Declarația universală a oamenilor liberi   

 Având în vedere faptul că popoarele lumii vor fi libere doar atunci când cetăţenii vor fi liberi şi nu invers, ţinând cont de faptul că adevărata bunăstare materială nu poate apărea decât ca efect al bunăstării spirituale şi nu invers, considerând faptul că educaţia, economia, politica şi relaţiile internaţionale trebuie adaptate pentru a sluji omul şi nu invers,

 Având în vedere faptul că impulsul fraternităţii umane poate prinde viaţă doar dacă oamenii diferitelor popoare comunică şi lucrează împreună ca oameni profunzi, cunoscând faptul că omul profund se poate cunoaşte pe sine şi se poate dezvolta armonios doar dacă întreg cadrul educaţional, economic, politic şi social susţine această dezvoltare, ştiind că acest cadru poate fi creat doar dacă cei care îi înţeleg necesitatea încep să lucreze împreună,

Având în vedere faptul că utopic nu este să crezi că lumea poate fi schimbată în bine, ci să crezi că ea mai poate continua aşa cum este acum, Azi, aici, semnăm Declaraţia Universală a Oamenilor Liberi, aderăm la aceste principii ale umanităţii profunde şi începem să lucrăm împreună pentru a crea un cadru social uman-sănătos: LIBERTATEA OMULUI:

 Art. 1: Toţi oamenii se nasc liberi, ca fiinţe eminamente spirituale, şi nicio organizaţie, statală, internaţională sau secretă, nu are dreptul să le împiedice cunoaşterea propriului spirit, înţelegerea realităţii profunde a lumii şi acţiunea în acord cu această înţelegere.

 Art. 2: Statul, sistemul economic, social, politic şi educaţional trebuie să se adapteze la ceea ce omul profund poate oferi. Nu omul trebuie să renunţe la dezvoltarea sa ca fiinţă profundă pentru a se adapta la ceea ce statul, sistemul economic, social, politic şi educaţional îi comandă. Nu omul trebuie să se adapteze Sistemului, ci Sistemul trebuie să se adapteze omului. Pentru că nu omul este creat pentru a sluji Sistemul, ci Sistemul este creat pentru a sluji omul! Cu cât omul e mai slab, cu atât Sistemul va fi mai puternic. Cu cât omul e mai puţin conştient, cu atât Sistemul va deveni mai tiranic. Vom lucra împreună pentru a schimba actualul cadru social, în care Sistemul nu îi mai slujeşte omului, ci omul devine sclavul Sistemului.

 Art. 3: Vom construi, pentru prima dată în istorie, o societate care să fie cu adevărat o SOCIETATE A OAMENILOR. Aceasta va înlocui, treptat, actuala societate cinicutilitaristă care transformă fiinţele omeneşti în maşini sociale care trebuie să presteze economic şi care sunt deposedate de demnitatea lor spirituală. FIINŢA UMANĂ:

 Art. 4: În calitate de fiinţe umane înzestrate cu raţiune, cu simţire şi cu spirit, vom lucra împreună astfel încât întreg edificiul social, economic, educaţional, politic şi juridic să susţină dezvoltarea armonioasă a fiinţei omeneşti şi să se raporteze la om ca la o fiinţă complexă şi eminamente spirituală.

 Art. 5: Spiritul omului este cel care înnobilează materia şi îi oferă sens, motiv pentru care orice vom întreprinde, pe plan local sau global, va avea drept scop principal susţinerea fiinţei spirituale omeneşti întru devenirea sa.

 Art. 6: Vom reaşeza societatea omenească în propriul făgaş, urmărind în tot ceea ce facem două obiective fundamantale, care ţin de însăşi esenţa umanităţii: dezvoltarea omului profund şi fraternitatea umană.

 Art. 7: Semnăm Declaraţia Universală a Oamenilor Liberi atât pentru că hotărârea noastră este aceea de a trăi şi a ne dezvolta aşa cum considerăm – ca fiinţe libere ce se ştiu a fi mult mai mult decât trup –, cât şi pentru că vom lucra efectiv, împreună, pentru ca elementele acestei Declaraţii să devină realitate. Prin semnarea Declaraţiei Universale a Oamenilor Liberi, semnalăm faptul că nu doar intenţionăm, ci DECIDEM, ca fiinţe libere, să trăim şi să ne dezvoltăm într-un alt tip de societate. De asemenea, prin semnarea Declaraţiei Universale a Oamenilor Liberi, semnalăm şi faptul că nu doar decidem, ci şi ÎNCEPEM să creăm, împreună, această societate.

