Dragi români, să sărbătorim în liniște sufletească și sfințenie ziua nașterii mamei noastre România. După cum spunea Bălcescu: ,,Unirea face puterea”, să ne unim și noi, măcar în spirit și să începem să reconstruim această țară. Dar să nu uităm că suntem urmașii pelasgilor, întemeietorii actualei civilizații, a cincea de pe această planetă și purtătorii informațiilor ancestrale în ADN-ul nostru. Noi urmașii ,,celor mai viteji și mai drepți dintre traci”, după cum spunea Herodot, vom continua să existăm pe aceste meleaguri cu toate încercările forțelor satanice de a ne destrăma ca națiune și popor. Am rezistat mii de ani în calea invadatorilor și vom continua să existăm încă mii de ani de acum încolo.

Cei care ne-au trădat și ne trădează acum nu sunt din neamul nostru, nu au nimic din ADN-ul nostru ancestral, altfel nu ar putea face asta, dar din suferință noi ne vom ridica așa cum floarea de lotus înflorește albă și imaculată din mijlocul mlaștinii. Forța acestui popor se va vedea în curând, mai ales prin femeile acestui popor, căci am intrat în era manifestării depline a energiei feminine, energia creatoare a universului. Datorită mamelor a continuat să existe acest popor milenii de-a rândul…căci pământul acesta este îmbibat cu sângele fiilor lor.

Nu cedați dragi români, fiți demni, fiți de neclintit în fața nedreptăților și a vicisitudinilor, căci timpul nostru se apropie și se va ,,alege grâul de neghină…”

Praful, pulberea și uitarea se va alege de trădătorii țării, de ei și tot neamul lor în viața lor de chin care va urma. Blestemul strămoșilor se va abate asupra lor ca un uragan… fie-le țărâna ușoară…

    Amin!

   Lumea de după îngerii veghetori. Pelasg străbunul. Neamul arimilor.

Abram din Aram şi izvorul Zamzam. Dacii şi străbunii lor

  Unii îngerii veghetori încă mai trăiau pe înălțimi, dar alții muriseră. Şi până la urmă au murit toți îngerii veghetori, care îşi lăsaseră urmaşi prin copiii făcuți cu femeile pământene. Trupurile lor moarte au fost rând pe rând arse de uriaşi, urmaşii lor nefilimii, aşa cum îngerii doriseră pe când erau încă în viață. Că îngerii spuseseră că arzându-le trupurile moarte, în focul sacru, sufletele lor mergeau la Domnul cel din cerul de purpură. Dar voi rămâneți aici în țara Zeilor, în Ținuturile unde este miezul lumii Varanha, în locurile unde au venit întâi îngerii. Aceste pământuri se vor numi de-a pururea Varanha şi aici sămânța lăsată de îngerii veghetori nu va pieri vreodată. 

Şi Zian, Zamolxe cel Bătrân, Moşul, a părăsit şi el pământul, mergând în cerul de purpură al Lui Dumnezeu, după o viață lungă de sute de ani. Dar amintirea lui Zian, ca om al luminii şi primul preot al oamenilor, va dăinui. Şi neamurile lumii spuneau că Zamolxe cel Bătrân era tot aşa de vechi ca şi timpul. Multe alte nume îi dădeau ei lui Zamolxe cel Bătrân ca zeu al veşniciei.  

Vremea pe pământ a fost din ce în ce mai bună. Oamenii ştiau să cultive pământul aşa cum îi învățase patriarhul Arie să facă, pe timpul când trăiau îngerii veghetori. Şi țineau vie în minte promisiunea că în viitor cândva oamenii stelelor vor reveni ca să-i vadă pe ei, urmaşii îngerilor celor dintâi. Timpul s-a aşternut peste locuitorii lumii care venerau simbolul omului cu aripi aşa cum îşi închipuiau ei că fuseseră străbunii lor, îngerii veghetori. 

Şi a fost odată când s-a născut Pelasg întemeietorul, pe pământurile care se numeau Dacşa. Şi Pelasg, un om uriaş, care a avut mulți copii, era unul din urmaşii lui Zian, Zamolxe cel Bătrân, Moşul. Se spunea despre Pelasg că era asemeni zeilor de frumos şi puternic ca pământul care-l născuse pe coamele munților celor înalți. Şi el a fost începătorul rasei poporului pelasg, tracii cei vechi, înainte-mergătorii, oamenii divini. Urmaşii lui Pelasg, pelasgii şi regii lor i-au adunat pe oameni de prin peşteri, păduri şi munți, şi au întemeiat aşezări. Şi preoții care cunoşteau tainele lumii de pe vremea îngerilor veghetori le-au dat legi bune. 

