Accesul în interior pe la Poli: subtilităţi, repere, certitudini   

•  Eu nu prea văd cum ar putea să facă asta, atâta timp cât ei nu pot concepe existenţa unei dimensiuni subtile de manifestare la o frecvenţă de vibraţie superioară a materiei, am spus eu. Nu vor avea acces în interiorul planetei, nu vor şti cum să pătrundă în interior.

Cezar a preluat ideea şi a spus:

• Într-adevăr, oamenii nu înţeleg cum se face trecerea spre dimensiunea subtilă. Toţi îşi imaginează că Pământul gol la interior ar trebui să fie precum o nucă de cocos scobită. Asta se petrece datorită concepţiei pur materialiste pe care o au asupra lucrurilor. Uite, de exemplu, cei care au descris că au pătruns cu barca în lumea din interior. Ce crezi că s-a petrecut de fapt?

Ştiam prea bine relatările de această natură şi acum le puteam reinterpreta pe baza noţiunilor aflate. Am spus:

• Pluteau în regiunea cercului arctic şi a fost şansa lor să se alinieze cu barca pe una dintre liniile de câmp magnetic şi gravitaţional, care duce spre interior.

-Întocmai. Pe la poli este cel mai uşor de pătruns, dacă există rezonanţă între frecvenţa intrării în planul eteric şi frecvenţa individuală a fiinţei. Depinde însă şi de viteza de înaintare a bărcii, care întretaie liniile de câmp magnetic şi gravitaţional. Dacă ea este variabilă, atunci vei rata intrarea pe liniile de câmp magnetic, care sunt aliniate cu cele de câmp gravitaţional în zona polilor. Important este ca viteza bărcii să fie constantă. Nu vei pătrunde spre interior pe la ecuator, pentru că acolo liniile de câmp magnetic sunt orientate perpendicular pe cele de câmp gravitaţional, iar influenţa lor nu produce acest efect. În schimb, acolo diversitatea biologică este favorizată. Dar la marginea „conului magnetic” din zona arctică, chiar la limita tranziţiei spre planul eteric, spre interiorul Pământului, câmpul magnetic este puternic şi el se aliniază cu liniile de câmp gravitaţional. Influenţa lor conjugată se transmite atomilor din corpul fizic şi aceştia sunt puternic energizaţi. Apoi, pe măsură ce intri în „conul magnetic”, intensitatea câmpului magnetic scade, dar frecvenţa de vibraţie a atomilor corpului a crescut şi ea permite trecerea spre eteric de-a lungul liniilor de câmp magnetic.

• Am înţeles. Să zicem că sunt la marginea „conului magnetic” şi respect condiţiile pe care le-ai spus. Intru eu atunci în interiorul Pământului?
• Ai trei posibilităţi. Dacă direcţia în care te deplasezi nu este orientată către pol, atunci îţi continui drumul pe apele oceanului, plutind deasupra zonei de intrare. În acest caz rămâi în planul fizic; nu înţelegi ce reprezintă acea zonă, nu simţi şi nu pătrunzi în interiorul planetei. Dacă direcţia ta este mai apropiată, dar nu coincide totuşi cu cea către pol, atunci intri întro anumită stare ca de transă, în care îţi dai seama că se petrece ceva neobişnuit, poate chiar ai anumite informaţii, dar atât; este doar o trăire interioară. Fizic vorbind, tu treci însă cu barca peste zona de acces, fără să pătrunzi în interiorul Pământului. Dar dacă direcţia de deplasare este către pol, există şanse mari ca tu să intri în planul eteric şi prin aceasta în „interiorul” Pământului. Însă pentru asta e nevoie ca frecvenţa ta individuală să fie egală sau foarte apropiată de frecvenţa de trecere, cu alte cuvinte dacă nivelul tău de conştiinţă şi de înţelegere este compatibil cu această trecere, adică este suficient de elevat şi pur, atunci te aliniezi cu liniile de câmp magnetic şi gravitaţional şi intri în următorul plan, care este planul eteric. Pătrunzi astfel în ceea ce este numit „interiorul Pământului”.

