Câmpul magnetic al planetei: enigme şi interpretări

Încă nelămurit pe deplin, l-am întrebat pe doctorul Xien:

• Atunci spune-mi, cum se pune de fapt problema în cazul centrului planetei? Ce este acolo în realitate?
• Momentan se afirmă că acolo este o sferă de metal solid, care se răceşte treptat pentru că emană continuu căldură spre suprafaţă, dar, aşa cum ţi-am spus, această idee reprezintă doar interpretarea oamenilor de ştiinţă, care e preluată orbeşte de restul populaţiei.
• Bine, dar există totuşi măsurători, există nişte efecte, nişte determinări care au fost făcute, am spus destul de contrariat. Oamenii aceia de ştiinţă vorbesc în conformitate cu anumite evidenţe.

Conceptele şi rezistenţa manifestată de prejudecăţile mentale erau puternice şi creau în mintea mea un conflict dur. Mă aflam deja în etapa în care simţeam cum îmi „fuge pământul de sub picioare”. Începeam să mă frământ şi am căutat să mă îmbărbătez singur:

• Nu se poate, ceva nu este în regulă. Este imposibil ca geologii şi fizicienii să greşească în acest fel. Au folosit o anumită tehnologie, au determinat într-un fel existenţa sferei metalice din centrul planetei sau cel puţin au extrapolat rezultatele pe care le aveau şi a rezultat această concluzie, care este admisibilă. Undeva trebuie să existe o explicaţie care să unească atât observaţiile lor, cât şi ceea ce îmi explici tu acum.

Doctorul Xien mi-a răspuns cu mult calm:

• Nu poţi să uneşti ceva fals cu ceva adevărat. E ca în iluzia creată de un magician într-un spectacol: el îţi arată un efect şi tu crezi că el rezultă în conformitate cu ceea ce ai văzut şi ştiai până atunci, dar explicaţia din spate este cu totul alta. Ce vezi sau apreciezi tu este iluzie; ce face el este realul. Cercetătorii sunt precum spectatorii la un astfel de spectacol: ei văd nişte efecte şi interpretează rezultatul în conformitate cu ce văd şi cu ce măsoară, dar realitatea este alta.
• Bine, şi care e aceea? am întrebat nerăbdător.
• În cazul nucleului din centrul Pământului trebuie să porneşti de la ideea că în mod evident cercetătorii nu ştiu că acolo se află o sferă solidă de fier şi nichel. Oamenii de ştiinţă doar bănuiesc asta. Ei gândesc cam aşa: „La un astfel de câmp magnetic, pe care îl are Pământul… ce anume ar putea să îl producă? El nu poate fi provocat de scoarţă, evident. Nici de lavă, care nu are forţa să-l genereze la asemenea intensitate. Atunci de cine? Pentru ca un astfel de câmp magnetic să poată exista, trebuie ca în centrul planetei să fie o sferă de fier şi nichel, care e înconjurată de lavă, iar acest tandem manifestă un dinamism puternic ce creează câmpul magnetic!”.

• Da, este o concluzie logică, deşi recunosc că e doar teoretică.
• Precum spui: este doar o teorie a propriei lor interpretări. Ei nu îşi pot explica în alt mod faptul că există un câmp magnetic aşa de intens al planetei. Savanţii nu pot înţelege ce anume şi cum este generat acest câmp magnetic, altfel decât prin prisma a ceea ce ei deja cunosc, cu legile şi teoriile actuale ale fizicii.
• Adică ei greşesc şi fac studii eronate? am întrebat mirat.
• Nu neapărat, doar am specificat că ei interpretează în mod limitat ceea ce ei observă, prin prisma a ceea ce cunosc până acum ca fiind realitatea. Indiferent de „simulările” pe care le realizează pe computer, ori de alte extrapolări, în final ei îşi servesc singuri rezultatul pe care îl doresc şi pe care îl presupun că există. Apoi sunt mulţumiţi că ideile lor „s-au verificat”. Adevărul este că ceea ce gândesc ei despre nucleul Pământului reprezintă singura teorie logică pe care au putut să o emită, pe baza cunoştinţelor de până acum ale ştiinţei, care ar putea da o soluţie pentru prezenţa câmpului magnetic terestru. Dar asta nu este suficient.

