Generatorul de Energie Cuantică – Quantum Energy Generator (QEG) – sursa de energie liberă a unei gospodării va elibera oamenii din sclavia sistemului

  Actualul sistem de producere și distribuție a energiei este un sistem depășit din orice punct de vedere. În primul rând este poluant, în afară de producerea energiei electrice prin hidrocentrale, celelalte sunt poluante – căbuni, gaz natural și nuclear. Apoi s-a dovedit un sistem corupt și deosebit de profitabil pentru cei ce-l distribuie, povara facturilor ne împovărează existența lună de lună, iar guvernele care sunt cică reprezentanții noștri, ai poporului nu fac nimic pentru a schimba ceva, ba dimpotrivă prin mituirea unui Prim Ministru și a unor miniștri de exemplu, corporațiile fac legea în țara respectivă, jupuind populația și stabilind prețul acelei energii (gaz, energie electrică, petrol), plătind taxe minime statului respectiv cum este îndeosebi cazul României.

În acest context dragi prieteni a sosit timpul să-i desființăm! Nu prin Revoluție, nu prin manifestații în stradă (că ar pune jandarmii pe noi și ne-ar umfla cocoașa) ci printr-o mobilizare generală, care într-un final ar duce la ruperea de sistem și câștigarea independenței energetice a fiecărei familii, nu cea falsă cu care ne încântă premierul corupt al României care este ,,coada de topor” a elitei sioniste de la Washington, Tel Aviv și Bruxelles.

În ce constă acest proiect: Specialiști cu experiență (și sunt sigur că avem destui în țară) trebuie să conlucreze în mici ateliere, laboratoare, mici întreprinderi pentru a construi acest generator care creează energie electrică din vid (free energy).

   Prezentarea pe scurt  

  Sistemul Generator de Energie Cuantică (QEG) este o adaptare a unuia dintre mai multe patente de dispozitive electrice ale lui Nikola Tesla, modelul generator / dinam / alternator. Brevetul de referință este No.511916, intitulat simplu „Electric Generator „, din data de 02 ianuarie 1894. Adaptarea este o conversie de la un sistem liniar într-un sistem rotativ. Prototipul QEG este scalat pentru a produce energie electrică în intervalul de 10-15 kW (este deajuns pentru o gospodărie) continuu și poate fi configurat pentru a oferi fie 120 V fie 230-240 V ieșire monofazată. Este planificat de asemenea, pe viitor construcția unor modele trifazate. Durata de viață a dispozitivului este limitată doar de anumite componente înlocuibile, cum ar fi rulmenți, curele trapezoidale, și condensatori. Mașina de bază ar trebui să funcționeze fără probleme (cu o întreținere minimă) atât timp ca orice bun, aparat electromecanic de calitate, cum ar fi o mașină de spălat sau frigider. Componentele mecanice grele din construcția lui sunt utilizate pentru fiabilitate.

QEG nu este un dispozitiv complicat, și este conceput (ca alte „descoperiri” ale lui Tesla), pentru a lucra în armonie cu legile naturii, mai degrabă decât ca motoare simetrice și modele de generatoare de putere utilizate astăzi în industria de masă. O modalitate eficientă de a înțelege principiul de funcționare al QEG este să te gândești la el ca o mare –Auto-Putere – un autooscilator rezonant (un circuit cu rezervor de putere), care generează o înaltă tensiune de curent alternativ (15 la 25kV). Aceste oscilații HV sunt apoi transformate în tensiunea de ieșire de curent alternativ (AC), la nivelul actual de până la aproximativ 85.

Apoi, puteți folosi această energie electrică cum doriți, în cuantumul maxim al puterii generate de 10-15 KW. Problema este construcția lui. Necesită cunoștințe și experiență în construcția motoarelor electrice și a bobinelor, dar nu în ultimul rând și poate cel mai important credința că va funcționa precum și atitudinea și intenția construirii lui – nu pentru îmbogățirea proprie. Este bine de abordat o atitudine că acțiunea voastră va ajuta semenilor noștri la eliberarea din sclavia energetică la care suntem supuși de propriile guverne. Se știe că propria conștiință creează realitatea, deci mare atenție la aceste amănunte. De asemenea necesită un buget pentru cumpărarea materialelor necesare. Toate aceste informații le-am accesat de pe site-ul unui suflet extraordinar, iar acum a sosit momentul furnizării lor, când D-zeu prin ghizii mei spirituali m-au ghidat să dezvălui aceste informații în România.

