Singularitatea din centrul planetei  

-Lucrurile sunt mai clare acum. Dar în condiţiile astea, ce se află totuşi chiar în centrul planetei? înţeleg că nu mai poate fi vorba despre materie solidă, nicidecum de vreo bilă de fier şi alte structuri fizice în fricţiune. Ce se află totuşi acolo? Trebuie să fie ceva, nui aşa? Ce este acea sursă?

Doctorul Xien tăcu un timp mai îndelungat, cântărindu-şi cuvintele. Simţeam că interesul lui era ca eu să preiau în mod corect toate acele informaţii. O deviaţie în această direcţie din partea mea ar fi provocat anumite neplăceri sau întârzieri, probabil, în planurile sale. Nu aveam de unde să ştiu asta, dar nici nu eram îngrijorat, deoarece simţeam că asimilez destul de bine explicaţiile pe care el mi le oferea. Într-un anumit fel intuiam că este vorba despre o revelaţie foarte importantă, dar nu m-am aşteptat totuşi să fie ceea ce mi-a spus.

Structura internă a Pământului aşa cum este în realitate -În mijlocul Pământului se află de fapt o gaură neagră.

Am tăcut din nou, îndelung, amândoi, însă din motive diferite. Eu căutam să-mi pun în ordine firavele mele noţiuni ezoterice şi ştiinţifice, pentru a putea asimila în mod corect aceste explicaţii, fără să bănuiesc pe cineva că vrea să-şi bată joc de mine, ori să mă facă să mă simt ridicol. Doctorul Xien, pe de altă parte, era într-o aşteptare relaxată, părând că dorea să-mi ofere timpul necesar pentru a „digera” informaţia şi pentru ami pregăti întrebările.

Am hotărât să nu mă grăbesc şi de aceea am solicitat o anumită înţelegere pentru recurenţa întrebărilor mele. În plus, voiam să câştig ceva timp pentru a mă adapta noului nivel la care discuţia ajunsese.

• Simt nevoia să o luăm gradat şi cât se poate de exact. Vreau să-mi clarific lucrurile, să ştiu că am umplut toate „golurile” înainte de a trece mai departe.
• Întreabă, zise doctorul Xien.

M-am grăbit să o fac, pentru a evita alte surprize sau modificări de intenţie din partea lui:

• Am trecut de scoarţă şi am înaintat încă puţin. Deja frecvenţa de vibraţie creşte. Cum se face trecerea în planul subtil eteric?

Doctorul Xien se aplecă peste masă şi rupse o foaie de hârtie. În timp ce desena, îmi explica păstrând aceeaşi voce egală, aproape hipnotică:

• Aici intervine o altă surpriză. Oamenii de ştiinţă deja au obţinut date care le arată că dincolo de grosimea scoarţei terestre există un ocean imens de apă, ce separă grosimea fizică a planetei, de partea subtila, care urmează de acolo spre centru. Bineînţeles, şi-au pus problema de unde provine acea cantitate imensă de apă.
• Impactul planetei noastre cu comete sau asteroizi din cosmos? Ştiu că asta este teoria agreată, deşi nu e nimic cert în această privinţă.
• Într-un mic procent apa de pe planeta noastră a provenit şi de la cometele care au lovit-o, dar în realitate apa care există, atât cea din oceanele şi mările de la suprafaţă, cât şi cea a imensului ocean din interiorul Pământului, provine în mare parte de la gaura neagră care există în centru.

Atunci chiar am rămas perplex.

• Asta e cireaşa de pe tort, am spus. Nu ştiu cine va putea să o înghită.
• Cei care vor intui că acesta este adevărul şi, de asemenea, cei care au avut deja experienţa interiorului planetei. Unii dintre ei au văzut Soarele central, care este chiar gaura neagră. Aici, inteligenţa sterilă şi diplomele sau onorurile academice nu înseamnă nimic prin comparaţie ai cunoaşterea veritabilă şi cu experienţa directă. Lucrurile acestea pot fi verificate de către cei care au ajuns la un anumit nivel de cunoaştere spirituală sau chiar prin mijloace tehnologice foarte avansate.
• Totuşi, noţiunea de gaură neagră în centrul Pământului este deja foarte greu de acceptat, darmite faptul că apa oceanului intermediar provine de la această gaură neagră!

Doctorul Xien a continuat să-mi explice cu răbdare:

