La Mulți Ani România !   

  La mulți ani România, la mulți ani români !

Să fie binecuvântată această țară și poporul nostru. Fie ca procesul de trezire spirituală să se manifeste din ce în ce mai mult printre români. Mult timp nu mai avem…. După cum ne relata Cobra, Evenimentul s-ar putea să se întâmple în primul trimestru al anului viitor, apoi, ordinea mondială se schimbă rapid, tot mai multe țări vor să facă parte din alianța BRICS care prin introducerea noului standard monetar bazat pe aur va prăbuși moneda americană și cea europeană. Noul sistem financiar cuantic este implementat, se așteaptă colapsul actualului sistem babilonian bazat pe datorii pentru a fi introdus în masă.

Occidentul este în pragul colapsului, iar țara noastră, datorită slugilor obediente odată cu el. Anul ce va veni sunt alegeri de tot felul. Trebuie noi românii să ieșim din amorțeală și să ne luăm țara înapoi, altă șansă nu mai avem! Toți trădătorii și globaliștii neomarxiști trebuie înlăturați de la putere. Partide patriotice și naționaliste trebuie să ia țara înapoi. Românii ce sunt plecați în țări străine ar trebui să revină în țară, să ne unim și să reconstruim această țară, altfel strămoșii noștri ce și-au dat viața pentru a păstra unit acest pământ lăsat moștenire nu ne vor ierta…

Viața în Occident a devenit grea, nesigură și va deveni de neîndurat. Vor introduce digitalizarea peste tot, oamenii vor deveni niște sclavi fără libertăți. Se introduce cenzura în mass-media, pe rețele de socializare, școlile vor avea programe globaliste iar știința va fi denaturată pentru ca generațiile următoare să fie spălați pe creier și să știe cât mai puțin din orice. Este deja o societate decadentă moral, social și chiar ca nivel de trai. De aceea noi românii, având aici subsolul bogat în orice, zăcăminte, aur, argint, metale rare, petrol, gaz, pământ arabil cât să hrănim 80 de mil. de locuitori și genii cu multe invenții în orice domeniu, putem să ne salvăm ca popor. În 10 ani România poate să fie o țară prosperă dacă toată bogăția dată de Dumnezeu este gestionată de patrioți și oameni culți și pregătiți.   

 Am speranță că ne vom ridica din mocirlă precum pasărea Phoenix. Mulți profeți și maeștri spirituali au prevestit asta, Nostradamus, Sundar Singh, Gupta Swami, etc. Am avut un trecut glorios și vom fi din nou un far călăuzitor pentru întreaga omenire… Nimeni nu ne poate salva dacă noi nu ne ridicăm să vrem asta ! Țara este a noastră a poporului nu a unei șleahte de trântori, hoți și trădători.

   Doamne ajută-ne !!!

        DOINA

                      de Mihai Eminescu

De la Nistru pân’ la Tisa

Tot românul plânsu-mi-s-a,

Că nu mai poate străbate

De-atâta străinătate

Din Hotin şi pan’ la Mare

Vin Muscalii de-a călare,

De la Mare la Hotin

Calea noastră ne-o aţin

Şi Muscalii şi Calmucii

Şi nici Nistrul nu-i înneacă

Săraca ţară, săracă!

Din Boian la Cornu Luncii

Jidoveşte-nvaţă pruncii

Şi sub mână de jidan

Sunt românii lui Ştefan.

Vai de biet român săracu

Că-ndărăt tot dă ca racul

Fără tihnă-i masa lui

Şi-i străin în ţara lui.

Din Braşov pân’la Abrud

Vai ce văd şi ce aud

Stăpânind ungurul crud

Iar din Olt până la Criş

Nu mai este luminiş

De greul suspinelor

De umbra străinilor,

De nu mai ştii ce te-ai face

Sărace român, sărace!

De la Turnu-n Dorohoi

Curg duşmanii în puhoi

Şi s-aşează pe la noi;

Şi cum vin cu drum de fier

Toate cântecele pier

Zboară paserile toate

De neagra străinătate

Numai umbra spinului

La uşa creştinului

Codrul geme şi se pleacă

Şi izvoarele îi seacă

Săraca ţară, săracă!