Mai apoi neamul arimilor, dintre tracii cei vechi, arienii cei călători, urmaşii lui Arie, coborâtori din pelasgi, au pornit în lume. Ei se închinau lui Mitru, tatăl lui Arie şi mulțumeau zeului cerului pe care îl numeau Anu, sau Genarul, crezând despre el că era vechi cât veşnicia, căci murea şi renăştea de fiecare dată. 

Unii arieni au fost războinici vestiți conduşi de zeul lor Ares despre care credeau că îi făceau nemuritori. Unul dintre regii lor vestiți s-a numit Ianus, iar altul a fost Indra. Arienii obişnuiau ca după moartea regilor lor cei mari să îi zeifice întru nemurire. Neamul hitiților numiți şi nefilimi, coborâtori din arimi, hateii cei de demult, fiii lupului Hati, tot din arieni se trăgeau. 

Şi arimii au ajuns până în Egipt unde cu oamenii de acolo au început să facă piramide şi să cioplească în piatră chipuri de uriaşi întru amintirea străbunilor, şi acolo au făcut din piatră chipul lui Zamolxe cel Bătrân pe care l-au numit Sfinx. Alți arieni, nefilimii, s-au înfruntat cu faraonii Egiptului care au învățat de la ei tainele războiului, dar mai apoi au făcut pace şi faraonul Ramses cel Mare al Egiptului a luat de soție pe Naptera, fata regelui nefilim Hatusiliu, pe care a iubit-o mai mult chiar decât pe Nefertari, căci Naptera era încarnarea zeiței iubirii Hator căreia Nefertari îi aducea omagii. Şi reginei Naptera i s-a ridicat templu în Egipt. 

Alți arieni şi cavalerii traci, au ajuns cu regele lor Indra şi cu zeii neamului lor până la munții cei mari, acoperişul lumii, ducând cu ei scrierile sacre Veda şi credințele cele vechi. Şi au rămas prin acele locuri găsind şi acolo crugul pământului şi făcând zeu din numele pământurilor de baştină, Dacşa, întru amintire. 

Şi a fost în vremurile cele vechi când un om din neamul arimilor numit Canaan a plecat cu soața lui Telena către țările mai calde dinspre marea cea mare. Cu ei au mers mulți arimi care ajungând pe pământuri necunoscute au întemeiat acolo Aramul, după numele îngerului Ram, țară mare care se întindea de la marea cea mare până peste fluviile locului şi până la deşert. Şi spuneau că acolo găsiseră curgând laptele şi mierea. Iar mai târziu alții au numit unele pământuri de acolo Canaan după numele lui Canaan arimul. Şi alte pământuri de prin acele locuri s-au numit Fenicia, după numele lui Fenix cel fericit, un fiu de-al lui Canaan. În Fenicia arimii erau închinători ai zeului Apollon, zeul luminii, iar țării i se mai spunea şi Filistia şi locuitorilor filistini, oamenii cei prietenoşi, tracii cei vechi. 

Canaan şi Telena au avut fii şi fiice. Şi unul dintre fiii lor a fost Cadmoş, numit şi Marele Mag, care, împreună cu Armonia, soția lui, au mers la multe popoare pe care le-au învățat să scrie după un alfabet pe care Canaan îl ştia de la poporul cel vechi al hitiților, nefilimii hiperboreeni de la nord de fluviul Istru care duseseră scrierea din Varanha peste tot pe oriunde merseseră în lume. Se ştia că scrierea fusese dată oamenilor de către îngerii veghetori pe vremea lui Ene uriaşul. 

A fost o vreme când în Ur, oraşul uriaşilor din țara Aram, trăia Abram arameul, un om al cărui tată era din spița îngerului Ram. Numele lui Abram însemna ‚cel din neamul lui Ram’. 

Şi Abram şi-a zis: „Nu mai pot sta printre oamenii de aici. Mă voi duce mai bine pe pământurile din Canaan că Domnul îmi va da mie acele locuri şi din mine va ieşi un popor puternic întru credință care va arăta lumii atât calea dreaptă cât şi rătăcirea întru cunoaşterea Domnului. Şi oricât va fi lumea de rătăcită unii din urmaşii mei vor găsi lumină pe calea lor până după zilele de pe urmă când lumea va fi salvată şi oamenii vor fi ca şi îngerii, părinții lor”. 