 Art. 8: Societatea care se naşte azi, aici, nu se opune actualei societăţi. Nu avem niciun război de dus, nu ne propunem să scoatem întunericul cu roaba afară din cameră. Doar vom aprinde Lumina! Vom oferi astfel lumii celei mari alternativa uman-sănătoasă a unei societăţi care aşază omul PROFUND în centru. „Declaraţia Universală a Oamenilor Liberi” – pentru cine îi înţelege cu adevărat sensul şi menirea – este străpungerea puternică a păienjenişului croit în jurul Pământului şi al Umanităţii. Însă forţa sa va fi direct proporţională cu numărul celor care nu se vor considera doar „semnatari” ai săi, ci parte integrantă a sa. Un impuls spiritual nu poate avea doar „semnatari”, ci are nevoie de fiinţe care să îl „întrupeze”. ŞCOALA:

 Art. 9: Elevul-om trebuie tratat ca o valoare în sine, nu ca un viitor produs economic. Aidoma, elevul-om trebuie ajutat să dezvolte în sine respectul adevărat pentru toţi ceilalţi semeni ai săi. Fiinţa minunată numită “elev” trebuie UIMITĂ, nu UMILITĂ! O şcoală în care omul-elev şi omul-profesor nu sunt elementele centrale, singurele care contează cu adevărat, NU este o şcoală a Omului, ci o şcoală a Uneltelor.

 Art. 10: Copiii lumii au nevoie de un sistem educaţional care să îi respecte ca fiinţe complexe, ca fiinţe profunde, ca fiinţe eminamente spirituale. Astfel, principalele două obiective ale noului sistem educaţional vor fi: susţinerea dezvoltării tânărului-om în acord cu necesităţile profunde ale fiinţei sale şi susţinerea dezvoltării fraternităţii umane.

 Art. 11: Ne vom implica în crearea unui sistem de învăţământ care să nu se axeze pe materia de studiu, ci pe elev, şi care să nu urmărească doar acumularea de cunoştinţe, ci mai ales dezvoltarea unei minţi libere, a unei inimi calde şi a unui spirit viu. SOCIETATEA:

 Art. 12: Ca urmare a semnării Declarației Universale a Oamenilor Liberi, începem să lucrăm împreună pentru a construi o nouă societate, fiind pe deplin conștienți de faptul că actuala societate este condusă superficial, voit superficial. Tot ce ne înconjoară, școală, loc de muncă, spațiu de recreere (cu prea rare excepții) este menit să ne adoarmă UMANITATEA, să ne exproprieze sensurile, să ne deporteze rosturile, să ne scufunde în uitarea de sine și de celălalt.

 Art. 13: „Toți pentru unul și unul pentru toți” nu e doar un celebru motto literar, ci va reprezenta numele singurei autostrăzi spirituale suficient de încăpătoare pentru noi toți, una pe care se poate circula în deplină siguranță. Ziua în care vom începe să ne raportăm la ceilalți ca la noi înșine va fi ziua însănătoșirii noastre morale și sociale. Nu mai avem alte opțiuni. Pur și simplu! Fie colapsăm și ne pierdem cu totul UMANITATEA, fie reușim să trecem, ÎMPREUNĂ, peste acest prag, să depășim această veritabilă CUMPĂNĂ A UMANITĂȚII, devenind astfel mai conștienți și mai puternici! Avem nevoie să începem să ne oferim unii altora din semnificațiile profunde ale comorilor spirituale și culturale pe care le deținem. Doar acest schimb VIU va putea demara PROCESUL de ÎNSĂNĂTOȘIRE!

 Art. 14: Aici este cheia! Suntem pe deplin conștienți de faptul că nicio discuție, nicio decizie, nicio măsură, nicio instituție, niciun partid, NIMENI nu va reuși să aducă bunăstare reală și pace pe acest Pământ dacă nu se pleacă mai întâi de la o reconstruire a tuturor instituțiilor, publice și private, în jurul ființei omenești profunde.

 Art. 15: Știm că Declarația Universală a Oamenilor Liberi va fi considerată doar un vis de către cei care s-au obișnuit să trateze totul superficial, să se lăfăie în jacuzzi-ul propriului pragmatism iluzoriu. Pentru cei care consideră inutilă o discuție despre reașezarea tuturor instituțiilor și relațiilor în matca OMENESCULUI profund, această Declarație este doar un ghem de utopii, e doar artă pentru artă, ceva complet lipsit de finalitate practică. Pentru noi, însă, pentru cei care privim cu propriii noștri ochi lumea care ne înconjoară, este evident că lumea construită de zidarii așa-zisului „pragmatism” economic, politic și social este un dezastru absolut. Este o lume în care foamea și bolile sărăciei extreme închid sau sunt pe cale să închidă ochii a sute de MILIOANE de oameni, a sute de milioane de semeni de-ai noștri, în timp ce sume imense de bani sunt cheltuite pentru tot soiul de lucruri fără nicio legătură cu omul profund și cu fraternitatea umană. Nu aderăm la acest așa-zis „pragmatism”, deoarece înțelegem că este îndreptat, în realitate, împotriva OMULUI, împotriva noastră – a tuturor. În fața acestui pseudopragmatism care duce către dezastru planetar, global, oferim alternativa unui adevărat pragmatism – unul în acord cu ființa omenească profundă și cu impulsul către fraternitate umană.

