Din cartea lui Radu Cinamar vă redau întâlnirea lui Cezar cu părintele Arsenie Boca:

  – Am făcut o paranteză la faptul că oamenii începuseră deja să răspândească niște zvonuri aberante. Adevărul a fost însă mult mai simplu. Nu-ți voi reda convorbirea pe care am avut-o atunci cu părintele; de altfel, ea a durat mai mult de trei ore. Colonelul, aflând unele lucruri despre existența lui în viitor, și-a abandonat treptat masca rigidității și a inflexibilității pe care o dobândise în timp, ca urmare a deformării profesionale. Am să-ți spun însă că Arsenie Boca făcea parte din acea categorie de oameni înțelepți care, deși dețin un corp fizic pe Pământ, au conștiința deja stabilită în Ceruri. Acel om mi-a lăsat cu adevărat o impresie foarte profundă și puternică. Toate puterile și forțele pe care le aveam sau le văzusem la alții, nu valorau nici cât o nucă în fața acelei măreții sclipitoare, pure și divine, care emana din ființa părintelui. Sfințenia și puterea lui de pătrundere în mintea și sufletul omului erau extraordinare și aceasta nu numai că se producea instantaneu atunci când te aflai în prezența lui, dar declanșau în propria ta ființă chiar un gen de bucurie și aspirație care îți determinau impulsul de a te oferi tu însuți, în totalitate și deliberat, cunoașterii acelui om. Era un sentiment inefabil, care avea legături directe cu cel mai profund resort spiritual al ființei noastre, care este etern, pur și indestructibil.

Metaforic vorbind, dacă asociezi calea până la acea sursă tainică din ființa noastră cu săpatul unei fântâni, atunci poți să știi că apa rece, limpede și minunată la care vei ajunge este însăși apa vieții pe care o vei bea în eternitate. Arsenie Boca avea uimitoarea influență subtilă de a te face să intuiești spontan prezența acelei ape din profunzimile ființei tale, cu mult înainte ca tu să ajungi la ea. În tine se năștea atunci, năvalnic și înălțător, un sentiment copleșitor de iubire și devoțiune și aceasta era verificarea cea mai sigură a autenticității nivelului spiritual și a harului divin la care ajunsese monahul. Datorită faptului că eu însumi aveam capacitatea de a simți și a cunoaște în limite destul de largi oamenii cu care mă confruntam, mi-a fost destul de simplu să realizez nuanțele foarte fine ale radiației psihice extraordinare pe care o manifestă Arsenie. Cunoașterea lui era instantanee și atât de profundă, încât ea provoca în cel din fața lui, de cele mai multe ori, adevărate trăiri catarsice, însă chiar și aceste emoții apăreau în conformitate cu posibilitățile și aspirația fiecăruia. Senzația pe care am trăit-o acolo, după ce am intrat în chilia lui, a fost aceea a unui sentiment de profunzime abisală a cunoașterii, care nu era însă disociată de iubirea pură.

Nu vreau, totuși, să intru în domeniul abstract al unor observații de natură metafizică; nu cred că ți-ar fi de prea mult folos în această fază și nici nu știu dacă le-ai putea înțelege în întregime. De obicei, timpul lor vine după ce au fost făcuți deja câțiva pași importanți în această direcție. Majoritatea oamenilor este însă fixată în rutină zilnică și în participarea la activitățile mondene, încât astfel de idei – cum ar fi, de pildă, aceea a relațiilor dintre cunoaștere și iubire – ajung să i se pară de-a dreptul aberante și nebunești, în cel mai bun caz, ai putea să te alegi cu unele comentarii și observații ale celor din jur, care sunt făcute de pe o poziție așa-zis „superioară”, pentru a te determina să înțelegi că greșești. Acești oameni, practic, mor de sete, ca să mă refer tot la exemplul dinainte, dar ei nu-și dau seama de aceasta. Părintele Arsenie era expresia vie, inefabilă, a unuia care a ajuns să trăiască cu adevărat în fericirea cea mai pură. După gradul de înțelegere și receptivitate individuală, cei care se aflau în preajma lui puteau să resimtă ei înșiși unele crâmpeie din această fericire totală, așa cum un diapazon vibrează singur atunci când se află lângă pianul care scoate sunetul notei caracteristice diapazonului.

