Un președinte pentru țară   

 Nu doream să mă implic în aceste alegeri, dar ceea ce m-a determinat vă expun mai jos…

 În general de ani întregi, eu am fost împotriva curentului, împotriva a ,,ceea ce face toată lumea”. Dacă ,,mersul lumii era într-un anumit sens” eu făceam și mă comportam exact invers. Acum este clar pentru majoritatea că suntem dezinformați, manipulați și mințiți în față de autoritățile care trăiesc din banii noștri, și trăiesc bine…! Ori ideea este că exact ceea ce se propagă în mass-media trebuie interpretat exact invers.

Ce m-a determinat să mă implic (benevol și în mod gratuit), este că după ce am văzut că eurodeputatul Diana Șoșoacă a fost înlăturată în mod abuziv din cursa alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, exact ca pe vremea stalinismului din anii 1950, am aflat vestea că și lui Călin Georgescu i s-a interzis campania în on-line (rețele de socializare, youtube, etc.). Deci un alt abuz din partea Deep State-ului român. De aceea, din cât i-am urmărit interviurile și emisiunile lui Călin Georgescu am hotărât să le public aici pentru a se vedea ideile și programele lui pentru a renaște această țară.

Știu… mulți o să mă critice… să spună că este mason, că a fost în instituțiile globaliste și că este ,,omul lor”. Dar acum cine nu mai este mason din conducere..?? El de câțiva ani a demisionat din acele funcții și instituții tocmai pentru că nu a fost de acord cu noile politici globaliste ale forumurilor internaționale. El cunoaște din interior ,,cum stă treaba” cu Agenda 2030 și alte planuri globaliste. Eu zic că oricărui om care are o linie împotriva acestor globaliști să-i dăm o șansă. Iar dacă era omul lor era promovat pe toate televiziunile, ori el nici nu a fost pomenit măcar în sondaje…

Și știu… mai este o problemă, aceea că STS gestionează (manevrează) alegerile conform ordinelor din-afară, dar dacă votul este masiv pentru un candidat nu pot să facă ei chiar ce vor…, nu riscă să-și pună poporul în cap…

În afară de asta, dacă ne uităm pe lista candidaților nici nu ai pe cine alege. PSD și PNL de 35 de ani au fost la putere succesiv și ne-au adus la sapă de lemn, situația de acum. Ciolacu un om fără meserie, fără educație, fără cultură (îi căra mapa lui Omar Haissam în tinerețe). Ciucă, un general obedient de carton făcut la comanda NATO, ce nu leagă două fraze ca să înțelegi ceva, învățat doar să primească ordine (din-afară). Lasconi educată și promovată de linia Soros cu LGBT și alte bazaconii globaliste ce nu se poate descurca nici în fruntea unui oraș. Geoană un alt linge clanțe occidentale pentru a se ridica ,,profesional”, fiul fostului general de Securitate Ion Geoană, fost comandant al Gărzilor Patriotice din vremea lui Ceaușescu, cel care l-a trădat pe Ceaușescu la Revoluție, închizând pe interior buncărul subteran unde acesta voia să intre. George Simion, un fals patriot, țigan, propulsat de ,,servicii”. Iar de ceilalți nu mai are rost să amintim.

 Acum funcție de discernământul fiecăruia votul vă aparține exclusiv. Deci eu doar îl aduc în fața voastră, deoarece cu cine am discutat nu-l cunosc și nu știu cine este Călin Georgescu, mai ales că este independent.

 A venit vremea : https://www.youtube.com/watch?v=kbfNGJfkKeg

 Ilegalitatea gigantică:  https://www.youtube.com/watch?v=hUMmqYjB0Tw

 Pentru o Românie suverană: https://www.youtube.com/watch?v=G_gikEamAu8

 Călin Georgescu la Metropola TV: https://www.youtube.com/watch?v=K98AT4mkZ44

 Și mai găsiți dacă mai căutați pe internet… asta este așa ca să vă faceți o idee.

 Acum îmi cer scuze celor care nu sunteți de acord cu Călin Georgescu, iar referitor la alegerile parlamentare vă recomand să votați numai suveraniști și patrioți. Priviți listele căci sunt printre ei și oameni de valoare care vor să facă treabă acolo (chiar dacă sunt din AUR, SOS), nu doar să încaseze indemnizația de parlamentar plătită de poporul român.