 Art. 16: Responsabilitatea socială reală începe atunci când începem să vedem în noi şi în ceilalţi Omul ca fiinţă spirituală, Omul ca fiinţă profundă.

 Art. 17: Societatea omenească nu se poate vindeca decât dacă membrii ei se vindecă pe sine. Iar a ne vindeca pe noi înșine în context social e a ne vindeca împreună cu ceilalţi, a ne vindeca pentru ceilalţi. Dacă ceea ce stă la baza nevoii noastre de a ne vindeca social și spiritual este dorinţa arzătoare de a-i ajuta pe ceilalţi să se vindece, atunci abia se poate spune că suntem pe cale să ne vindecăm cu adevărat. Ca fiinţe sociale profunde, înțelegem că ne aflăm cu toții în etapa evoluției umanității în care nu ne mai putem vindeca spiritual și social pe noi înșine decât vindecându-ne pentru şi împreună cu ceilalţi. Doar o comunitate de oameni care se ajută unii pe ceilalţi să se vindece va putea însănătoşi organismul social actual. Să-ţi doreşti atât de mult să te vindeci doar pentru că te doare nesănătatea celor pe care îi iubeşti! Să îţi doreşti cu ardoare să te vindeci pentru că ştii foarte bine că doar propria-ţi sănătate poate ajuta la însănătoşirea celorlalţi! Dacă te însănătoşeşti spiritual, mental şi sufleteşte înainte de toate pentru că fiinţa ta arde de nevoia şi dorinţa de a contribui la însănătoşirea celorlalţi, atunci se cheamă că te însănătoşeşti spiritual în acord cu timpurile noi. MUNCA:

 Art. 18: Dacă munca noastră e DEZUMANIZATĂ până într-acolo încât lucrătorul devine doar o „resursă umană”, fructul muncii – doar „un produs”, iar destinatarul acestuia – doar un „client”, cum mai putem oare vorbi despre o „lume a OAMENILOR”!? Întregul jargon economic este îmbibat cu termeni care dezumanizează. Nu putem vorbi despre un viitor frumos al omenirii, despre o umanitate liberă, angajată ferm pe un drum ascendent, atâta vreme cât vorbim despre fiinţa-om ca despre o “resursă umană”. Termenul “resursă umană” reprezintă apoteoza exprimării de tip mineralist. Iar adevărul este acela că, dacă nu suntem capabili să vedem, de pildă, în “cărbune” mai mult decât o “resursă energetică”, inevitabil ajungem să nu mai vedem nici măcar în om altceva decât o “resursă”.

 Art. 19: Vom modifica relaţiile de muncă astfel încât omul să nu mai muncească „pentru bani”, ci să fie recompensat financiar de societate pentru binele pe care îl produce, prin munca sa, pentru semenii săi.

 Art. 20: Atunci când vom lucra, ne vom întreba mereu dacă ceea ce facem aduce ceva bun pentru oameni sau dacă, din contră, e doar un mijloc pentru a obţine bani din buzunarele acestora!

 Art. 21: Vom lucra întotdeauna în acord cu noua definiție a „muncii”: “acel efort depus de către fiinţa umană (conştientă de sine în lume ca fiinţă umană profundă) cu scopul de a le fi de ajutor celorlalte fiinţe umane”. ECONOMIA:

 Art. 22: Economia va susține cu adevărat organismul social abia atunci când nu vom mai reduce totul sau aproape totul la economie! Nu vom uita niciodată de complexitatea ființei omenești și, la scară mare, a ființei sociale! Dacă reducem totul la BANI, vom sfârși, paradoxal, prin a nu mai avea bani deși banii sunt pretutindeni în jurul nostru! Înainte de a ne ocupa de „starea economiei”, trebuie să ne ocupăm de „starea umanităţii”.

