Albert Einstein a fost una din cele mai curioase figuri cunoscute în istoria ştiinţei. Considerat una din cele mai briliante minţi pe care le-a dat umanitatea, este la fel de vestit pentru faptul că nu a reuşit să îşi găsească propria casă din Princeton. Cât timp a locuit la Cal Tech, a depins tot timpul de alţii pentru a afla cum poate ajunge la locul de muncă. Există chiar o legendă care afirmă că a căzut într-o groapă în timp ce se plimba pe un drum. Înainte de a examina contribuţia adusă de el ştiinţei, merită să aruncăm o privire asupra unor amănunte ale vieţii sale personale, trecute în general cu vederea.

   În ochii opiniei publice, Albert Einstein este cu siguranţă cea mai faimoasă figură

pe care a dat-o vreodată ştiinţa fizicii. Cei mai mulţi dintre oameni nu au auzit însă

niciodată că a studiat la Zurich împreună cu Hermann Minkowski, un savant care preda Teoria Câmpului Unificat. Majoritatea manualelor de fizică îl prezintă pe Minkowski ca fiind profesorul lui Einstein, considerându-se că el a jucat un rol cheie în schimbarea ideilor acestuia. De fapt, rolul său a fost cu mult mai important. Informaţiile referitoare la Minkowski şi la Teoria Câmpului Unificat pe care o preda acesta i-au fost comunicate lui Peter Moon de către dr. Jean Keating, un medic din Delaware.

Conform acestor informaţii, Einstein a fost trimis să studieze la Şcoala Politehnică Federală Elveţiană (cunoscută astăzi sub numele de Eidgenossische Technische Hochschule sau ETH) de către consorţiul bancar al lui Rothschild. Când Einstein a căzut la examenul de admitere, Rothschild a tras tot felul de sfori pentru ca el să fie admis. În cartea sa, Einstein: viaţa şi epoca, R. W. Clark îl citează pe Minkowski, care l-a descris pe Einstein ca pe un „leneş, complet neinteresat de matematică”. Când Einstein a absolvit în anul 1900, el şi-a găsit o slujbă la Oficiul pentru Patente din Berna, în Elveţia. Aici a creat el prima sa teorie ştiinţifică majoră. Deşi există oameni care susţin că slujba nu era potrivită pentru cineva cu talentul lui Einstein, putem să ne facem o anumită părere. Einstein a fost sponsorizat de familia Rothschild, ale cărei interese oculte sunt bine cunoscute, apoi obţine o slujbă tocmai la oficiul patentelor, în care capătă acces la cele mai recente descoperiri ştiinţifice ale epocii. Creează apoi o teorie ridicată în slăvi de presă, care a creat în jurul lui o legendă de care nici un alt fizician nu a mai beneficiat pană la el sau după el. Se ştie că – printre altele – presa era controlată de aceiaşi Rothschilzi.

Nu vreau să afirm prin aceasta că Einstein a fost neapărat incorect, dar nu pot să nu sesizez o serie de suspiciuni, legate de direcţia pe care a luat-o de atunci fizica şi de impactul pe care l-a avut descoperirea sa asupra publicului larg. Einstein a fost ajutat pas cu pas. Deşi descoperirile sale au lărgit enorm câmpul de studiu al fizicii, ideile sale au fost prezentate astfel încât să stimuleze şi mai mult limitările oamenilor. Primul impact pe care l-au avut teoriile sale asupra tehnologiei a fost crearea bombei atomice, urmată de obţinerea energiei nucleare, câţiva ani mai târziu. Domeniul este cel puţin controversat. Proiectul bombei atomice a fost creat de fapt de John von Neumann, dar cel care la susţinut, inclusiv printr-o scrisoare trimisă preşedintelui Roosevelt (lucru pe care l-a regretat mai tarziu) a fost Einstein. Teoriile sale au contribuit la pavarea drumului şi mulţi îi atribuie direct întregul program. Deşi programul spaţial al Statelor Unite a condus la apariţia unor tehnologii uimitoare, impactul lui Einstein asupra acestora a fost practic nul.