De ceva timp îmi aţintisem privirile asupra asistentei doctorului Xien, Shin Li. Stătea imobilă pe scaun, cu mâinile sprijinite elegant pe masă, ca o statuie de o tulburătoare frumuseţe şi un ales rafinament. Reflectam la faptul că ea însăşi era pentru mine un mister de nepătruns şi, într-un fel, regretam că doctorul Xien nu îmi dezvăluia şi acea necunoscută, care mă fascina.

În acel moment mintea mi-a fost străfulgerată brusc de următoarele cuvinte: „Nu îţi dispersa atenţia. Aprofundează misterul.” Am tresărit uşor; Shin Li mă privea fix cu ochii ei parcă născuţi din ape ancestrale, transmiţându-mi cu putere acel mesaj telepatic. Deşi nu eram sigur, totuşi mi s-a părut că discern de asemenea o nuanţă amuzată şi chiar o fină ironie în privirea ei intensă. Am preferat să revin, focalizat, la discuţia cu doctorul Xien. Trecuseră doar câteva secunde, dar Shin Li avea capacitatea extraordinară, la care recurgea uneori, de a crea impresia că spaţiul şi timpul se dilată. Nu era prima dată când mă confruntam cu aşa ceva în prezenţa ei.

• Totuşi, trebuie să existe o cauză care generează acest câmp magnetic al planetei, nu-i aşa? am pus eu întrebarea evidentă, pe care o aveam deja pregătită. Oamenii de ştiinţă au făcut observaţii, determinări, au interpretat undele seismice. Toate acestea se bazează pe ceva, nu poţi spune că sunt doar vorbe în vânt.

Doctorul Xien a zâmbit din nou, abia perceptibil. Am înţeles atunci intuitiv că nu eram singurul care ştiam de transmisia telepatică a asistentei Shin Li. Mi-a răspuns însă ca şi cum nimic nu s-ar fi petrecut; egal, profund, impactant la nivel de cunoaştere.

• Există un fel de „joc” al unui triunghi format din câmpul electric, câmpul magnetic şi concentrarea lor în ceea ce numim noi „materie”. Este un triunghi al unor transformări recurente. Cele trei forme de manifestare trebuie să fie într-un echilibru permanent.

Urmăream mâna doctorului Xien care desena cu dexteritate, în timp ce el explica, o schemă aproximativă a acestui proces. Mai apoi am rupt foaia din blocnotes şi am împăturit-o cu grijă, ştiind că îmi va servi mai târziu când voi scrie despre aceste lucruri. Cele două schiţe de mai jos sunt reprezentarea desenului său pe hârtie:

-Materia „naşte” atunci un val, o undă în manifestare, care se desface în cele trei componente: masă, spaţiu şi timp, a continuat să explice doctorul Xien.

Asta înseamnă condensare, energie electrică şi energie magnetică, pentru că masa corespunde materiei condensate, spaţiul corespunde câmpului electric, iar timpul corespunde câmpului magnetic. De fapt, câmpul magnetic al Pământului nu este altceva decât „valul” prezenţei fizice a planetei noastre în Univers. Este „ecoul” prezenţei fizice a planetei noastre în spaţiul şi timpul din Univers.

„Inima” unei planete

Lucrurile începeau să se clarifice din ce în ce mai mult. Totuşi, unele aspecte păreau să nu se coreleze, aşa că am întrebat:

• Dacă materia apare după cum spui, atunci înseamnă că ea există de asemenea şi în centrul planetei. Ce m-ar putea face să cred că nu e aşa? Cred că pe asta se bazează şi oamenii de ştiinţă în teoria lor.
• O planetă, fie că este telurică sau gazoasă, nu reprezintă doar o sferă de materie amorfă în spaţiul cosmic. Nimic din ceea ce se naşte sau apare în Univers nu este aleatoriu sau gratuit. Pentru orice, chiar aparent neanimat în planul fizic, există o sursă superioară care a determinat apariţia acelui obiect, a acelei forme. Ea nu apare „din neant”, doar prin concursul unor forţe aşa-zis „aleatoare”, după cum susţine ştiinţa.