În timp ce Cezar îmi explica toate acestea, eu căutam să-mi reprezint mental o astfel de situaţie şi, ca lucrurile să-mi fie mai clare, după ce am revenit la Bază am desenat câteva schiţe. Mai jos este varianta finală, cu reprezentarea celor trei posibilităţi.

Să nu uităm însă că este vorba doar despre un desen fizic, ce urmăreşte să reprezinte o realitate subtilă de la un anumit punct încolo. De pildă, desenul ne arată că aparent intrăm în interior şi ne întoarcem cu barca pe partea inferioară a scoarţei, urmând curbura din figură. În realitate, dacă cineva ar trăi această experienţă în modul indicat, nu ar sesiza deloc o astfel de curbură sau „întoarcere” cu susul în jos. Aceasta nu din cauza razei mari de curbură, cum au încercat unii să sugereze, ci pentru că în realitate se intră în planul eteric subtil. Acolo nu vom percepe că ne „întoarcem” cu susul în jos, ci pur şi simplu vom urma linia gravitaţională şi magnetică spre centrul Pământului, pe care am pătruns.

În jurul nostru va fi tot apă, în general vom vedea acelaşi cer, însă destul de repede vor începe să apară şi alte elemente, despre care noi ştim că nu ar avea motiv să fie acolo, în apele arctice. Cei care îşi descriu în acest fel experienţa spun că au intrat „în interiorul Pământului”, dar ei gândesc aşa pentru că se consideră în continuare în planul fizic. De fapt, ei au pătruns deja într-o altă dimensiune, care este cea eterică şi corespunde planetei noastre în zona respectivă. Neştiind despre o astfel de realitate subtilă, ei încearcă să o asocieze cu ceea ce cunosc din planul fizic şi de aceea impresia lor este că, într-un anumit fel, au pătruns în „interiorul gol” al planetei.

Cezar mi-a explicat mai apoi ceva care poate să pară straniu şi care face subiectul principal al neînţelegerii acestui fenomen: după puţin timp de la pătrunderea în dimensiunea eterică a Pământului, dacă priveşti bolta cerească din acest plan subtil eteric, la mijlocul ei poţi vedea Soarele central al planetei, care nu este acelaşi cu Soarele nostru de pe cer, din planul fizic. Totuşi, în cazuri foarte rare, pentru o scurtă perioadă de timp şi dacă momentul pătrunderii este potrivit, atunci poţi vedea pe cer doi Sori: unul este cel din planul fizic, care este astrul din spaţiul cosmic, iar celălalt este Soarele din planul eteric, din interiorul planetei. Curând însă rămâne doar acesta din planul eteric, deoarece călătoria se continuă spre centru; el luminează mai slab şi are o dimensiune mai mică.

-Nu prea îmi este clar cum e posibil ca Soarele din interior să reprezinte gaura neagră din centrul planetei, am spus eu. Aproape sigur că trebuie să fie o eroare în expunere. Ori este o singularitate, o gaură neagră ce absoarbe, ori este o stea, adică un Soare.

Aparent aveam dreptate. Totuşi, intuitiv simţeam că pe undeva judecata mea era viciată de microbul necunoaşterii.

• Nici eu, nici doctorul Xien nu ţi-am spus că în mijlocul planetei se află o stea, mi-a răspuns Cezar. Ceea ce se vede ca fiind un Soare acolo reprezintă de fapt expresia luminoasă a găurii negre centrale în planul eteric . În mod normal, tu nu ai vedea nimic acolo, deoarece frecvenţa de vibraţie a singularităţii este foarte înaltă, depăşind spectrul de frecvenţe din planul fizic.
• Şi atunci de ce există totuşi un Soare care luminează? am întrebat mirat.
• El este de fapt radiaţia emisă de gaura neagră, care apare în urma procesului de absorbţie a materiei. Tu vezi chiar acest fenomen care se traduce prin radiaţie luminoasă eterică, pentru că atunci eşti deja în planul eteric. I se spune „Soare interior”, pentru că ne-am obişnuit să denumim generic „Soare” ceea ce luminează pe cer. Gaura neagră centrală, pe care o denumim

„Soare interior” are un câmp magnetic şi gravitaţional propriu; există de asemenea o viteză unghiulară a ei şi aceste elemente determină gradul de absorbţie a materiei, care se realizează lent, dar se realizează. Lumina Soarelui interior este sensibil mai slabă decât cea a Soarelui din planul fizic, vizibil pe cer. De aceea el mai este cunoscut ca fiind „Soarele Fumuriu”.

