Notă blogger – Pentru cititorii noi ai blogului, primele  părți din cartea lui Radu Cinamar le găsiți în dreapta paginii la categoria ,,Radu Cinamar”. Dați click și aveți primele articole din această carte minunată.   

 Oameni, acţiuni şi alte elemente distinctive ale oraşului Tomassis

Am vrut să întreb despre nivelul tehnologic, dar am observat că platforma începea să coboare spre sol, îndreptându-se spre ţărmul mării. Pe măsură ce înălţimea se micşora, am putut vedea mult mai bine structura oraşului, foarte asemănătoare cu ceea ce vedem în zilele noastre: străzi, intersecţii, populaţie cu diverse treburi, un anumit gen de forfotă, dar nu agitaţie, ci mai curând focalizare. Cred că acelei populaţii i se putea aplica foarte bine celebrul dicton: festina lente (Grăbeşte-te încet, în limba latină (n.ed.)). Nu am observat însă niciun fel de vehicul, cel puţin din „evaluarea” aeriană pe care am făcut-o. Toţi oamenii, bărbaţi sau femei, se deplasau mergând pe jos.

Părea să fie o societate neobişnuită din punctul nostru de vedere. De exemplu, nu am văzut nimic industrial, nicio fabrică, niciun coş din care să iasă fum, niciun atelier. Probabil aveau zone dedicate studiului şi cercetării tehnologice, iar manufacturarea şi producţia se realizau în altă parte; sau pur şi simplu au ajuns la un nivel superior, care nu mai implica dispozitivele greoaie şi complexe, mecanice, pe care noi le folosim şi nici combustibilii convenţionali. Platformele antigravitaţionale erau un bun exemplu.

În general vorbind, impresia pe care mi-a lăsat-o oraşul era aceea că mă aflam în Grecia Antică. Vedeam în mare parte clădiri, construcţii şi un stil foarte asemănător cu ceea ce ştiam din ilustraţii, din cărţi şi din articole, dar el era integrat cu sisteme şi dispozitive foarte modeme. Această stare oarecum paradoxală se observa atât din aspectul oraşului, cât şi din comportamentul oamenilor. De pildă, străzile nu erau largi şi niciuna nu era „asfaltată”, ci toate erau pietruite. Este drept că pietruirea lor era perfectă, dar era vorba de pavaj cu piatră, nu de asfalt sau alt material sintetic. Nu existau clădiri din „beton şi sticlă”, nu vedeau sclipind contururi nichelate, nu existau zgârie-nori, nici noduri complexe de autostrăzi sau intersecţii. Totul era însă aşezat, realizat cu inteligenţă, avea o simplitate inerentă şi un anumit gen de eleganţă, ducând oarecum spre stilul şi zona antică.

Am depăşit ultimele construcţii şi ne-am îndreptat în zbor la mică înălţime spre ţărmul de nisip al mării, venind din partea dreaptă. Platformele s-au apropiat până foarte aproape de sol şi s-au oprit. Nici la venirea lor şi nici acum, la aterizare, nu am înţeles cine sau cum le comanda, dar nu am mai întrebat. M-am gândit că era probabil un program prestabilit, că platformele respectau un fel de puncte-terminus de venire şi de plecare, dar îmi venea greu să cred că, cu o asemenea tehnologie, locuitorii acelui loc ar fi fost constrânşi de nişte puncte fixe de deplasare.

Am păşit pe nisipul acelei plaje. Era fin, curat, de culoare galbenă. Valurile nu erau înalte şi mai târziu am aflat că acolo niciodată nu sunt furtuni, vijelii sau alte manifestări stihinice, care apar de obicei la suprafaţa planetei. Apa mării este mereu liniştită, aşa cum o vedeam atunci. În apropierea mea, pe plajă, erau câteva stânci mici, printre care creştea vegetaţie.

