
Printre multiplele cazuri de întâlniri cu fiinte extraterestre, cazul urmator care s-a întâmplat in 1996 iese cel mai mult în evidentă. Dovezile relatate de catre dr. Jonathan Reed si inregistrarile video aduse în diverse conferinte tinute si emisiuni TV în 21 de tări din întreaga lume, sunt evidente. Dr. Jonathan Reed este unul dintre puţinii oameni care au avut curajul să-şi declare public participarea într-un eveniment de tip extraterestru. Bineînţeles că pentru asta a avut parte de batjocură, ameninţări, presiuni, discreditare, şi tot „tacâmul” de tehnici specifice care sunt desfăşurate la adresa sa cu singurul scop de a dezinforma sistematic publicul şi de a-i minimaliza impactul pe care-l are.
Mai ales de când au apărut înregistrările sale pe internet, s-a pornit un adevărat război online împotriva sa: site-uri care se doresc a fi piese importante în dosarul extraterestru îşi dau în petec şi refuză să îl ia în considerare, ca şi cum nu ar exista!
La adăpostul anonimatului, apar tot felul de comentarii care-l discreditează, coborând până acolo încât este aproape imposibil să le citeşti până la capăt. Din acest arsenal nu lipsesc batjocura, înjurăturile şi ameninţările. Alte site-uri celebre pentru implicarea lor în tema extraterestră se obosesc să facă aşa-zise analize „obiective” ale acestui caz, uitând însă de probele fizice pe care dr. Reed le aduce: brăţara Link de teleportare, probe ADN ale extraterestrului, fotografii ale extraterestrului şi ale obiectului numit de el Obelisc.
Acest caz este unul extrem de important din moment ce astfel de site-uri au decis să fie împotriva dr. Reed, asumându-şi riscul de a se deconspira, şi arătându-se astfel că nu sunt decât marionete finanţate de CIA, NSA şi alte grupări mai mult sau mai puţin ascunse care sunt vizibil deranjate că dr. Reed nu a cedat ameninţărilor şi torturilor la care a fost supus.
Iată mai jos întreaga desfăşurare a evenimentelor din ziua întâlnirii cu extraterestrul, aşa cum este prezentată în documentarul oficial de la ODISEALINK.COM.
Dr. Jonathan Reed mergea adesea împreună cu câinele său în munţii Cascade, în apropiere de Seattle, S.U.A. În 15 octombrie 1996, într-una din aceste plimbări prin pădure, viaţa i-a fost schimbată definitiv. Câinele lui Jonathan alerga fericit prin pădure, printre copaci şi tufişuri. Apoi câinele a luat-o înainte, depărtându-se undeva în lateral şi dispărând din câmpul vizual al lui Jonathan, care îl putea auzi, dar nu-l vedea. Curând câinele a început să latre, iar Jonathan l-a strigat, îngrijorat fiind că lătratul câinelui începea să fie disperat. Jonathan a început să alerge către zona unde se afla câinele, gândindu-se că s-a întâlnit cu vreun animal salbatic.
A ridicat o creangă de copac căzută pe jos, fiind pregătit să se apere de animalul sălbatic cu această „bîtă” improvizată. Ajuns la locul respectiv, ceea ce a văzut acolo aproape ca l-a împietrit. Câinele său se lupta acum pentru propria viaţă cu o creatură ciudată care a început pur şi simplu să rupă câinele în bucăţi şi apoi să dezintegreze rămăşiţele.
În câteva secunde, Jonathan s-a năpustit asupra creaturii, lovind-o puternic în cap cu „bîta” pe care o avea la el. Din acel moment, brusc lui Jonathan i s-a făcut rău, cazând jos. Se pare că acea creatură, care acum zăcea pe jos inconştientă, şi părea moartă, avea capacitatea de a-l face pe Jonathan să se simtă foarte rău instantaneu, poate ca o formă de apărare.
Jonathan povesteşte că în acele momente nu mai avea niciun control asupra muşchilor trupului, nu putea să respire coerent, şi nici să se ridice de la sol, fiind congestionat. În acel moment întreaga zonă din jur o simţea schimbată, străină, ca şi când timpul ar fi fost distorsionat. Căuta să găsească ceva familiar în aceste condiţii, dar fără succes. A încercat de multe ori să-şi recapete puterile ca să se ridice, dar a rămas aşa pentru câteva ore, deşi lui i se păruse că a durat doar câteva zeci de minute. Începea să se târască pentru a se depărta, dar nu reuşea.