• „Revolta” ta se datorează necunoaşterii, dar ascultă-mă acum cu atenţie şi lasă deoparte prejudecăţile. Astfel de chestiuni depăşesc cadrul ştiinţific materialist actual; ele sunt ezoterice. Nu le poţi judeca prin formule sau alte observaţii, aşa cum ar vrea savanţii. Mai degrabă au legătură cu alt gen de ştiinţe, care prin natura lor sunt discreditate în zilele noastre, aşa cum este de exemplu alchimia. Ea nu îţi vorbeşte despre oceanul imens de apă din interiorul Pământului, dar îţi dă indicii despre umiditatea radicală şi despre felul în care se formează mai apoi elementele, metalele şi mineralele. Aproape toate sursele indică faptul că, la începuturi, totul a pornit de la apă, de la o umiditate. Este un mare mister, care are conotaţii atât metafizice, cât şi ştiinţifice. Până şi cercetătorii moderni au admis că, de fapt, viaţa a început în oceanele planetei.
• Crezi că este cineva dispus să admită că „stăm” pe o gaură neagră şi că, în plus, aceasta „fabrică” apă, iar acea apă formează un ocean foarte mare în interiorul planetei? am întrebat eu dintr-o suflare şi cu un oarecare năduf.
• Este treaba cui vrea dacă admite sau nu adevărul acestor explicaţii. Pe noi nu ne interesează dacă lumea argumentează prin fel şi fel de ipoteze ceea ce eu îţi spun aici sau dacă pur şi simplu neagă, ori nu crede. Asta ţine de nivelul fiecăruia de înţelegere, de intuiţie şi mai ales de capacitatea de a verifica. Dar anumite elemente, ca dovezi, se adună totuşi. Porneşte, de exemplu, chiar de la noţiunile cosmogonice: noi vorbim în Orientul îndepărtat despre Apele Primordiale, din care mai apoi a apărut totul. Nu se spune niciodată că lumea a apărut din foc sau din aer.

Am făcut rapid o corelaţie:

• În Biblie se spune că am fost creaţi din „lut”, dar la urma urmei lutul e apă amestecată cu pământ. Dacă privim din perspectiva elementelor primordiale, este exact ceea ce se găseşte la acel nivel din interiorul planetei: oceanul de apă şi materia solidă a scoarţei. Exprimarea este evident metaforică, dar eu cred că are totuşi un sâmbure de consistenţă reală.
• Ai fi surprins să afli cât de literară este totuşi această exprimare. Nu este deloc metaforică. Apa chiar există în spaţiul cosmic, creată de dinamica găurilor negre. Mai bine zis, procesul este o „condensare a apei subtile” din planul eteric prin intermediul dinamicii şi rotaţiei unei găuri negre, iar această „condensare” face să apară în planul fizic, în spaţiul cosmic, ca o „expulzare” din vortexul găurii negre sau în imediata lui apropiere, a apei sub forma gheţii. Deci apa există în spaţiul cosmic şi chiar în cantităţi uriaşe. Chiar şi astrofizicienii au observat asta, cu mare uimire. Sigur, nu te aştepta să fie ca „apa de la robinet”, pentru că are totuşi nişte proprietăţi speciale, dar este apă. Acelaşi proces îl întâlneşti şi în interiorul Pământului: apa este „condensată” acolo de dinamica găurii negre din centrul planetei.
• Este uluitor… noţiunile şi dogmele ştiinţifice se bat cap în cap şi totul pare să fie aşa fantasmagoric, dar cu toate acestea este destul de simplu şi evident, dacă faci un efort să depăşeşti şocul iniţial!
• Ar trebui să nu te mai miri de faptul că în centrul Pământului există de fapt o gaură neagră. Orice structură, oricât de mică sau de mare ar fi, se bazează pe acelaşi Principiu fundamental: în centrul ei există o gaură neagră, un vortex care este atât principiul ei creator, cât şi cel al resorbţiei ei la sfârşitul existenţei. Orice galaxie are în centrul ei o gaură neagră masivă; orice atom are în nucleul său o gaură neagră minusculă, care îi asigură existenţa şi evoluţia în manifestare. Nu te ghida după paradigma ştiinţei contemporane; ea este încă la un nivel foarte modest al felului în care concepe lumea, fie că este vorba despre universul cuantic, fie despre cel macrocosmic, pentru că se limitează doar la o înţelegere pur fizică a lucrurilor.
• Cred că omul reacţionează la astfel de aspecte mai întâi prin respingere, datorită prejudecăţilor, iar apoi prin rezistenţă, datorită dogmelor ştiinţifice sau de altă natură, am spus eu.
• Da, aceasta pare să fie reacţia în cazul celor mai multe persoane. Dar, după cum îţi spuneam, asta nu e important pentru noi. Dacă fiinţa nu face efortul de a se depăşi, de a înţelege intuitiv aceste realităţi, cum te aştepţi să reacţioneze pozitiv? Din ce resurse?
• Nu ştiu… mă gândeam totuşi că astfel de informaţii sunt bulversante. Cine este aşa dispus să creadă că în spaţiul vid interstelar există apă care provine de la găurile negre cosmice? Dar, în primul rând, cum ar putea ca o gaură neagră să producă apă? Din câte ştiu, o gaură neagră doar absoarbe materia, nu o creează.

Doctorul Xien se îndreptă în scaun.

• Te pierzi în consideraţii aşa-zis „ştiinţifice”. Până nu demult se considera că nimic nu trece de gravitaţia unei găuri negre. Recent s-a emis ipoteza „halucinantă” că parcă totuşi ceva ar putea să fie eliberat de către o gaură neagră. Ai văzut de câte ori ştiinţa a considerat un aspect ca fiind definitiv, pentru ca peste câtva timp să modifice totul şi să recunoască faptul că s-a înşelat. E irelevant să aduci în discuţie ecuaţii, formule şi concepte ştiinţifice, atâta timp cât viziunea generală a ştiinţei contemporane este fundamental greşită. Suntem în secolul 21, dar sunt destui cei care încă mai cred că particulele elementare se lovesc ca nişte bile materiale între ele. Şi acesta nu este decât un exemplu minor. Nu este însă locul şi nici timpul să vorbim despre _asta. Îţi voi explica unele elemente foarte importante din acest domeniu mai târziu. Altele vei putea să le studiezi chiar tu prin experienţă directă, cu ajutorul tehnologiei avansate.