 Art. 23: Economia nu este un fel de entitate cu viaţă proprie, un fel de a doua natură, cu legităţi proprii, intrinseci, o a doua natură care trăieşte şi funcţionează în baza unor înrâuriri care nu au nicio legătură cu noi. Economia nu e nimic altceva decât rodul modului nostru de a ne raporta la noi înşine şi la ceilalţi! Aşa-numitele „legi economice”, pe care specialiştii „caută să le explice” exact aşa cum caută omul de ştiinţă să explice legile naturii, nu sunt în realitate decât construcţii mentale. Economia pur şi simplu NU există ca o a doua natură, ori că o entitate separată de noi, cu viaţă proprie. Economia este ceea ce facem noi să fie economia! Economia chiar ajunge să aibă o realitatea a sa, separată de noi, doar în momentul în care cineva reușește să ne convingă de faptul că nimic nu depinde de noi.

 Art. 24: Avem nevoie de o reformă a relației angajator – angajat, precum și a relației companie – client. Atâta vreme cât angajatul va fi tratat doar ca „resursă”, nu și ca om, și atâta vreme cât clientul va fi tratat doar ca „portofel”, nu și că ființă omenească, munca va continua să genereze darul otrăvit al unei lumi compuse din oameni care restrâng întregul univers la propria făptură. Munca nu trebuie să îmbolnăvească organismul social. Munca, din contră, trebuie să-l însănătoșească! Iar pentru ca munca să declanșeze mecanisme și energii tămăduitoare la nivel social, e necesar ca relațiile angajator – angajat și companie – client să se modifice radical.

 Art. 25: Deși suntem conștienți că obiectivul oricărei companii este firesc să fie acela al creșterii cifrei de afaceri și al maximizării profitului, suntem în același timp conștienți că, dacă vrem să rămânem oameni și să nu ne transformăm în altceva, atunci e absolut necesar să mai adăugăm un obiectiv – chiar pe acela al „umanității”. În acest sens, nu vom uita nicio clipă că cei cărora le vindem ceva sunt, înainte de toate, oameni, oameni la fel ca noi și ca cei dragi nouă! O societate omenească sănătoasă nu se poate naște decât din raporturi interumane sănătoase. Or, a privi un alt om doar ca pe un buzunar – evident – nu are cum să reprezinte o relație socială sănătoasă.

 Art. 26: Tot ceea ce ştim şi ceea ce constituie o “strategie de afaceri” – vom infuză cu “grija faţă de om”. Cu alte cuvinte, la baza “produselor” şi a “serviciilor” pe care le dezvoltăm vor sta întotdeauna: “grijă faţă de om”, “dorinţa de a face bine”, și “voința de a-i ajuta pe ceilalţi”. În această nouă paradigmă, chiar dacă avem nevoie în mod firesc de bani, la rândul nostru, pentru a ne putea mişca prin lume, nu banii vor fi principala noastră preocupare, ci tocmai această dorinţă de “a face bine”. Astfel, tot ceea vom întreprinde ca “strategie de afaceri” nu va mai fi menit doar a ne aduce cât mai mulţi clienţi, deci bani, ci va urmări și le fi de folos acestora cu adev[rat. Astfel, banii vor devin o consecinţă, iar nu un scop în sine! DEMOCRAŢIA DIRECTĂ:

 Art. 27: Ne vom implica în vederea eliminării sărăciei extreme şi a sărăciei în general, fără a mai accepta ca banii noştri, proveniţi din taxele şi impozitele pe care le plătim, să fie folosiţi pentru praf de puşcă, în loc să fie folosiţi pentru praf de copt. Banii folosiţi pentru conflicte şi război nu vin din neant, sunt banii noştri. Iar noi, ca fiinţe libere, hotărâm că banii noştri să fie folosiţi pentru viaţă, iar nu pentru moarte, pentru a hrăni, iar nu pentru a ucide. Vrem să ne implicăm direct şi să decidem fără intermediari cum sunt cheltuiţi banii noştri, obţinuţi din taxele şi impozitele pe care le plătim!

 Art. 28: Bugetul despre care vorbesc politicienii şi economiştii nu e o pungă cu bani abstractă, ci e chiar rodul muncii oamenilor! “Buget” înseamnă un singur lucru: BANII generaţi de cetăţeni prin MUNCA LOR! Ca atare, este esenţial că cetăţenii – cei care generează acest buget – să fie direct implicaţi în folosirea acestuia. Când v-a întrebat ultima dată cineva pe dumneavoastră, locuitorii Planetei, dacă sunteţi sau nu de acord, de pildă, ca TRILIOANE de dolari să meargă anual către armament!? Războaiele există pentru că există bani care le finanțează. Iar banii care le finanțează VIN DE LA NOI, nu de altundeva! Să nu ne facem vreo iluzie în acest sens! Suntem perfect responsabili de ceea ce se întâmplă în lume cu ajutorul banilor noștri!