 Până și astrele ne sunt favorabile unei schimbări, din mai multe expuneri ale unor astroloage vizionate de mine. Deci oportunitate există, în rest de noi depinde dacă ne schimbăm viitorul ACUM.

   Doamne ajută!


Descoperă mai multe la lumina_adevărului

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

33 de comentarii

  1. am înțeles că,Calin Georgescu s-a retras după incident,deci..oamenii nu îl mai pot vota

    după atitudinea sa,după discursurile sale,nici măcar nu ai unde sa-l incadrezi.

    Daca era suveranist și patriot,spunea pe bune pe fata ,ceea ce și-ar dori ptr tara asta.

    În pandemie nu i s- a auzit glasul.Nici după aceea.Nici măcar nu are un program de tara coerent,din care să reiasă că va lupta ptr poporul lui,că se va impune în fața marilor puteri.

    O fi Sosoaca mahalagioaica dar a fost singura care l-a sfidat pe Zelensky de n-a mai intrat ăla in parlament și tot singura cares-a opus public evreilor,alegandu-se cu dosar penal și interdicție de a mai participa la alegeri.Inca înainte de intrrfictia CCR eu am văzut în facsimil reclamația lui Vexler împotriva ei,adresată Parlamentului.

    Presa n-a vorbit despre așa ceva.

    Nu-i mi amintesc că măcar o dată C Georgescu șa se opună globalismului,chiar și printr-un vocabular elevat și indirect

    Este un demagog in opinia multora care și-au lăsat opinii pe pagina lui.

    Chestia cu retrasul din masonerie ptr că nu i-a mai convenit sistemul,este o vrajeala.De la ei ieși doar cu picioarele inainte.Probabil a fost eliminat ptr că nu dădea randament dai s-a retras invocând motive de sanatate.

    Ptr că nu am un pe cine vota,stau acasaChestia cu votatul oamenilor buni aflați pe listele diferitelor partide,nu tine.

    Omul votează întreaga lista,partidul nu-si alege el candidatul

    Apreciază

    • Cel mai rău lucru pe care îl poți face la aceste alegeri, este sa stai acasă. Stând acasă, faci jocul sistemului. Nu îți place de Călin Geirgescu, du-te la vot, fă un pătrat, scrie în el Diana Iovanovici Șoșoacă președinte și votează. Votul se anulează. Nu contează, tot e mai bine decât să stai acasă.

      Apreciat de 1 persoană

    • Aveti 100% dreptate!Indiferent pe cine vei vota,nu vei face decit sa aduci la butoanele puterii,oamenii Ocultei manevrati de Servicii!Fiul de tortionar comunist,Georgescu,nu face exceptie!Singura solutie pentru a-i desfiinta pe toti acesti criminali,tradatori de neam si de tara care ne conduc de 35 de ani este sa nu participam la vot!Refuzul votarii criminalilor de pe TOATE listele si de la TOATE partidele ar putea sa insemne semnalul ca nu-i mai dorim,pe niciunul/niciuna!Ce-ar putea face in fata unei participari la vot de 1-2%?Ne vor OBLIGA sa votam…

      Apreciază

      • Vorbesti prostii citite pe ziarele de dezinformare ale sistemului. Aia l-au asociat dupa nume doar cu un georgescu fost secretar in partidul comunist din anii 50 pentru ca stiau ca astia ca tine nu cauta sa se informeze daca intr-adevar ala-i ta’su sau nu. Ai plecat dupa fenta. Cauta pe wikipedia si gasesi acolo informatia reala pe care dealtfel o gasesti si in interviurile date de Calin G.

        Apreciat de 1 persoană

    • Va ccompătimesc sincer …..

      As renunța la calitatea de „bărbat” ( cu B mic ) PE LOC – dacă as fi în locul Dvs 🙏

      Fiindca dl Călin Georgescu este un Om, Bărbat, iubitor de Neam și Țară, soț și tată

      Îl urmăresc de 8 ani, a fost extrem de PREZENT în toți anii, și mai ales în pLandemie – alături de minunata sa Doamnă – Cristela Georgescu

      Chiar îmi este lehamite sa tastez la ora asta pt cineva care nu are „urechi de auzit” și „ochi de vazut”

      VA lipseste Sufletul, SIMȚIREA ….. și ăsta e un rău imens – al Dumneavoastră 🙏

      Noi, PPoporul Român care S-A TREZIT, vedem și auzim ! SIMȚIM ‼️ Românește ❤️💛💙

      Va ddorim numai Bine

      Bunul Dumnezeu sa va lumineze 🙏

      Apreciază

      • georgescu a lucrat pentru ONU adică într-un post călduț,la care tu nu puteai accede niciodată

        A fost mason gradul 33,iar pe tine nu te-ar fi primit nici că paznic

        Dar ce mai contează dacă s-ar pocăit?!