Am ridicat din sprâncene. Nu înţelegeam la ce se referea. Când? Unde? Cum?

• Răbdare. Ai văzut multe deja şi ai avut anumite experienţe deosebite, dar încă păstrezi o doză de „recul” mental.

Evident, acum era vorba despre o neînţelegere de comunicare în cele ce amândoi am vrut să spunem, dar am tăcut din gură. Eram în schimb foarte interesat să aflu despre interiorul Pământului. Eu îmi imaginam că va fi o călătorie relativ uşoară, precum cea spre Camera Ocultă din Egipt, dar -aşa după cum îmi specificase Cezar -lucrurile păreau a fi cu mult mai complicate.

    Apa şi modul real de formare a planetelor

Am reluat subiectul, accentuând asupra celui mai sensibil punct:

• Oricât aş fi de permisiv din punct de vedere ştiinţific, este foarte greu să concep că apa există în vidul cosmic în cantităţi uriaşe şi că „izvorăşte”, aşa cum ai spus, din dinamica găurilor negre.
• Procesul nu este aşa de complicat, a răspuns doctorul Xien. Realitatea spaţio-temporală este foarte distorsionată în preajma unei găuri negre, care semnifică un pasaj de trecere spre alte dimensiuni ale manifestării. Apa lichidă, aşa cum o cunoşti tu, este doar expresia fizică a unei energii subtile specifice, care este elementul subtil denumit „apă”. În jurul unei găuri negre sunt condiţii energetice speciale, aşa că în anumite circumstanţe această „apă” subtilă din planul eteric „condensează” în apa lichidă din planul fizic. Deja sunt observaţii clare în această privinţă.
• Dar cum se leagă această explicaţie de apa din interiorul planetei?

Doctorul Xien mi-a făcut un semn să am răbdare.

• În fazele iniţiale, atunci când în spaţiul vid există doar vortexul găurii negre ca nucleu de formare a viitoarei planete, apa condensează şi este expulzată sub formă de gheaţă în cosmos, unde se amestecă cu alte „tipuri de materie” şi praf cosmic, după care „centura” de materie astfel formată începe să fie atrasă din nou de gaura neagră şi se apropie de aceasta, formând un fel de „dop” în jurul vortexului. O parte din obiectele de gheaţă şi materie amestecate scapă însă spre exterior şi îşi încep periplul prin spaţiul cosmic. Este cazul cometelor, de pildă. Restul centurii de materie şi gheaţă revine spre vortexul găurii negre şi se conglomerează ca o crustă, de la care se formează planeta. Crusta formată blochează oarecum acţiunea găurii negre centrale, cam la fel cum un dop blochează curgerea în spirală a apei într-o chiuvetă, prin sorbul acesteia. Sau dacă vrei, este ca atunci când construieşti o arcadă, iar ultima bucată de materie, în vârful arcadei, susţine tot restul în echilibru şi îl împiedică să cadă la pământ.

Ascultam uluit aceste explicaţii şi nu ma hotărâm ce să cred: luam cunoştinţă despre un proces real sau totul nu era decât produsul unei fantezii cu iz de science-fiction? I-am împărtăşit atunci cu sinceritate doctorului Xien gândurile mele.

• Şi Galilei ar fi gândit poate la fel ca tine, dacă i se explica la vremea respectivă despre teoria relativităţii.

Ştiinţa şi-a arogat de mai multe ori până acum „supremaţia” cunoaşterii şi de fiecare dată a trebuit să recunoască faptul că mereu apar elemente noi, care sunt praguri de evoluţie.

