
În data de 18.05.2017 acest suflet genial și neobosit a părăsit această lume … încă unul din marii oameni ai acestei planete care a venit poate cu ceva sute de ani mai devreme prin zonă și care a plecat fără să vadă vre-un vis de-al său realizat și la scară mai mare. Din păcate mizeria nu a dispărut, nici pe departe, iar societatea sclavagistă modernă merge mai departe scârțâind din toate încheieturile, gata de colaps. Dureros … foarte dureros … o viată întreagă să promovezi anumite idei si să nu vezi nici cea mai mică schimbare …. si a trăit mult mult de tot … 101 ani. Păcat, mare păcat.
Iată si câteva idei pe foarte scurt despre viata, activitatea si viziunea lui Jaques pe foarte scurt:
„Preocuparea pentru resursele planetei şi umanitate a depăşit de câteva decenii agenda gulerelor albe şi pune în mișcare adevărate subculturi globale. Actorii care promovează ideile dezvoltării durabile sunt controversaţi şi acuzaţi de misticism, ipocrizie sau delir. Deși vocile lor nu sunt foarte puternice, au reușit până acum să adune de la câteva sute, la câteva mii de adepţi. Jaques Fresco este unul dintre cei mai seducători şi persuasivi promotori ai schimbării globale structurale, care mizează pe utilizarea responsabilă a resurselor şi îndepărtarea tuturor mecanismelor şi structurilor ce alcătuiesc ordinea mondială actuală.
Fresco şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii proiectând clădiri civile sau industriale, dar şi machete pentru filme SF. În aproape opt decenii de activitate, preocupările lui s-au extins şi odată cu ele şi cartea lui vizită. Astăzi, vorbim despre o personalitate complexă, care s-a consacrat prin dezvoltarea mai multor teorii sociale privind rolul tehnologiei în dezvoltarea umană, dar şi prin criticile permanente aduse ordinii socio-politice adoptată la nivel global. Fresco se prezintă drept futurist. Contestatarii şi scepticii îl prezintă ca fiind un utopist. Există şi opinii mai rezervate, precum cea a profesorului Viktor Vakhshatyn, directorul catedrei de Sociologie a Universităţii din Moscova, care îl compara în anul 2011 pe Jaques Fresco cu Jules Verne al secolului XXI.
Proiectul Venus, secţiunea Economie bazată pe resurse

Salvarea umanităţii în 18 paşi
Întreaga filosofie care stă la baza Proiectului Venus a fost sintetizată de iniţiatori într-un plan ce curpinde doar 18 obiective. Sunt recomandări generice, aparent inaplicabile în actualul context global. Contestatarii Proiectului Venus şi ai lui Fresco, înfierează această listă de priorităţi cu etichete ce variază de la „naivitate” la „nazism”. Mai jos, vom lista obiectivele Proiectului Venus, dar şi câteva precauţii ce trebuie administrate înainte de a aluneca în visare.
Obiective ambiţioase, provocări pe măsură
- Conştientizarea faptului că resursele planetei reprezintă moştenirea comună a tuturor oamenilor.
- Depăşirea graniţelor artificiale care separă oamenii constant şi în mod arbitrar.
- Înlocuirea economiilor naţionale, bazate pe bani, cu o economie globală bazată pe resurse naturale.
- Stabilizarea populaţiei prin educaţie şi naşteri controlate voluntare
- Revendicarea şi revitalizarea mediului înconjurător.
- Reproiectarea oraşelor, sistemelor de transport, agriculturii şi industriei, astfel încât să fie eficiente energetic, curate şi capabile să deservească într-o manieră convenabilă a tuturor nevoilor oamenilor.
- Îndepărtarea treptată a corporaţiilor şi guvernelor (locale, naţionale sau transnaţionale) ca instrumente de gestionare a societăţii.
- Partajarea şi aplicarea noilor tehnologii în beneficiul tuturor naţiunilor.
- Dezvoltarea şi utilizarea energiilor curate şi regenerabile.
- Producerea de bunuri de cea mai bună calitate în beneficiul tuturor oamenilor.
- Solicitarea studiilor de impact asupra mediului înaintea construirii oricărui proiect major.
- Încurajarea creativităţii şi motivaţiei pentru un efort constructiv.