Influența subtilă benefică, răbdarea și compasiunea pot transforma chiar și sufletele cele mai înnegurate. În ceea ce-l privea pe colonelul Obadea, el a rezonat aproape de la început cu influența tainică, subtilă, a părintelui. Cu o bunătate nesfârșită, Arsenie Boca l-a sfătuit cum să procedeze pentru a evita vremurile tulburi care vor urma. În ceea ce mă privește, după ce am intrat în mica încăpere am observat că, mult timp după aceea, părintele nu mi-a aruncat nici măcar o privire, ca și cum n-aș fi existat acolo. Cam după o oră și jumătate, timp în care colonelul a ascultat stupefiat cuvintele sfântului, acesta s-a întors spre mine și mi-a spus că, în cazul meu nu este necesar să-mi spună ceva anume, deoarece eu am găsit deja drumul spre lumină și voi fi ajutat în continuare să-l urmez fără șovăire. A indicat apoi cu precizie modalitățile în care Obadea și cu mine trebuie să conlucrăm pentru a avea succes în acțiunile viitoare care aveau să fie foarte importante, prin revelarea anumitor dovezi care vor ului întreaga lume și care vor fi descoperite după aproape douăzeci de ani. Deși mă aflam în acele momente într-o stare de absorbție interioară profundă, atunci când părintele a făcut acea prezicere am fost scuturat de un fior puternic în întreg corpul, care a determinat în mintea mea apariția unor intuiții și corelații foarte complexe.

Aici Cezar se opri câteva clipe, gânditor. Eu devenisem puțin agitat și încordat. – Înseamnă că părintele Arsenie a vorbit și despre mine, adică despre faptul că te vei întâlni cu mine, că îmi vei povesti toate acestea și că îmi vei propune să public o carte cu aceste evenimente? l-am întrebat eu pe Cezar. El zâmbi ușor, dar a continuat să păstreze o atitudine concentrată.  

 – Ne-a indicat faptul că vom găsi modalități potrivite de a sădi mai întâi semințele și apoi de a crește și dezvolta florile transformării spirituale ale acestui popor. Da, a precizat că vor fi publicate informații care vor avea un rol important în acest proces, însă aspectele secundare care au ținut de realizarea acestui fapt, incluzând aici alegerea ta și celelalte elemente, țin de planificarea pe care am făcut-o eu însumi și modul în care am gândit această acțiune.

  – A spus ceva despre marea descoperire care va fi făcută și unde anume? am insistat eu.

  – Nu, nu a precizat nimic în acest sens; a spus că se va petrece în mod sigur în țara noastră și că va avea un impact atât de mare, încât nu mai este nevoie să știm alte detalii. Dar a repetat de mai multe ori că va fi o luptă acerbă. Nu știu însă la ce s-a referit. Anticipând puțin, voi spune că prezicerea părintelui Arsenie Boca s-a adeverit cu mare exactitate. Așa după cum se va vedea mai departe, uluitoarea descoperire a fost realizată în anul 2003, la șaptesprezece ani de la memorabila întâlnire din Mănăstirea Cernica. Ea a zguduit efectiv eșafodajul politic, științific și religios al celei mai mari puteri actuale, care sunt Statele Unite ale Americii. A instituit imediat cel mai teribil secret mondial și a implicat o luptă diplomatică teribilă și presiuni politice extraordinare, deoarece România a dorit să prezinte această descoperire lumii întregi. Prin specificul ei, descoperirea amenință însăși influența politico-ideologică a Vaticanului și spulberă iremediabil atât concepția antropologică a științei moderne, cât și ideile despre istoria planetei noastre și a omenirii.

Atunci când mi-a relatat despre discuția cu Arsenie Boca, Cezar nu cunoștea nici el natura descoperirii care avea să fie făcută, unde și când va avea ea loc, deoarece convorbirea noastră s-a desfășurat pe la începutul anului 2002. Felul în care s-au precipitat însă evenimentele, incredibilele conexiuni și sursele care au concurat la realizarea descoperirii îmi dau posibilitatea acum, când cunosc toate elementele implicate, să am o viziune fascinantă și de ansamblu a întregului angrenaj, uluitor de complex, care a condus la momentul epocalei descoperiri. Ea apare astfel ca un punct-focar, ca o primă „stație” foarte importantă pe calea transformării conștiinței umanității și mi se pare cu atât mai remarcabil și sugestiv faptul că ea s-a produs în România.