Din direcţia oraşului am observat venind spre noi un grup de trei persoane, un bărbat şi două femei, care păreau să ştie de prezenţa noastră acolo. Puteam să le observ comportamentul, atitudinea, mersul foarte relaxat, starea de spirit echilibrată, dar de asemenea şi dispozitivele tehnologice pe care le purtau. Fiecare dintre cele trei persoane aveau în dreptul tâmplei drepte câte un obiect mic de formă triunghiulară, care era cumva ataşat craniului, deoarece nu am văzut alte elemente care să-l susţină. Bărbatul avea o cămaşă de culoare verzui, desfăcută la gât şi puţin în dreptul pieptului, care nu se încheia cu nasturi, ci avea un fel de bandă verticală care părea că se „lipeşte”. Pe reverul acelei bluze am observat de asemenea un mic dispozitiv, care avea două linii luminoase, una albastră şi una verde, ce se aprindeau intermitent, având lungimi diferite. Purta pantaloni de aceeaşi culoare cu bluza, dar o nuanţă mai închisă, iar în picioare avea nişte încălţări maro, ce semănau cu mocasinii. Totul crea impresia de perfect, nu vedeam nimic dizarmonios sau care nu s-ar fi potrivit la el.

Judecând după anumite aspecte tehnologice, pe care le-am menţionat, logic ar fi fost ca îmbrăcămintea lor să fie într-un gen futurist, asemănătoare combinezoanelor speciale sau o altă „modă a viitorului”. Şi totuşi, hainele lor arătau un port simplu, convenţional, dar acordând atenţie detaliului. Dacă ar fi să fac o descriere sintetică a ceea ce vedeam în Tomassis şi la locuitorii lui, aş spune că era imaginea a ceva ce pare vechi, dar care este făcut cu lucruri noi. Toate aceste aspecte creau o uşoară senzaţie de anacronism, dar aceasta nu era totuşi deranjantă.

Vestimentaţia celor trei avea bun gust şi implica de asemenea o cunoaştere a proporţiilor, chiar o eleganţă a detaliului. Femeile purtau un fel de ie şi aveau părul lung, brunet. La una dintre ele am observat cum acesta era legat cu două şuviţe frumos împletite, iar în plus el era ornamentat cu două lănţişoare fine, unul din aur, iar celălalt dintr-un material de culoare roşie.

Cei trei au ajuns lângă noi, au înclinat uşor capul salutând, iar Dryn a început să vorbească cu ei în limba necunoscută, pe care am auzit-o şi atunci când l-am întâlnit în zona de trecere. De data aceasta, însă, nu mai înţelegeam sensul cuvintelor, dar am remarcat că acestea aveau adeseori terminaţia în —es sau —isos, semănând cu ceea ce noi ştim a fi greaca veche.

Intre timp, Cezar mi-a spus că va trebui să discute cu Dryn şi cu alţi reprezentanţi unele aspecte de colaborare, iar asta însemna că va trebui să se deplaseze într-un alt loc din oraş. Mi-a spus să nu-mi fac griji, că va reveni în scurt timp. El considera acea întâlnire ca fiind importantă, deoarece deschidea anumite posibilităţi de colaborare tehnologică. Din cele ce am aflat mai târziu, atunci Dryn a oferit, in calitate de înalt reprezentant al civilizaţiei din Tomassis, o parte din documentaţia despre tehnologia antigravitaţională. Se pare că „problema” în această direcţie nu era neapărat de natură conceptuală, ci ţinea mai ales de materialul sau aliajul care trebuia folosit.

Apoi Dryn s-a întors spre Cezar şi i-a făcut un semn ca o invitaţie, au urcat pe una dintre platforme şi aceasta s-a înălţat în zbor spre oraş. În urma lor, pe a doua platformă au urcat bărbatul şi una dintre femeile care făceau parte din grup, cea care avea părul frumos împodobit cu acele lănţişoare din metale preţioase. Platforma lor urma îndeaproape aceeaşi direcţie de zbor spre o altă zonă a oraşului, care după câte mi-am dat seama era centrală.