 Art. 29: Tragedia societății omenești actuale este aceea că nu mai este… omenească. Puzderia de instituții cu nume pompoase și obiective simandicoase se așază de-a curmezișul față de omul profund și pornesc apoi a lucra pentru orice altceva decât pentru acesta. Nu este vorba despre o „lipsă de soluţii” la nivelul celor care ne conduc (spre prăpastie) destinele, e vorba (cum a fost mereu) de LIPSĂ de OAMENI… De aici pleacă totul. Şi aici se şi încheie! RELAŢIILE INTERNAŢIONALE:

 Art. 30: Singura posibilitate de obţinere a păcii, de dezvoltare a unor relaţii neconflictuale între statele lumii este aceea a concentrării atenţiei globale pe numitorul comun: esenţa fiinţei omeneşti. Vom continua să avem război, conflicte de toate felurile exact atâta vreme cât vom căuta pacea şi eliminarea conflictului la periferia fiinţei omeneşti. Omul cotidian, omul superficial nu poate obţine pacea, este pur şi simplu o imposibilitate! Ca atare, toate instituţiile internaţionale cu nume foarte generoase vor continua să nu obţină nimic durabil, aşa cum s-a întâmplat şi până în prezent, oricât de multe persoane bine-intenționate le-ar popula. Pentru că marea problemă pe Pământ nu este aceea că nu ar exista suficient de multe persoane bine-intenționate. Marea problemă este că până şi aceste persoane bine-intenționate, în marea lor majoritate, nu gândesc soluţii şi nu acţionează din centrul fiinţei lor, ci de la periferie!

 Art. 31: Nu vom mai accepta implicarea noastră în conflicte internaţionale decise fără acordul nostru de către persoane sau organisme care îşi arogă dreptul de a ne folosi drept carne de tun. În mod real, nu există conflicte între popoarele lumii. Popoarele lumii nici măcar nu se cunosc unele pe altele. Conflictele, pur artificiale, nu sunt decise sau pornite de către cetăţeni, ci de către aşa-zişi „reprezentanţi” ai acestora.

 Art. 32: Dacă se doreşte cu adevărat rezolvarea “conflictelor” dintre naţiuni, este momentul ca naţiunile să se întâlnească întru ce au mai bun. Relaţiile internaţionale trebuie redefinite pornind de la natura superioară a omului. Pentru că, la periferia fiinţei lor, popoarele pot ajunge oricând inclusiv la război. Însă, în centrul fiinţei lor, aceleaşi popoare nu pot ajunge decât la schimb cultural şi ajutor reciproc. Pentru a rezolva conflictul dintre două naţiuni, există o singură posibilitate reală – întâlnirea celor două naţiuni întru spirit, întru suflet. Între națiuni nu va mai există conflict doar atunci când națiunile se vor întâlni pe tărâmul sufletului și al spiritului. Când un cetățean al unei națiuni se ridică la înălţimea spiritului său se întâlneşte cu cetățeanul altei națiuni ridicat la înălţimea spiritului său.

 Art. 33: În momentul în care oamenii devin conştienţi de faptul că vieţile lor au un sens mult mai înalt decât cel cotidian, devine posibilă şi relaţia neconflictuală dintre ţările lumii. Omul cotidian, superficial, va fi mereu carne de tun şi pion pe tabla de şah. Va fi mutat de colo-colo fără măcar să realizeze. Omul profund, care trăieşte şi acţionează din centrul propriei fiinţe şi nu de la periferie, nu va fi niciodată pion, va fi propriul său n. Iar atunci când suficient de mulţi oameni, din fiecare popor, vor fi început să trăiască în centrul propriei fiinţe, războaiele, conflictele de la periferia fiinţei omeneşti vor fi început să dispară. Pentru că războiul și conflictul NU sunt posibile între oameni care trăiesc şi acţionează din centrul spiritual al fiinţei lor. Războiul şi conflictul apar doar atunci când omul vieţuieşte la periferia propriei sale fiinţe, neconştient de natura să superioară, de spiritul său şi al celuilalt.