        Am avut 10 ani un preș informator al securității și un vânzător al suveranitatii.

        Am mai avut încă 10 ani unul care,prin frauda și-a luat sase case

        Apreciază

    • Eu sunt autoarea comentariului de mai sus.Am ascultat in gura proștilor care l-au denigrat și NU am mers la vot.

      Dar pe 8 dec îl voi vota pe el.

      Iar duminica voi vota micul și amaratul partid al mahalagioaicei Sosoaca,care mi-a furat datele și semnătura

      Dar ma.voi sacrifica ptr tara și ptr a-mi demonstra mie că am renunțat la orgolii

      Apreciază

  2. Iata ce tasteaza „Ziua” : ” Intra-adevar, Calin Georgescu, pe numele real Teshc. ovici, nu e nationalist roman,, este fiul tortionarului evreu Teoharie Georgescu, pe numele real Burah Teschcovich. CG-Teschcovich se crede foarte carismatic si as al intelligence-ului, ca doar a fost in cadrul sie, serviciu sluga la mossad. Exista poze cu o intalnire intre CGT si Adrian Thiess, agent Mossad cunoscut, in care acestia se sarutau pe obraz, de la revedere. https:m.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/posibil-desant-al-rusiei-asupra-viitoarelor-alegeri-preziden-iale-din-rom-nia-1568036″ In concluzie Calin Georgescu Teschcovich este un agent al mossad infiltraton mrdiilr nationale romanesti, un patriot fake care are misiunea de a influenta si deturna mascat miscarile patriotice romanesti in beneficiulmafiei evreiesti praduitoare.Un rol important il are fostul tovaras al lui, Geoge Simion, nepotul tiganului evreu Ion Iliescu.”

    Asta am primit, asta am scris. Cititi si extrasul din „Ziua”. Am mai scris ca ctg a avut functii inalte prin afara si a participat la agendele elitei care acum este in cadere libera. Cititi, mai informati-va si concluzionati.

    Apreciază

    • Așa este… adică dezinformare a trolilor serviciilor trădătoare subordonate celor străine. Ideea lor este cam așa: Cum apare un patriot trebuie anihilat oricum, întâi prin dezinformare și defăimare, iar dacă nu ține se trece la amenințări direct.

      Apreciat de 1 persoană

      • Dezinformare, nedezinformare, cert este ca evreilor li s-au acordat niste „facilitati „, avem peste 1milion de evrei primiti ca cetateni romani, li s-a construit cartier in Pipera, au multe proprietati, in scoli li se studiaza istoria in detrimentul istoriei noastre, am avut si avem programe comune stabilite la sedinte de guvern comune romano- israeliene ( se poate verifica in presa ) , oficializarea de catre autoritatile romane a holocaustului inexistent in Romania si inca multe altele asa ca eu cred in amestecarea mossadului in treburile interne.

        Apreciază

      • Asta este clar. Prof. Corvin Lupu spunea că de câțiva ani CIA s-a mutat în Bulgaria iar sediul lor din Bucuresti a fost preluat de Mossad. Deci suntem sub papucul evreilor…

        Apreciază

  3. DIanei i se permite sa candideze,decizia CCR a fost anulata doar ca nu este pe buletinul de vot ,este prea tarziu si costisitor pt buzunarul nostru sa tipareasca alte buletine dar o trecem din pix si votam.Care popor,mai suntem ca popor? Am tot fost spalati pe creier ca nu mai stim cine suntem si ce vrem,sper sa ne deschida dumnezeu mintile in ultimul ceas

    Apreciază

  4. Exact aasta voi face. Iar celorlalti le scriu NU. De când a aparut Călin, 5-6 ani? si auzeam ce spune, aveam un sentiment neplăcut. Spunea exact ce voiam să aud. Apoi mi- am amintit ca in decembrie 89 am avut acelasi sentiment cand urmăream ” revoluția in direct”.

    Da, ffiecare sa faca cum simte. Cred ca totusi trebuie mers.