„Femeia de 30 de ani”

Am rămas singur, oarecum stingher, cu cea de a doua femeie din grup. Cei doi militari stăteau la o anumită distanţă de noi, spre marginea apei, vorbind încet între ei. Neştiind prea bine cum ar trebui să procedez atunci, am privit întrebător spre acea femeie, care nu părea să aibă mai mult de treizeci de ani. Brunetă, cu ochii mari şi trăsături delicate, avea corpul foarte suplu, chiar atletic, de unde am dedus că ocupa, probabil, o funcţie de protecţie şi pază. Bluza uşoară pe care o purta nu avea mâneci, iar în partea de sus a braţului drept avea înfăşurată o brăţară în formă de spirală, ce era făcută dintr-un material de culoare roşietică. Sprâncenele negre erau foarte bine conturate şi se apropiau, ceea ce îi dădea un aer foarte hotărât şi în acelaşi timp o forţă specifică. Părul, strâns la tâmple şi pe cap, era prins la spate într-o coadă lungă. La urechi purta o pereche de cercei lungi, eleganţi şi foarte rafinat lucraţi, iar la tâmpla dreaptă am observat acel mic dispozitiv ataşat, ca în cazul celor doi militari, care la ea avea însă o formă triunghiulară.

Aşteptam oarecum să se prezintă, dar ea nu a făcut asta. În schimb mi-a vorbit în limba română, cu acelaşi uşor accent straniu pe care l-am remarcat şi la Dryn:

-Putem face câţiva paşi până se întorc ei.

Am acceptat şi am început să păşim rar prin nisipul de pe plajă, cumva paralel cu ţărmul apei. Eram puţin contrariat de situaţie, neştiind prea bine cum să procedez şi ce să spun. Fata se purta însă foarte natural şi a început să-mi explice faptul că la anumite intervale de timp, unii dintre ei călătoresc la suprafaţă cu diferite misiuni. Din felul în care se desfăşura discuţia mi-am dat seama că nu era telepată, precum Dryn şi atunci am devenit şi eu mai relaxat. Am întrebat-o dacă ea a fost vreodată la suprafaţa Pământului şi mi-a răspuns că este bine familiarizată cu regiunile ţării noastre, dar şi cu cele din alte ţări.

• Ultima dată am rămas trei ani în nordul Scoţiei. Există un ciclu bine stabilit al misiunilor, iar rândul meu vine o dată la 10-15 ani. Tocmai mă pregătesc pentru o nouă plecare.

Ceva nu se lega. I-am spus că îi apreciez vârsta tânără, dar că nu înţeleg cum putea să aibă misiuni în ţări străine în perioada adolescenţei.

• La noi înzestrarea energetică este diferită, iar durata de viaţă mai mare, mi-a răspuns ea. Spui că îmi apreciezi vârsta la 30 de ani, dar în realitate am 54.

Am fost profund uimit, dar nu mi-am arătat prea mult surpriza. Eu însumi percepeam acea infuzie de energie specială, care mă făcea să mă simt profund revigorat şi plin de voie bună. Am schimbat subiectul, deoarece am intuit că nu dorea să-mi ofere mai multe informaţii în legătură cu ceea ce făceau ei la suprafaţa Pământului în timpul misiunilor.

Tradiţie, organizarea societăţii, evoluţie

• Nu am văzut până acum copii în oraş, ci doar în depărtare, pe ţărm… am spus eu, curios să cunosc amănunte. Este un loc anume pentru ei?
• Condiţiile de aici impun doar un anumit număr de locuitori, astfel încât viaţa să fie echilibrată. Suntem atenţi la acest aspect. Însă marea majoritate a copiilor din rândul nostru sunt născuţi la suprafaţă. Ei sunt aduşi în oraşul nostru atunci când au împlinit vârsta de 3 ani. Cei care se nasc aici sunt mai speciali.