 Art. 34: Înțelegem că este necesar să trecem totul prin filtrele propriei minți, a propriei inimi și a propriului spirit. Conștientizăm faptul că este necesar să nu mai acceptăm ca “dat” tot ceea ce ni se livrează. Dacă lumea are conducători care direcționează trilioane de dolari anual către armament și activități militare și dacă aceeași lume mai are și cohorte de „analiști” și „experți” care ne asigură că e foarte bine așa, atunci de ce arată lumea în halul în care arată? Am ajuns unde am ajuns pentru că i-am lăsat să facă toate prostiile posibile cu banii noștri. Și am mai ajuns unde am ajuns și pentru că am ales de prea multe ori să ascultăm toate bazaconiile marilor „experți”, când până și faptul de a sta cu ochii în tavan ar fi fost o activitate preferabilă. De decenii, suntem târâți în războaie care nu sunt ale noastre. De zeci de ani, ni se spune pe cine să iubim și pe cine să urâm, cine „trebuie” să fie prietenul nostru și cine „trebuie” să fie dușmanul. De aproape un secol suntem „protejați”, în calitatea noastră de oameni, de tot mai multe organisme și instituții, cu nume din ce în ce mai bune și rezultate din ce în ce mai proaste.

 Art. 35: Dacă un copil bolnav, malnutrit e pe cale a se stinge lângă un cufăr plin cu bani, noi vom alege ca partea noastră din acel cufăr să-i vindece boala, să-i potolească foamea, în loc să îngrașe conturile celor care fac tot posibilul să ne convingă că a direcționa două trilioane de dolari în fiecare an către bugete militare e ceva normal.

 Art. 36: Înțelegem că “Luptă cu foc împotriva focului!” reprezintă dictonul contemporan perdant pentru umanitate. Conștientizăm pe deplin că incendiul nu poate fi oprit turnând benzină și nu mai acceptăm ca lumea noastră să fie condusă de piromani care se deghizează în pompieri!

 Art. 37: Nu ne putem întoarce la națiunile privite ca monade de sine stătătoare, ermetic închise, fără comunicări și schimburi cu exteriorul. Umanitatea e firesc și necesar să evolueze către a deveni o mare comunitate. Însă nu în sensul globalizării așa cum a fost ea concepută de către cei care vor – și în mare măsură reușesc – să dirijeze orchestra lumii. Nu în sensul unui singur stat global, unde nimeni nu mai are identitate și unde toți sunt clonele aceleiași matrici. Ci în sensul unei umanități alcătuite din miliarde de picături interdependente, care aleg LIBER să compună un ocean. Nu un neam de clone, nici miliarde de monade de sine stătătoare, ci o pluralitate de ființe libere care își asigură reciproc prosperitatea. FRATERNITATEA UMANĂ:

 Art. 38: Vom lucra împreună pentru a crea un cadru educaţional, social, economic şi politic, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional, care să contrabalanseze ura, care să-i ofere omului posibilitatea de a se dezvolta în sensul fraternităţii universale, nu în cel al urii generale. Conștientizăm că principalul mod prin care oamenii sunt împiedicaţi să lucreze ÎMPREUNĂ (sub cupola unor idealuri care ţin de natura lor profundă) este acela al ascunderii cheii! Cheia fraternităţii este ascunsă sub mantia cea neagră a urii.

 Art. 39: Nu vom mai accepta ca alții să hotărască în locul nostru dacă mergem la război sau nu, dacă sponsorizăm moartea sau nu, dacă alegem să investim în conflict sau în ajutor financiar pentru cei care chiar au disperată nevoie de ajutor financiar! E timpul ca această Planeta să le fie redată Oamenilor, să devină cu adevărat o Planetă a Oamenilor. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple, este absolut necesar să ne implicăm cu toții, la scară mică și la scară mare. Nutrim speranța că cei mai mulți dintre oameni vor alege Viața. Vrem să credem că cei mai mulți dintre semenii noștri vor alege să investească în Viață, nu în Moarte!

 Art. 40: Suntem conștienți că, dacă acualilor conducători le-ar pasă cu adevărat de OM, la nivel instituţional național și internațional, atunci pur şi simplu nu am avea cum să ajungem la conflicte, nici măcar economice. Dacă omul ar conta cu adevărat, atunci conflictele nu şi-ar mai avea rostul şi niciun stat nu ar mai încerca să îşi impună propriile interese în dauna altor state. Dacă vom înţelege, la nivel micro, fiecare dintre noi, dar şi la nivel macro, la nivelul marilor instituţii internaționale, că doar fiinţa omenească este cea care contează cu adevărat, atunci lucrurile vor începe să se rezolve de la sine.

 Art. 41: Dacă mii, zeci de mii de oameni sunt încă ținuți captivi de tot soiul de personaje care nu fac decât să le exploateze în interes propriu frustrările e și pentru că cei care sunt cu adevărat interesați de binele celorlalți suferă de timiditatea implicării publice. E timpul ca cei care simt cu adevărat OMENEȘTE să facă pasul în față. E singura șansă. Manipulările și ipocrizia nu vor dispărea decât ca efect al ieșirii din anonimat a celor care sunt capabili să-și picure AUTENTICITATE în glas și în faptă.