Şi Abram a mers în țara Canaan cu nevasta lui Saraia şi cu oamenii lor, iar acolo au prosperat. Şi se înțelegeau bine cu oamenii acelor locuri, căci vorbeau aceeaşi limbă a arimilor. Într-una din zile Abram a aflat că trăia în Canaan un mare preot care se numea Melchisedec, un om din neamul arimilor. Şi Abram a mers să-l cunoască şi Melchidesec care l-a primit cu voie bună. Melchisedec era sufletul lui Zian, Zamolxe cel Bătrân, trimis pe pământ. Nu mult după aceea Abram a vrut să fie şi el preot, iar Melchisedec l-a hirotonisit în preoția Domnului Dumnezeu. Căci Melchisedec cunoştea istoria veche a pământenilor, despre îngerii veghetori şi despre Ene uriaşul. 

Aşa Abram a primit de la Melchisedec, taina luminii sacre. Şi Melchisedec i-a zis: „Să iei aminte Abram, om din neamul îngerului Ram, la această taină care va face din poporul tău un neam mare şi puternic. Pe copiii urmaşilor tăi să-i învățați de mici să vadă focul sacru al Domnului din cer. Şi să aprindeți acest foc o dată la şapte zile. Atunci toți ai casei să priviți focul, căci ține loc de focul viu din cer. Şi aşa copiii voştri Îl vor vedea pe Domnul şi sufletele lor vor fi bune în trupuri care vor creşte sănătos. Şi de asta se va bucura îngerul Ram în cerul cel de purpură”. 

Atunci Abram a întrebat: „Ce voi face cu idolii mei în care cred? Oare focul despre care îmi vorbeşti poate avea mai mare putere decât idolii cu care am venit eu din Ur?”. Şi Melchisedec i-a spus: „Îți poți ține idolii ca să nu uiți de unde ai venit. Dar ia seama că idolii tăi sunt faceri de mâini omeneşti şi puterea lor vine din credința ta în ei. Iar aceşti idoli nu pot fi mai puternici decât focul sacru cum nici tu nu eşti. Că focul sacru este viu şi curăță sufletul pe când idolii doar încântă privirea. Să le dai poruncă urmaşilor tăi ca în vecii vecilor să nu uite să privească focul sacru. Şi aşa ei să țină legătura lor cu Domnul de-a pururea. Iar când ei vor uita să facă aceasta atunci vor suferi. Că focul sacru vine de la zei, de la îngerii veghetori”. 

Într-o zi nişte oameni au distrus idolii lui Abram. Şi el a văzut în asta un semn rău şi i-a povestit totul lui Melchisedec. Iar Melchisedec i-a zis lui Abram: „Mergi în Egipt, căci de acolo va porni poporul tău şi acolo va învăța să-L slujească pe Domnul. Aici în Canaan nu mai ai de ce să stai. Idolii tăi au fost sfărmați, dar urmaşii tăi îi vor cunoaşte din nou”. 

Şi Melchisedec i-a mai spus: „Să te fereşti de circumcizie şi să laşi cu limbă de moarte urmaşilor tăi că popoarele care vor ieşi din ei să nu-şi facă circumcizie cum fac egiptenii, căci ea este rea în fața Domnului. Că Domnul l-a făcut pe om aşa cum este şi nimeni nu poate să ciuntească corpul omului. Şi ia aminte că cei care au făcută circumcizia nu vor avea mintea întreagă. Ei vor suferi şi lesne îi vor lua duhurile demonice în stăpânire. Pe oriunde vor umbla urmaşii tăi să nu se ia după popoarele care-şi fac circumcizie că soarta acelor neamuri este ca ele să piară. Şi poporul egiptenilor este sortit pieirii”. 