Cine ne-a adus jidanii

Nu mai vază zi cu anii

Şi să-i scoată ochii corbii

Să rămâie-n drum ca orbii

Cine ne-a adus pe greci

N-ar mai putrezi în veci

Cine ne-a adus Muscalii

Prăpădi-i-ar focul jalei

Să-l arză, să-l dogorească

Neamul să i-l prăpădească,

Iar cine mi-a fost mişel

Seca-i-ar inima-n el,

Cum duşmanii mi te seacă

Săraca ţară, săracă!

Ştefane, Măria ta,

Lasă Putna, nu mai sta,

Las’ arhimandritului

Toată grija schitului,

Lasă grija gropilor

Dă-o-n seama popilor

La metanii să tot bată,

Ziua toată, noaptea toată,

Să se-ndure Dumnezeu

Ca să-ţi mântui neamul tău…

Tu te-nalţă din mormânt

Să te-aud din corn cântând

Şi Moldova adunând

Adunându-ţi flamurile

Să se mire neamurile;

De-i suna din corn odată

Ai s-aduni Moldova toată

De-i suna de două ori

Vin şi codri-n ajutor;

De-i suna a treia oară

Toţi duşmanii or să piară

Daţi în seama ciorilor

Ş-a spânzurătorilor.

Ştefane, Măria Ta,

Lasă Putna, nu mai sta

Că te-aşteaptă litvele

Să le zboare tigvele

Să le spui molitvele

Pe câţi pari, pe câţi fuştei

Căpăţâni de grecotei

Grecoteii şi străinii

Mânca-le-ar inima câinii

Mânca-le-ar ţara pustia

Şi neamul nemernicia

Cum te pradă, cum te seacă

Săraca ţară, săracă!

Video: Niascharian – Să Renastem ; Apa, Dacii, Zalmoxis ; Împaratii daci ai Imperiului Roman – 08 02 2013 – ; Iată de ce TRAIAN trebuie să dispară din Imnul Național .


Descoperă mai multe la lumina_adevărului

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

12 comentarii

  1. La mulți ani România!!!
    La mulți ani români!
    Doresc sănătate, prosperitate, pace și iubire pentru toți românii demni, integri, gospodari și nesupuși!!!🇹🇩🇹🇩🇹🇩

    Apreciat de 2 persoane

  2. Dezgroapă-te Române

    Străbunii tăi, ori bună oară
    Pentru tine au trăit și-au și luptat
    Să ai merinde-n traistă
    Dar și-n cămară
    Nu fi Române trădător
    De Neam și Țară.

    Străbuni noștri au trăit și au murit
    Pentru un vis îndeplinit
    Pe care noi de bun
    Și ne știind că în multe cazuri
    Cu sânge și cu viața a fost plătit.

    Trezește-te Române
    Nu te lăsa dezsuflețit
    Cât mai ai viață Vie în tine
    Trăiește și luptă prin Cuvânt, rugăciune, fericit.

    Căci nu este viață aceea
    Să trăiești fără de Viață, nimicit
    Luptă, fără de arme și fi Însuflețit.

    Înainte de vreme de va fi să pleci
    Nu te lăsa robit, mințit, terorizat sau dezrădăcinat
    Ori bocancul tiranului să apese ne stopat
    Ori de calculator, rețea, fiara, satan, controlat
    Sau, pământu-ți ocupat.

    Gândul, Cuvântul, Acțiunea
    Totul va fi vădit
    Și de Domnul Hristos, Dumnezeu
    Rege și Judecător Drept, Neprihănit
    După fapte vei fi soră, frate, răsplătit

    La Mulți Ani Românie
    Trezește-te Române
    Cu Dumnezeu, înainte …
    Ești de neoprit.

    Apreciat de 1 persoană

Răspunde-i lui patternsofsouldevelopment Anulează răspunsul