Doctorul Xien se opri câteva clipe, apoi -fără îndoială că sub impulsul unei inspiraţii subite -a continuat plin de patos şi simţire:

• Ia exemplul unei fiinţe umane: există o cauzalitate, o sursă de la care ea a pornit, există o concepţie iniţială, de la care apare embrionul, care mai apoi se dezvoltă tot mai mult. Urmăreşte etapele: naşterea, creşterea gradată, învăţătura, grija părinţilor. Cei care l-au conceput şi i-au dat naştere îi sunt în continuare o sursă de inspiraţie şi dezvoltare, ca un fel de centru moral şi emoţional. Ceea ce este sădit de părinţi în copil, ca intenţie şi cunoaştere în viaţă, rămâne şi se dezvoltă în etape, dar păstrează informaţia iniţială, ca o sursă nevăzută, însă mereu prezentă. Este moştenirea părinţilor ce s-a transferat asupra copilului.

Văzând că nu reuşeam să înţeleg pe deplin ce dorea să îmi spună, doctorul Xien mi-a oferit un alt exemplu:

• Consideră statuia unui sculptor, o adevărată operă de artă prin rafinamentul şi frumuseţea cu care a fost realizată. O stare de perfecţiune, ce transpare chiar dacă materia din care este alcătuită statuia e aşa-zis amorfă.

Am devenit mai atent. Aveam vaga impresie că doctorul Xien se exprima aluziv la reveria mea faţă de misterioasa Shin Li.

• Nu te ghida după concepţiile pe care au vrut alţii să le crezi despre frumuseţe şi armonie, deoarece ei teau învăţat într-un fel anume, având la bază propria lor percepere. A fost nivelul lor de necunoaştere. Trebuie să percepi forma şi armonia atât ca aspect exterior, cât şi ca ceea ce o generează. Tot aşa, sculptura din marmură, deşi aparent amorfă, este plină de spiritul creatorului ei. El este sursa, sculptorul care impregnează opera cu suflul şi cu energia lui magnetică, iar acel magnetism transpare chiar şi după mii de ani. De exemplu, Afrodita şi creatorul ei, Fidias.

Acum nu mai aveam îndoieli despre „strategia” de o fină ironie a doctorului Xien; ţineam ochii aţintiţi asupra mesei, fără să mai spun ceva. Şi totuşi, ce subtil îmbina el aspectele ezoterice şi învăţătura preţioasă cu umorul fin şi cu percepţia clară a ceea ce se petrece în jurul lui! în prezenţa unor astfel de fiinţe te simţi oarecum „dezgolit”, ca şi cum nu poţi să ascunzi nimic de ele. Ceea ce este şi mai interesant e faptul că nici nu îţi doreşti atunci să faci aşa ceva. Tendinţele sunt paradoxale: pe de o parte îndemnul egotic de a te „ascunde”, pe de altă parte apare intuiţia superioară a evoluţiei, a înţelegerii corecte despre ceea ce şi cum eşti tu de fapt. Am adoptat demult a doua variantă, iar Cezar mi-a fost un eminent profesor. Acum, Shin Li şi doctorul Xien păreau să mă pregătească pentru un salt semnificativ în evoluţia mea.

Subiectul adus în discuţie era foarte interesant, însă doream să clarific un anumit aspect, astfel încât am intervenit:

• În ambele cazuri, al fiinţei umane şi al sculpturii, avem totuşi o sursă conştientă şi chiar vizibilă a lor, ceva care le-a creat. Nu văd însă care ar fi această sursă în cazul unei planete. Unde este ea? Vezi, aici ar putea fi o problemă.

