Lemuria  

Prima perioadă a Lemuriei a început în jurul 200.000 î.Ch., la scurt timp după ce s-a încheiat unul din ciclurile precesionale de 25.920 de ani. Acest salt particular a măturat peste jumătate din populaţia Pământului, prin cutremure masive şi schimbări de climă. Modificarea electromagnetismului a făcut ca anumite părţi de uscat să se rupă şi să se despartă, iar una dintre masele de uscat a devenit teren deosebit de fertil pentru dezvoltarea unei civilizaţii destul de înfloritoare. Sufletele care au fost atrase spre această masă de uscat erau, în general, oameni paşnici, unii avându-şi originea în sectorul pleiadian, iar alţii pe Sirius şi Orion. Acest continent a devenit aproximativ de mărimea Australiei şi era situat la aproximativ aceeaşi longitudine, dar puţin mai spre nord. Ceea ce nu-şi dau seama majoritatea istoricilor este că civilizaţiile au continuat pe alte continente în timpul acestei prime perioade a Lemuriei, chiar dacă vibraţia celorlalte continente nu era atât de rafinată precum era în Lemuria. Civilizaţia lemuriană a fost numită mai târziu Ţinutul Mu. La apogeul său, era compusă din aproximativ jumătate de miliard de suflete, sau aproximativ jumătate din populaţia Pământului din acea vreme. Circa trei cicluri precesionale mai târziu, fluctuaţiile EM au fost de asemenea natură, încât a urmat o altă catastrofă, iar toate masele de uscat, cu excepţia Lemuriei, au fost inundate. Majoritatea sufletelor care au pierit pe continentele înconjurătoare au migrat (s-au reîncarnat) în Lemuria, iar populaţia Lemuriei a început să crească într-un ritm foarte accelerat.

Aceasta a fost a doua perioadă lemuriană – aproximativ între 122.000 î.Ch. şi 100.000 î.Ch. La apogeul acestei a doua civilizaţii lemuriene, populaţia a atins circa 1 miliard de oameni. Aceste suflete nu erau orientate tehnologic, ci erau tribale ca natură, plăcându-le muzica şi ritmul, şi trăind în oraşe mari, de-a lungul coastelor. În jurul anului 100.000 î.Ch., cometa Annanhutak s-a apropiat mult de Pământ, iar coada ei a atins atmosfera, determinând o răcire dramatică. Lemurienii erau obişnuiţi cu clima caldă, tropicală şi, deodată, temperatura a scăzut cu aproximativ 50 de grade Fahrenheit în numai câteva ore, îngheţându-i pe majoritatea dintre ei. Cei care ştiau ce urmează au fugit spre mare. Mulţi au intrat în mare şi s-au înecat. Câţiva au încercat să construiască oraşe subacvatice, dar au avut foarte puţin succes. Există multe legende ale mării care provin din această perioadă. În cele din urmă, masa de uscat lemuriană a fost scufundată în mare, din cauza furtunilor EM care au urmat după trecerea cometei. Au fost numai o mână de supravieţuitori, iar ei au migrat spre ceea ce astăzi este India, Indonezia şi Australia, iar mai târziu, Hawaii şi Filipine.

La nivelul sufletului, principala lecţie de învăţat din Lemuria a fost că sinele emoţional, care a fost foarte dezvoltat în acea vreme, avea nevoie să fie echilibrat cu intelectul, care lipsea majorităţii lemurienilor. Dacă lemurienii şi-ar fi dezvoltat ştiinţa, logica şi capacităţile raţionale, ei ar fi avut tehnologia pentru a supravieţui scăderii de temperatură. Ceea ce nu a fost dezvăluit în trecut şi a fost suprimat din răsputeri pe Pământ, este faptul că în spatele trecerii neobişnuit de apropiate a cometei s-au aflat alfadraconienii (draconienii). Printr-o serie de explozii nucleare în spaţiu, ei au forţat intenţionat traiectoria cometei ca să fie mai apropiată de Pământ, pentru a distruge civilizaţiile de acolo. Planul a fost să măture tot ce înseamnă viaţă pe Pământ şi apoi să aterizeze şi să revendice Pământul pentru ei. Au avut un succes parţial în această privinţă, dar aterizarea pe Pământ, în corpurile lor native, a fost mult mai dificilă decât încarnarea în milioane de corpuri deja existente. Este de ajuns să spunem că au avut mari dificultăţi de supravieţuire în corpurile lor reptiliene, din cauza gravitaţiei nefavorabile şi a compoziţiei de gaze din atmosferă. Corpurile lor native au suferit mutaţii şi au crescut ca mărime, pe măsură ce s-au adaptat, deşi numărul lor total a rămas mic. Aceasta a fost perioada târzie, care a dat naştere legendei dragonilor care umblau pe Pământ. (Draconienii încercaseră să preia controlul Pământului în urmă cu milioane de ani, dar nu au reuşit, din aceleaşi motive.)