• Dar este suficientă acea crustă pentru a asigura condiţiile necesare vieţii pe o planetă? am întrebat eu, dorind să trec mai departe pentru a afla noi informaţii.
• Lucrurile nu se petrec „la întâmplare”, cum cred oamenii de ştiinţă, ci sunt rodul unor necesităţi. Elementele se combină, pornind de la destinul acelei planete ca suflet în manifestare şi până la particularităţile regiunii din cosmos în care ea se află. În timp, se formează un „habitat interior”, care îşi urmează evoluţia având în centru gaura neagră. Toate sunt echilibrate atunci prin activitatea conştientă a găurii negre centrale: materie, apă, lavă şi toate celelalte.
• Singularitatea este şi ea conştientă? am întrebat, siderat.
• Desigur, este un spirit evoluat, care are grijă de ceea ce a creat. Dar nu vom discuta acum despre asta.
• Deci gaura neagră centrală are grijă de proporţii. Ea reglează şi elementele de la suprafaţă?
• Totul. La „exteriorul” planetei se creează de asemenea un habitat în decursul timpului. Suprafaţa poate fi lovită de alte corpuri cereşti, îşi poate creşte temperatura şi îşi poate crea o atmosferă propice pentru susţinerea vieţii fizice, dar aceasta nu este ceva obligatoriu. Există mereu un echilibru de forţe şi influenţe între „exterior” şi «interior”, marcat de destinul specific al acelui corp ceresc. De aceea întâlnim o varietate extraordinară de posibilităţi şi moduri de manifestare, fie că vorbim de planete, sateliţi naturali, asteroizi, comete sau alte corpuri cereşti. În cazul stelelor procesul este asemănător, însă gaura neagră centrală fiind mult mai mare, condiţiile de presiune şi temperatură determină alte tipuri de manifestări ale clementelor din planul subtil; în acest caz predomină manifestarea elementului subtil „foc” şi tocmai de aceea stelele „se aprind” şi devin focare principale de susţinere m planul fizic al sistemelor planetare. Menirea lor e alta, prin comparaţie cu cea a planetelor.
• Apa nu intervine în cazul lor?
• Doar în primele faze de creaţie, după care există o transmutare către elementul foc şi steaua se aprinde. Însă ceea ce am vrut să scot în evidenţă este faptul că în cazul planetei noastre aproape toată apa care există provine din gaura neagră centrală, din interiorul planetei. Reţine că în cea mai mare parte, apa vine din aşa-zisul interior al planetei. Oceanul planetar interior, care a fost identificat şi de oamenii de ştiinţă, conţine apă creată în modul pe care ţi l-am expus. În plus, există multe alte surse de apă, lacuri sau chiar mări, situate la diferite adâncimi şi în diferite zone din interiorul Pământului.
• Ceea ce mi-ai spus tu contrazice tot ce se ştie despre geneza cosmică a unei planete. Şi, de asemenea, cam tot ce se ştie despre felul în care „funcţionează” o gaură neagră, am spus eu cu o anumită preocupare.
• Nu-ţi face griji în legătură cu asta. Observă că nu poţi avea deocamdată răspunsuri de la ştiinţa modernă, pentru că bazele ei de gândire şi concepţie a universului înconjurător sunt încă materialiste. E chiar obositor să vezi atâta limitare şi uneori chiar prostie la nişte oameni care pretind că sunt inteligenţi şi că au ajuns la niveluri academice. Ştiinţa nu înţelege nici măcar natura vidului, nu a stabilit încă în mod real ce este Conştiinţa; cum ar putea ea să înţeleagă misterul naturii şi al comportamentului unei găuri negre din Univers sau din orice altă parte a Creaţiei? E ca şi cum tu ai vorbi cu un copil de trei ani despre ecuaţii diferenţiale şi despre mecanica cuantică; indiferent că îi vei spune despre astea, ori despre un concurs de frumuseţe, el îţi va arăta mereu doar ce ştie el şi atât, adică săpăliga cu care se joacă în nisip.
• Bun, asta am înţeles, e clar că noţiunile actuale ale ştiinţei nu pot să străpungă semnificaţia unor astfel de revelaţii, dar totuşi cum apare apa din găurile negre?! Nu _am nevoie de formule, ci de o explicaţie naturală.

-Ţi-am spus: este un fenomen de „conversie”, care poate fi înţeles ca o „condensare” din planul subtil în planul fizic, material. „Convertorul” este gaura neagră centrală a planetei. Apa este expulzată în diferite etape ale istoriei planetei şi în diferite cantităţi. La început este expulzată ca gheaţă în cosmos, unde se combină cu praful cosmic şi cu alte elemente materiale. După ce crusta planetei s-a format în jurul găurii negre centrale, apa creată din gaura neagră alimentează oceanul interior, apoi acesta prin fisuri alimentează oceanele şi mările de la suprafaţă.

O paralelă cu ştiinţa modernă

Evident că afirmaţiile doctorului Xien aveau prea puţin de a face cu teoria acreţiei din astrofizică, unde planetele se formează în timp îndelungat prin ciocnirea şi adunarea laolaltă a numeroşi „bolovani” de rocă şi de gheaţă. Există însă şi alte teorii, pe lângă teoria acreţiei la nucleu, ceea ce arată dorinţa oamenilor de a găsi un răspuns la anumite întrebări şi realităţi din universul ce îi înconjoară. Din nefericire, ei caută răspunsuri care să fie în conformitate cu nivelul cunoştinţelor şi concepţiilor care deja există. Dacă se expune ceva care contravine acestor idei, teoria devine o „imposibilitate” sau o „prostie”. Aşa după cum doctorul Xien a subliniat într-o discuţie ulterioară, una dintre Principalele cauze ale eşecului lor de gândire şi apreciere este că nu acordă suficientă atenţie jocului celor cinci elemente în Univers, pe care îl consideră a fi mai mult o teorie filosofică cu nuanţe fanteziste, decât ceva pe deplin real.

Pe de altă parte, oamenii de ştiinţă nu iau în considerare decât fenomenele care au loc la nivelul planului fizic, în spaţiul cosmic, uitând sau neştiind deloc că acestea nu reprezintă altceva decât manifestarea ultimă a unor influenţe şi energii superioare. Aici intră în discuţie găurile negre, ce anume reprezintă şi ce manifestă ele cu adevărat.