Răspunsul a fost şocant, chiar dacă doctorul Xien l-a rostit fără să clipească:

• Sursa se află în centrul planetei. Acolo este începutul, sâmburele de formare şi de menţinere a ei. Într-un fel, oamenii de ştiinţă intuiesc ceva în această privinţă, însă greşeala lor constă în faptul că vor să rezolve problema doar din punct de vedere al aspectului fizic. Acesta este pragul fundamental de gândire şi cunoaştere a ştiinţei pe Pământ la ora actuală. E un blocaj, pentru că deocamdată ştiinţa nu concepe un stadiu superior al realităţii fizice, ea este încă tributară unor concepţii ruginite, pur materialiste. Nici chiar mecanica cuantică nu a reuşit să desţelenească prea mult această „amorţeală” conceptuală. Cum să le explici savanţilor că mare parte din eşafodajul lor de gândire este eronat în felul în care concep ei materia şi întregul Univers? Mai curând înţelege o minte neacademică, fără diplome şi titluri onorifice, aspecte despre structura lumii şi legile ei de manifestare. Inteligenţa de tip ştiinţific, încastrată în dogme şi prejudecăţi este nesemnificativă atunci când este comparată cu inteligenţa spirituală, a cunoaşterii ezoterice, a flexibilităţii intelectuale în sensul adevărului. Apoi, fireşte, urmează înţelepciunea, care vine din experienţa directă a realităţii diferitelor planuri de existenţă. Unul dintre acestea este cel care se referă la corpurile cosmice, la planete, stele şi altele. Sunt ele doar fizice?
• Nicidecum, am spus repede. Cezar mi-a vorbit deja despre structura lor subtilă, despre felul în care ar trebui privite şi înţelese, ca nişte fiinţe vii, pentru că în cele din urmă ele chiar asta sunt: mari suflete în manifestare. Dar în discuţiile noastre nu am intrat în amănunte despre structura lor interioară sau despre centrul lor.

• Da, există o eşalonare pe niveluri de manifestare. O fiinţă umană se află pe un anumit nivel; o fiinţă planetară sau stelară, adică o planetă sau o stea se află pe alt nivel de evoluţie. Însă atât omul, cât şi planeta au în comun tendinţa lor către evoluţie, indiferent de forma sau locul pe care îl ocupă pe această scară dimensională.
• Şi ce rol are aici centrul unei planete? Ce este el de fapt?
• Este chiar „inima” acelei planete, raţiunea ei de a fi, aşa cum omul nu poate trăi fără inimă. Ea este centrul fiinţei tale, dar fundamentul ei subtil este sufletul. Medicul, să zicem, poate să atingă cu mâna inima pacientului, dar el nu poate să atingă sufletul acestuia, deoarece este vorba despre o realitate subtilă, superioară, a fiinţei lui. Dar este tot fiinţa lui, numai că pe un nivel mai înalt de înţelegere, mai aproape de sursa universală. La fel este şi cazul nucleului unei planete, care este centrul fiinţei ei subtile. Aşa cum în inima ta se află legătura subtilă cu Realitatea Supremă, prin care poţi „atinge” Infinitul, tot astfel în centrul unei planete se află o realitate care oferă acelaşi tip de realizare şi de evoluţie uluitoare pentru fiinţa care este acea planetă. Diferenţa este că acel ceva nu este ceea ce îşi imaginează ştiinţa contemporană.
• Dar ce este? Dacă aş merge de la suprafaţă spre interiorul planetei, tot mai mult, ce aş vedea? Ce aş simţi?
• Ar fi ca o călătorie spirituală pe un drum evolutiv. Pe orice planetă te-ai afla, indiferent de gradul ei de evoluţie la suprafaţă, dacă înaintezi spre centrul ei şi ajungi acolo, descoperi că realitatea este mult mai evoluată. Nu poţi să te îndrepţi spre centrul unei planete rămânând doar în planul fizic. Chiar şi dacă priveşti lucrurile în mod simbolic, ele au sens: este ca o întoarcere acasă, o revenire la sursă, care este centrul spiritual. Mereu centrul, sursa, punctul de discontinuitate de la care pleacă totul. Aparent, el nu e nimic, dar cu toate acestea reprezintă totul pentru planetă. Atunci te afli mai aproape de esenţa acelei planete.