Draconienii, ca să nu se lase învinşi atât de uşor, au petrecut mulţi ani în laboratoarele de la bordul navelor lor, încrucişând şi transmutând diferite mostre de ADN, până când au obţinut un hibrid uman/draconian. Secretul a implicat injectarea de ADN reptilian în secţiunea cerebelului din creier, de unde transmuta rapid întregul organism. Astăzi, această parte a omului încă se numeşte creier reptilian. În timp ce caracteristicile acestei părţi implică un comportament agresiv şi competitiv, precum şi sindromul „luptă sau fugi”, menit să protejeze organismul, aceste caracteristici, atunci când sunt combinate cu ADN orionian, devin extrem de puternice, dominând întregul organism. Astăzi, aproximativ 80% din ADN-ul oamenilor este orionian ca origine, sau poate ar trebui să spunem hibrid orionian / draconian. Ceea ce în mod obişnuit se consideră a fi natura umană este rezultatul acestei manipulări a ADN-ului, de către draconieni şi de către încarnări ulterioare ale orionienilor. Aşa cum s-a afirmat în primele lucrări ale acestui medium, şablonul original al ADN-ului nostru pleiadian, de care eram atât de mândri, a fost, până la urmă, redus la mai puţin de 20% din compoziţia fiinţelor umane.

Din cauza ratei mici de supravieţuire a draconienilor, după distrugerea Lemuriei procentul de oameni cu ADN reptilian veritabil a rămas destul de mic. Cea mai mare parte a colonizării Pământului, după 100.000 î.Ch. şi înainte de Atlantida, a fost făcută de Consiliile din Rigel şi Betelgeuse, din Orion. La multă vreme după ce războaiele din constelaţia Orion s-au încheiat (în urmă cu peste 100.000 de ani), multe dintre facţiunile care au migrat pe Pământ au rămas prizoniere ale unei mentalităţi războinice, până în ziua de azi. După cum puteţi vedea dacă vă uitaţi peste tot pe planeta voastră, această trăsătură variază de la militarism civilizat şi patriotism fervent, la ostilitate făţişă şi obiceiuri barbare. Ca răspuns la diferite întrebări puse de studenţi, vom da câteva detalii suplimentare despre lemurieni. Există relatări eronate cum că lemurienii se hrăneau direct cu lumina soarelui, fără să mai aibă nevoie de mâncare. Această informaţie este neconformă cu realitatea. Fiinţele care trăiau în Lemuria depindeau foarte mult de ocean, în privinţa mâncării. Au existat numai câteva fiinţe în Lemuria care au învăţat cum să trăiască fără să mănânce. Foarte, foarte puţine. Probabil că unii dintre voi vă amintiţi unele vieţi când aţi acţionat ca ghizi spirituali pentru sufletele încarnate acolo. Dacă este aşa, atunci nu aveaţi un corp, caz în care aţi avea dreptate că nu aveaţi nevoie de mâncare. Este eronată şi informaţia că lemurienii s-au împerecheat cu creaturile mării.