Am ridicat sprâncenele, sincer mirat, întrebând care este motivul. Femeia mi-a explicat cu un aer serios şi calm:

• La naştere, copilul trebuie să beneficieze de influenţele astrale. Este foarte important să se realizeze un contact energetic între structura lui şi influenţele energetice care provin de la astre. Aceasta e ca un fel de amprentă necesară pentru existenţa lui şi tot ceea ce urmează este sub semnul acelei influenţe. Ştiinţa voastră încă nu înţelege aceste aspecte. Însă cei care se nasc aici au trecut peste necesitatea unei influenţe astrologice datorită transformării lor spirituale. O astfel de fiinţă este Dryn.
• Bine, şi de unde ştiţi cine trebuie să se nască la suprafaţă şi cine să se nască aici? am întrebat contrariat.

Fata a zâmbit şi mi-a explicat că asta este stabilit de înţelepţii acelei comunităţi, ceea ce m-a uimit într-o primă fază. Aveam impresia că vedeam un film documentar despre societăţile arhaice şi mintea mea deja începea să privească neîncrezătoare ceea ce aflam. Probabil că femeia a simţit „clătinarea” mea şi mi-a spus:

• În toată istoria noastră de mii de ani, nu a existat nici măcar un singur caz în care înţelepţii să nu aibă dreptate. Totul s-a adeverit exact după cum au spus. Voi, la suprafaţă, aveţi însă tendinţa să consideraţi aproape totul ca un produs al tehnologiei şi materiei. Din această cauză daţi greş adeseori, iar concepţia pe care o aveţi despre univers nu vă permite să înţelegeţi mai nimic din misterele lui.

Am fost nevoit să-i dau dreptate, dar speram într-o evoluţie accelerată, care putea fi ajutată de o comunicare adecvată între omenire şi societatea lor. Am înţeles însă repede că lucrurile erau foarte complicate în această privinţă aşa că am abandonat subiectul pentru care oricum nu aveam acreditare.

Am profitat de oportunitatea care mi se oferea şi am întrebat:

• Voi aţi progresat aici singuri, într-un sistem închis, în ultimii 2000 de ani?
• Nu este un sistem închis, mi-a replicat femeia. Există legături, conexiuni, atât la suprafaţa, cât şi în interiorul Pământului. Nu suntem singurii de aici. Dar avem şi avantajul unor materiale speciale, care nu pot fi găsite la suprafaţă şi nici extrase din minele voastre. Apoi, este o cunoaştere specială, transmisă de foarte demult.
• Dryn mi-a spus că sunteţi urmaşi ai dacilor.

Ea a încuviinţat cu un gest nobil şi hotărât.

• Suntem descendenţii lor direcţi, dar pe o spirală evoluată. Totul e ca o copie în oglindă. La fel ca şi oraşul nostru: voi aveţi Tomisul de la suprafaţă şi marea voastră, noi avem Tomassis aici, jos, şi marea noastră. Spiritul străbunilor şi al Imperiului s-a păstrat.

Nu eram sigur la ce Imperiu se referea, dar bănuiam că era vorba despre cel tracic din timpul lui Burebista, nu despre cel roman, pentru că atunci n-ar fi avut sens ceea ce a spus. Dar, ca să fiu sigur, am întrebat.

• Este Imperiul cel vechi, iar noi avem totul documentat: tăbliţe, foi de metal şi alte obiecte, chiar de atunci şi încă de dinainte. Iar apoi, minuţios, avem de asemenea dovezi cu ceea ce a urmat. Totul este documentat şi arhivat. Avem o întreaga istorie de mii de ani. Noi nu am făcut decât să continuăm existenţa poporului, dar în acest loc, în interiorul planetei. Organizarea noastră este însă aceeaşi ca în vremurile de demult.
• La ce organizare te referi?
• La sistemul de conducere, la felul în care se iau deciziile. Avem o ierarhie, dar conceptul este acelaşi ca cel al străbunilor. Este fără greş.