La un moment dat, Jonathan a observat că se auzea de undeva un fel de sunet armonios, care părea că vine din apropiere, dar nu putea să-l localizeze. S-a hotărât că trebuie să ajungă acolo, crezând că ar putea fi vreun turist care să-l ajute. Dar nu a fost deloc aşa. A pornit cu greu în căutarea sursei acelui sunet armonios, şi agăţându-se de copaci, a ajuns pînă la urmă în locul de unde vedea clar sursa sunetului: era un obiect mare (mai mare decât corpul omenesc), negru, lucios, cu 6 faţete, alungit, care plutea fără sprijin deasupra solului, şi pe care el l-a numit Obeliscul.


Obiectul nu avea ferestre, uşi sau alte particularităţi.
Apropiindu-se de obiect, Jonathan s-a împiedicat şi a căzut cumva spre el, şi în acel moment el s-a simţit absorbit în interiorul spaţiului din acel obiect. Ajuns acolo, se simţea ca aflându-se într-o imensă cameră neagră, iar în clipa următoare s-a trezit împins afară, constatând că se află lângă obiect, sprijinindu-se de obiectul care părea foarte rece, aproape că îi îngheţa mâna, parcă era de gheaţă.
A fost un moment înfricoşător, mintea i se blocase şi nu-i venea să creadă că ceea ce trăieste este real. Cu toate acestea, obiectul era acolo, real, în faţa lui, şi continua să plutească deasupra solului, fără să se sprijine de ceva.
Jonathan spune că în momentul în care eşti implicat într-un astfel de eveniment, ştii fără dubiu că ceea ce vezi este real, este diferit de obişnuit, şi îţi schimbă paradigmele vieţii.
Viaţa lui Jonathan a fost radical schimbată. În urma acestui contact extraterestru, lui Jonathan i s-a arătat că în scurt timp va urma pe Pământ o perioadă de cădere economică, de mari schimbări; Jonathan a scris o carte despre toate acestea, publicată în 1999 („Link: o odisee extraterestră„). Chiar el a descoperit cu uimire câţiva ani mai târziu că ceea ce îi fusese dezvăluit avea să devină realitate: criza economică mondială.
La început nu-i venea să creadă tot ceea ce îi fusese arătat, pentru că era incredibil. Cu toate acestea, faptele nu pot fi pur şi simplu ignorate, nu pot fi aruncate la gunoi. Tot ceea ce el a scris în acea carte, în 1999, este acum o cruntă şi deranjantă realitate. Jonathan Reed spune că alte câteva zeci de oameni confirmă mărturia lui: şi ei s-au întâlnit cu această creatură extraterestră care uneori era însoţită şi de alţi confraţi. Evenimentul la care a participat Jonathan nu este deci izolat, şi nici nu este ceva inventat de el. Nu se poate ca atâţia oameni din întreaga lume să aibe aceeaşi iluzie.
„Nu este obligatoriu ca toată lumea să mă creadă. Nimeni nu e obligat să mă asculte. Dacă nu mă crezi, foarte bine, poţi merge în altă parte şi îţi poţi găsi o ocupaţie care-ţi place” conchide Jonathan. Aceste experienţe sunt cutremurătoare, dar mai înfricoşător este existenţa acestui grup de oameni numit „forţele întunecate” care fac absolut orice pentru ca astfel de informaţii să nu fie publice.
Jonathan Reed subliniază că nu are altă alternativă decât să continue dezvăluirile şi conferinţele publice pe acest subiect. Doar adevărul este capabil să ne transforme, să ne facă deschişi către o realitate nebănuită şi uimitoare. In urma experientei sale, dr.Jonathan Reed a intrat în posesia unei brătări extraterestre, dintr-un aliaj necunoscut pe Pământ care i-a putut oferi acestuia posibilitatea de a se teleporta cu corpul fizic, dispărând din cuantumul spatio-temporal terestru si apoi reapărând apoi (o sa redau mai jos inregistrarea video, n.b.).

Tehnologie extraterestră pentru teleportare
Primul video: https://vkvideo.ru/video-229734459_456239089 sau aici: https://ok.ru/video/10001979083372
Brătara este un dispozitiv nanotehnologic fabricat de o civilizatie aflată cu milioane de ani înantea noastră, care permite teleportarea, amplificarea fortei, invizibilitatea, levitatia. Acest obiect a scăpat celor care doresc să mentină dogmele actuale cu ajutorul unei miscări mondiale (Alliance), formată din oameni care si-au dat seama că omenirea trebuie să se trezească, că dezinformarea trebuie să înceteze.
Legendele tuturor popoarelor vorbesc despre obiecte cu puteri magice primite de la zei si care permiteau obtinerea invizibilitatii, invulnerabilitatii sau a deplasarii instantanee. Această brătară a fost examinată în laboratoarele din Osaka (Japonia) si a fost prezentată la televiziunea din Mexic. Omenirea are dreptul să cunoască faptul că există multe astfel de obiecte, care sunt ascunse (în subsolurile Vaticanului) sau confiscate de cei ce vor să tină omenirea prizoniera dogmelor actuale.
