
Și iar o luăm de la-nceput. Încăpățânarea e mama tuturor relelor.
Guvernul din Kiev și Uniunea Europeană țipă ca din gură de șarpe că nu vor ceda nimic din ce-i al Ucrainei (granițele din 1991).
Ia să vedem ce-i al Ucrainei: DS
Ucraina e un fel de blestem istoric pe capul cui cade.
A fost demult a sciților, apoi a cui a trecut pe acolo din toate poparele migratoare care au părăsit Asia să caute fericirea în Vest (e ceva ce vă sună cunoscut?). Bulgarii și-au construit aici o împărăție care ne-având chiar tot la îndemână au plecat mai la sud să cucerească Bizanțul cu insuccesul pe care nu-l cunoașteți, măcar puteți să-l observați.
Dinte ei toți mongolii s-au stabilit aici au preluat religia musulmană și după ce o scurtă durată de timp au stăpânit lumea, au căzut sub stăpânirea osmană (turcă) prin sec XV. Și așa a rămas măcar Crimeea până când rușii au început să-și revină și să recucerească teritoriile pe care să aibă fapte se născuse nația lor (Kiev-ul e ce este Kosovo pentru sârbi, dar chiar mai profund și mai vechi).
(Moscova) și cel inițial (Kiev-ul) s-a născut un soi de antipatie din care e greu să mai fie descurcați. În vremea formării națiunilor și statelor moderne (care formează structura socio-geografică a prexentului) Ucraina era în mare parte a imperiului rus (Novarusia acoperea partea la est de Nipru și fâșia de coastă până la Buceag, inclusiv Odesa), Polonia (cu orașul central la Liov), Moldova (Bucovina și sud-ocupată o mică parte de moldoveni) numită Transcarpatia, de fapt locuită de ruteni. Ucraina, în esență, era și este un mix de națiuni aflate mereu sub „mâna ocrotitoare” a vreunei supraputeri. Nu avea nici o limbă proprie și de aceea nici o cultură care să fie specifică. De aici vine și sălbatica „ucrainizare” cu forța încercată de guvernare la Kiev.
În plus istoria s-a amestecat în această dramă de familie mai mult decât era necesar.
Când tătăratul din Crimeea a decăzut și a fost cucerit de ruși în sec. XVIII, Ucraina actuală era de fapt un compozit stăpânit de mai multe națiuni și puteri între care Polonia, Lituania, Ungaria se concurau, până când Ungaria a încăput pe mâna Habsburgilor și a apărut Galiția.
După ridicarea Noii Rusii, și-au făcut apariția și primele acțiuni „antisemite” (nume impropriu, evreii ruși sunt de fapt de sânge turkmen din regiunea Caucazului, kazari, și numai au preluat religia mozaică ca să nu fie nici musulmani și nici creștini în sec. VIII).
Evreii ruși pentru îngrijirea sa au construit Odesa și Nikolaev-ul care să nu cumpere au fost când sprijinți, când prigoniți. Cei care au vrut să scape de țarii și țarinele rușilor, uneori prea pravoslavnici(e), s-au îndreptat spre Galiția și de acolo tot mai la vest urmând drumul celorlalte popoare care de peste un mileniu și jumătate au tot mers spre Europa. Primii cred că au fost hunii, gepizii, roxolanii, maghiarii (da, exact, cei de la Budapesta) și ultimii fiind tătarii și kazarii.
Poporul și istoria ucraineană sunt superbe, dar înainte de revoluția bolșevică lipsesc cu desăvârșire (citat și vă rog să nu începeți cu Hlemnițchi că nu ține).
Ucraina e de fapt o invenție leninistă care îi permite să mai reia ce pierduseră să fie după pacea dezastruoasă din 1917 pe care ar trebui să fie nevoiți să o încheie cu Austro-Ungaria și Germania ca să poată ocupa de războiul civil din casă. Subliniez: sovieticii nu erau același lucru cu rușii. Majoritatea conducătorilor și ideolgilor erau etnici ai minorităților. Stalin era gruzin, Trotzky (de fapt Bronstein) era apropiat ca etnie de Lenin, iar Derjinski – primul comandant al Cekă-i, polonez – lista e lungă și redundantă. Ideogia marxistă a fost o adevărată internaționalistă așa că Soroș nu face decât să copieze ce au făcut alții acum peste o sută de ani.
Revin: Ucraina după războiul doi mondial era ruptă și geografic și sufletește, așa că Hrușciov (originar din părțile Donbasului) sa gândit să le topească într-o formă cu dominanță slavă, pro-rusă alipind la ea regiuni pur rusești: Lugansk, Donetzk și evident, perla, Crimeea. Regiuni cu zăcăminte și minerale, cu industrie, spre un stat important între cele sovietice. I-a dat chiar și un loc la Națiunile Unite alături de Bielorusia. În felul acesta URSS pe lângă dreptul de veto la ONU avea și trei locuri cu drept de vot.