Lemurienii au procreat la fel ca orice civilizaţie umană care a existat după interzicerea împerecherii între specii. Sirenele erau de pe vremea Pangeei. Ca să recapitulăm în privinţa Lemuriei : a fost o civilizaţie care a început să se organizeze aproximativ în anul 200.000 î.Ch. şi a continuat până aproximativ în anul 100.000 î.Ch. Nu a fost o societate care să posede tehnologie avansată, ci a fost o societate tribală, dar oamenii de acolo s-au ridicat la nivele înalte de realizare artistică. Ei erau ceea ce aţi numi o societate bazată pe emisfera dreaptă a creierului, un popor de oameni spontani. Aveau ritualuri. Aveau ritm de tobe, instrumente muzicale, dans, iar artele constituiau o preocupare esenţială. Erau, în general, oameni paşnici şi iubitori, dar au fost naivi în multe privinţe şi nu au văzut semnele de avertizare asupra a ceea ce urma să se întâmple cu civilizaţia lor. Un grup de fiinţe din sectoarele Orion şi Draco36 au invadat societatea lemuriană şi au contribuit la distrugerea ei. Efectiv, i-au împiedicat pe lemurieni să evolueze mai repede şi, probabil, să se poată salva. Apoi a venit coada cometei, care a coborât foarte mult temperatura în Lemuria, îngheţându-i pe majoritatea locuitorilor. În timpul civilizaţiei lemuriene, fiinţele umane se aflau încă la ceea ce numiţi densitatea a 3-a şi a 4-a. În unele cazuri, ei erau ghidaţi de spirite din densităţile a 5-a, a 6-a şi a 7-a, iar multe dintre aceste spirite i-au învăţat o mulţime de lucruri. Totuşi, vălurile din jurul Pământului i-au împiedicat pe majoritatea dintre ei să obţină adevărata iluminare. Lemuria a fost distrusă parţial din cauza ignoranţei oamenilor şi parţial din cauza manipulării din partea a ceea ce numiţi forţe întunecate. Dacă oamenii din Lemuria ar fi fost mai echilibraţi înlăuntru, nu ar fi atras niciodată forţe dezechilibrate din afara lor.

    Civilizațiile din Pământul Interior  

Există un număr de motive pentru care sufletele s-au mutat în subteran, dintre care cel mai evident este faptul că au existat multe perioade la suprafaţa Pământului când locuirea a devenit imposibilă sau aproape imposibilă. După Pangeea şi Lemuria au fost fondate 3 oraşe majore în planurile densităţii a 4-a: Telos, Shambala şi Poseidon. Vibraţia Pământului interior este foarte asemănătoare cu aceea a tărâmurilor zânelor şi există multe asemănări între Pământul interior eteric şi lumile zânelor. Civilizaţiile Pământului interior există până în ziua de azi, în părţile subterane ale lumii voastre. Ele nu vibrează la un nivel dens, fizic, ci imediat mai sus, în frecvenţele de sus ale densităţii a 4-a şi cele de jos ale densităţii a 5-a, şi astfel, majoritatea civilizaţiilor nu vor fi vizibile pentru niciun om de ştiinţă de-al vostru, care încearcă să le dezgroape, chiar dacă ar putea ajunge atât de departe în camerele subterane. Există exerciţii de meditaţie pe care le puteţi face, care vă vor duce în unul din aceste oraşe subterane. Vom mai avea lucruri de spus despre aceste civilizaţii altădată.

Permiteţi-ne să spunem câteva lucruri despre vălurile şi nivelele de distorsiune care existau deasupra lumii voastre în perioada tranziţiei de la Lemuria la Atlantida. Atât alfa-draconienii, cât şi orionienii aveau, în această perioadă, flote de nave pe orbită în jurul Pământului. Majoritatea acestor nave se afla în densitatea a 4-a. Cele două grupuri aveau o alianţă lejeră, bazată pe schimburi de tehnologie în schimbul evitării ostilităţilor. Una din tehnologiile pe care le dezvoltaseră a fost o rază electromagnetică de mare intensitate, capabilă să distrugă câmpurile eterice din jurul Pământului. Pentru a-i împiedica pe duşmanii lor să vină pe Pământ, ei au creat un câmp de forţă folosind această tehnologie. Acest câmp nu numai că a împiedicat venirea altor grupuri de ET, dar a creat o distorsiune suplimentară în câmpurile akashice care înconjurau Pământul. Deşi biblioteca akashică principală nu are o locaţie în timp şi spaţiu, această zonă de deasupra atmosferei Pământului a constituit un portal în akashic. Acesta este unul din motivele pentru care obţinerea informaţiei din această perioadă a fost atât de dificilă pentru clarvăzătorii voştri.

Un alt factor important de luat în considerare aici – despre care s-a scris în multe din cărţile voastre – este carantina care a fost instaurată după distrugerea Lemuriei. Din cauză că nivelul de vibraţie al oamenilor scăzuse semnificativ faţă de începutul colonizării, Pământul nu mai era considerat un loc sigur şi dezirabil, pe care să se stabilească grupuri paşnice, iubitoare. Ca să-i împiedice pe orionieni şi pe draconieni să corupă civilizaţiile astrale şi eterice din lumile vecine, pleiadienii din densitatea a 7-a au instalat un câmp de forţă, ca să reţină treburile Pământului pe Pământ. Vălul a fost ridicat abia aproximativ în anul 1987, în timpul perioadei cunoscute sub numele de Convergenţa Armonică. În ciuda carantinei, problemele de pe Pământ au persistat. Odată ce instabilitatea Pământului s-a amortizat după distrugerea Lemuriei, draconienii au aterizat şi au încercat să prolifereze din nou, dar au avut dificultăţi cu corpurile lor reptiliene.

