Ce, cât şi cum „vede” ştiinţa actuală  

  Înţelegeam acum situaţia destul de bine, dar nu puteam pricepe de ce ştiinţa nu insistă exact în direcţiile pe care nu le stăpâneşte, de ce nu abordează cu curaj acele domenii de studiu. Doctorul Xien mi-a explicat că pentru aceasta există două tendinţe care converg:

• Prima dintre ele este îndoctrinarea ideologică. Unii oamenii de ştiinţă nu sunt neapărat dispuşi să spargă bariere conceptuale sau să pătrundă pe teren necunoscut. Ei preferă mai degrabă să rămână la ceea ce este deja acceptat, să se ocupe de ceea ce este deja cunoscut, să analizeze ceea ce are înţeles pentru ei. Ajung să facă invenţii aşa-zis practice, pentru a crea noi produse de consum şi prin aceasta justifică că sunt de folos societăţii. Lor nu le place necunoscutul, provocarea, misterul, decât în măsura în care vor să le explice prin intermediul conceptelor pe care ei deja le ştiu. Intervine astfel un fel de blazare ştiinţifică, un fel de „batere a apei în piuă”, în care fiecare se entuziasmează în propria lui ogradă pe seama a ceea ce cunoaşte de fapt toată lumea, însă această atitudine nu conduce decât la stagnare şi la umbrirea înţelegerii profunde. Este ca şi cum te-ai învârti în jurul propriei cozi. Spontaneitatea dispare, iar sclipirile de geniu sunt înăbuşite.
• Da, cunosc oarecum problema şi mă întreb dacă există totuşi cercetători care au curajul şi energia de a se face „auziţi” în lumea ştiinţifică prin ceva de anvergură, am spus eu cu destulă amărăciune.
• Slabe speranţe. Foarte puţini oameni de ştiinţă îşi permit să aducă noutăţi în gândire. Ei fac asta eventual la bătrâneţe, când sunt cunoscuţi şi credibili sau când nu le mai pasă ce zice societatea. Până atunci ei sunt obligaţi să se alinieze cerinţelor clasice şi palpabile, pentru a nu deranja însăşi fundamentul ştiinţei materialiste. Aceasta este a doua tendinţă a ştiinţei contemporane, care se referă la o cutumă nerostită a ştiinţei şi societăţii contemporane: nu ai voie să gândeşti, să studiezi, să analizezi şi să prezinţi ceea ce nu se încadrează în sistemul materialist de gândire, pentru aceasta se folosesc tot felul de mijloace: ignorare, marginalizare, ironizare în spaţiul ştiinţific, şantaj şi chiar alte metode mult mai dure. Progresul ştiinţific real este astfel blocat chiar din faşă, nu pentru că nu ar fi genii sau minţi luminate care să-l realizeze sau să-l înţeleagă aşa cum trebuie, ci pentru că acestea nu sunt lăsate să o facă.

   În continuare, Doctorul Xien mi-a dat un exemplu elocvent, cel al numerelor complexe, adică al numerelor imaginare. Pentru savanţi aceste numere aparţin domeniului abstract şi sunt folosite doar din considerente de calcul matematic. Ştiinţa contemporană lucrează însă în marea majoritate a cazurilor cu numere reale, care oferă soluţii ce sunt considerate posibile la diverse ecuaţii. Apoi doctorul Xien a punctat ceva remarcabil:

    – Orice fenomen care apare în planul fizic este cumva „paralel” cu toate celelalte, adică nu le influenţează prin el însuşi. Pe de altă parte, toate fenomenele din planul fizic „sunt plasate” şi se dezvoltă pe orizontală. Ele sunt doar efecte. Eroarea fundamentală a oamenilor de ştiinţă este că ei consideră că în acelaşi plan orizontal există atât cauza, cât şi efectul. Cu alte cuvinte, dacă în planul fizic apare un efect, atunci savanţii spun că tot aici se află şi cauza lui. Aceasta este o viziune profund greşită.

    -Într-adevăr, ei par să amestece cauza şi efectul „în aceeaşi supă”, am spus, mirat că nu mă gândisem până atunci la acest aspect evident.

Da, însă ea nu este bună de mâncat. Pentru a avea acces la cauzele fenomenelor trebuie să te ridici pe verticală, trebuie să ai acces la un plan superior planului fizic. Doar privind de „deasupra” poţi să înţelegi ceea ce coordonează un anumit efect care are loc „dedesubt”. Noi percepem aici, în lumea fizică, o „condensare” pas cu pas a cauzelor ce provin din planurile subtile superioare, până când acestea ajung să se materializeze sub forma unor fenomene, pe care noi le numim efecte. Aceasta este viziunea corectă.

   -Vrei să spui că ei nu recunosc existenţa altor planuri de manifestare în afară de planul fizic cu trei dimensiuni spaţiale?

Ba da, ei recunosc că pot exista şi spaţii cu mai multe dimensiuni, însă doar din punct de vedere matematic, în sensul că astfel de spaţii nu sunt „reale”. Pentru ştiinţa contemporană, „real” înseamnă doar spaţiul şi timpul fizic în care trăim noi şi de care oamenii sunt conştienţi. Savanţii admit chiar şi alte planuri paralele cu planul fizic, dar în concepţia lor acestea nu sunt altceva decât variante ale timpului şi spaţiului nostru fizic. Pentru ei, un plan paralel are aceeaşi structură sau „ţesătură” spaţio-temporală ca şi planul nostru: timpul curge la fel, spaţiul se măsoară la fel, deci nu este vorba despre un plan situat deasupra planului nostru, ci este un alt plan fizic paralel. În felul acesta ştiinţa nu ia în considerare frecvenţa de vibraţie, care reprezintă de fapt elementul principal în structurarea Creaţiei.