Simulare: călătorind spre centrul planetei

Simţeam cum întreaga fiinţă îmi fremăta de interes şi nerăbdare, pentru că ceea ce aflam avea un enigmatic răspuns în sufletul meu, care mă îndemna să cunosc mai multe informaţii, într-un mod mai detaliat. Era dulceaţa unei intuiţii plină de efervescenţă, care îmi spunea că toate acele informaţii nu îmi sunt date întâmplător, că sunt pregătit pentru a trăi în curând o astfel de experienţă. Într-adevăr, aceasta s-a petrecut mai repede decât m-aş fi aşteptat. Revin însă la explicaţiile doctorului Xien, care sunt esenţiale. Am sugerat o situaţie inedită:

• Să presupunem că sunt îndeplinite condiţiile tehnologice pentru a fora un tunel suficient de larg pentru o capsulă cu echipaj uman. Să zicem că unghiurile de înaintare ale tunelului sunt reglate de aşa natură, încât deplasarea să se facă în condiţii normale. Tunelul urmează calea direct spre centrul Pământului. Ce ar vedea şi ce ar întâlni oamenii de ştiinţă care sunt în acel echipaj?
• Un anumit timp ar vedea ceea ce se aşteaptă:

materie solidă, pământ, roci… iar la un moment dat, lavă vulcanică.

• Să zicem că ar avea posibilităţi tehnice de a trece şi de stratul de lavă.
• Aici lucrurile devin mai complicate. Într-un fel, e ca atunci când te îndrepţi cu o navă către Soare; ca să rezişti, este necesar ca nava să aibă un scut magnetic foarte puternic, pentru a te apropia din ce în ce mai mult de stea şi pentru a nu fi spulberat de forţele gigantice care se manifestă atunci, ori de radiaţia foarte intensă pe care Soarele o emană. Tot aşa, să zicem că în drumul ei spre centrul Pământului nava echipajului este dotată cu tot ceea ce este necesar să străpungă stratul masiv de lavă şi să reziste câmpului energetic pe care ea îl degajă. Membrii echipajului ar începe să treacă atunci prin acel strat de lavă, dar cu cât vor înainta mai mult, ei vor trebui să se protejeze din ce în ce mai bine, pentru a rezista presiunii, temperaturii şi radiaţiei uriaşe. Tehnologic vorbind, ei vor trebui să creeze nişte câmpuri magnetice atât de intense, încât acestea îi vor transforma chiar şi pe ei înşişi, ca materie biologică, astfel încât percepţia lor asupra lucrurilor ar deveni atunci mult schimbată.

• Ce vrei să spui? am întrebat, puţin nedumerit.
• E ca şi cum ai pune un om din anul 1600 să lucreze cu un calculator. Ca să facă asta, tu trebuie să începi să-l înveţi cum să procedeze, dar în momentul când va ajunge să ştie cum să lucreze la calculator, acel om va fi deja la un nivel avansat de cunoaştere, net diferit de cel din lumea în care a trăit până atunci. Înţelegerea lui s-a schimbat, iar asta inevitabil dă naştere la transformări majore asupra corpului său biologic. Noi vorbim acum foarte strict, dar în exemplul cu deplasarea unei nave spre centrul Pământului se ajunge la un moment dat ca necesitatea de a avea o tehnologie foarte avansată să fie aşa de mare, încât chiar acea tehnologie, prin efectele pe care ea le produce asupra organismului unei persoane care ar întreprinde o astfel de călătorie, transformă integral fiinţa şi modul ei de a gândi.
• Bine, dar ce se întâmplă efectiv dacă se realizează această evoluţie personală a fiecăruia dintre membrii echipajului?

Curiozitatea mea era legitimă, dar simţeam că aveam deja răspunsul. Îmi dădeam seama că atunci înaintarea spre centrul planetei nu mai avea neapărat un aspect cantitativ, ci mai ales unul de natură calitativă. Voiam să ştiu însă cum s-ar îmbina atunci elementele fizice cu cele subtile. Cum ar apărea realitatea înconjurătoare? Ce fel de percepţii ar genera ea?

Doctorul Xien mi-a explicat cu răbdare ce fenomene au loc atunci:

• Membrii echipajului intră pe o altă frecvenţă de rezonanţă energetică şi dacă aceasta se întâmplă, atunci ei vor trece dincolo, adică pe un plan sau dimensiune care vibrează cu o frecvenţă superioară celei corespunzătoare planului fizic. Intrarea lor într-o astfel de lume nu se petrece însă pentru că au trecut de stratul de lavă, ci pentru că au reuşit să treacă de limita condensării care era specifică materiei fizice întâlnită până atunci, adică sedimente, roci, lavă. Au depăşit astfel frecvenţa de vibraţie a acelui tip de condensare a energiei ce reprezintă materia aşa cum o ştim noi. Practic vorbind, au intrat într-o nouă realitate, care e superioară celei fizice. Ei intră atunci în planul eteric.