Şi la plecarea lui Abram către Egipt, Melchisedec i-a mai spus o taină: „Să ții minte că oricând vei fi la strâmtoare să chemi numele tainic al Domnului care este Zam. Şi aceasta să o spui numai celor apropiați ție şi doar la mare nevoie. Puterea acestui nume stă în credință, deşi numele poate fi ştiut de mulți”. De atunci Abram îşi făcuse obicei să aprindă focul sacru şi să spună în gând numele tainic al Domnului. Şi credea din inimă şi fața îi devenise luminoasă şi mulți se minunau de înțelepciunea lui Abram. Când a ajuns în Egipt, Abram s-a apucat de negoț. Şi acolo în Egipt, Abram şi-a luat a doua nevastă, o egipteancă cu numele Agar. La timpul potrivit Abram s-a întors în Canaan în pământul promis. Şi Agar i-a născut lui Abram un fiu pe care el l-a numit Ismail. 

Dar Saraia a pizmuit-o pe Agar pentru că avea prunc şi i-a cerut lui Abram să o alunge în deşert cu prunc cu tot. Şi Abram nu a avut încotro că Saraia era prima lui nevastă. La plecarea Agarei, Abram i-a spus: „Nu am ce face decât să te las în mâinile Domnului. Şi când vei fi la mare strâmtoare să chemi în credință numele lui tainic care este Zam. Atunci Domnul nu te va lăsa. Şi Domnul va face ca Saraia să te lase să vii înapoi acasă”. 

Şi Agar a plecat în deşert cu pruncul ei Ismail. Acolo îşi aştepta moartea, căci apă nu era şi stătea sleită de puteri. Şi Agar a început să se roage Domnului cu cuvântul pe care i-l spusese Abram, chemându-L în minte pe Domnul ca să o ajute zicând, Zam, Zam, Zam… 

Atunci a trecut pe deasupra locului un înger zburând cu vimana, carul lui zburător. Şi îngerul a auzit cuvintele Agarei şi i s-a făcut milă de ea. Atunci îngerul a trimis o lumină puternică ce a intrat adânc în pământ şi de acolo a ieşit apă. Şi Agar a băut din apa care-i dădea puteri şi şi-a înălțat privirea spre cer şi a mulțumit Domnului. Ea şi-a umplut burduful cu apă şi a mers la Ismail care era aproape mort şi i-a dat apă să bea. Aşa au căpătat puteri şi sau întors la casa lui Abram că Saraia primise în vis înştiințare de la Domnul să nu o mai urască pe Agar. De atunci acel izvor cu ape ale vieții s-a numit Zamzam. 

Când a auzit cele întâmplate Abram a mers degrabă la Melchisedec şi i-a spus totul. Şi Melchisedec a profețit: „Cât timp va curge izvorul Zamzam, şi va fi curat, atât vor dăinui şi urmaşii Agarei, că din apa aceea se trage şi viața lui Ismail. În timpurile ce vor veni, puterea urmaşilor lui Ismail va veni de acolo”. 

Apoi Saraia a născut şi ea un băiat pe care l-au numit Isaac. Mai târziu Iacob, copilul lui Isaac, a mers în Egipt cu toți ai lui. Acolo urmaşii lui Iacob ascultau de vorbele lăsate de străbunul Abram şi au refuzat să fie circumcişi după obiceiul egiptenilor. Şi poporul lui Iacob s-a înmulțit peste măsură, iar egiptenii au început să-i asuprească, le omorau pruncii şi-i puneau la munci grele la piramide şi la temple. Şi aşa au trecut patru sute de ani în suferință şi durere, timp în care copiii lui Iacob îşi uitaseră limba arimilor în care au vorbit strămoşii lor Abram, Isaac şi Iacob. 

A fost apoi un timp când egiptenii căutau pruncii copiilor lui Iacob ca să-i omoare. Atunci mama lui Moise, nevasta lui Amram, l-a pus pe pruncul ei într-un coş plutitor pe apa Nilului. Şi ea a pronunțat de câteva ori numele tainic al Domnului pe care îl ştia de la un strămoş. În ziua aceea fata faraonului a găsit pruncul în coşul de pe apa Nilului şi l-a luat pe băiat cu ea. Şi Moise a crescut după legea egiptenilor şi a fost circumcis după obiceiul lor. 

Când a ajuns bărbat în toată firea Moise a aflat că era din neamul copiilor lui Iacob. De atunci Moise se tot gândea cum să scape neamul său şi să-l scoată din robie. 

Mai târziu Moise a răsculat poporul care a fugit în ținutul Sinai trecând ascuns printre trestiile Deltei Nilului. În Sinai poporul lui Iacob a stat patruzeci de ani în deşert. Doar cei tari au rezistat căldurii şi lipsei de mâncare. Acolo în Sinai, Moise a dat pentru popor legile Tora, care să amintească de zeii egiptenilor, de înțelepciunea zeului Thoth şi de puterea zeului solar Ra, Amen-Ra. 