- Îndepărtarea naţionalismului, bigotismului şi prejudecăţilor prin educaţie.
- Eliminarea elitismului, tehnic sau de orice natură.
- Obţinerea de metodologii prin cercetare minuţioasă, nu prin opinii întâmplătoare.
- Consolidarea comunicării în şcoli, astfel încât limbajul nostru să fie relevant pentru condiţiile reale ale lumii.
- Asigurarea nu doar a nevoilor primare, ci şi a provocărilor care stimulează mintea şi pun în valoare unicitatea în locul uniformizării
- Pregătirea intelectuală şi emoţională a oamenilor pentru schimbările şi provocările care ne aşteaptă.
Video: https://vk.com/video/@id629036819?z=video629036819_456241861%2Fpl_629036819_-2 ;
https://vk.com/video/@id629036819?z=video629036819_456241862%2Fpl_629036819_-2 ;
https://vk.com/video/@id629036819?z=video629036819_456241865%2Fpl_629036819_11;
https://vk.com/video/@id629036819?z=video629036819_456241863%2Fpl_629036819_-2;
Descoperă mai multe la lumina_adevărului
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Da,am citit despre acest proiect inca de acum 10 ani ,traia inca si m a uimit viziunea si usurinta cu care putea demonstra logica sa.Nu avea cum sa fie pus in practica acest proiect pt ca nu era in intresul marilor corporatii,dar ma rog ca in viitor sa existe un destin favorabil pt acesta si pt muuulte altele.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doamne ajuta
ApreciazăApreciază
am aflat despre acest proiect in urma cu aprox 4 ani – pe cine am intrebat nu cunostea subiectul deci nu am primit o parere in afara mea – toate bune si frumoase sau cel putin asa parea – am vazut acele orase (in YT)si explicatiile cum functioneaza – inca de atunci am observat parerea lui despre capacitatile umane pe care le fixeaza pe inalte piedestaluri precum grecii statuile lor – asta nu poate prinde radacini caci lipseste un element care este cel mai important – careva s a „prins” la ce ma refer? – in spatele celor 18 obiective ma intreb care este tricul? obiectivul 4 spune ceva la cineva? acum chiar nu ma intereseaza alta parere – cind o doream eram in cautari – si iata am primit raspunsul mult asteptat care sa mi determine atitudinea fata de acest proiect si ea este : NU – NIET – NEVER – a meritat cei 4 ani – ce usor se poate cade in capcana – 18 fata in fata cu 4 – pecum cu ideile globaliste care au incintat sau hitleriste…o zi minunata
ApreciazăApreciat de 1 persoană
”asta nu poate prinde radacini caci lipseste un element care este cel mai important” – care este acel element lipsa? Eu unul nu-mi dau seama…
“obiectivul 4 spune ceva la cineva?” – si mie mi s-a parut initial suspect…dar daca privesti din punctul de vedere al unui OM cu o educatie si constiinta mult peste media mondiala atunci realizezi ca o astfel de persoana nu cauta sa exploateze si sa domine alte persoane si chiar vrea sa faca o droaie de copii…deci ideea nu este chiar deplasata.
Mie unuia mi se pare un proiect de viitor pentru o societate cu constiinta mult mai ridicata (educatia se formeaza in timp) fata de ceea ce este in momentul de fata pe Terra, dar asta este parerea mea…
Sunt convins ca pe Pamant acest proiect va prinde viata, depinde doar de noi cat de curand se poate materializa.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Zeitgeist
Zeitgeist addendum
Zeitgeist moving forward
ApreciazăApreciază
obiectivul 4 – „nasteri controlate voluntare?” – este bi sens…nu? ca si treaba cu injectarile : voluntar dar obligatoriu – „controlate”? de catre cine? pentru ce? aici este acel element – cine nu a inteles despre ce este vorba imi pare rau pentru el – chiar se crede ca putem face ce vrem? – nimic si nimeni nu poate supravietui fara acest element
ApreciazăApreciază
Dezvoltarea durabila suna bine: controlul resurselor, controlul nasterilor, concentrarea oamenilor in orase
ApreciazăApreciază
OK o să mai public un articol despre Jacqe Fresco pentru a înțelege mai bine ideile lui… dar din prisma unei alte conștiințe , nu din cea de acum….
ApreciazăApreciază