Am tăcut un timp, aproape ameţit de acele explicaţii. Căutam să decantez această nouă cunoaştere valoroasă, de zgura unor informaţii false sau eronat înţelese, pe care le aveam până în acel moment, aşa cum au fost şi încă sunt furnizate de ştiinţa contemporană.

• Trecerea din planul fizic în planul eteric trebuie să mai îndeplinească o condiţie, mi-a mai spus Cezar. Dacă eşti pregătit lăuntric şi dacă există rezonanţă între frecvenţa de vibraţie a conştiinţei tale şi frecvenţa de vibraţie din planul eteric, atunci între cele două planuri există o anumită plajă comună de frecvenţe, pe care tu atunci va trebui să o parcurgi rapid, fără să-ţi pierzi conştiinţa. În acel scurt interval al trecerii tu trebuie să rămâi perfect conştient. Pătrunderea în planul eteric nu se face brusc, ci lin, într-un interval accesibil de timp. Cu cât fiinţa este mai bine pregătită, cu atât această trecere este mai puţin stânjenitoare, dar ea poate totuşi să fie sesizată, mai ales prin faptul că ceva aparent ciudat se petrece. Lucrurile par să rămână la fel şi totuşi ele încep să fie diferite, până când elementele noi devin flagrante, cum ar fi vegetaţie în zona „arctică”, vânt cald, un soare nou, animale nemaivăzute, apă mai caldă.
• Şi aceasta este lumea din interiorul Pământului?

am întrebat eu curios.

• Sunt multe astfel de „lumi” în interiorul planetei noastre. Depinde la care te referi. Există civilizaţii, întrun sens mai restrâns al termenului, care subzistă în cavităţi imense chiar în interiorul scoarţei terestre. Scoarţa planetei este fizică, dar la apropierea de „mantaua terestră” apare deja o zonă de tranziţie spre planul eteric. Această porţiune fizică a planetei, care nu este prea groasă, apare ca un „fagure” în secţiune şi prezintă multe cavităţi de diferite mărimi; unele sunt goale, în altele trăiesc fiinţe, sunt chiar oraşe, comunităţi mai mici sau mai mari. Tipurile de fiinţe sunt de asemenea diferite. Alte astfel de „bule” din interiorul Pământului sunt pline cu lavă, cu petrol, iar în altele există lacuri imense. Le putem numi „lumi subterane” şi ele sunt chiar foarte diverse. Unele dintre acele comunităţi de fiinţe, care sunt mai apropiate de suprafaţă, fac parte integrantă din planul fizic; altele, care se află la o adâncime mai mare trec deja în planul eteric sau se întreţes cu acesta.