Până la un anumit punct, calculele şi ecuaţiile pot descrie o manifestare materială a fenomenelor din jurul unei găuri negre. De pildă, scoarţa şi mantaua terestră, care se formează prin acreţie datorită atracţiei exercitată de gaura neagră din centrul planetei se aseamănă într-o anumită măsură cu discul de acreţie din jurul unei găuri negre cosmice, care „suge” materia plasmatică de la o stea cu care formează un sistem binar, ori chiar materie din cosmosul apropiat, cum ar fi praf cosmic, particule sau roci şi bolovani de felurite mărimi, atâta timp cât acestea rămân la o distanţă adecvată.

Informaţiile pe care le-am primit atunci de la doctorul Xien au fost echivalentul unui „trăznet” pentru ideile ce le aveam despre aceste aspecte. A fost o carbonizare destul de rapidă a prejudecăţilor pe care le aveam, totuşi nu lipsită de anumite „tensiuni” interne. Am încercat să mă justific într-un anumit sens faţă de doctorul Xien:

• Este greu de depăşit ideologia materialistă actuală. Îţi mărturisesc că şi pentru mine e dificil să accept această idee, despre găurile negre care emit apă şi formează „stelele şi planetele lichide”, ca nişte protostele sau protoplanete. Iar asta se petrece în condiţiile în care eu, totuşi, am avut ocazia să văd lucruri extraordinare şi să mă conving de multe aspecte uluitoare până în acest moment, după cum tu însuţi ai spus. Cu toate acestea, chiar şi după ce mi-ai explicat procesul, îmi vine foarte greu să înţeleg cum poate apa să izvorască dintr-o gaură neagră şi să stea la baza formării unei planete. Parcă nu pot să scap de întrebarea asta.
• Nu e chiar atât de dificil de înţeles precum ţi se pare, mi-a răspuns doctorul Xien cu bunăvoinţă. Poţi să ai un punct de referinţă dacă te gândeşti la compoziţia cometelor, care conţin foarte multă gheaţă, deci apă. Toţi astrofizicienii au în vedere o anumită „geneză”, inclusiv a cometelor, dar totdeauna pornind de la o anumită etapă şi o anumită zonă din Cosmos. Nimeni însă nu spune, de exemplu, de unde au luat cometele acea gheaţă sau cum a apărut gheaţa, deci apa, în „vidul” cosmic. Doar teoria acreţiei nu stă în picioare, iar ei ştiu asta foarte bine, pentru că nu explică formarea planetelor gazoase. Nu poţi spune că planetele telurice sau format într-un fel, iar cele gazoase în alt fel. Dar dacă iei în considerare ceea ce ţi-am explicat cu expulzarea gheţii în fazele iniţiale ale protoplanetei, dinspre gaura ei neagră centrală, şi ceea ce urmează după aceea, atunci poţi să înţelegi mult mai simplu originea cometelor.

Următoarea întrebare am rostit-o în mod spontan:

• Atunci ce lipseşte ştiinţei actuale pentru a înţelege aceste lucruri? Doar faptul că nu aplică teoria elementelor?
• Ăsta este doar un caz particular. În general vorbind, la savanţii contemporani există un set de principii şi concepţii învechite, de natură materialistă, care se opune în mod sistematic unei înţelegeri largi, de ansamblu, a Universului. Doar puţini dintre ei au început să aibă o viziune holografică asupra funcţionării creaţiei. Celor mai mulţi le lipseşte deocamdată puterea de înţelegere, pentru ca mintea oamenilor de ştiinţă este blocată într-un cadru foarte limitat de evenimente spaţio-temporale ce aparţin planului fizic.

Aceea a fost prima discuţie pe care am avut-o cu doctorul Xien despre interiorul Pământului. Noaptea ce a urmat nu am dormit aproape deloc, analizând în minte din nou şi din nou ceea ce tocmai aflasem. Nu am crezut că Problema despre interiorul planetei noastre poate fi aşa complexă şi începeam să am o stare tot mai mare de uimire, realizând cât de insignifianţi în aparenţă suntem, ca fiinţe, prin raport la marile mistere ale Universului. În acelaşi timp avem acces total la aceste mistere, dacă ştim să ne dezvoltăm capacităţile interioare şi dacă înţelegem în mod corect lucrurile.

Abia aşteptam zorii zilei pentru a mă întâlni cu Cezar şi a dezbate cu el aceste noi elemente, care mi-au fost dezvăluite de doctorul Xien, cu atât mai mult cu cât în program era deja stabilită o deplasare a noastră la complexul din munţii Bucegi, în vederea pregătirii expediţiei. Voiam să folosesc cât mai bine timpul pe care îl aveam la dispoziţie, aşa că am profitat de drumul până la locaţie pentru a vorbi în continuare despre acest subiect.

Cum pătrunzi în interiorul Pământului

După ce am pus la cale unele aspecte de ordin tehnic şi administrativ din interiorul Bazei, am plecat împreună cu Cezar spre Bucegi. De această dată am preferat deplasarea cu maşina, pentru a putea discuta nestingheriţi. Lui Cezar îi plăcea mult să şofeze, astfel că ori de câte ori avea posibilitatea, recurgea la această variantă.