Când puterea sovietică (greșit confundată cu cea rusă) s-a stabilizat și-a dat seama că tot ce cedase din fostul imperiu țarist de la vest era greu dacă nu chiar imposibil de reintegrat (în primul rând Polonia și Finlanda) și au o idee: O republică sovietică gonflabilă.
Ghiciți cine era?
Ucraina e invenția prin care au încercat să înainteze sovieticii spre sud-vestul Europei. Proiectul s-a dovedit șubred și cu toată teroarea stalinistă asupra populației din Ucraina nu a putut fi „pacificată”. Că țările supuse Rusiei au vrut să iasă de sub cătușele moscovite era de la sine înțeles, dar că Vestul le-ar putea ajuta sincer a fost o mare iluzie.
Terciul adminstrativ aplicat de Nichita nu a fost reparat de urmașii lui. De la Brejnev la Gorbatchov toți au avut griji mai urgente și mai spre exterior (revolta maghiară a fost în 56, sub Hrușciov) dar cea cehă și poloneză au fost sub Brejnev (68 și 81), iar războiul care a distrus URSS, paradoxal și profetic, în Afganistan în 1985 sub Andropov. Blocul sovietic se clătina din cauza slăbiciunilor interne și mai puțin din cauza presiunii vestului care trăiește o poveste a lui de succes bazată pe un basm care acum i se sparge în cap.
Bogăția vestului se bazează pe jaf, așa că nici una din marile democrații nu a vrut binele regiunilor „eliberate” ci violul lor economic spre propria satisfacere a lăcomiei și egoismului dus la autism.
Vestul minte cum respiră, crede ce minte pentru că altfel s-ar sufoca și ar dispărea.
După dizolvarea URSS invazia Rusiei a devenit iminentă pentru că numai așa se poate păstra „bunăstarea” din vest. Conflictul cu Islamul a amânat acest gest care a fost declanșat prea târziu (2014).
Lui Putin i-au trebuit 8 ani să se întărească ca să se poată apăra cu succes și ultimele evenimente arată că a reușit.
Sursa: Dumitru Oprea

Video – Tătucul ucrainenilor : https://www.youtube.com/watch?v=HPOBmB80vMo
Descoperă mai multe la lumina_adevărului
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Kievul este infiintat de varegi, adica vikingi. Rusia vine de la cuvintul Rus care era un trib de vislasi vikingi. Rusland inseamna tara lui Rus. Adica tara vislasilor.
ApreciazăApreciază
Dureroasa acea poza cu fetele tinere fara picioare, nimic nu e mai urat ca razboiul, 2 tari distruse militar, uman si economic si cine are de castigat? dealerii internationali de arme si bancile internationale care joaca la mai multe capete si finanteaza pe toata lumea.
ApreciazăApreciază
Care sint acele ”acele doua tari distruse militar” ?
ApreciazăApreciază
incredibil câte prostii poti sa debitezi..de unde copiezi prostiile astea bro? Tu esti sănătos la cap?
ApreciazăApreciază
Nu stiu de unde ai scos aceasta istorie a Ucrainei dar este total eronata. Ucraina a fost Tara de Margine a Moldovei in timpul lui Stefan cel Mare si Vasile Lupu…apoi au venit rusii…S+a vorbit romaneste mult timp pana cand limba romaneasca a fost interyisa..Veyi materialul publicat de mine…
ApreciazăApreciază
Completez precedentul comentariu (care a uitat sa puna materialul): NU numai ca este eronata istoria prezentata, este TOTAL SLAVIZATA, nu se tine cont de niste documente voit ocultate, ascunse:
Ideea majoră a acestor studii este că până în a doua jumătate a secolului al XVIII–lea, deci până când a avut loc expansiunea rusească și cea ucraineană, românii de dincolo de Nistru și până mai departe spre Bug, erau acolo trainic așezați, aveau o cultură a lor, o viață specifică, tradițiile lor proprii, aceleași cu ale românilor din Basarabia și din restul țării, se bucurau de dreptul de a avea serviciul religios în limba română, oficiat de preoți din Basarabia, își făceau judecata după obiceiul pământului (
jus valachicum), aveau o organizare pe ținuturi, conduse de un pârcălab sau strajnic, ajutați de zapcii, dările încasate de aceștia de la populație fiind vărsate în visteria Moldovei.” ( Iordan Datcu,
Dicționarul etnologilor români în trei volume, editura SAECULUM I.O.:București, 1998, vol.2, p. 213- 214).
Înainte, la anul 1740, după cum arată documentele publicate în colecția completă de legi a Imperiului Rusesc și documentele de la Biblioteca Academiei Române, granița Moldovei cu Rusia era pe râul Bug (Doc. N 74/ LXXXVI, semnat de Mustafa, comisar, Mehmet Decadire, Ivan Neplivev, comisar din partea Moscalilor, adică rușilor, Hagi și Toderașcu, velpitar din partea Măriei Sale Grigore Vodă din partea Moldovei…” (Nichita Smochină,
Memorii, p. 444)
ApreciazăApreciază