Cel care a creat prima rachetă cu combustibil solid, deschizând astfel era spaţială, a fost un magician pe nume Jack Parsons (care credea în principiile alchimiei). Culmea ironiei face ca Einstein să fie prezentat de regulă ca un umanist blând, în timp ce Parsons a fost considerat un adorator al diavolului.

Faptul că Einstein avea dificultăţi în a-şi găsi drumul spre casă nu este singura dovadă care sugerează că ar fi fost programat. Există o menţiune foarte interesantă care îi aparţine chiar lui, prezentată în cartea autobiografică a lui Theodore von Karman, Vântul şi dincolo de el. Prieten cu John von Neumann (amândoi erau unguri la origine), von Karman a fondat împreună cu Jack Parsons, Frank Malina şi Ed Foreman Laboratorul pentru Propulsie prin Jet. A fost liderul grupului şi este considerat unul din cei mai mari savanţi pe care i-au dat Statele Unite. În autobiografia sa, von Karman îşi incepe capitolul 33 cu o afirmaţie ciudată. El povesteşte că s-a internat într-un ospiciu din Lake George, New York, pentru a se recupera în urma unei operaţii intestinale. Cine se internează într-un ospiciu pentru a se reface în urma unei operaţii intestinale? Von Karman povesteşte în continuare că după ce s-a îmbolnăvit de carcinom, a fost trimis într-o clinică privată din New York City, unde a fost operat de faimosul chirurg german dr. Nissen. Citez în continuare de la pagina 267 din cartea sa:

 „(Nissen) mi-a spus ulterior că mi-a salvat viaţa, dar am constatat că după operaţie

am rămas cu o hernie. I-am spus medicului că dacă un mecanic de avioane ar face o lipitură metalică de felul celei făcute de el cu intestinele mele, ar fi concediat pe loc. Dr. Nissen nu avea însă simţul umorului. De aceea, i-a spus surorii mele, aflată în vizită la mine, că am suferit o tulburare mentală în urma operaţiei. Singura mea consolare a fost aceea că, două luni mai târziu, l-a operat şi pe Albert Einstein, care a rămas la rândul lui cu o hernie în urma operaţiei”.

Citatul de mai sus spune totul, dar mai există un aspect al acestei poveşti, încă şi

mai bizar. Cei care au citit Proiectul Montauk şi O nouă vizită la Montauk îşi mai amintesc probabil de personajul pe care l-am numit acolo dr. Rinehart. Acesta a pretins în faţa mea că este John von Neumann şi că a fost introdus intr-un program de protecţie a martorilor. Când i l-am prezentat lui Peter Moon în septembrie 1993, acesta a rămas uimit să constate că omul avea o umflătură enormă între picioare, semn al unei operaţii nereuşite de hernie.

Greu de crezut, dar omul a trăit cu ea nu mai puţin de 12 ani. Deşi circumstanţiale, toate aceste dovezi sugerează faptul că aceşti oameni au fost programaţi sau manipulaţi. Cineva a emis chiar ipoteza că testiculele le-au fost extirpate cu scopul de a le reproduce sperma. Există o teorie care susţine că minţile cele mai extraordinare pot fi reproduse printr-o inseminare artificială. Faptul că medicul care a realizat toate aceste operaţii era german nu face decât să mărească şi mai mult misterul. Oricat de greu de crezut ar putea părea, nu mi-am propus aici să pun la îndoială teoremele şi descoperirile lui Einstein. Nu pot să nu constat însă imensul accent pus de masmedia asupra operei lui încă de la începutul carierei sale ştiinţifice. Opera lui Nikola Tesla a fost mult mai remarcabilă şi a avut consecinţe practice infinit mai profunde decât cea a lui Einstein, dar el a rămas aproape un necunoscut prin comparaţie cu Albert Einstein. Personal, nu cred că teoriile lui Einstein sunt greşite, dar cred că au rămas foarte multe lucruri pe care a preferat să le treacă sub tăcere. Încă din perioada Experimentului Philadelphia s-a zvonit că Einstein ar fi terminat Teoria Câmpului Unificat, dar a păstrat-o secretă în faţa forţelor militare. Articolul următor, preluat din revista Times, dă credit acestor zvonuri.