Au recurs atunci la încarnarea prin lemurienii supravieţuitori, care se aflau pe o falie relativ stabilă, în ceea ce astăzi este Oceanul Atlantic. În acelaşi timp, grupurile de pleiadieni au văzut ocazia de a stabiliza din nou Pământul şi au venit şi ei, în ciuda carantinei. Membrii consiliilor din Rigel şi Betelgeuse, din Orion, s-au întors şi ei, considerând că atmosfera Pământului era încă ideală pentru proliferare rapidă. Şi ei au fost capabili să treacă de carantină. ADN-ul supravieţuitorilor era acum, în primul rând, orionian, având şi nişte influenţe siriusiene, andromedane şi draconiene. Procentul de ADN pleiadian era încă de circa 20%. Pe măsură ce noua civilizaţie a început să apară, ADN-ul pleiadian, orionian şi draconian a început să se transmute, iar energia sufletelor încarnate pe Pământ a devenit mai ştiinţifică şi mai intelectuală, ca natură. Aceşti oameni încă aveau creierul reptilian, dar cortexul lor cerebral conţinea şi elemente ale virtuţilor şi înţelegerii superioare a pleiadienilor. Astfel, a început prima perioadă a Atlantidei.

    Ridicarea și căderea Atlantidei  

Civilizaţia care a început să se dezvolte la scurt timp după 100.000 î.Ch. era foarte asemănătoare cu cea care se dezvoltă astăzi, cu tot felul de realizări tehnologice. Mintea superioară pleiadiană, combinată cu înflăcărarea orionienilor şi competitivitatea draconienilor au produs o lume structurată a maşinilor şi o arhitectură măreaţă. Mihail şi legiunile sale, fiind afectaţi de greşelile lor din trecut, au încercat încă o dată să influenţeze sufletele mai evoluate din Atlantida. Consiliile din Rigel (orionienii întunecaţi), dat fiind că se retrăseseră în timpul instabilităţii Pământului, au fost din nou interesate de ceea ce se întâmpla. În plus faţă de populaţia lor numeroasă care se încarna în formă umană, ei şi-au menţinut prezenţa şi prin nave spaţiale, dispuse deasupra continentului atlant. Evident, carantina nu a funcţionat, şi încă o dată Pământul devenise un magnet pentru tot felul de personaje, mai mult sau mai puţin dezirabile. Prima perioadă a Atlantidei s-a încheiat parţial la sfârşitul unui ciclu precesional, aproximativ în 50.000 î.Ch. Totuşi, civilizaţia a fost reconstruită şi a început perioada finală a Atlantidei.

Există foarte multă informaţie, destul de precisă, despre această perioadă, în câteva din scrierile voastre, printre care se află lucrările lui Alice Bailey şi Edgar Cayce. Nu vom reproduce travaliul lor aici. Vom spune, totuşi, că prăbuşirea celei de a doua Atlantide a avut loc aproximativ în 23.200 î.Ch. şi a fost din cauza folosirii greşite a sistemelor de generare a energiei bazate pe cristale, nu din cauza celui mai recent salt precesional, care avusese loc cu 700 de ani înainte – salt care a fost unul minor. Vom oferi o scurtă relatare despre cum s-a petrecut distrugerea Atlantidei. Cu aproape 2.000 de ani înaintea distrugerii Atlantidei, atlanţii au dezvoltat dispozitive radionice, folosind cristale de cuarţ. Ei erau capabili să genereze toată energia de care aveau nevoie, practic, pentru toate domeniile civilizaţiei lor. Energia a fost îndeajuns de puternică, încât să ispitească pofta de putere în cadrul aspectelor indezirabile ale societăţii. Câţiva oameni de ştiinţă atlanţi au încheiat afaceri cu grupuri orioniene care orbitau în jurul Pământului, oferind tehnologie atlantă în schimbul sistemelor de propulsie orioniene. Aceşti oameni de ştiinţă egocentrici au încercat să câştige superioritate asupra colegilor lor. De asemenea, ei au încercat să obţină echipament militar sofisticat, în speranţa că vor putea înfiinţa o facţiune rebelă, opusă consiliilor Atlantidei.