Dar în legile Torei, Moise l-a nesocotit pe străbunul său Abram şi i-a învățat pe urmaşii lui Iacob că circumcizia era bună, căci şi el fusese circumcis de către egipteni. De atunci au început marile suferințe ale poporului lui Iacob care a urmat circumcizia, deşi Melchisedec îi spusese lui Abram de răul acesta. Şi toate durerile neamului lui Iacob au creat speranța de salvare în viitor, venirea unui om trimis de Domnul, cu puteri mai mari decât cele ale lui Moise. Şi l-au numit Moşia, după numele adevărat al lui Moise, care era Moşe. Iar alte neamuri i-au spus, salvatorului aşteptat, Mesia. Acel om îi va salva pe copiii lui Iacob şi va salva şi lumea. 

Poporul se pregătea să iasă din Sinai şi să intre în Canaan. Şi cu puțin timp înainte de moartea sa Moise s-a trezit în lumina Domnului şi a vrut să distrugă Tora. Dar era prea târziu căci cei trei fii răi ai lui Aaron, fratele lui Moise, erau mari preoți şi aveau putere asupra poporului. 

Şi Moise a vorbit şi a profețit: „Acum ştiu că legile Torei scrise de mine vor fi o mare rătăcire pentru poporul lui Iacob. Dar a fost voința Domnului ca acest popor să fie în veacuri pildă de freamăt întru credință, de coborâşuri şi urcuşuri, de suferință şi bucurie, ca la timpurile cele de pe urmă să fie salvat. Şi toate neamurile lumii vor vedea povara pe care o va duce poporul lui Iacob şi doar un trimis al Domnului îi va putea salva pe urmaşii lui Iacob în viitor, la sfârşitul timpului de suferință. Şi până când poporul lui Iacob nu va renunța la Tora vor fi mari suferințe în toată lumea. Şi vă mai spun că toate popoarele care-şi fac circumcizie vor pieri până la urmă. Aşa ne-a spus şi părintele Abram arameul, dar eu am nesocotit vorbele lui.Iar dacă poporul lui Iacob nu va renunța la circumcizie va pieri şi el că acum îl mai ține doar lumina sacră a săptămânii. În timpurile cele de pe urmă vor fi oameni ai Domnului care vor merge în Egipt să trezească puterile zeilor Egiptului şi aşa lumina divină va străluci din nou pe acel pământ şi toți oamenii întunericului aflați acolo vor pieri. Gloria Egiptului va rămâne nepieritoare, căci acolo sunt întruchipați în piatră uriaşii şi încarnările lor, zeii cei de demult ai spiței lui Abram”. 

Cuvintele lui Moise au cutremurat poporul lui Iacob şi corpul mort al lui Moise a fost incinerat pe muntele Sinai.  

În țara Zeilor dacii erau pe pământurilor lor de la începutul lumii, iar sămânța lor era de la uriaşi. Şi ştiau cum să cheme să fie cu ei spiritele străbunilor, lerii cei de demult, pe Ene uriaşul, pe Mitru, pe Arie şi pe Zamolxe cel Bătrân, patriarhii neamului, arheii cei dintru începuturi ai Dumnezeului Ler. 

Dacii frângeau pâinea, pasca, şi o mâncau împreună întru amintirea lui Zamolxe cel Bătrân, uriaşul, iar cavalerii traci păzeau neamul ținând cu străjnicie legile străbune. Pe oriunde în lume se năşteau uriaşi, în rasele oamenilor, ei erau preamăriți şi era obiceiul ca la moartea unui uriaş, el să fie îngropat sub movile mari de pământ. În alte părți din lume uriaşii fuseseră numiți nefilimi, iar pe locurile unde erau munții cei mari ai lumii, în țara Vedelor sacre, uriaşilor li se spuneau iacşaşi, iar elenii îi numeau daimoni. 

S-a scurs timpul şi lumea s-a mai amestecat, iar apele luminii printre oameni au devenit mai tulburi. Dar Domnul Dumnezeu veghea în cerul Lui de purpură ca drumul oamenilor spre cer să se netezească. 

☼☼☼☼☼☼☼☼

  Sursa: Cartea lui Zamolxe sau Noul Testament al Dacilor   

     Drum drept spre Lumină!