COBRA – Originea Mișcării de Rezistență   

  În anul 1975, un agent secret, cu numele de cod Michael, fugea pentru a-și salva viața și pentru a scăpa de Illuminati, care îl urmăreau. A adunat alți 12 agenți pentru a se proteja. Pe parcursul fugii, grupul a descoperit un labirint de tunele sub sistemul de metrou din New York. Au intrat în acest sistem de tunele și au dispărut de la suprafață. În subteran s-au reorganizat. Astfel s-a născut Organizația. Prin intermediul unei rețele extinse de spionaj, au luat legătura cu alți agenți care luptau împotriva Illuminati. Mulți dintre ei au intrat de asemenea în subteran și s-au alăturat Organizației.

Scopul principal era răsturnarea domniei Illuminatilor și eliberarea tehnologiilor avansate pentru umanitate (cca. 6000 de patente, n.b.). Organizația a intrat în contact cu civilizația pozitivă din Agartha (din interiorul planetei, n.b.), care exista de mii de ani în cavernele subterane ale Pământului. Încă din anul 1977, Organizația a intrat în contact cu cu ET pozitivi din Andromeda, existau hangare subterane, unde erau găzduite navele lor argintii, în formă de trabuc. La începutul anilor 1990, Organizația a avut un oarecare impact în asigurarea extinderii internetului din rețeaua militară Arpanet în spațiul public. Arpanet (Advanced Research Projects Agency Network) era o rețea de calculatoare, precursoarea internetului de astăzi. În 1996, Illuminati și reptilienii au lansat o ofensivă pentru a distruge complet Organizația (atunci a avut loc, cu ajutorul CERN, o deschidere a unui portal din lumile infernale, prin care Archonii au pătruns în Astralul Pământului și au influențat în mod negative evenimentele de la suprafața planetei; portalul a fost deschis în Congo, unde a avut loc un măcel de nedescris în masa a sate întregi de oameni, n.b.).

Au avut loc mai multe lupte în tunelele și cavernele subterane. Organizația a fost aproape distrusă. În momentele de cumpănă, s-a conceput un plan pentru a preveni acest lucru. În decenbrie 1999, Pleiadienii au contactat Mișcarea de Rezistență, care exista deja în rândurile propriilor Illuminati. Acest lucru s-a întâmplat pe planeta X, a zecea planetă din sistemul nostru solar exterior. Planeta X nu este planeta Nibiru, ci se află în Centura Kuiper, iar Programul Spațial Secret are baze acolo. A început o revoltă masivă împotriva controlului Illuminati. Forțele lor de pe planeta X au fost înfrânte în 3 săptămâni și au fost nevoite să fugă în bazele lor secrete de pe Lună și Marte. Numeroși luptători din Mișcarea de Rezistență a Illuminati au venit acum în sistemele de tunele subterane din New York pentru a sprijini Organizația în lupta lor. Astfel, aceste două grupuri s-au unit în Mișcarea de Rezistență, cunoscută azi. Organizația întărită și-a schimbat cursul multor acțiuni, iar forțele întunecate au fost în retragere.

În anii 2000 și 2001, Illuminati și-au pierdut bazele de pe Marte, Lună și de peste tot din Sistemul Solar. Cu sprijinul Pleiadienilor și al Federației Galactice, sistemul solar a fost curățat în același timp de toți reptilienii, Dracos și Cenușii. Aceasta a pus forțele întunecate în modul de panică, iar ei au orchestrat 9/11 pentru a-și proteja ultima fortăreață, planeta Pământ.

Planeta X este o planetă în zona periferică a sistemului nostru solar. Suprafața sa nu este potrivită pentru supraviețuire, dar în subteran există un mare system de tuneluri și baze, care până în 1999 erau sub controlul Illuminati și acum sunt în mâinile forțelor luminii. În 2002, COBRA a primit date exacte despre caracteristicile acestei planete. Este alcătuită din rocă și este acoperită cu gheață metan congelat, care îi conferă o nuanță albastră. Diametrul său este de 15.100 de Km, iar masa sa reprezintă 0,76 din masa Pământului. Motivul principal pentru care nu s-a raportat nimic despre această planetă este logic: CABALA (Illuminati și forțele aliate) le-a interzis astronomilor să vorbească despre ea. Totuși nu este vorba despre Nibiru.