    Apreciază

  5. UNKNOWN1-În completarea lui Melkizedek:Nu doar că’e mai bine decît să stai acasă’dar procedând așa în masă(cel puțin70-80%din total votanți)avem80%șanse de a obține anularea acestei tentative de scrutin trucat,la următoarea sesiune de scrutin dându-i șansă Dianei la reparticipare.Parcă sună altfel,nu?Bineînțeles cu condiția să se abțină de la comentarii antikhazare pînă după electorale.Chiar și așa n’ar fi scutită de o nouă blocare participativă.

    Apreciază

  6. Pana una alta, cine vrea sa stea acasa sa stea, dar cei care merg la vot sa participe la surpriza, sa iasa Georgescu , deocamdata cel mai cursiv vorbitor fata de ceilalti…..spuneti-le cum doriti Dvs. „catindati” la presedentia acestei tari tarate in noroi tot de ei. Mai este o natie infiltrata despre care ar trebui sa avem mare grija.

    Apreciază

  7. Sfârșitul lunii, Sfârșitul lumii ? Pentru multe familii ori persoane singure, sfârșitul lunii este „sfârșitul” lumii lor.Indiferent de vârstă, sex, orientare sexuală, etc toți duc lipsa banilor. La tăți ni greu !Dar nu la toți la fel, cum ar zice Puiu Codreanu. Această lipsă este reală ? Ori este indusă în mintea noastră ? În 1999 Europa număra 20 de milioane de săraci aproximativ. În 2022 o estimare tot aproximativă, Europa număra peste 150 de milioane de săraci reali. Sărac real = Salariul ori salariile comune în sânul unei familii, pensii, alocații, burse etc. Ei bine, toate acestea nu permit celor peste 150 de milioane de săraci să trăiască demn. Deci majoritatea din acești oameni se privează grav, ori se împrumută. Se împrumută la bănci, organisme de credit etc. Câteodată se împrumută pentru acoperire de împrumuturi credite etc de la jumătatea lunii. Mulți nu au timp să ajungă la sfârșitul lunii, că pe la jumătate nici măcar câteodată, au deja nevoie de bani. În funcție de țări, coșul de cumpărături, facturi, impozite și taxe, diferă. În România nu se mai produce nimic sau aproape. Te întrebi din ce trăiesc oamenii.Și totuși economic vorbind, se scot mai bine decât anumite țări europene. Vorbesc de țări cunoscute care suferă o criză cum rar sa mai văzut. În acele țări, oamenii nu sunt proprietari mulți, și chiriile au sărit calul pe bune. S-au văzut creșteri de peste 100 la sută la prețul chiriei plus energie, în doar 4 ani ? Salariile nu au urmărit creșterile chiriilor, prețurilor la alimente etc.Se trăiește greu și în Ieuropa, asta pentru cretinii care spun că ie invers, dar în afară de orașul lor nu au văzut altceva. Ah ba da, telenovele turcești, pe vremuri erau spaniole, ce mai contează. De curând telenovele rumânești, romanești, cu maneliști, proxeneți, traficanți de orice fel, carteluri de ce nu ? Altă ambianță tati, dar să nu mă pierd. De remarcat că vorbim despre săraci. Statul îi numește clase sociale modeste. Să mă iertați dar săracul ie ca c…… pentru „aleși ” le pute, cuvântul. Să îmi iertați vă rog sărăcia în exprimare, nu există ceva modest în sărăcia Omului. Sărăcia este o crimă ! De multe ori această sărăcie este organizată de stat. O redistribuire proastă a bogățiilor dar nu numai, dacă vorbești despre evaziune fiscală, îți iei un glonț ? Probabil ! Deci două probleme mari, care cauzează altele dramatice la orice nivel, pe plan social. Nu numai cele două probleme care sunt menționate ne doboară, ci și prostia și incompetența crasă. Să nu mai vorbesc de corupție despre care toți vorbim, dar din boxul acuzaților lipsesc corupătorii ? Normal într-o colonie. Prostia săracilor ie direct corelată cu veniturile, pe românește. Dacă unei familii îi rămânea 7 euro pentru educația copiilor, la sfârșitul lunii, despre care educație vorbim ? Ce să mai zic de școală și potențialele cazuri sociale pe care le produce ? Ori potențialele prostituate și criminali de mâine ? Să îmi iertați sărăcia în cuvinte, mi se trage de la goluri, în educația mea. Glumesc vă spun sincer, că mă rețin cum pot. Săracii votează și li se spune că nu votează bine. Păi la ce nivel de educație, responsabilitate pe măsură. A cui vina ? A tuturor, și fiecare la nivelul lui. Soluții ar fii, dar cine să le pună în aplicare și pentru cine ?Am impresia că lumea se complace în complicitate. Păi și ce poți să faci ? Faci ce poți ! De cele mai multe ori, faci ce poți, nu ce vrei.