Nu vă cere nimeni să credeti, ci doar să vă informati. Majoritatea colaboratorilor dr. Jonathan Reed au fost ucisi (înscenarea cu studentul care si-a ucis profesorii si apoi s-a sinucis – în realitate a fost ucis de cei ce au asasinat si pe cei ce au analizat ADN-ul entitatii interdimensionale).
Din păcate nu am putut include si video-urile cu subtitrare în engleză cu emisiunea unde Reed a prezentat artifactul, dar puteti vedea la acest link :
http://www.youtube.com/user/Theartifactdevice#p/a/245F5AE7CFCA2319/0/z7xF3-NUaNE
Video 2 aici : https://vkvideo.ru/playlist/-229734459_4/video-229734459_456239090?t=3m41s sau aici: https://ok.ru/video/10001991731820
Înregistrarea emisiunii în care dr. Reed se teleportează sub privirile a 250 de spectatori prezenţi în studio, în direct.
Această înregistrare video nu a fost publicată de dr. Reed sau de echipa sa. Înregistrarea este reală şi a fost realizată după talk-show-ul canadian în care pentru prima dată în public a fost demonstrată funcţionarea brăţării Link.
Emisiunea respectivă a avut 25 de minute durată, dar această înregistrare (neautorizată de către proprietarii postului TV) are numai 8 minute. Din analiza specialiştilor se pare că această înregistrare a fost făcută cu o cameră video în faţa televizorului care arată transmisiunea directă a experimentului. De aceea calitatea înregistrării este slabă şi apar desincronizări ale imaginii.
Dr. Reed explică înainte de experiment că brăţara se fixează pe braţ, şi este folosită ca factor de comunicaţie (ca interfaţă bio-electrică) între purtător şi proprietarul sistemului de teleportare (extratereştri). Pentru ca să aibă loc teleportarea trebuie ca proprietarul sistemului să acepte această cerere de teleportare transmisă automat de către brăţară atunci când este fixată pe braţul purtătorului.
De aceea nu totdeauna funcţionează teleportarea, ci numai atunci când cererea este acceptată. Brăţara trebuie privită nu ca un simplu instrument de lucru, ci ca ceva aproape sacru, ce impune respect, subliniază dr. Reed.
Dr. Reed continuă spunând că a învăţat că trebuie să aibă grijă de această brăţară având o mare responsabilitate, şi că a fost contactat de mulţi alţi oameni care au găsit astfel de brăţări (unii chiar în urma cu peste 60 de ani) dar care nu au avut curajul să iasă în public, cedând presiunilor şi ameninţărilor celor care doresc ca aceste fapte să rămână necunoscute publicului.
Cu adevărat tehnologia folosită în brăţară este atât de avansată încât noi nici nu ne putem închipui. Brăţara conţine pe interior 3 ace încastrate în safire sau pietre preţioase care străpung pielea odată ce brăţara este fixată pe braţ. Desigur că există o durere asociată procesului, dar aceasta diminuează deoarece brăţara se răceşte puternic în scurt timp, aproape îngheaţă.
Procesul de teleportare începe cu o percepţie interioară, un fel de pulsaţie care apare în mijlocul pieptului şi care gradat creşte în amplitudine devenind din ce în ce mai puternică şi se dilată spre extremităţile corpului pînă când întreg corpul vibrează puternic în ritmul pulsaţiei.
Înregistrarea arată cum în acel moment al explicaţiei dr. Reed, brăţara se luminează emanând o puternică lumină, ca un glob de lumină, care repede se dilată şi se poate vedea (la rularea cu încetinitorul) cum corpul dr. Reed devine translucid şi apoi se topeşte ca o ceaţă cu totul, dispărând, lumina mărindu-se şi urcând până dispare…
Urmariti înregistrarea tradusă aici: https://vkvideo.ru/playlist/-229734459_4/video-229734459_456239091 sau aici : https://ok.ru/video/10002007067244
După cum ati putut vedea în înregistrarile video, dr.Reed a capturat extraterestrul si l-a dus acasă, apoi efectuând înregistrarile video respective. Se poate constata că era într-o stare de frică extremă prin ritmul respiratiei lui.
Deci, dragii mei există! Cu toată discreditarea folosită împotriva lui si a altora ca el adevărul începe să iasă la suprafată si foarte curând totul va fi scos la lumină, poate fapte si tehnologii la care noi, acum, nici nu ne putem închipui.
Adevărul ne va elibera…., cu sigurantă !
Articol publicat de mine în 2014 în fostul blog (burebista2012), închis de Google în anul 2022.
Descoperă mai multe la lumina_adevărului
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

MULTUMESC
ApreciazăApreciază