9/11 nu s-a desfășurat așa cum plănuise CABALA. În schimb, a acționat ca un catalizator pentru trezirea globală și a ajutat mulți oameni să realizeze ceea ce se întâmplă cu adevărat. Această conștientizare nouă face mai ușoară răsturnarea Illuminati pentru Mișcarea de Rezistență. Până în 2003, toate bazele subterane adânci (DUMB) au fost curățate, doar zonele lor superioare au rămas intacte. De atunci, Mișcarea de Rezistență a infiltrat rețeaua Illuminati cu aproximativ 300 de agenți ai săi. Majoritatea dintre ei ocupă poziții înalte în armată și serviciile secrete (ăștia sunt Pălăriile Albe de care unii cititori nu cred că există, n.b.). Acești agenți sunt invizibili și Illuminati nu au nicio idee cine sunt sau unde se află. La începutul anului 2012, Mișcarea de Rezistență a confiscate cea mai amre aprte a aurului Illuminati. Deci, dacă se întreabă cineva unde sunt rezervele globale de aur, acum știu (numai de sub Vatican au fost încărcate cca. 400 de avioane cargo pline cu aur, care vas ta la susținerea noului sistem financiar QFS, n.b.). Sunt

depozitate în cavernele subterane ale Mișcării de Rezistență, iar după EVENIMENT, aurul va fi returnat omenirii și va servi ca rezervă pentru un nou sistem monetar. Acest lucru va însemna independența pentru fiecare persoană. Mișcarea de Rezistență va srijini, în principal, armata cu informații despre Illuminati, dar va acționa în mare parte din culise. În cele din urmă toți membrii CABALEI vor fi arestați. Mișcarea de Rezistență este în contact fizic constant cu cu Pleiadienii și cu alt erase extraterestre positive, din cadrul Federației Galactice. Primesc zilnic informații despre fiecare membru al CABALEI, unde sunt, ce fac și chiar ce gândesc. Illuminati nu mai pot să se ascundă. Arestările vor fi coordinate cu EVENIMENTUL. Nici o autoritate umană nu va decide când se va întâmpla asta. Ultimul cuvânt, cu privire la când va avea loc EVENIMENTUL, vine direct de la SURSA CREATORULUI. Acesta este un eveniment de importanță cosmică. Ultima planetă din mâinile întunecaților este pa cale să fie eliberată, iar acest lucru va trimite valuri de lumină în întreaga galaxie.

Înainte de EVENIMENT, Sursa Creatorului va trimite un impuls către Federația Galactică, iar Pleiadienii vor instrui Mișcarea de Rezistență să-și instruiască cei 300 de agenți să contacteze persoanele-cheie din armată și pe cele care aplică legea, iar operațiunea va începe (am pregătite articolele ce le voi publica atunci imediat după EVENIMENT, pentru ca populația să știe exact ce se întâmplă și ce trebuie să facă, n.b.). Unii oameni vor încerca să profite de această situație, în scopuri egoiste, deoarece lăcomia și dorința de putere vor rămâne. Acest lucru face parte din caracterul unei anumite părți din populația umană. Mișcarea de Rezistență știe însă cine sunt acești oameni și acțiunile lor sunt monitorizate cu atenție. Nu li se va permite să profite de situație.

Până când un anumit grad de conștientizare este atins pe planetă, Mișcarea de Rezistență va continua să lucreze din culise pentru binele omenirii. La un moment dat – probabil puțin înainte de primul contact oficial cu ET pozitivi – vor ieși în public. Au un fornd de 120 mlrd. De dolari, care va fi oferit omenirii, alături de alte daruri de prosperitate (aici nu e specificat Fondul Saint Germain de câteva zeci de trilioane și altele care vor fi puse în slujba umanității, n.b.). Mișcarea de Rezistență deține și tehnologie foarte avansată, în mare parte, de origine ET. În plus, vor fi dezvăluite aprox. 6000 de invenții care au fost dezvoltate de genii ale umanității și apoi suprimate de CABALĂ. Toate aceste informații vor fi făcute publice de Mișcarea de Rezistență. Cu scopul de a informa populația despre anumite evoluții  care au avut loc, în secret, din 2012 încoace.

     Înfrângerea forțelor întunecate  

CABALA a provocat atât rău în societate, încât trebuie oprită imediat. Singura modalitate de a o face este prin arestări. Există câțiva oameni din curentul New Age care se opun acestui mod de acțiune și cred că violența ar genera și mai multă violență. Aceste acțiuni nu au ca scop susținerea violenței, ci protejarea oamenilor nevinovați de psihopații din CABALĂ. În fiecare zi în care acest lucru nu se întâmplă, 25.000 de oameni mor de foame, din cauza acțiunilor CABALEI. Prin urmare, aceste acțiuni se desfășoară. CABALA va fi eliminată din societate (urmăriți articolele mele cu arestările de la GITMO, n.b.).

După EVENIMENT, membrii CABALEI vor fi închiși în închisori și nu vor avea absolut niciun contact cu lumea exterioară. Ei vor fi, de asemenea, izolați unul de celălalt. Acest lucru va declanșa o relaxare imediată și vindecare pentru omenire (în prezent 8 milioane de copii dispar anual de pe planetă prin rețelele de trafic terestru și extraterestru, n.b.). Aceștia vor fi trași la răspundere pentru faptele lor. Omenirea, în ansamblu, va hotărî ce se va întâmpla cu acești indivizi. Astfel, un nou echilibru poate fi realizat. Unii dintre ei vor primi amnistie. Asta se va aplica în special acelor personae care s-au născut în aceste familii ale Illuminati și ar fi foest ucise dacă ar fi refuzat să coopereze. Există multe suflete bune printer ei, care vor să scape de acest sistem. Mulți au reușit deja și acum luptă de partea Luminii. Alții li se vor alătura în curând, puțin înainte de începerea masivelor arestări. Membrii generației mai tinere a Illuminati nu mai sunt de accord cu programele lor și unii au ajutat în secret la înlăturarea CABALEI. După EVENIMENT, li se va oferi ajutor psihologic și vor putea să se integreze în societate.