Eram uluit şi total bulversat, dar concluzia era clară:

• Asta înseamnă că de fiecare dată când cineva se va îndrepta spre centrul fizic al Pământului, de fapt nu va ajunge niciodată acolo, pentru că înainte de asta va pătrunde deja în planul eteric, intrând într-o dimensiune superioară celei fizice.
• Da, ai înţeles. Chiar înaintarea fizică spre centrul planetei este condiţionată de necesitatea evoluţiei personale ca frecvenţă de vibraţie, deoarece intensitatea câmpului magnetic creşte foarte mult. Odată cu apropierea din ce în ce mai mare de centru, fiinţa umană evoluează în mod obligatoriu; altfel, pur şi simplu nu poate înainta, nu poate să treacă de pragul care corespunde frecvenţei de vibraţie limitată la planul fizic, de la care a început călătoria. În cele din urmă ajunge în centru, dar acolo este deja o altă lume, pentru că a pătruns gradat chiar cu mult timp înainte în planul eteric, iar mai apoi în celelalte planuri subtile din ce în ce mai elevate. Frecvenţa de vibraţie a fiinţei sale, de la trup la minte, a evoluat. Acesta este un proces care se petrece automat, dar el respectă totuşi anumite condiţii. Trebuie ca fiinţa să aibă o anumită pregătire psihomentală şi o cunoaştere interioară adecvată, altfel transformările sunt prea intense pentru ca ea să reziste la evoluţia accelerată ce are loc în timpul deplasării spre centrul planetei.
• Ce se petrece atunci? am întrebat repede, gândindu-mă uşor înfiorat la apropiata mea plecare în expediţie.
• Aparent, nimic deosebit. Se poate ca acel om pur şi simplu să nu mai vrea să înainteze spre centru, dorind brusc să se întoarcă acasă. Ori s-ar putea să i se facă rău; acesta poate fi el însuşi un motiv puternic pentru a reveni la suprafaţă. Într-o formă sau alta, pare că acelei fiinţe umane îi este interzis accesul spre sau în centrul planetei, pentru că deocamdată ea nu este suficient de pregătită pentru saltul vibraţional pe care trebuie să-l facă. Diferenţa între propria ei frecvenţă de vibraţie şi vibraţia la care trebuie să ajungă este prea mare, iar trecerea nu se poate realiza. Pentru aceasta este necesară o pregătire atentă, o evoluţie gradată a întregii fiinţe.

Interiorul Pământului şi evoluţia nivelului de conştiinţă

Doctorul Xien făcu o scurtă pauză şi apoi vorbi cu un glas egal şi detaşat, privindu-mă în ochi:

• Din punctul de vedere al legilor de manifestare a Universului, nu există un centru geometric propriu-zis al planetei, aşa cum îl concep oamenii de ştiinţă actuali.

Aceea a fost una dintre cele mai stranii afirmaţii pe care le-am auzit, dar începeam deja să-i intuiesc semnificaţia. Am profitat de faptul că Shin Li ieşise din cameră şi am decis să pun o serie de întrebări scurte, pentru a-mi clarifica în minte cât se poate de bine noua viziune despre structura internă a planetei noastre. Nu doream ca Shin Li să creadă că nu am înţeles explicaţiile ce mi-au fost date, aşa că m-am adresat repede doctorului Xien, profitând de lipsa ei:

• Poate că a fost cam bruscă schimbarea paradigmei de la materialism la planurile subtile. Cred că intuiesc destul de bine fondul ei, dar aş vrea să-mi lămuresc din nou şi cât mai clar poziţia. Să o luăm de la început. Aş vrea să ştiu ce se întâmplă dacă te deplasezi direct spre centrul Pământului, într-o capsulă care nu este dotată cu o tehnologie foarte avansată. Sunt aici, în planul fizic şi pornesc în această călătorie spre nucleul planetei cu o astfel de maşinărie, care totuşi rezistă la temperaturi ridicate. Am de gând să ajung chiar în centrul planetei, indiferent ce voi găsi acolo. Ce se întâmplă pe drum?
• La un moment dat vei începe să-ţi pierzi minţile.

