Vorbim despre apărarea în fața unui pericol iminent sau despre refugiul în fața degradării pe termen lung a situației socio-economice. Să le luăm pe rând.

    Iminența războiului
Sunt câteva situații care pot semnala riscul declanșării unui conflict în care forțele militare ale României să fie implicate:
    1.Rusia este convinsă să semneze pentru încetarea focului o anumită perioadă. Europa trimite trupe de menținere a păcii, încep schimburile de focuri pe linia de demarcație, UE decide să suplimenteze numărul de trupe pentru a le proteja pe cele deja trimise, se trece la încorporări în masă în țările membre, în special în cele mai apropiate de linia frontului (România).

    2.Rusia începe să avanseze hotărât spre Kiev sau spre Odesa. Europenii vor să împiedice un colaps total al frontului și trimit trupe care să ia poziții în zonele vizate. Încep schimburile de focuri și apar primele victime. România e prima vizată pentru zona Odesei, așa cum polonezii și balticii pot interveni în zona Kievului.

    3. Rușii comit un masacru în Ucraina ca represalii după atacul asupra bombardierelor strategice, iar UE trimite trupe… din rațiuni umanitare.

    4. Republica Moldova este cuprinsă de tensiuni după modelul „omuleților verzi” și România se grăbește să intervină pentru a o salva pe Maia. Acesta este scenariul cel mai puțin probabil, deoarece Moldova nu are o poziție strategică prea importantă, nu mai are deschidere la mare și nici economie puternică. Rușii beau vodcă, nu vin. De ce să o invadezi? Să le iei bomboanele Bucuria?
Dacă vreunul dintre aceste scenarii începe să se materializeze, pleci intempestiv din țară, poate temporar tot în UE, dar mai sigur în afara Europei: Serbia, Turcia, poate și o țară arabă sau din Asia, căci Ursula vă va vâna precum Zelensky pe străzi și vă va trimite înapoi în țară pentru a fi ,,carne de tun”.

Observ că, în ultima vreme, tot mai multe persoane primesc cereri de a se prezenta la comisariatele militare. Acolo li se cere să ofere date banale, precum numărul la bocanc sau numărul de telefon unde pot fi contactați. De fapt, adevăratul motiv al acestor convocări este să se descopere dacă oamenii aceștia chiar mai există prin România. Dacă te temi de amendă și te prezinți la convocare, rezultă că ești bine-mersi în țară și poți fi chemat la nevoie.
Atenție și la forma în care vă duceți banii în străinătate. Cine nu se prezintă la încorporare ar putea avea conturile blocate la un moment dat, așa că fie vă deschideți, pentru siguranță, conturi în străinătate, fie lăsați unei rude neîncorporabile niște bani care pot fi virați în etape mai târziu.

    Certitudinea declinului

  În 1989, România avea o economie solidă, zero datorii, o populație mai tânără, resurse energetice și sectorul de distribuție în proprietate.
Acum, am ajuns mai datori decât Cehia, Polonia și Bulgaria, iar dezechilibrele macro se văd din avion (cel mai mare deficit bugetar din UE, cel mai mare deficit de cont curent). Distribuțiile și mare parte din resurse au fost externalizate, iar acum se mai pregătește o tranșă de privatizări pentru echilibrarea bugetului.
Pe termen lung, nivelul de trai se va deteriora constant. În România vor rămâne doar câteva enclave de dezvoltare și, în rest, un peisaj deprimant. Bucureștiul, Clujul și Constanța vor deveni tot mai greu locuibile pe măsură ce populația va crește. Pe fondul valurilor de emigrație tot mai mari, infrastructura va deveni suprasolicitată. Deja Bucureștiul se află pe locul trei între capitalele europene în privința densității și pe locul doi din perspectiva lipsei spațiilor verzi.

Cine are peste 50 de ani poate lua în calcul să se retragă în orașele mai mici. Cine are între 25 și 35 de ani se poate gândi să emigreze, la fel și tinerii care se pregătesc de facultate (studiile în străinătate sunt o punte spre piața muncii din țările de adopție).
Aceste lucruri sunt valabile în condițiile unui declin lent și constant, nu ale unuia brusc, cum s-ar întâmpla dacă peste problemele noastre macro s-ar suprapune o criză externă, ca cea din 2008. În acel caz, putem falimenta chiar și cu o datorie publică de 60% din PIB, dacă aceasta devine nerefinanțabilă.

   Care sunt perspectivele unui stat capturat?