Pe ape, prin peşteri sau prin păduri

• Dacă aşa este structura interioară a scoarţei Pământului, atunci cred că toate acele fiinţe care trăiesc acolo nu intră sau ies doar pe la poli. Probabil au şi alte căi de acces, aşa cum noi putem pătrunde prin al doilea tunel.
• Bineînţeles. De fapt, există trei feluri principale de acces spre centrul planetei. Primul dintre ele, pe la poli, este cel mai uşor şi l-am descris. A doua posibilitate este prin intermediul unor locuri speciale, de obicei peşteri sau caverne în interiorul munţilor, dar ele pot fi la fel de bine şi la suprafaţa solului, în păduri sau chiar pe câmp. Oamenii de ştiinţă le denumesc distorsiuni spaţio-temporale sau portaluri şi într-un fel chiar asta sunt, adică ele reprezintă punctul de intersecţie a unor vortexuri de energie din planurile fizic şi eteric, în principal, iar uneori chiar şi din planul astral. Acolo unde ele se intersectează, creează un fel de „filon” energetic, ce determină la suprafaţa fizică a Pământului o zonă specială. Unele dintre aceste „filoane energetice” durează mai mult timp, altele mai puţin. Cele puternice pot dura sute sau chiar mii de ani; altele pot fi scurte de numai câteva minute.
• Acesta este motivul pentru care preoţii din vechime obişnuiau să realizeze ritualuri iniţiatice sau de invocare în păduri?
• Este unul din motive. De aceea se şi spune că sunt unele păduri în care oamenilor le este sau le era frică să intre. Nu pentru că acele păduri ar fi avut vreo problemă, ci pentru că în interiorul lor existau sau chiar există anumite zone care reprezintă treceri spre planul eteric, unde realitatea este diferită. Vegetaţia şi fiinţele apar de cele mai multe ori într-un alt fel decât în planul fizic şi asta îi sperie pe oameni. Ei devin confuzi, nu se mai regăsesc în spaţiul şi timpul cu care erau obişnuiţi, nu înţeleg ce se întâmplă cu ei şi nu realizează că de fapt se află deja în alt plan de manifestare, care este superior planului fizic. De exemplu, unele dintre aceste păduri speciale puteau fi relativ mici ca întindere şi totuşi, după ce intrau în ele, oamenii puteau merge zile întregi fără să le dea de capăt, pentru că deja ei pătrundeau într-o altă dimensiune, de obicei în planul eteric, iar acolo pădurea avea alte caracteristici. Se putea petrece însă şi invers; totul depinde de specificul locului de trecere.

După o scurtă pauză, Cezar a continuat:

• Dacă pătrunzi sau treci pe acolo şi dacă eşti pregătit pentru aşa ceva, atunci se produce trecerea ta în planul eteric şi poţi intra chiar în interiorul Pământului. Însă pentru asta, repet, trebuie să fii pregătit, să ai o stare interioară potrivită, să înţelegi aceste aspecte, să fii în locul respectiv la momentul potrivit. Dacă este necesar, toate aceste elemente se „aranjează” exact aşa cum trebuie. Tu mergi, de pildă, printr-o pădure şi deodată apare o cărare ce este altfel decât celelalte; o urmezi şi ajungi la o stâncă, unde vezi o intrare aparent banală într-o grotă. Acea grotă sau intrare în munte nu exista însă până atunci. Urmezi acea intrare şi apoi te adânceşti tot mai mult, dar pe măsură ce înaintezi în peşteră, ai senzaţia că pereţii ei se îngustează din ce în ce mai mult şi că ei „curg” cumva mai repede pe lângă tine, deşi tu te deplasezi în mod normal.
• Există multe astfel de locuri speciale? am întrebat, fascinat de discuţie.
• Dinamica lor este mare, însă unele dintre ele sunt „consacrate”, durând de mult timp şi fiind foarte puternice. Chiar dacă ele au ajuns să fie cunoscute de unii oameni, totuşi efectul pe care îl generează este în primul rând acela de frică şi chiar panică. Instinctul de conservare acţionează atunci foarte puternic în om. Frica de necunoscut, amplificată de „poveşti”, precum şi de alte elemente stranii care se petrec împrejur creează o legendă adeseori terifiantă a locului respectiv. Tendinţa localnicilor, dar şi a autorităţilor este aceea de a bloca accesul. Tensiunea care apare la schimbarea frecvenţei de vibraţie în apropierea unor astfel de locuri generează stări de confuzie, emoţii puternice, haos mental şi cel mai adesea sentimentul pregnant de frică.

Am intervenit cu o întrebare care mi se părea importantă:

• Dar, presupunând că intri pe un astfel de „filon energetic”, raportul spaţiu-timp rămâne la fel cu cel din planul fizic? Eu aş spune că nu.
• Şi chiar ai dreptate. O distanţă relativ mică străbătută în interiorul unui astfel de „filon energetic” poate să însemne zeci sau chiar sute de kilometri în planul fizic. Călătoriile în interiorul Pământului sunt de obicei rapide, dacă ai mijloacele potrivite sau dacă nimereşti „filonul energetic” potrivit.