 Art. 42: Acesta este cel mai important impuls spiritual al momentului, al perioadei pe care o traversam – “Mă caut pe mine, caut Adevărul pentru a deţine tot ceea ce e necesar să deţin pentru a-i putea ajuta pe ceilalţi!”. Fraternitatea universală vine să înlocuiască fraternităţile conjuncturale, fie ele şi de cel mai înalt ordin spiritual.

 Art. 43: Exacerbarea individualismului duce la atomizare. Inclusiv violența se atomizează. Se ajunge, efectiv, la un război al tuturor împotriva tuturor. Este exact opusul a ceea ce ar trebui să se întâmple. Unitatea nu poate veni decât dacă ne propunem, dacă alegem să ne concentrăm pe ceea ce ne uneşte, pe valorile umane universale, dincolo de toate diferenţele dintre noi. Este singurul mod prin care putem evita un conflict generalizat, un război al tuturor împotriva tuturor.

 Art. 44: Chiar şi “Cunoaşte-te pe tine însuţi!” se va transfoma. El devine, acum: “Cunoaşte-te pe tine însuţi în celălalt!”. Pentru ca tu eşti celălalt şi celălalt ești tu. În niciun caz în sensul unei depersonalizări, a unei dezindividualizări. Ci în sensul sublim – şi atât de actual pentru cine are ochii deschişi şi-l vede! – al unei maxime individualizări în context colectiv. A te “cunoaşte pe tine însuţi în celălalt” înseamnă a te deschide către semenii tăi, a înţelege misiunea universală sublimă a Omului: o comunitate liberă, liberiubitoare şi liber-înțeleaptă. O iubire şi o înţelepciune care urcă şi care radiază din fiecare individ, însă doar în măsura în care – în Marele Cerc al Umanităţii – fiecare individ este în acelaşi timp centru şi periferie. Când radiază înţelepciune şi iubire, omul este centru. Când primeşte înţelepciune şi iubire, omul este periferie. Centrul şi periferia se întâlnesc şi îşi dau mâna în Om, ca expresie sublimă a Misterului Vieții. TEHNOLOGIA:

 Art. 45: Spiritul omenesc nu este nici o abstracţiune filosofică, nici o preocupare strict duminicală. Spiritul omenesc este natura noastră profundă, natura de dincolo de natură. Este esenţa noastră transbiologică. Dincolo de trupul fizic, de biologie, există o lume cât se poate de concretă, o lume nesfârşită pe care suntem chemaţi să o explorăm, în noi înşine şi în afara noastră. Iar motivul pentru care în Valea Siliconului a luat naştere curentul “transumanist”, care promite depăşirea biologicului prin unirea cu tehnologia, cu Inteligenţa Artificială, este acela că omul nu mai ştie nimic sau aproape nimic despre propriul său spirit. Cu alte cuvinte, nevoia subconştientă a omului de a transcende biologia eşuează în transumanismul artificial, în transumanismul de silicon tocmai pentru că adevărata esenţă transbiologică, cea spirituală, nu mai este cunoscută, percepută.

 Art. 46: Mai întâi, toată viaţa noastră – în şcoli şi la muncă – este sărăcită spiritual, este depreciată uman. Apoi, pentru că un principiu universal cere ca fiecare gol să fie umplut, e de la sine înţeles că tot vidul spiritual și uman din noi va fi umplut cu altceva – cu tehnologie! Dacă vom continua să separăm umanitatea de tehnologie, vom eşua lamentabil. Noua şi extrem de puternica tendință a Mileniului 3 este reprezentată de tehnologie. Cei mai mulţi dintre oameni vor fi pur şi simplu hipnotizaţi de tehnologie, mai ales pe măsură ce noile generaţii preiau Pământul de la cele vechi. Infuzii de umanitate în tehnologie – de aceasta avem nevoie dacă vrem să evităm eșuarea în anistoria binară!

 Art. 47: În prezent, oamenii urmează tehnologia. Însă trebuie să inversăm sensul. În mod firesc, dacă este să respectăm demnitatea fiinţei umane, tehnologia trebuie să urmeze omul. Tehnologia poate fi folosită pentru a ne acoperi minunata fiinţă cu colbul dezumanizării sau pentru a sluji frumosului ideal al umanizării vieţii noastre.

 Art. 48: Fără a respinge tehnologia, conștientizăm faptul că omul nu are nevoie să evadeze într-o “realitate virtuală”. Singurul motiv pentru care aşa ceva există este acela că viaţa oamenilor este în aşa fel încarcerată, din toate părţile, încât spiritul viu al omului simte nevoia să evadeze, să fie liber. Şi, nefiind conştient, nearătându-i nimeni ce tărâmuri magice, minunate se găsesc în el şi în lume, ajunge să se “refugieze” în virtualitate.

