a lui Adolf Hitler si a nazistilor. El stia din interior întreaga poveste si a afirmat în lucrarea sa, Masonul magic, ca francmasonii de astazi se trag din esenieni si din alte grupuri similare din antichitate. Cuvântul modern prin care îi desemneaza arabii pe crestini este nasrani, în timp ce Coranul musulman foloseste termenul de nasara sau nazara. Aceste cuvinte îsi au originea în termenul ebraic nozrim, care a derivat din expresia nozrei ha-Brit – Pastratorii Conventului (Contractului). Aceasta expresie era folosita în perioada de timp atribuita vietii lui Samuel si lui Samson din Vechiul Testament. Samuel este prezentat ca un lider levit, adica al gruparii care a pus la cale întreaga schema a Bibliei-Talmudului, sub atenta supraveghere a Fratiei Babiloniene. Conventul este sinonim cu Marea Opera francmasona a tuturor timpurilor.

Liniile genealogice („poporul ales” de zei) si cunoasterea secreta sunt simbolizate de „vinul” si de „viile” pomenite în Biblie si în nenumarate alte texte si gravuri ale vremii. Vechiul Testament vorbeste de „Vinul pe care l-ai adus din Egipt”. Tot aici ni se spune ca: „Via Domnului Ostirilor este Casa lui Israel, iar planta placuta lui sunt oamenii lui Iuda”. Convingerea mea ferma este ca linia genealogica implicata aici nu se refera la casa regala a lui David. La urma urmei, acesta nici macar nu a existat, lucru care confirma aceasta concluzie. Simbolismul vinului îsi are, ca de obicei, originea în Babilon si în Egipt. În scolile grecesti ale misterelor, zeii solari erau Bahus si Dionisos, cei doi patroni ai viilor. De ce anume depind strugurii pentru a se coace, mai presus decât orice alta planta ?De soare. Vinul si linia genealogica a lui Iisus sunt doua teme care se amesteca cu simbolismul solar, facând referire clara la liniile genealogice regale si preotesti ale nobililor  Anunnaki din Sumer. O alta tema abordata de Noul Testament este nunta din Cana. Nici aceasta nu a fost o nunta reala, ci un simbol al fuziunii soarelui cu pamântul, adica a zeului cu zeita. În tinutul Canaan se obisnuia ca primavara sa se sarbatoreasca anumite rituri sexuale si de fertilitate numite „Festivalul casatoriei din Canaan”. La aceasta nunta simbolica din Cana, Iisus a transformat apa în vin.

Cele două elemente de care au nevoie strugurii pentru a se coace si pentru a putea fi transformati în vin sunt apa pamântului si caldura soarelui. Bahus, fiul grec al lui Zeus si al fecioarei Semele, este un alt personaj mitic care a transformat apa în vin. Au existat de asemenea ritualuri eseniene legate de vin si de apa. Esenienii, Therapeutae si gnosticii erau implicati în tot felul de ritualuri secrete, iar povestea lui Iisus nu este altceva decât o alegorie alcatuita din tot felul de simboluri asociate cu soarele, astronomia, astrologia, liniile genealogice, cunoasterea secreta si ritualurile si numele folosite de scolile misterelor. La fel ca si Vechiul Testament, Noul Testament este un amestec de fapte reale si imaginare (acestea din urma mult mai numeroase), care contine o sumedenie de coduri si simboluri intercalate într-o naratiune care nu poate conduce decât la confuzie si ratacire daca este luata literal. Acest lucru transpare în fraza repetata obsesiv în Noul Testament: „Cine are urechi de auzit sa auda”. Cine este initiat în cunoasterea secreta sa înteleaga ce este de înteles. Cât de spre ceilalti, care nu sunt initiati, lasati-i sa creada în prostiile astea.

Nu exista dovezi credibile si incontestabile ale existentei unui personaj istoric numit Iisus, nici de natura arheologica, nici scrise – nimic. La fel stau lucrurile si în ceea ce îi priveste pe Solomon, Moise, David, Avraam, Samson si nenumarate alte „vedete” biblice. Singurele texte pe care ne putem baza sunt cele levite si diferitele versiuni ale Evangheliilor. Cât de disperati trebuie sa fi fost manipulatorii daca au încercat sa introduca o referinta la Iisus în opera istoricului „iudeu” Josephus, încercând sa demonstreze astfel realitatea unei contrafaceri… Exista mai mult de 40 de scriitori care au scris cronici despre evenimentele petrecute în aceasta perioada de timp în Iudeea, dar care nu fac nici o mentiune la Iisus. Sa nu existe chiar nici o referire la un om ca el, dupa tot ce se presupune ca a facut? Philo a trait în perioada atribuita vietii lui Iisus si a scris o istorie a iudeilor care a acoperit integral aceasta perioada. A locuit chiar în Ierusalim în anul în care ar fi trebuit sa se nasca Iisus si când Irod ar fi trebuit sa dea ordinul de ucidere a copiilor cu vârste de pâna la doi ani; si totusi, nu face nici o referire la acest eveniment. S-a aflat în Ierusalim când Iisus ar fi trebuit sa îsi faca intrarea triumfala în oras, apoi sa fie crucificat si sa se ridice din morti a treia zi. Ce credeti ca spune Philo despre aceste evenimente? Nimic. Nici un cuvânt. Nici celelalte documente romane ale vremii sau textele scriitorilor greci ori alexandrieni care cunosteau foarte bine perioada si tinutul respectiv nu mentioneaza nimic despre aceste lucruri.

De ce? Pentru simplul motiv ca ele nu s-au petrecut. Întreaga legenda a lui Iisus este o poveste simbolica, împanata de coduri si simboluri ezoterice si astrologice, cu scopul de a crea o noua religie-închisoare pentru mase, pornind de la aceeasi simbolistica a Fratiei Babiloniene.

Rasa umană a fost amagită din nou. A câta oară?

       Sursa: http://www.mixdecultura.ro/