    Apreciază

  8. Lipsa reală și Lipsa indusă voit. (Part2)Am văzut că lipsa reală este cea care provoacă multe probleme sociale. Lipsa indusă voit, fie că este vorba despre bani, ori bunuri de orice fel, este cel puțin la fel de păguboasă ca prima, dacă nu mai mult. Căci ne privește pe toți frica indusă voit !Fricile induse voit de fapt, fie că ie frica de sărăcie, de moarte, chiar și frica de viață și de Dumnezeul fiecăruia, poate fii indusă, voit. Voit, cum așa voit ? De către cine și de ce ? Vast subiectul dar voi încerca să condensez gândirea. Cine induce frica ? Oricine începând cu mass-media, în care includ internetul în general. Să nu subestimați pericolul de „manipulare ” pe net în general. Găsești bune dacă știi să cauți, dar majoritatea conținutului este la fel de penibil ca restul mass-mediei. Vorbesc serios, când știi că ai noștri studenți stau mai mult pe rețele sociale, te miri că unele se transformă în „intermediari” pentru traficul de minori, de organe, de arme, etc. Multe rețele au fost „reformate” în vederea destructurării traficanților. Dar poveștile de groază continuă, mulți copii imprudenți. Apoi vine și Lipsa indusă, care de multe ori împinge la prostii mulți studenți. Cine nu ar dori un mobil mai frumos, bani pentru o chirie singur/ă, în loc de un cămin, haine frumoase, droguri și multe altele. Toate aceste lipsuri induse ne sunt introduse în creier și de societate, nu doar de mass-media. De câte ori nu am auzit de la cineva că ne lipsește ceva ? Ori că ne lipsește cineva ? Ori că nu arătăm cum trebuie, deci ne trebuie…Dar de câte ori nu am spus, și spunem cuiva, ce îi lipsește ? De câte ori ne simțim răniți, și rănim și noi ? Aceste răni, se transformă într-un fel de „blesteme ” oarecum și ne transformă. Ce doresc să punctez este că lipsa indusă, poate fii mai dăunătoare psihic, decât lipsa reală. Lipsa reală a ceva ori cineva este cât de cât, ah mai rabdăm și trece. Pe când lipsa indusă, nu suportă amânare. Apoi sacrificăm ce avem de multe ori, ce putem când avem ce, important este sacrificiul. Cine este de vină ? Cine ar fi de pedepsit ? Alt subiect. Griji de voi, dacă statul nu are !