  – Ideea era de a nu face pași greșiți tocmai în acea perioadă, în care dictatorul începuse să se simtă „încolțit”, a continuat Cezar relatarea sa. Părintele Arsenie ne-a explicat apoi că Ceaușescu îl vizitase de două ori, în mare taină și cu toate precauțiile necesare. Ultima dată venise acolo cu câteva luni în urmă. Voia să cunoască evoluția puterii sale în stat, deoarece apăruseră deja unele semnale îngrijorătoare de instabilitate a sistemului politic, economic și social, atât în țară cât și în alte teritorii ale blocului comunist. Monahul i-a specificat atunci că, dacă va continua să conducă țara prin aceleași metode inumane ca și până atunci, își va pierde brusc viața, într-un mod violent. Aflând aceasta, Ceaușescu s-a enervat cumplit și a făcut o adevărată criză de isterie, care însă nu l-a impresionat pe Arsenie Boca. L-a amenințat pe părinte și a plecat teribil de supărat și furios. Părintele ne-a dezvăluit că știe de faptul că i se dorește moartea și că acțiunile mârșave în acest sens au început imediat după întrevederea pe care a avut-o cu dictatorul. Ne-a mărturisit, de asemenea, că nu va mai dura mult timp și va pleca spre împărăția Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mișelesc, al cărui scop va fi acela de a-l otrăvi. Totuși, el nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată. Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă și foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinții creștini de la muntele Athos.

„În ea, ne-a spus părintele Arsenie, se găsește descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina și voința dumnezeiască. Voi trebuie să înfruntați cu înțelepciune această amenințare și înțelepciunea vă va fi dată vouă, precum și la mulți alții, pentru a răpune Răul. Veți vedea și veți înțelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituțiile statului, în conducerea lui și mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiș chiar și în sânul bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii își vor pierde speranța. Doar cei care își vor păstra credința adevărată vor fi salvați și mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei.”

Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul și a spus că această „lucrare diavolească” nu este ceva care a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de sute și chiar de mii de ani în urmă, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavolești” este minuțios și, prin puterea banilor și a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga și omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârșesc au ajuns destul de aproape de țelul lor principal, care este controlul și dominarea întregii lumi. Aici, însă, părintele a făcut o afirmație neașteptată, care a avut darul să ne șocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal și într-un interval de timp scurt, atenția lumii se va concentra asupra țării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc și a semnelor specifice care vor depăși cu mult puterea limitată de înțelegere a cunoașterii materialiste. Arsenie Boca a mai precizat că toate acestea se vor face întru voia lui Dumnezeu, pentru că totul este ciclic și trebuie să se întoarcă de acolo de unde a pornit.

Îl ascultam complet buimăcit pe Cezar, deoarece relatarea lui contravenea logicii și ar fi făcut pe orice om obișnuit să o primească cu circumspecție, în ceea ce mă privea, chiar dacă aveam o mare încredere în Cezar și în probitatea sa, totuși afirmațiile sale își făceau loc cu dificultate în mintea mea. În primul rând nu aveam nici o bază referențială pentru a le înțelege și a le accepta, iar în al doilea rând credința mea nu era încă foarte puternică, de aceea la început am simțit impulsul de a considera prezicerile părintelui Arsenic ca fiind eronate și fantasmagorice. Totuși, undeva în profunzimile inimii mele licărea o lumină care îmi dădea speranța și fiorul lăuntric înălțător al vremurilor care vor veni. În mod aparent întâmplător, după cele aflate de la Cezar am avut ocazia să citesc câteva broșuri care tratau același subiect, dar care erau scrise de autori diferiți. Am fost nevoit să remarc cu o anumită tristețe, în unele discuții tangențiale pe seama acestui subiect cu diferite personalități sau oameni din high-life-ul bucureștean ori din elita intelectuală românească, faptul ca atitudinea acestora era mai ales ironică sau, în cel mai bun caz, nepăsătoare. Evident, nu ne putem aștepta ca acele previziuni să trezească imediat din „amorțeala” lor sufletească pe cei care sunt robiți condițiilor exterioare de lux, confort, bogăție, influență și putere. Există totuși șansa ca măcar o parte din aceștia să-și pună anumite întrebări cu privire la viața pe care o duc și la natura acțiunilor pe care ei le săvârșesc în lume.