 România este, în prezent, o țară capturată și manageriată de o castă de privilegiați (din justiție, servicii, politică și vârfuri ale administrației) în folosul intereselor economice externe. Votul este liber doar când candidații ajunși în finală nu pun în pericol starea de lucruri. Când o pun, fie se anulează alegerile, fie se fraudează elegant, cu 2 milioane de votanți noi apăruți brusc între tururi.

Polonia, cu o rată de participare de 72% la ultimele alegeri din turul al doilea, pare alibiul perfect pentru rata noastră de participare, de numai 64%. Dar să nu uităm că, la noi, prezența se raportează la un registru electoral de 18 milioane de persoane. Dacă eliminăm minorii din ecuație, nu ar fi trebuit să avem mai mult de 15 milioane pe liste, poate chiar spre 14 milioane, dacă eliminăm și românii care au dobândit cetățenie prin alte părți. Ori, la 15 milioane înscriși pe liste, rata de participare ar fi fost de 77%, o cifră suspect de mare dacă ne raportăm la faptul că, în diaspora, mulți nu mai au contact direct cu țara și nici nu sunt interesați de ce se mai întâmplă aici (din cei 5 milioane de români din diaspora au votat 1,6 milioane). În concluzie, câtă vreme mai există un procent de 30-40% din români (corporatisti, ONG-isti, bugetari de lux, elitisti din toate categoriile) care votează „pro-european” și, deci, „pro-sistem”, rezultatele se pot aranja convenabil în ciuda statisticii, fie printr-o victorie la limită, precum în cazul lui Băsescu, fie printr-una care să ofere și un spor de legitimitate (Iohannis, Nicușor Dan).

Pare limpede că, în momentul în care această bază electorală se diluează din cauza crizei economice, economia va fi pe buza prăpastiei (ceva similar s-a întâmplat în anii 2000 și dupa criza din 2010 – când țărăniștii au dispărut din peisaj și pedeliștii au trebuit incluși în PNL în 2014 pentru a supraviețui deghizați la alegerile din 2016).

 Notă blogger – Prof.univ. Dr. Corvin Lupu spunea recent că alegerile furate cu ajutorul serviciilor, francezilor și a moldovenilor lui Maia Sandu au putut avea loc datorită faptului că America ne-a trădat din nou. La fel cum a mai fost în istorie, România a fost vândută ,,la tarabă” către Franța. Asta până când se va încheia războiul din Ucraina, apoi funcție de conjunctură vom intra sub aripa Rusiei. Așa cum spunea astrologul Georgiana Sâmbotin, ar trebui să ne apucăm să învățăm limba rusă… Până atunci Austria, Franța, Germania, Olanda, jecmănesc tot ce mai avem pe aici prin țară și în subsol, cu acordul autorităților române. 

Trebuie să înțelegem că marile puteri negociază sferele de influență funcție de interese, iar România a fost abandonată de SUA. De-asta forțele dictatoriale din interior se manifestă la vedere acum, fără jenă, adoptând tot felul de legi aberante de cenzură, prin care nu mai ai voie să vorbești de personalități din propria istorie, de evenimente din istoria României, de evrei și chiar de luptătorii anticomuniști din munți din perioada 1946-1964, care au murit în pușcăriile bolșevice, fiind considerați legionari, criminali, etc. Ne îndreptăm cu pași repezi spre dictatură sub masca democrației mult-trâmbițate; o putem denumi de azi democratură în statul Securistan.

De acum manifestațiile oamenilor așteptați-vă să fie înăbușite cu violență, de-asta avem atât de multe trupe străine pe teritoriul țării. Populația este atacată permanent cu arme psihotronice, zi și noapte (de-asta tinerii sunt așa spălați pe creier), astfel încât să nu aibă reacție sau să stea permanent într-o stare de frică, aici contribuie și televiziunile plătite special pentru asta. Îmi pare rău dar ăsta este prezentul în care trăim. Populația României încă doarme (mai ales tineretul) și trezirea va avea loc prin suferință și durere. Dumnezeu să ne ferească inclusiv de ruperea României (Ungaria abia așteaptă să ne ia Transilvania). Așa că oameni buni suntem pe cont propriu cu trădătorii țării la putere, care cu cât trădezi mai tare cu atât ești plătit mai bine (uitați-vă la Marian Enache, președintele Curții Constituționale ce are o pensie de 20.000 de euro/lună și o primă de pensionare de 50.000 de euro), deci așteptați-vă la ce este mai rău…

 Îmi pare rău că v-am stricat duminica, dar adevărul este întotdeauna crud ! 

   Sursa: Cristian Dogaru / https://cristiandogaru.blogspot.com/