    Apreciază

  9. Despre Stat

    Pentru mine statul, a reprezentat întotdeauna un parazit dublat de un criminal.Vă explic de ce, și încep cu serviciile sale „secrete „Nu au nimic secret în afară de faptul că ne supraveghează total, în „secret” Pentru că anumiți și anumite știu totul despre noi, iar noi nimic de ei ?Luptă inegală și nedreaptă, justificată prin măsuri de „securitate””Cetățeanu” ori „Cetățeanca” erau un câine și o cățea în demie ?Nu, Doamne ferește !Erau mai rău în realitate. „Cetățenii” care aveau animale de companie erau obligați să își plimbe animalele de companie în perioada izolării forțate de acum 4 ani din cauza virusului, ne-a spus statul.Deci animalele aveau dreptul la plimbare, „Cetățeanu” de rând deloc sau cu pipetaTot statul ne obligă să cotizăm prin diverse taxe și impozite, pentru servicii de proastă calitate dacă nu chiar inexistentă, calitatea.Normal de multe ori serviciile statului se dovedesc incompetente în cel mai fericit caz, periculoase de cele mai multe ori, pentru „Cetățeanu” de rând, națiune, și patrie.Statul este profund corupt de obicei și criminal, spune „Cetățeanu” care se supune.După care îl supune și pe cel ori cea de lângă el, prin coerciție de orice tip, dacă este recalcitrant, Cetățeanu.Tot statul îi face pe privați sclavi, în serviciul funcționarilor.După ce au vândut ce era de vândut, funcționarii, au devenit afaceriști privați de succes, după care au devenit economiști de succes, căci au împrumutat „statul ” până la refuz ?După care se laudă că vor salva situația dacă îi votăm.Cum vor salva situația ? Despre care situație este vorba ?Despre situația lor, a statului.De remarcat că se vorbește despre iubire și credință în politică.Statul nu mai știe cum să recâștige legitimitate în fața cetățenilor dezamăgiți și aproape lefteri, fără să vorbim de viitor, care nu mai este ?Este dar în viața de apoi ?Aici pe pământ chin și sclavie tati dacă nu ești un „ales”Ales pe 30 de kg de euro pe lună 😉 mișto.Cetățeanu dacă ia 1 kil pă lună e deja considerat „clasă superioară” și prin consecință, impozitat pe măsură.Statul va intra în război cu Cetățeanu.Supraîndatorat, statul va căuta să ridice mai mult impozit și taxă de la Cetățeanu solvabil, ie la fel ca privatu e pe cale de dispariție, dacă nu în stadiu de transnaționalizare.Soluția pentru stat ?În primul rând „transformarea” unor servicii oferite de stat, ca să nu zicem dispariția lor, și apoi faza doi.Care este faza doi ? Un război tacit dar destul de eficace împotriva „Cetățenilor”Cetățeanu ie prost ca picioarele lui și probabil că ieste bine pentru stat.Pagubele sunt pentru cei cu creier și de treabă din ambele tabere.Cine știe cum, dar și la stat și la privat, există „oameni de treabă”În societate numărul de proști este superior celor inteligenți.Gen 80% contra 20%Sunt multe subiecte de dezvoltat despre Stat.Mă opresc aici că îmi pierd timpul degeaba.Zero legături între spiritualitate și politică.În politică există interese convergente și divergente.Restul ie gargară cum ar zice Nașul.Hristos era un protocomunist ?Iubirea aproapelui ? Dacă merită !Iubirea se merită, respectul se câstigă, restul se face, nu se scrie.Că degeaba !O zi bună ?Da, pentru aleși.

    Apreciază

  10. După 17 ani la ONU, Clubul de la Roma și prin ministere, Călin Georgescu spune c-a ieșit din Matrixul pe care l-a servit contra unor remunerații consistente. Doar că Matrixul n-a ieșit din Călin Georgescu

    Apreciază

    • Un sfat prietenesc adresat tuturor goyimilor care-l slavesc pe iudeo-masonul CG.Studiati mai serios ce inseamna sa fi iudeo-mason de grad 33.Apoi vorbim.

      Apreciază

  11. Domnul Călin Georgescu a fost într-un prim interviu la TVR acum mai bine de 10 , extraordinar interviul, am rămas plăcut impresionată și mi-am spus că acest om ar fi un președinte bun pentru România! În anii ce-au urmat la fiecare alegeri mi-aș fi dorit ca vreun prim ministru să-l aducă în funcția de ministru al finanțelor pentru că dumnealui este o capacitate la acest capitol.

    Însă ascultând-ul acum în diverse videouri, clipuri, reel-uri ce au început să apară pe internet îmi dau seama mai mult că dumnealui are o cunoaștere ancestrală, nu exagerez cu nimic.

    probabil că încă sunt destui care nu-l pricep foarte bine, deși nu se adresează foarte sofisticat, ca să fie pe înțelegerea tuturor…

    astăzi citeam comentariul uneia pe Facebook care reclama faptul că ar fi avut o campanie agresivă..am rămas mută de uimire, neplăcută evident, i-am răspuns că în opinia mea campania agresivă a fost din partea televiziunilor de bălăcăreală împotriva domnului Călin Georgescu!

    îmi dau seama că sunt printre noi o diversitate de oameni pe diverse nivele de conștientizare, mulți sunt afectați de toată încărcătura electromagnetică solară care poate afecta o minte și un suflet care nu și-au rezolvat problemele, nu au lucrat la purificarea lor și dezvoltarea lor personală… astfel că și interpretările, logica și rațiunea sunt alterate.

    eu votez S.O.S.la parlamentare, absolut…iar președinte Georgescu, iacă o spusei atunci, mulți ani în urmă și veni momentul! Mult succes României și poporului român, mai multă claritate și discernământ!

    Apreciază

Răspunde-i lui Melkizedek Anulează răspunsul