I-am împărtăşit cu mult entuziasm şi în sinteză ceea ce aflasem de la doctorul Xien şi mi-am exprimat speranţa ca nivelul conştiinţei mele să-mi permită să realizez cu succes călătoria care va urma. Cezar mi-a îndepărtat eventualele dubii:

• În această privinţă lucrurile sunt deja stabilite, deplasarea a fost programată. Îţi pot spune chiar că suntem aşteptaţi şi, pentru această primă călătorie nu vor fi probleme.

Am rămas tăcut câteva clipe. Am întrebat apoi, nesigur:

• Ce vrei să spui cu „această primă călătorie”? Vor fi mai multe expediţii?

Cezar aprobă din cap.

• Există mai multe niveluri de acces în interiorul pământului, iar acomodarea ta este necesară. Structura interioară a planetei e foarte complexă şi dacă acum eşti uimit cu cele aflate de la doctorul Xien, pregăteşte-te pentru ceea ce urmează. Lumile din interior sunt diverse şi surprinzătoare.

Savuram acea stare de aşteptare activă, plină de mister şi cumva ruptă de realitatea cotidiană a omului obişnuit. Deşi în interiorul Departamentului ea era destul de comună prin chiar specificul activităţii, totuşi în unele momente speciale, cum ar fi acesta, de pregătire a unei noi expediţii, senzaţiile şi percepţiile lăuntrice se amplificau.

Am deschis repede discuţia cu Cezar, dorind să-mi lămuresc un semn mai vechi de întrebare pe care îl aveam, în legătură ai pătrunderea spre interiorul gol al Pământului:

• Am înţeles că nu oricine poate pătrunde în interiorul planetei, cel puţin la adâncimi mai mari. Dar locul pe unde se pătrunde este important? Are el vreo particularitate? De exemplu, al doilea tunel respectă vreo regulă în această privinţă?

În timp ce rosteam întrebarea, l-am privit pe Cezar: concentrat, emanând o extraordinară încredere în sine şi sinceritate, era după părerea mea una dintre puţinele fiinţe umane care înţelegea situaţiile complexe la justa lor valoare, fie că acestea aveau legătură cu intricaţiile lumeşti, fie cu cele spirituale. Mi-a răspuns în modul lui direct şi simplu, pe care îl cunoşteam prea bine de aproape douăzeci de ani:

• Cel mai uşor pătrunzi în interiorul unui corp ceresc pe liniile lui de câmp magnetic. La fel e şi în cazul Pământului. Dacă intri pe sus, de-a lungul liniilor de câmp Magnetic, atunci pătrunzi gradat în planurile subtile: eteric, astral, mental, cauzal, până în centru. Dacă vrei să mergi direct, la întâmplare, pătrunzi prin scoarţa terestră, dar la un moment dat te opreşti, deoarece nu mai ai capacitatea de a înţelege ce se petrece acolo şi îţi pierzi cunoştinţa. Totul se blochează, după cum ţi-a spus şi doctorul Xien: aparate, tehnologie, procese mentale. Şi atunci, ori ai capacitatea reală de a pătrunde şi poţi să mergi mai departe, adică fiinţa ta este pregătită pentru acel salt vibraţional; ori te opreşti acolo sau chiar înnebuneşti.
• Deci pe sus, pe la poli, este mai uşor de pătruns…

Am rămas puţin gânditor, apoi am vrut să aplic cu Cezar aceeaşi „tehnică” precum în cazul doctorului Xien:

• Să spunem că cineva poate înainta fără probleme în interiorul planetei pe o astfel de linie de câmp magnetic. Ce va vedea atunci? Peisaje care se schimbă?
• Grosimea scoarţei şi a unei părţi din manta este parcursă la nivel fizic, dar apoi nu mai există materie fizică, pentru că se intră în dimensiunile subtile: eterică, astrală şi aşa mai departe.

• Bine, dar oamenii de ştiinţă au dat o structură destul de clară a interiorului planetei. Greşesc ei aşa mult în teoria pe care o expun?

Practic vorbind, nu voiam să-l „verific” pe Cezar întrebându-l cam aceleaşi lucruri ca pe doctorul Xien, ci doream mai mult să asimilez eu însumi problema, privind-o din mai multe unghiuri de vedere.

• Este doar aproximarea lor, bazată pe extrapolări şi observaţii indirecte, dar realitatea este alta. Te vei convinge singur, m-a asigurat Cezar.

Aşteptam şi eu emoţionat acele momente. Doream totuşi să cunosc mai multe despre apropiata călătorie, aşa că l-am întrebat:

• Trecerea de la materia fizică la planurile subtile se face brusc?

Înainte să-mi răspundă, Cezar a făcut o scurtă pauză, îl vedeam cum căuta să-şi aleagă cuvintele cu grijă, pentru a mă face să înţeleg cât mai bine:

• Nu, nu se face brusc. Dacă respecţi o anumită continuitate a deplasării, materia fizică începe să devină cumva mai „uşoară”, mai rarefiată, apoi apare o stare plasmatică a ei, apoi intri total în planurile subtile, unde «materia” este de fapt energie pe diferite frecvenţe de vibraţie, în funcţie de dimensiunea sau planul de manifestare la care ai ajuns. Dar nu poţi să treci mai departe de zona pentru care eşti pregătit din punct de vedere energetic. Câmpul subtil de acolo acţionează cumva elastic. Dacă la el ajunge o energie grosieră, aceasta „ricoşează” elastic, în sensul că nu poate pătrunde, deoarece nu este «recunoscută” ca frecvenţă de vibraţie.