Speranţa mea este că această scurtă sinteză a vieţii lui Einstein îi va determina pe cititori să îi privească opera cu alţi ochi (fără intenţia de a o discredita în vreun fel). În continuare, vom continua istoria ştiinţei fizicii, pornind de la opera sa.

    Articol

Documentarea Teoriei Câmpului Unificat a lui Einstein

 În timpul unei cercetări făcute la o bibliotecă publică am dat peste un articol interesant. Înainte să ajung la materialul pe care îl căutam, am remarcat o dungă galbenă pe coperta unei cărţi. Pe ea era scris cu litere negre: „1943”. Era o sinteză a unor articole apărute în revista Times începând din anul 1943. Am scos cartea din raft şi am căutat numerele din august 1943, data atribuită Experimentului Philadelphia. Spre surpriza mea, am găsit într-adevăr un articol despre Albert Einstein şi despre Institutul de Studii Avansate, locul în care se presupune că a fost conceput Experimentul Philadelphia. Articolul a apărut în numărul din 9 august 1943 şi poate fi găsit în orice bibliotecă. Este intitulat „Gătitul cu apă” şi sună astfel:

  „În Princeton există o şcoală în care profesorii nu le predau nici o materie studenţilor. Este vorba de Institutul pentru Studii Avansate, înfiinţat acum zece ani. Printre profesorii care predau aici se numără şi Albert Einstein. Cei 18 studenţi care studiază aici fac cercetări post-universitare şi sunt consideraţi atât de buni cunoscători ai domeniilor lor de referinţă încât nu mai au practic nimic de învăţat de la profesorii lor. Ceea ce se încearcă aici este lărgirea viziunii studenţilor prin abordări mixte ale unor domenii de cercetare, privite din unghiuri noi. Studenţii se limitează să ia parte la conferinţe, nu îşi iau notiţe, nu dau examene şi nu primesc note. Totuşi, se pare că săptămana trecută toată lumea muncea din greu la un anumit studiu, considerat pe timpuri o specialitate a europenilor. Insuşi Albert Einstein a muncit intens la unificarea anumitor teorii ale forţelor gravitaţionale şi electrice, pentru a rezolva astfel diferite probleme de matematică şi de fizică puse de marina Statelor Unite.

Îmbrăcat în pantalonii săi ieftini, de culoare albastră, şi cu aureola de păr alb şi răvăşit care îi inconjoară capul, el ne-a spus: ‚Aici, noi gătim cu apă’, ceea ce însemna (conform explicaţiei unui coleg): ‚Noi nu facem miracole’. Pe una din tablele încărcate cu formule matematice ameţitoare, femeia de serviciu a găsit expresia: „De şters”. Pe o altă tablă, pe care scria ‚A nu fi şters’, era scrisă formula 2+2=4”. Expresia era scrisă direct pe perete. Ceea ce mi se pare amuzant era faptul că autorul articolului îl descria pe Einstein ca având pantalonii legați cu sfoară. Dacă vă mai amintiţi de personajul numit dr. Rinehart (despre care Preston crede că este una cu John von Neumann), trebuie să precizez că şi acesta purta pantaloni ieftini legaţi cu o sfoară. Oare toţi savanţii specializaţi în teoria câmpului unificat au ceva împotriva curelelor? Le afectează oare combinaţia de piele şi metal procesul de gândire? Sau, cine ştie, poate că legarea pantalonilor cu sfoară le trezeşte într-o manieră necunoscută de noi o stranie putere kundalini…

Cel mai probabil, însuşi felul lor de a gândi îi împiedică să acorde o importanţă prea mare felului în care arată. Nu este mai puţin adevărat că la începutul carierei lor, atât von Neumann cât şi Einstein obişnuiau să poarte costume şi să se îmbrace la modă. Ne putem întreba pe bună dreptate dacă această prăbuşire a respectului de sine nu este legată în vreun fel de un anumit proces de programare. Articolul de mai sus este semnat de Peter Moon şi a fost retipărit integral în numărul 6 din primăvara anului 1994 al revistei noastre informative, The Montauk Pulse.

   Sursa: Cartea: Întâlnire în Pleiade de Preston Nichols