Nu puteam să o contrazic, din moment ce aveam dovada chiar în faţa ochilor: un oraş mare în interiorul planetei, care era perfect funcţional, avansat tehnologic, în care domnea pacea şi liniştea, care emana bun simţ şi înţelepciune. Locuitorii lui erau frumoşi, calmi, relaxaţi, inteligenţi. Era imposibil să nu compar ceea ce vedeam cu realitatea tristă a zilelor noastre, cu societatea aşa-zis „avansată” ideologic în care trăim şi cu „democraţia” prostească a sistemului politic existent, atât de complicat, inutil şi creator de nesfârşite conflicte şi probleme. Dacă un astfel de sistem politic şi de guvernare, cu sutele de legi ce îl cuprind, ar fi fost cu adevărat valoros şi eficient, atunci cum se explică zbaterea continuă a societăţii actuale în nemulţumire, în tot felul de probleme şi scurtcircuite ale lanţului decizional, care abundă peste tot în lume? Iar dacă vezi că ceva şchioapătă în mod evident, nu ar fi normal să vrei să-l modifici? Din nefericire, lanţul dependenţelor şi obligaţiilor interstatale, în special de natură economică şi financiară este atât de dur şi de manipulator, încât devine foarte greu să poţi să faci o astfel de schimbare majoră, chiar şi atunci când ea apare ca fiind perfect raţională şi de bun simţ.

Femeia mi-a explicat că sistemul lor de conducere se bazează pe „principiul înţelepciunii”: cel care este cel mai înţelept, conduce oraşul. Am întrebat despre modalitatea în care locuitorii îşi dau seama că cineva anume este cel mai înţelept. Ea mi-a spus că, în general vorbind, acesta face parte din aşa-numitul „grup al înţelepţilor”, care de obicei sunt cei în vârstă. Este acel „sfat al bătrânilor”, cunoscut din vechime în tradiţia noastră, dar şi în altele, iar ei se pare că au menţinut strict această tradiţie, cu rezultate remarcabile. Mi-a explicat mai apoi că, după înţelept vin Administratorii, un fel de miniştri în sistemul nostru de organizare. Fiecare dintre aceştia are în subordine câte o regiune, însă prin aceasta nu se înţelegea o regiune spaţială, ci un domeniu de activitate: unul se ocupă de construcţii, altul de ştiinţă, altul de cercetare şi aşa mai departe. Sistemul este gândit şi aplicat astfel încât fiecare dintre aceşti Administratori îşi iau oameni în subordine, în funcţie de ceea ce au nevoie să realizeze.

• Avem, bineînţeles, şi un sistem de apărare, care este foarte eficient, mi-a mai spus femeia. Există o Gardă Specială şi un Grup de Analiză. Cei din Gardă sunt luptătorii, care sunt bine antrenaţi şi au la dispoziţie o tehnologie avansată. Cei din Grup sunt, prin comparaţie, analiştii din lumea voastră. Ei monitorizează sistemele de comunicare cu suprafaţa, căile de acces, blocajul acestora pe care noi l-am instituit cu mult timp în urmă, eventualele intruziuni sau planuri de atac din partea liderilor voştri. Din fericire, foarte puţin ştiu sau cred în existenţa noastră aici, iar asta este mai ales datorită handicapului major pe care îl aveţi în ceea ce priveşte ştiinţa. Oamenii voştri de ştiinţă nu înţeleg realitatea aşa cum trebuie.
• Da, prea mult orgoliu şi aroganţă…, am spus eu în barbă, mai mult pentru mine, repetând de fapt cuvintele doctorului Xien.