Nu vei mai înţelege nimic.

Am mărit ochii de uimire.

• Din ce motiv? Doar pentru că se transformă mediul şi frecvenţa lui de vibraţie?
• Ţi-am spus, iar acum îţi repet. Porneşti de aici, de la suprafaţă; prima parte a călătoriei nu-ţi va pune probleme, pentru că vei depăşi straturile succesive de pământ, rocă, pungi de lavă sau alte substanţe.

Deocamdată eşti în domeniul material, există materie ponderală, vibraţia ei este similară cu cea a materiei corpului tău, iar mintea ta gândeşte în termenii cunoscuţi ai legilor fizicii clasice. Vei ajunge, să zicem, după câteva sute de kilometri la limita dintre materia solidă şi cea lichidă şi vei dori să înaintezi, dar la un moment dat te vei opri, pentru că nu vei mai putea merge dacă rămâi la nivelul actual de vibraţie a conştiinţei. Ai ajuns la limita experienţei tale fundamentale din planul fizic, în care trăieşti. Doar până aici poţi percepe, doar până aici poţi rezista. Dincolo de această zonă sau „barieră” a frecvenţei de vibraţie vei simţi că nu mai poţi şi, dacă insişti, îţi vei pierde cunoştinţa. Realitatea aceea, la care tu ai ajuns, nu mai corespunde nivelului de vibraţie a conştiinţei tale, ci este mai înaltă. Atunci tu nu mai ai capacitatea de a înţelege ce se petrece acolo, nu mai poţi să faci corelaţii. Ai fi în postura unui eschimos care vede un şarpe sau în situaţia de a observa cum cresc copaci pe Lună. În ambele cazuri înţelegerea mentală obişnuită este bulversată şi probabil foarte şocată.

• Nu simt că aş leşina totuşi din această cauză.
• Aceste exemple sunt menite doar pentru ca tu să ai o punte analogică de comparaţie. În realitate, dacă ai face această călătorie în condiţiile date, nu ai putea rezista de la un anumit punct înainte. Însă asta nu e valabil doar pentru tine; capsula însăşi, cu toate aparatele din ea se va bloca de asemenea. Capacitatea ta de pătrundere şi înţelegere se blochează şi ea. Totul se blochează atunci, între realitatea fizică din care faci parte şi această nouă realitate la care ai ajuns există o diferenţă de frecvenţă de vibraţie, iar tu şi tehnologia capsulei în care te afli nu rezonaţi cu această nouă frecvenţă.

Am întrebat, pentru a clarifica şi mai mult:

• Este o problemă de devenire personală sau de stare a conştiinţei?
• Una o slujeşte pe cealaltă. Atât tehnologia capsulei, cât şi conştiinţa ta se află la un nivel de vibraţie care este inferior frecvenţei ce creşte pe măsură ce te apropii de centrul planetei. Atunci ori ai capacitatea reală de înţelegere superioară şi de rezonanţă cu acele frecvenţe înalte de energie, ori pur şi simplu îţi pierzi cunoştinţa, pentru că mintea ta nu poate procesa senzaţiile şi informaţiile pe care le primeşte.
• Asta am înţeles. Dar mă interesează să ştiu cum apare o astfel de călătorie dacă ea ar fi urmărită de un observator extern.

L-am privit concentrat câteva clipe pe doctorul Xien. Ideea asta mă urmărea de ceva timp şi eram foarte curios să aflu răspunsul. Am continuat, oferind chiar un cadru de acţiune:

• Să zicem că la suprafaţa Pământului, în centrul de comandă a misiunii, se află o echipă ce monitorizează ceea ce se petrece în capsulă. Echipa asta nu are de ce să leşine, pentru că ea rămâne la suprafaţă. Ce vor vedea cei din faţa monitoarelor?
• La un moment dat nu vor mai vedea nimic pe ecranele lor.