Pseudonimul ei este Hopegirl și activează peste tot pe planetă, iar tot ceea ce face este doar în interesul general, al oamenilor pentru a ajuta la procesul de schimbare a Paradigmei. Tine conferințe peste tot în lume despre aceste invenții ale lui Tesla și a inițiat în numeroase țări grupuri care deja au construit acest dispozitiv QEG și vă asigur că funcționează. A început în Thailanda, iar acum acest dispozitiv a fost construit în Brazilia, China, Australia, Spania, Austria, Ungaria, Elveția până și în Bangladesh, dar nu în statele Noii Ordini Mondiale.

Gândiți-vă la impactul social și economic al acestui dispozitiv. La nivel de familie poți trăi oriunde, chiar izolat astfel că datorită creerii gratuite a energiei electrice, pe lângă confortul habitaclului îți poți produce legume și zarzavaturi în sere încălzite și nu mai depinzi de hipermarketuri. Putem fi cu adevărat liberi. Acest dispozitiv va fi un ajutor extraordinar pentru comunitățile de lumină care s-au constituit în mai multe locuri de pe planetă, inclusiv în România, iar în viitor acestea vor lua amploare iar marile aglomerări urbane vor fi părăsite de către ,,cei chemați”. Astfel încet, încet oamenii ce doresc schimbarea Paradigmei și Ascensiunea cu planeta mamă în 5D și mai sus, se vor separa de ceilalți care vor mai continua existența în lumea 3D până la destrămarea acestei lumi și părăsirea corpurilor fizice pentru a se încarna într-o altă lume 3D din Galaxie.

Site-ul în cauză este acesta : https://hopegirl2012.wordpress.com  

 Firma care construiește componentele este Torelco aici: http://www.torelco.com/toroid . Le puteți comanda și apoi asambla…

Un manual pus la dispoziție gratuit de către Hopegirl vi-l pot pune la dispoziție în limba engleză. La comentarii scrieți adresa de mail, cei interesați și vi-l trimit.

Trebuie să falimentăm acest sistem ticăloșit și să ne luăm viața în propriile mâini și țara înapoi ! Trebuie să reușim și noi !

Mâine voi publica video cu alte două dispozitive, mai simple, care produc 10Kw, respectiv 20 Kw, ceea ce este destul pentru o gospodărie.

   LA TREABĂ !!

 Drum drept spre Lumină !

Video cu QEG : https://vk.com/video/@id629036819?z=video629036819_456241954%2Fpl_629036819_-2 ;

https://vk.com/video/@id629036819?z=video629036819_456241955%2Fpl_629036819_-2


Descoperă mai multe la lumina_adevărului

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

17 comentarii

  1. Suuuper bravo Mariusica ,daca cei priceputi vor fi la fel ca multi altii care profita de situatie si cerere si le vand pe bani multi atunci nu va servi la nimic,intradevar este nevoie de multa constiinta .Imi amintesc ca si Mehram Khese a pus la dispozitie multe proiecte in mod gratuit dar din pacate nu am vazut pe nimeni interesat sa faca ceva in acest sens.Multumesc pt straduita ta permanenta si poate cine stie vei reveni in RO,tara are nevoie de luptatori curajosi ca tine .Sa fi binecuvantat !

    Apreciază

    • Pe scurt, Dumnezeu a anunțat de mulți ani 3 zile de întuneric.
      Pe de altă parte, în afara nenorociri făcute cu știință sau fără de știință de fiecare dintre noi, energia negativă emanată, sunt niște băieți mai întunecați așa, vor și ei să facă puțin întuneric, îi ajută în planurile lor.
      Ia gândiți, câteva zile fără electricitate, deși a fost anunțat de mult, omul nu crede și gata.
      Frică, groază, panică, dezorientare, scăderea încrederii în om și, scopul, încrederea în Creator. Plus mulți oameni morți.
      Căderea electricității poate servi foarte convenabil la … ștergerea conturilor din bănci, nu mai ai pe cine da vina, și, foarte simplu acceptăm Creditul Social sau și Legea Marțială, băiatul bun, STATUL, te ajută, dându-ți el, milosul, bani electronici. Este cea mai simplă prosteală, și, 100% funcțională. Dar mai pot folosi și ET, Putin sau un atac PEM …

      Apreciază

  2. Ne puteți spune în ce localități din România sunt comunități de lumină sau cum putem lua legătura cu reprezentanți ai acestora? Mulțumesc!

    Apreciază

  3. Marius, oare unde sunt orașe de lumina pe teritoriul țării noastre și cum aș putea legătura cu vreo persoană care locuiește într-un asemenea oraș? M- aș muta și mâine dacă aș putea. Ar fi extraordinar dacă ne- am uni mai multe persoane să înființăm o asemenea comunitate în care să fie persoane care exercită diferite profesii și să ne autogestionam singuri. Să nu mai fim sclavii banilor.

    Apreciază

Răspunde-i lui Anonim Anulează răspunsul