Un comentariu

1. Pentru cine știe să înțeleagă, nu-s chiar ultimele zile, sunt mai degrabă… penultimele! Și nu-i nimic ironic aici, deoarece, explicitând, zilele (e simbolic pentru că nu e vorba de cicluri de câte 24 de ore) „penultime” aparțin mentalului colectiv iar zilele „ultime” sunt strict ale omului individual: SINGURI ne naștem, SINGURI murim și – asta lipsește din expresie – SINGURI ne trezim/ mântuim/iluminăm! Iar „ultimele zile” sunt simbolizate de Legea Numerică 8 (care, rotită pe orizontală dă INFINITUL), respectiv așa-numita „odihnă” la care a purces Dumnezeu după ce, în 7 zile, a creat lumea – parcă așa se zice… Însă odihna divinității înseamnă apneea dintre inspir și expir, înseamnă, la nivel individual, breșa de conștiință care sparge condiționalitățile gândirii duale, antagonice, cantitative. Cu adevărat, creierul face „scurt-circuit” în fața paradoxului: eu aici scriu că pe acest ecran nu e scris nimic… Sau „iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți” – cum pot să fac asta, fiindcă tot eu sunt aproapele meu? Deci, dacă Dumnezeu este iubire, am voie să îi spun aparentului meu aproape „eu te Dumnezeu”? Nu se poate trezi/ învia nimeni dacă nu moare – precum sămânța – deci gândirea duală are nevoie de „moarte” sau de paradox, spre a merge mai departe spre implozia lăuntrică a „zilelor ultime”. Să luăm aminte!

   ApreciazăApreciat de 1 persoană

   Răspunde