Am rămas tăcut un anumit timp, încercând să asimilez această informaţie.

• Deci nu poţi să forţezi…
• Nu. Îţi pierzi cunoştinţa sau pur şi simplu eşti deviat. Dacă cineva ar avea un mecanism adecvat şi ar începe să foreze nebuneşte, direct spre centrul Pământului, la un moment dat dispozitivul de forare pur şi simplu s-ar bloca, s-ar opri, n-ar mai putea să funcţioneze, deoarece frecvenţa lui de vibraţie, ca tehnologie şi material din care este alcătuit, nu ar mai corespunde cu cea a stratului interior la care a ajuns. Mergi exact până acolo unde îţi permite frecvenţa conştiinţei tale individuale. Asta e valabil atât pentru fiinţe, cât şi pentru obiecte din materie amorfă.
• Înţeleg asta, dar nu-mi pot imagina totuşi cum ar putea fi blocat un astfel de dispozitiv în înaintarea lui…

Cezar se gândi puţin, după care îmi oferi un exemplu sugestiv:

• Este exact ca la pătrunderea unei navete cosmice în atmosferă: dacă ea vine într-un unghi prea abrupt şi cu o energie mare, va fi consumată, se va aprinde datorită frecării intense; dacă unghiul este prea larg, atunci forţa gravitaţiei o va respinge, iar naveta va ricoşa pe lângă planetă. Doar sub un anumit unghi şi pe o anumită direcţie ea poate să intre în siguranţă în atmosferă şi să ajungă pe suprafaţa planetei. Principial vorbind, regula este aceeaşi şi la pătrunderea în interiorul Pământului, unde vei intra pe liniile de câmp magnetic şi vei parcurge dimensiunile subtile, intrând mai întâi în planul eteric, apoi din ce în ce mai subtil, până în centru. Asta, fireşte, dacă nivelul individual de conştiinţă este adaptat unei astfel de călătorii.

Am intervenit, pentru că aici mi-am adus aminte despre un aspect pe care de asemenea doream să-l clarific:

• Eu ştiu că la om corpurile lui subtile învelesc corpul fizic, iar ultimul, la exterior, este corpul cauzal, care este cel mai rafinat. Dar, din cele aflate de la doctorul Xien şi de la tine, în cazul planetei nu este la fel.

-Corpurile subtile ale fiinţei umane sunt prezentate ca învelind” corpul fizic şi ele se extind din ce în ce mai mult în exteriorul acestuia, de la corpul eteric la corpul cauzal. Totuşi, această extindere nu este doar pe o singură direcţie, deoarece corpul fizic este de asemenea pătruns şi în interiorul său de celelalte corpuri subtile. În cazul Pământului şi al oricărei alte planete lucrurile sunt la fel, chiar dacă aparent este invers, adică se porneşte de la corpul fizic şi se merge spre centru unde este corpul cauzal. La fel de bine pot spune că şi planeta noastră are un corp eteric care acoperă suprafaţa fizică, apoi cel astral care acoperă planul eteric şi tot aşa. Însă aceasta este doar o reprezentare dimensională a problemei, pe care mintea o ataşează în nevoia ei de a înţelege „mecanismul”. Evoluţia spirituală a unei fiinţe umane de exemplu, nu se face spre „exterior”, ci totdeauna mergând spre interiorul fiinţei, spre centrul spiritual. Din perspectiva faptului că o planetă este de fapt o fiinţă, faptul că în centrul spiritual al planetei găseşti frecvenţa cea mai înaltă de vibraţie este perfect justificat. Prin urmare, problema este „inversată” doar din perspectiva minţii, care o interpretează dimensional, introducând ideile de „interior” şi „exterior”. Din această cauză lucrurile par să fie opuse, dar în realitate ele sunt unitare. Acum înţelegeam foarte bine situaţia şi i-am mulţumit lui Cezar pentru explicaţii.

Bariere conceptuale

Un timp am tăcut amândoi, el savurând şofatul, eu punând în ordine mentală noţiunile pe care le-am aflat în ultimele ore. După mai multe minute am reluat discuţia asupra unuia dintre punctele sensibile:

-Mie mi se pare foarte interesant acest proces de formare planetară, despre care mi-a vorbit doctorul Xien, care nu prea are legătură cu concepţia ştiinţifică actuală, cea a acreţiei materiei la un nucleu.

Cezar înclină din cap, aprobator.

• Interesant, nu-i aşa? Ce departe pot fi ei de adevăr în această privinţă şi totuşi cât de mult se zbat pentru a menţine o idee retrogradă şi limitată, pur materialistă, în câmpul conştiinţei omenirii. În realitate, toate stelele şi planetele se creează pornind de la acest principiu de gaură neagră, dar ştiinţa înţelege fenomenele doar prin prisma posibilităţilor ei actuale. Deşi explicaţia lor cu bolovanii cosmici care se ciocnesc şi, prin acreţie, ajung să formeze planetele este în mod evident insuficientă, ea totuşi funcţionează într-un anumit context foarte limitat, al unei explicaţii teoretice, conceptuale. Oricâte erori ar fi, nepotriviri sau observaţii care contrazic această teorie, ei se încăpăţânează să o menţină, deşi îşi dau seama că nu are cum să funcţioneze.
• Mă întreb ce îi face pe oamenii de ştiinţă să rămână la acest stadiu limitat de concepţie…, am spus eu cumva retoric.