Doctorul Xien tăcu un moment, ai privirea în pământ. Apoi continuă calm, cu voce egală:

• Îmi dau seama, totuşi, că n-ai înţeles. Ai uitat deja că întreaga tehnologie de pe capsulă, precum şi tot ce este conectat cu ea se blochează pentru că nu mai există compatibilitate între frecvenţele de vibraţie? Nu se mai transmite şi nu se mai primeşte nimic, deoarece aparatele nu pot funcţiona la acel regim de frecvenţe, la care ajungi cu capsula atunci când începi să te apropii de centrul planetei. Frecvenţele pe care le întâlneşti acolo sunt mult n\ai înalte decât cele la care este concepută tehnologia din Prezent. În acel loc nu mai există legături coerente între componentele electronice.
• Insist. Dacă frecvenţa creşte aşa mult, atunci ce se Petrece cu materia solidă din interiorul Pământului?

Doctorul Xien a zâmbit fin, aşa cum făcea de fiecare dată atunci când aprecia o observaţie de calitate. Am răsuflat cumva uşurat, zicându-mi în minte că după una rece, acum a urmat una caldă, suficient cât să revin pe „linia de plutire” în această discuţie. Deşi ceea ce mi se explica nu era chiar aşa dificil de înţeles, aveam de luptat mai mult cu rezistenţa mentală datorată unor concepte de gândire materialistă, de programare îndelungată în spiritul materiei dense a planului fizic. În principiu lucrurile îmi erau clare, dar voiam totuşi să le înţeleg mai în amănunt.

Deşi atunci nu am bănuit nimic, acela a fost un punct important de inflexiune a discuţiei. Explicaţiile care au urmat, m-au năucit. Până atunci reacţionasem mai mult într-un spirit de noutate, pentru că analiza oferea un cadru relativ apropiat de planul fizic, cu variante şi posibilităţi inedite. Acum, însă, doctorul Xien dorea să treacă pe un alt nivel cu explicaţiile sale. Am sesizat aceasta încă de la primele cuvinte, astfel că am schimbat şi eu registrul mental în care purtam conversaţia.

• Treci de scoarţă şi după ce ajungi la manta sau imediat după ce acest strat începe, noi doar aproximăm ce se află în acea zonă şi apoi mai departe, spre centru.
• Ce fel de aproximare? am întrebat cu interes.

Doctorul Xien mi-a răspuns, privindu-mă în ochi:

• În principiu, de la acea zonă mai departe nu mai există materie fizică. De la acel nivel, datorită creşterii frecvenţei de vibraţie, deja se intră în planurile subtile. Pătrunzi în planul eteric, apoi în cel astral, apoi în planul mental şi apoi ajungi în planul cauzal, care „înveleşte” chiar centrul planetei. Este o structură de manifestare care se regăseşte la toate corpurile cosmice, dar de asemenea şi la fiinţa umană. În tine este totul, perfect structurat pe frecvenţe de vibraţie din ce în ce mai elevate, pornind de la corpul fizic până la corpul subtil cauzal şi la centrul fiinţei tale, în inimă, care este esenţa. Planeta este şi ea o fiinţă, în felul ei. Este acelaşi tip de „organizare” a materiei şi conştiinţei, doar că tu eşti o fiinţă umană, iar ea este o planetă.
• Este principiul corespondenţei despre care se vorbeşte în tradiţiile spirituale: ceea ce este jos este precum ceea ce este sus, pentru a săvârşi miracolul Totului, am spus eu -Jos înseamnă „mic”, microcosmos, tu; „sus” înseamnă mare, Macrocosmos, de pildă planeta sau o galaxie. La orice scară de manifestare, principiul de structurare este acelaşi. Dacă înţelegi asta, înţelegi şi ce se petrece atunci când cineva călătoreşte spre centrul Pământului. După învelişul material al planetei, te apropii şi începi să pătrunzi în învelişurile ei subtile, adică în planul eteric, astral şi aşa mai departe. Însă vei merge doar până acolo unde îţi va permite propriul tău nivel de vibraţie a conştiinţei, doar până acolo unde vei putea să îndeplineşti condiţia de rezonanţă. Dacă ceva este mai elevat decât frecvenţa de vibraţie a conştiinţei tale individuale, nu vei putea vedea acel ceva, nu vei putea înţelege şi nu vei putea pătrunde.

  Va urma …