După aceea am vrut să mai îndulcesc puţin „pastila amară”:

• Avem totuşi şi noi o tehnologie destul de avansată…
• Baza tehnologiei noastre este complet diferită de a voastră, a spus femeia. Concepţia ei este paralelă cu ceea ce cunoaşteţi voi, cel puţin până în momentul de faţă. Probabil este nevoie mai întâi să realizaţi unde vă blocaţi, iar mai apoi să căutaţi mai departe. Noi suntem dispuşi să vă ajutăm şi să răspundem apelurilor voastre, dar acest lucru trebuie făcut cu mare atenţie, pentru că în ideea voastră despre existenţă s-a strecurat ceva periculos în ultimele câteva sute de ani.

Am dedus implicit că era vorba despre contactele diplomatice iniţiate de Cezar şi generalul Obadea cu civilizaţia din Tomassis şi m-am gândit că exista o mare probabilitate ca întâlnirea pe care Cezar o avea atunci, să fie o etapă în aceste discuţii şi negocieri. Nu aveam însă în acel moment nicio informaţie în plus şi înţelegeam că astfel de lucruri sunt foarte sensibile şi nu pot fi discutate în orice condiţii.

Femeia tăcu pentru o clipă şi îşi atinse uşor cu mâna dispozitivul de la tâmplă. Am privit în spate şi am remarcat cum una dintre platforme se apropia de noi, iar în spatele ei, pe o altă platforma, veneau cei doi militari. S-au oprit pentru câteva clipe în dreptul femeii, care le-a adresat câteva cuvinte în limba lor plăcută, după care aceştia s-au înclinat respectuos şi au plecat mai departe. Am înţeles atunci că femeia avea un anumit rang ierarhic şi chiar că era superiorul celor doi. Ea se întoarse către mine şi îmi spuse:

• Nu suntem singurii care ne-am construit în acest fel traiul. Există mai multe aşezări urbane sub teritoriul ţării voastre de azi, la diferite adâncimi. Atunci când a fost „exodul”, ne-am retras mulţi din toate regiunile teritoriului de la suprafaţă, şi am venit în astfel de locuri secrete din interiorul planetei.
• Constat că aproape nimeni de la suprafaţă nu ştie de existenţa voastră. Nu aveţi legături cu ei.

Înainte de războaie, exista o legătură între interior şi exterior. Cavităţile şi căile de acces spre ele erau cunoscute de mai mulţi oameni. Era un alt nivel de gândire şi de acţiune. După venirea romanilor am fost nevoiţi să ne retragem şi să închidem aceste căi de acces. Am blocat intrările spre oraşele din interiorul Pământului, dar de asemenea am depozitat aici şi foarte multe dovezi, scrieri şi documente care nu sunt cunoscute, mai ales din acea perioadă, de după cucerire. Doar o mică proporţie din cele ce ştiţi voi ca fiind istoria de atunci, este adevărată. Cea mai mare parte este însă necunoscută. Pur şi simplu nu ştiţi cum s-au întâmplat lucrurile cu adevărat. Când va veni timpul, toate dovezile pe care noi le deţinem vor fi făcute cunoscute.

Zburam deja amândoi pe platformă spre oraş, mai bine zis către o margine a sa, unde am observat o zonă ce putea fi asimilată cu o gară, având mai multe guri de tunel ce intrau în munte. La două dintre ele, aproape de intrare, am văzut nişte vehicule în sustentaţie. Nu existau şine sau alte dispozitive de ghidare.

Am coborât încet pe sol, care de această dată era bine şlefuit în piatră. Cei doi militari ne aşteptau în dreptul unuia dintre vehicule. M-am uitat întrebător la însoţitoarea mea, care m-a invitat să merg către acel vehicul. Am înţeles că urma să călătorim şi, nerăbdător, m-am grăbit spre locul indicat.

     Va urma… orașul Apellos

  Sursa: Sursa: Radu Cinamar – În interiorul Pământului – Al doilea tunel