Ştiam răspunsul, dar voiam totuşi să aud şi părerea lui Cezar. Nu a trebuit să aştept prea mult.

• Orgoliul, aroganţa şi rutina; faptul că unii savanţi s-au cantonat într-un sistem de concepţii învechite, pur materialiste, iar asta îi privează să aibă o viziune mai largă asupra Universului. Nu poţi să ceri la nesfârşit dovezi prin „măsurători”, atâta timp cât însăşi aparatele de măsură şi tehnologia de măsurare sunt relativ limitate şi modeste. În astfel de cazuri obţii doar ceea ce vrei, adică atât cât îţi pot oferi acele aparate. Nu fenomenele trebuie să-şi coboare frecvenţa pentru ca tu să le observi şi să devii conştient de existenţa lor prin intermediul aparatelor de măsurare, ci tu trebuie să-ţi măreşti frecvenţa personală de vibraţie pentru a determina transformări în tehnologie, în modul de gândire şi în comportamentul ştiinţific, ca să ajungi să percepi acele fenomene sau realităţi superioare aşa cum trebuie. Principala barieră în faţa progresului ştiinţei este concepţia ei materialistă asupra lumii.
• În orice caz, mi se pare că e prea mult pentru ei să accepte ca sursă de formare planetară o gaură neagră de dimensiuni reduse.
• Ceva rudimente despre o astfel de concepţie au avut şi astrofizicienii moderni, atunci când au emis teoria formării stelelor printr-o mişcare gradată rotitoare a materiei din norul de praf stelar, doar că ei au încercat să „rezolve” totul din punct de vedere fizic şi mergând cumva „de-a-ndoaselea”. De fapt, mai întâi apare acest vortex fundamental, ca o singularitate, ce manifestă un câmp din ce în ce mai intens de forţe în rotaţie, până când încep să se manifeste primele rudimente ale materiei fizice, adică praful stelar; apoi, după o perioadă de timp apare şi apa.
• Este foarte interesant şi uluitor cum se petreclucrurile de fapt în Cosmos, cum apare materia…, am spus eu, realmente fascinat de aceste mistere.
• Există câteva voci în ştiinţa actuală carepresupun că elementele principale ale materiei, vorbind de electroni, protoni şi neutroni, se formează în zonele intens magnetice din vecinătatea unor găuri negre care se rotesc foarte repede. Alţi cercetători consideră că aceste elemente apar din „neant” şi apoi se topesc în „neant”, adică în „vidul” cosmic. De fapt, vidul este real şi există, chiar dacă energia lui pare să fie „magică”. Orice mini-vortex care există în cosmos reprezintă o mini-gaură neagră, iar energia vidului se „condensează” şi se manifestă atunci prin intermediul lui ca o fină peliculă, ca un fel de „vid lichid”, ca o suprafaţă de lichid care se ondulează mereu.
• Eu înţeleg într-o anumită măsură, dar măîndoiesc că cercetătorii moderni ar putea fie măcar să asculte aşa ceva. Asta i-am spus şi doctorului Xien.
• Am studiat problema, pentru că m-a interesat.Spre surprinderea ta, cercetătorii au descoperit deja acest adevăr, însă nu înţeleg ce să facă cu el3. Faptul că ei se încăpăţânează să spună că aşa ceva nu apare în mod natural în Univers, e problema lor, nu a noastră. Tot aşa, ei îşi imaginează că totul e o „întâmplare”, un haos mai mic sau mai mare din care „se întâmplă” să apară viaţa, o stea sau nişte planete.

Eram amuzat că Cezar folosea aproape aceleaşi expresii şi idei ca doctorul Xien, ceea ce însemna că învăţăturile acestuia prinseseră rădăcini adânci şi în el.

• Singurele care „guvernează”, în concepţiaoamenilor de ştiinţă contemporani, sunt legile

Universului fizic, care se aplică la un domeniu limitat al realităţii. Mereu apar necunoscute, mereu sunt semne de întrebare, mereu sunt mistere nerezolvate, chiar dacă legile lor spun că un anumit obiect, fenomen sau manifestare n-ar trebui să existe acolo unde apare sau în forma în care apare. Nu poţi să construieşti un bloc doar cu dalta şi ciocanul, pentru că rişti să se surpe; nu ai elementele de legătură, nu cunoşti esenţa proiectului. Într-un astfel de caz, savanţii ar trebui să se documenteze, să cerceteze, să fie deschişi la alte posibilităţi mult mai vaste, pentru a realiza un salt semnificativ de concepţie. Deocamdată aceasta nu s-a petrecut, dar poate că există şanse în viitorul apropiat. (Probabil autorul se referă la „condensatul BoseEinstein”, care este o stare a materiei diferită de cele cunoscute în natură, în care atomii ajung să se comporte corelat, la unison, atunci când temperatura este foarte apropiată de zero absolut (n. ed.)).

   Va urma …