Foarte curând, facţiuni orioniene lucrau cu ei la suprafaţa Pământului. Insurgenţii, influenţaţi de orionieni, voiau din ce în ce mai multă energie de la cristalele generatoare şi au început să le modifice, pentru a fi folosite pe post de arme. Nu au avut niciodată şansa să poarte un război, pentru că unul dintre cristale, extrem de puternic, a explodat, scufundând continentul şi majoritatea locuitorilor. Numai foarte puţini au scăpat cu ajutorul vehiculelor aeriene, şi un număr şi mai mic folosind vehicule acvatice. Peste 90% dintre cei ce au încercat să scape pe mare au fost înecaţi de tsunami-uri uriaşe. Cei care au scăpat cu navele aeriene s-au relocat în ceea ce astăzi sunt America Centrală şi de Sud, precum şi în Egipt. Acest medium a descoperit că aproape toţi oamenii cu care lucrează în sesiuni de vindecare au amintiri din vieţile anterioare în care sunt implicaţi în căderea Atlantidei. (Notă: Până mai de curând, câteva din generatoarele de cristal care au fost scufundate sub Oceanul Atlantic încă transmiteau raze de energie prin apă, până la suprafaţă, determinând distorsiuni spaţio-temporale. Această zonă este cunoscută sub numele de Triunghiul Bermudelor.)

Noi, Fondatorii, am rămas mai mult ca observatori în perioada Atlantidei – ca de obicei. Percepţia noastră a fost că ceea ce a distrus cu adevărat continentul a fost un dezechilibru între minte şi inimă – corpurile mental şi emoţional ale sufletelor de pe Pământ. Sufletele hibride ale perioadei atlante, orientate ştiinţific, îşi suprimaseră emoţiile într-o manieră similară luciferienilor şi, făcând acest lucru, cea mai mare parte dintre atlanţi şi-au pierdut capacitatea de a discerne între energiile care sprijineau creşterea spirituală şi cele care, mai curând, au dus la acumularea de putere fizică, astrală şi eterică. Dacă locuitorii Atlantidei ar fi fost echilibraţi în ceea ce priveşte corpurile emoţional şi mental, atunci ar fi văzut ce se întâmpla şi ar fi fost capabili să ia măsuri de prevenire. Vedem un scenariu similar desfăşurându-se azi, în lumea voastră modernă. Sunteţi foarte aproape de punctul în care eraţi la momentul distrugerii Atlantidei. Totuşi, există două diferenţe importante: Dispensa Divină curentă încurajează un mare număr de suflete să se trezească la stări mai înalte de conştiinţă, şi există multe grupuri de ET binevoitori care monitorizează îndeaproape starea de lucruri din lumea voastră, care vor acţiona, într-o fracţiune de secundă, ca să prevină un război nuclear la scară mare. În plus, aceste grupuri au tehnologii sofisticate care pot detecta arme exotice şi neobişnuite, înainte ca acestea să fie testate în mod extensiv.

    Perioada post-atlantă

Au existat câteva culturi care au înflorit rapid după distrugerea Atlantidei, printre care cea egipteană, sumeriană, biblică (câteva culturi descrise în Vechiul şi Noul Testament ale Bibliei creştine) şi diferitele perioade ale Greciei antice. În timpul acestor perioade, a intrat pe scenă un alt jucător important în drama cosmică, iar aceştia au fost siriusienii. Vom examina rolul siriusienilor în credinţele evreieşti şi creştine, precum şi în mitologia greacă. În plus, vom oferi perspectiva noastră asupra a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat pe vremea lui Isus – cine a fost, ce a făcut în realitate şi unde mint distorsiunile în relatarea istorică oficială. Într-o carte viitoare vom arunca o privire către culturile mayaşă, toltecă şi aztecă. Acestea au făcut şi ele parte din povestea post-atlantă. De asemenea, promitem să intrăm în amănunte despre civilizaţiile care au existat în alte părţi ale planetei înainte, în timpul Atlantidei şi după aceasta, printre care aborigenii australieni şi indienii sud-americani şi nord-americani. Toate acestea vor trebui să aştepte până la o dată ulterioară. O cultură post-atlantă care merită să fie explorată în acest moment este cea a egiptenilor, deoarece elementele acestei poveşti pregătesc în mod adecvat fundaţia pentru discuţiile noastre ulterioare, despre transformările de pe Pământ.

    Va urma…

  Cartea ,,Transformări planetare 2012-2030” de Sal Rachele