După ce mi-a dat aceste explicaţii, Cezar mi-a vorbit despre a treia posibilitate de acces în interiorul planetei:

• Aceasta era folosită în antichitate şi ea făcea parte din chiar setul lor de credinţe, căci pentru ei era ceva foarte natural pe atunci. În acest caz, pătrunderea spre centrul Pământului se face pe ape. Eşti de exemplu pe lacul potrivit, cu o barcă; destul de repede apare o ceaţă stranie, intri în ea şi apoi te pomeneşti în alt loc. Asta îţi arată că ai intrat deja în planul eteric şi, cel mai probabil, te afli în interiorul planetei.
• Ăsta poate fi cazul specific Triunghiului Bermudelor, am spus eu imediat.
• Chiar aşa este. Singura problemă e că, în cazul avioanelor ce pătrund în ceaţa respectivă, deoarece se schimbă frecvenţa de rezonanţă, aparatele de bord nu mai funcţionează, nu ştii unde te îndrepţi şi chiar motoarele tind să se oprească. Dar atâta timp cât eşti pe o ambarcaţiune, vei pluti pur şi simplu în derivă prin acea ceaţă, până când la un moment dat ieşi din ea, dar atunci deja te afli în interiorul Pământului, în plan eteric.
• Chestiile astea îmi par totuşi cam întâmplătoare. E un grad mare de neprevăzut şi chiar de risc.
• Doar aparent. Astfel de zone sunt precum nişte „avanposturi energetice”, care sunt cunoscute foarte bine de locuitorii din interior şi de aceea, în cele mai multe cazuri la ieşirea din ceaţa albă eşti aşteptat şi întâmpinat. Asta e valabil nu doar pe apă, ci şi în zonele de distorsiune pe uscat, în peşterile din interiorul munţilor sau la alte astfel de „treceri” spre interiorul Pământului. Te vei convinge de asta în curând. Un bun exemplu este şi cel despre regele Arthur şi cavalerii săi, care ştiau cum să meargă spre Tărâmul sau Insula înţelepţilor, ce nu aparţinea de planul fizic, dar în care se putea ajunge trecând „o ceaţă” pe un tac. În gravurile care au rămas, barca lor era reprezentată Pe lac, iar sub ea, în apă, poţi vedea un şarpe care îşi muşcă coada, realizând un cerc sau mai bine zis un oval. Este şarpele Uroboros din mai multe tradiţii ezoterice, dar semnificaţia lui este aceeaşi: el semnifică legătura cu energia vidului, iar trecerea din planul fizic spre planul superior de manifestare, care este planul eteric, se face printr-un astfel de „vid”, în fapt o singularitate.

Eu eram uluit că oamenii din acea vreme aveau cunoştinţe deosebite despre planuri şi dimensiuni subtile şi chiar ştiau şi puteau să le acceseze la voinţă. Cezar a făcut nişte precizări suplimentare:

-Într-adevăr, asta arată anumite cunoştinţe iniţiatice, pe care Arthur şi cei apropiaţi lui le aveau în acele vremuri. Ştii bine că nici până în prezent nu au putut să identifice locul în care s-a aflat cetatea lui, Avalon. De aceea istoria şi cultura preferă să-l treacă atât pe Arthur, cât şi pe Merlin şi cetatea lor în categoria miturilor şi legendelor. E mai simplu şi mai convenabil, iar justificarea este că nu s-au găsit „dovezi”. Însă lipsa acestor dovezi, care se datorează faptului că acele cetăţi, oraşe sau personaje nu au fost sau nu au mai rămas în planul fizic, ci au tranzitat în planul eteric, pot fi regăsite în multe alte cazuri. De exemplu, oraşul incaş Eldorado, cetatea Troia şi încă multe altele, despre care nu se ştie mai nimic sau informaţiile sunt contradictorii.

Ultimele 24 de ore fuseseră un adevărat „tur de forţă ideologic”, în care concepţia mea despre structura internă a planetelor a fost resetată în totalitate. Într-o anumită măsură mă simţeam pregătit pentru a realiza prima călătorie, însă plecarea era programată peste câteva zile. Odată ce am ajuns în interiorul locaţiei din Bucegi, i-am solicitat lui Cezar două ore pentru a mă putea odihni, ceea ce am şi făcut. Apoi, plin de resurse nebănuite şi de exaltare în suflet, am reintrat în atmosfera magică a Sălii Proiecţiilor.