Pe tru alți membrii ai CABALEI nu va exista iertare. Ce ice nu arată niciun regret vor fi înlăturați de pe planetă. Nu vor fi premise vânători de vrăjitoare private. Aceasta nu se va întâmpla din răzbunare, ci pentru a restabili echilibrul. Răzbunarea este o capcană karmică și nu rezolvă situațiile. Cei care pot să-și echilibreze consecințele faptelor lor din trecut vor începe mai târziu procesul de integrare în populație. Cu toate acestea, li se vor refuza toate funcțiile în noua societate. Orice persoană care dorește să ocupe o funcție în noua societate va trebui să treacă mai întâi printr-un test psihologic dur. Acest test va determina dacă este capabil să ocupe o astfel de funcție, fără să dăuneze poporului. Cei mai mulți membri ai CABALEI sunt sociopați, deci nu sunt capabili să simtă emoții pozitive, care ne fac umani.

Membrii CABALEI care vor fi îndepărtați de pe planetă vor fi aduși în fața Curții Galactice și vor fi pedepsiți conform Codului Galactic. Unii dintre ei vor fi capabili să accepte Lumina și să-și regăsească echilibrul. În primul rând vor fi plasați în realități virtuale, pentru a înțelege cum s-au simțit victimele lor. Apoi, vor încerca să echilibreze situația, iar apoi, vor putea să se reintegreze în societatea galactică. Unii nu vor fi capabili să facă acest lucru. Pentru ei, nu mai există întoarcere, vor fi duși în Soarele Central Galactic. Acolo sufletele lor vor fi restructurate. Personalitățile și fragmentele lor de suflet vor fi distruse în acest foc plasmatic și descompuse în elementele lor de bază (este cazul celor morți din fam. Rothschild, David Rockefeller, George Bush Sr., Zbigniew Brzeziński, etc., n.b.). Gaura Neagră a Soarelui Central Galactic va dizolva corpul lor astral, care stochează experiențele lor de viață. Scânteile individuale ale ființei lor vor fi apoi descompuse. Toate amintirile și trăsăturile personale vor fi șterse. Componentele sufletului se vor întoarce la Sursa Creatorului și va trebui să înceapă un nou ciclu de evoluție.

Acest process va fi finalizat înainte de primul contact cu Federația Galactică. După primul contact cu Federația Galactică, nu vor mai exista indivizi/ ființe întunecați/întunecate în întregul Univers.

Video: Actualizarea Elenei Danaan : https://vkvideo.ru/video629036819_456243069

   Drum drept spre Lumină!

 Sursa: cartea – Tatăl meu a fost un MIB de Jason Mason și Jan van Helsing


Descoperă mai multe la lumina_adevărului

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

4 comentarii

  1. Bună ziua! Sunt multe informații eronate în ce spune Cobra. Menționez doar ca Agatha este polul malefic al celor din interiorul Pământului. Polul benefic este Shambala. Și nu se afla în ” caverne ca și plan „fizic ” ci între eteric și Astral. Greu. Explicații detaliate în cartea lui Radu Cinamar-În interiorul Pământului, al doilea . Mai departe nu pot sa citesc raportul lui Cobra dacă nu are structurate exact densități și interiorul Pământului și legătură cu nivelele de conștiință ale ființei umane.

    Apreciază

  2. Pentru ca azi 26.01 nu a aparut niciun articol , am sa punctez ceva chiar daca nu are legatura cu articolul de mai sus. Una din primele masuri anuntate de Trump dupa investitura a fost oprirea chemtrails. Acum nu stiu daca se referea doar la America sau peste tot in lume unde au acces aeronavele nato. Cert este ca pana acum , in Romania , totul este ca mai inainte, cerul este arat pur si simplu iar aerul doar pare curat, nivelul pulberilor este enorm pentru un oras de la poalele muntilor. Ma gandesc sa avem asteptari mai putine de la marile trambitari.

    Apreciază

    • Aveti perfecta dreptate!Ieri seara,duminica 26 ianuarie orele 17,00,fiind la plimbare cu lupoaica mea,am vazut tot cerul Bucurestilor brazdat de liniile chemtrails,poate ca si mai rau ca inainte!Deci,Trumpule,baiatule,nu care cumva si tu esti o gogorita Perciunata?

      Apreciază

Răspunde-i lui Anonim Anulează răspunsul