Cu alte cuvinte, exista totuși o șansă ca ei să devină mai maturi și mai responsabili, deoarece este știut faptul că transformarea condițiilor de existență a unei națiuni implică în primul rând transformarea conștiinței individuale a membrilor care o formează. Aceasta se realizează mai ales prin viziunea și perceperea vieții de pe poziții superioare, care sunt determinate de cu totul alte principii și idealuri decât cele impure, josnice și grosiere. Cele mai importante modalități de a realiza o rapidă transformare de stare a conștiinței, chiar la nivel național și mondial, sunt iubirea și altruismul în forma lor pură și nedisimulată. Pentru cei sensibili, care au inima curată și intenții generoase, această observație simplă poate să însemne un argument de bun simț, care implicit susține și confirmă credința pe care ei o poartă în suflet. Dar pentru cei orgolioși, materialiști și egoiști, o astfel de idee poate să constituie cel mult o glumă, dacă nu un semn de „neadaptare la realitățile actuale” a celor care o susțin, în primul rând, a iubi în mod sincer și a-i ajuta pe ceilalți semeni atunci când trebuie, fără a pretinde nimic în schimb, contravine ideilor despre viață și despre felul în care acei oameni s-au obișnuit să trăiască; practic vorbind, Dumnezeu și lucrurile sfinte nu ocupă nici un loc în viața lor. În al doilea rând, problemele de cult, religiile, biserica și, în general vorbind, aspectele spirituale, sunt privite de marea lor majoritate ca un fel de „umplutură”, un gen de factor necesar pentru echilibrarea societății.

  – Părintele Arsenie a punctat în mod concis principalele probleme care vor interveni în viitorul apropiat al României, dar ne-a sfătuit să nu renunțăm la drumul pe care l-am început, indiferent de greutățile pe care le vom întâmpina. Ceea ce m-a frapat atunci era faptul că el vorbea mereu la plural despre ceea ce trebuie să făptuiesc eu împreună cu Obadea, considerând aceasta ca un lucru firesc. Viitorul avea să confirme cu prisosință că a avut perfectă dreptate. La sfârșitul întâlnirii a încheiat brusc, privindu-l țintă pe colonel: „Mă bucur că ai avut credință în inimă și mi-ai urmat chemarea din vis. Mergeți acum cu Dumnezeu și slava Lui să fie cu voi!”.

După ce am plecat de acolo, colonelul Obadea mi-a explicat că în urmă cu o săptămână avusese un vis foarte ciudat, în care părintele Arsenie îi apăruse înconjurat de o lumină orbitoare și îl chemase în mod ferm, împreună cu mine, la Mănăstirea Cernica. Din acel moment am simțit un impuls și o credință aparte în inimă, precum și o stare de fericire delicată care nu a mai dispărut. Ceea ce urmat în antrenamentele secrete de la baza din B… nu a făcut decât să mă pregătească cât mai bine pentru evenimentele care aveau să intervină în viața mea în următorii cincisprezece ani. Cezar și-a întrerupt atunci relatarea deoarece a primit un telefon important, fiind chemat de urgență într-un anumit loc. M-am despărțit de el cu sentimentul că am pătruns pe un tărâm neexplorat, plin de mistere și foarte important în contextul evenimentelor viitoare. Asimilam oarecum „din mers” multitudinea de informații cu care mă confruntam și, în măsura în care îmi permitea propriul meu nivel de înțelegere, formulam diferite concluzii. Dacă ceva nu îmi era clar, scriam pe hârtie problema respectivă și o rediscutam la întâlnirea următoare. Trecuseră mai multe luni de la ultima întrevedere, timp în care mi-am eșalonat ideile principale și am început chiar să alcătuiesc un plan al lucrării despre acele evenimente. Citisem mai multe cărți cu subiect ezoteric și spiritual, urmărind să păstrez totuși o poziție echilibrată în aprecierea diverselor idei care erau prezentate, îmi structuram astfel, în mod gradat și temeinic, baza de date și aspecte inițiatice care, prin misterul și ineditul lor, constituiau o mină de bogății inestimabile pentru toți cei care erau interesați să le afle.

   Va urma…

  Drum drept spre Lumină!