 Art. 49: Înțelegem că tentaţia de a ne subsuma maşinii o avem doar atunci când nu suntem conştienți de puterea extraordinară a omului. Suntem una dintre cele mai mari taine ale Universului. Destinul Omului este unul măreţ. Tot ce avem nevoie acum este să ne deschidem unii faţă de alţii, să ne adunăm, cu toţii, într-o mare “Comunitate a Oamenilor Liberi”.

 Art. 50: Semnatarii Declarației Universale a Oamenilor Liberi nu doresc să își exploateze semenii, nu îi tratează pe aceștia ca pe nişte buzunare din care trebuie scoşi cât mai mulţi bani. De asemenea, cei care aderă la principiile prezentei Declarații nu folosesc tehnologia decât pentru a servi umanitatea. Aceasta pentru că întreaga filosofie a acestei Declarații este centrată în jurul fiinţei umane. Noi nu ne raportăm la Om ca la un apendice al tehnologiei (oricât de avansată şi de interesantă ar fi aceasta). Nu credem că omul îşi poate păstra demnitatea în condiţiile în care se integrează în tehnologie. În mod corect, în mod uman, tehnologia este cea care ar trebui să se integreze în Om. Cei care se ocupa cu dezvoltarea tehnologică ar trebui să ţină cont în primul rând de fiinţa omenească. Dezvoltatorii din zona tehnologică ar trebui înainte de toate să se preocupe de cunoaşterea omului profund şi să îşi propună respectarea și susținerea demnității omului ca ființă eminamente spirituală.

 Azi, aici, în această comunitate, începe să se înalţe un foc al spiritului care va arde în noaptea de smoală a umanităţii. Fie ca suficient de mulţi oameni să îl vadă şi, văzândul, să-l ajute să crească aducându-şi torța propriului spirit viu! Fie ca focul să devină atât de mare, de înalt, să lumineze atât de puternic şi de departe încât să nu mai poată fi ignorat de nimeni, să devină o forţă transformatoare, un imbold, o dovadă că există o alternativă uman-sănătoasă la tot ce se întâmplă în prezent! Dacă vor fi suficient de mulţi oameni care îşi vor aduce propriile torțe, atunci focul va avea puterea să schimbe actualul mers al lucrurilor. Dacă focul va fi atât de mare şi de puternic încât să poată fi văzut de toţi oamenii de pe planetă, atunci, ca printr-o minune, miliarde de oameni se vor trezi! La început, vor fi doar câteva torţe. Apoi, se vor alătura mai multe, din toate popoarele, din toate regiunile, din toate culturile şi tradiţiile lumii. Pe măsură ce tot mai mulţi se vor alătura, focul va deveni atât de mare încât nu va mai putea fi ignorat de nimeni. Şi, când va atinge masa critică de torţe ce luminează laolaltă, atunci focul va deveni de nestins – va lumina întregul Pământ, va face zi din noaptea de smoală a umanităţii! Fie să FIM!

 Fie să fim suficient de mulţi care să înţelegem necesitatea acestui foc! Este timpul să luminăm împreună toţi cei care, dincolo de toate diferenţele dintre noi, înţelegem şi simţim ca a avea o lumină înseamnă cu adevărat ceva DOAR şi EXACT în măsura în care foloseşti acea lumină pentru a înlătura întunericul de pe calea semenilor tăi! Aceasta este o comunitate a oamenilor cu adevărat treji, adică a acelor oameni care nu urcă scara evoluţiei pentru propria bunăstare, ci pentru a deveni treptele pe care alţi semeni de-ai lor au să suie! Omul care suie pe scara desăvârşirii pentru a se face treaptă sub tălpile altui om ce vrea să suie – aceasta este esenţa mesajului acestei comunităţi care se naşte aici și acum! Cei care înţeleg acest mesaj vor duce vestea mai departe şi îi vor ajuta şi pe alţii să deschidă ochii şi să vadă. Această comunitate este mugurele viitoarei societăţi omeneşti. Aici şi acum sunt puse bazele acestei societăţi, cu ajutorul tuturor celor care înţeleg că trăim timpuri în care nu mai este suficient ca fiecare să lumineze în jurul său. Întunericul este atât de dens, precum o smoală lipicioasă care sufocă totul, încât singura soluţie este aceea să începem să luminăm împreună.

 „Împreună” este cuvântul-cheie care ne poate deschide poarta către o nouă lume a oamenilor!                   Va urma…

   Sursa: Cartea ,,Marea Bătălie pentru Omenire” de Liviu Pleșoianu