   Mi-am adus atunci aminte de unele texte ezoterice pe care le-am citit şi de noţiunile prezentate în ele, despre care credeam că puteau fi corelate cu ceea ce îmi spunea doctorul Xien. Am intervenit:

• Poate că tocmai aceasta semnifică şi expresiile ambigue, care sunt folosite în unele scrieri ce ocultează realitatea. Ele vorbesc despre tărâmul de jos, tărâmul de mijloc şi tărâmul de sus. După părerea mea aici este mascată o reprezentare a dimensiunilor sau planurilor de manifestare diferite ca frecvenţă de vibraţie.

Doctorul Xien a dat din cap aprobator:

• Întocmai. Este vorba despre frecvenţe diferite de vibraţie a planurilor de manifestare. Tărâmul de jos nu semnifică faptul că e mai la sud, ci se referă la tărâmurile telurice, adică la planul fizic. Tărâmul de mijloc reprezintă planul eteric, iar tărâmul de sus se referă la planul eteric superior, la trecerea lui spre planul astral. Elfii, de pildă, corespund acestui tărâm.

Ne-am oprit din conversaţie şi ne-am îndreptat spre clădirea Bazei. Afară se întunecase şi aerul era destul de rece. Simţindu-mi gândurile, care gravitau tot în jurul măsurătorilor pe care le realizează oamenii de ştiinţă în legătură cu structura internă a planetei noastre şi cu ipoteza lor relativă la nucleul solid din fier şi nichel al acesteia, doctorul Xien îmi spuse cu multă răbdare:

• Te gândeşti în continuare la teoria ştiinţifică despre interiorul planetei, însă nu uita că ceea ce ei spun nu reprezintă altceva decât o aproximare a ceea ce ar putea să fie în centrul planetei şi în învelişurile ei, o aproximare din punctul de vedere al fizicii, chimiei şi geologiei, dar în realitate nu există ceea ce ei îşi imaginează. Planeta noastră nu este o masă compactă de materie fizică.

I-am replicat doctorului Xien ceea ce îi repetasem de mai multe ori până atunci:

• Savanţii şi-au construit teoria despre structura interioară a Pământului pe baza undelor seismice pe care le măsoară. La urma urmelor, ei ar putea să spună că au în mână dovezi aproape sigure.

Însă nici doctorul Xien nu s-a lăsat mai prejos şi mi-a împrospătat memoria:

• Ei pot să spună asta, însă dovezile pe care le invocă sunt doar aparenţe. Ţi-am explicat deja că ceea ce oamenii de ştiinţă măsoară ca răspuns de la aceste unde poate să rezulte şi ca reflexie a unei alte realităţi, care nu este fizică. De altfel, dacă ne gândim bine, undele seismice sunt singurul mijloc pe care savanţii îl au la dispoziţie pentru a emite ipoteze despre ceea ce se află în interiorul planetei. E cam puţin pentru a pretinde că ai răspunsuri categorice.

M-am gândit atunci ce nebunie ar fi ca o echipă de oameni de ştiinţă să se deplaseze prin tunelul spre centrul Pământului. Pentru ei, cel puţin, tot eşafodajul ştiinţific modern ar fi atunci răsturnat într-un mod implacabil şi definitiv. Probabil că şocul ar fi imens, iar rezultatele imprevizibile. Din nefericire, omenirea nu este încă pregătită din punct de vedere ideologic şi spiritual pentru a înţelege şi a asimila în mod corect realităţile subtile ale planetei noastre. Viziunea ei exclusiv materialistă asupra interiorului planetei nu este doar primitivă, ci şi lipsită de sens, deşi până la un anumit punct ea pare perfect justificată de măsurătorile şi rezultatele pe care cercetătorii le obţin, analizând undele seismice.

Pe de altă parte, ideea Pământului gol la interior nu trebuie nici ea tratată în mod simplist. Din explicaţiile pe care doctorul Xien mi le-a oferit, ideea că Pământul ar fi la interior precum o imensă cavitate scobită, înconjurată de o crustă cu o grosime relativ mică, de aproximativ 1500-1800 kilometri, este într-adevăr nerealistă. Într-un astfel de caz, „învelişul” planetei ar fi prea fragil, iar fenomenele n-ar corespunde cu realitatea pe care o cunoaştem.

Din acest punct de vedere observaţiile oamenilor de ştiinţă sunt corecte, deoarece undele seismice care se transmit doar prin materie fizică, după ce ar depăşi la interior crusta Pământului ar ajunge la imensul spaţiul gol din interior şi nu s-ar putea propaga mai departe. Or, măsurătorile arată cu claritate că undele seismice se propagă în continuare şi sunt percepute pe partea opusă a planetei, faţă de locul în care s-a declanşat cutremurul.

De fapt, se poate spune că undele seismice se propagă aproape spre orice zonă a planetei şi aceasta i-a determinat pe savanţi să creadă în mod eronat că Pământul este într-adevăr solid la interior. Ei concep planeta noastră precum o bilă de biliard, care este rigidă la interior şi plină cu materie solidă, în special roci stratificate.

 Undele seismice nu se pot propaga prin interiorul gol al planetei, în cazul teoriei greşite despre acesta.

Aici pot fi făcute unele observaţii, care ne arată că lucrurile nu sunt deloc aşa clare, precum vrea ştiinţa să ne convingă.

 Ştiinţa „vede” Pământul ca fiind o sferă plină, solidă şi rigidă la interior, concepţie care se bazează pe măsurătorile la suprafaţă a undelor seismice care se reflectă în interiorul planetei.

 Notă blogger – Asta așa… ca să mai temperez pe unii care cred că Pământul este plat…

   Sursa: Cartea ,,În interiorul Pământului – Al doilea tunel” de Radu Cinamar

     Va urma …