Special pentru cei care mai cred în teoria Pământului plat.

     Principii istorice neexplicate

 Principalul motiv pentru neînțelegerea proceselor simple de creare și control ale Materiilor plasmei nu se datorează atât de mult unei necunoașteri în lumea științifică din trecut și prezent, ci mai degrabă această stagnare se datorează mecanismului obstructiv de „peer review„, care a fost creat de unii savanți pentru a-și proteja propriile interese financiare și titluri, în școlile lor de gândire și din domeniul lor științific. De exemplu, în ciuda faptului că au bugete de cercetare și resurse umane uriașe, lumea științei nu a reușit în ultimii 60 de ani să obțină rezultate substanțiale în înțelegerea structurii simple a plasmei și a fuziunii acesteia. Fizicienii nucleari și industria încearcă să realizeze fuziunea plasmei atomilor de hidrogen, în reactoarele de fuziune care au fost construite cu costuri de miliarde de dolari. Structura și funcționarea acestor reactoare de fuziune moderne este realizată împotriva legilor naturale ale fizicii și este contrară modului în care fuziunea plasmelor are loc în Univers. Aceste reactoare funcționează cu forțe ale câmpului gravitațional apropiate de zero în structura lor, în încercarea de a obține fuziunea.

În aceste sisteme lipsesc câmpurile gravitaționale de forță interne necesare pentru o simplă reacție de fuziune. Ceea ce le lipsește, adică forțele câmpului gravitațional natural necesare fuziunii, ei încearcă să le înlocuiască prin utilizarea unor câmpuri electromagnetice externe foarte puternice, prin utilizarea unor bobine masive și a unor cantități uriașe de energie, pentru a face operaționale aceste sisteme, și astfel încearcă să obțină fuziunea. Este ca și cum ei ar încerca să coacă pâine doar cu apă, sare și căldură, fără a avea ingredientul principal – făina. Întrebarea care trebuie adresată acestor savanți este unde sunt câmpurile gravitaționale esențiale pentru fuziune în aceste reactoare și de unde presupun ei că trebuie să apară, pentru a avea loc un proces reușit de fuziune în lanț, așa cum este în mijlocul Soarelui, unde aceste forțe sunt de mii de G. De fapt, prin utilizarea uriașelor bobine magnetice externe, ei restrâng plasma în două mici sfere dense și apoi încearcă să unească cele două sfere de plasmă. Acesta este motivul pentru care ei au reușit și vor reuși foarte puțin, dacă prezenta cale greșită a tehnologiei fuziunii va continua.

Un alt punct este că lumea științifică avansată a secolului 21, este condusă să accepte și să creadă în principiile creării câmpurilor Magnetice ale secolului 19, prin principiile convecției din centrul Pământului. Chiar dacă datele științifice seismologice indică, că o altă explicație este necesară. De exemplu unii consideră că omul secolului 21 nu este suficient de inteligent pentru a descoperi cum sunt create câmpurile gravitaționale ale planetei. Conform acestora principiul creării forțelor gravitaționale și controlul acestora, este dincolo de înțelegerea altor savanți.

Noile sisteme de poziționare prin câmpuri Magnetice și gravitaționale, care au fost dezvoltate și testate, confirmă abilitatea de a crea ascensiune și mișcare prin utilizarea efectelor câmpurilor magnetice ale Materiilor (Matmags), fără arderea vreunui combustibil sau utilizarea tehnologiei propulsiei. În cadrul științei dovedite și a cunoașterii prezente a secolului 21, există un număr de puncte greu de explicat ale principiilor acceptate din secolele anterioare, cum este cel al creării câmpurilor magnetice ale Planetei prin principiile convecției. Noi teorii și principii ale acestor ipoteze greșite, neexplicate și magice, sunt explicate și discutate în secțiunile și capitolele ce urmează. În următoarele patru secțiuni din acest capitol, este important să observăm că: Informația care a fost obținută prin datele seismologice pe durata ultimilor 30 de ani din toată lumea, evidențiază faptul că ceea ce s-a adoptat a fi miezul solid al planetei și ca fiind alcătuit dintr-o singură piesă metalică, acest miez are de fapt o cavitate interioară centrală.

Această nouă cavitate descoperită în miezul solid al planetei a fost numită de geologi “miezul intern-intern” al planetei și s-a presupus a avea o rază de aproximativ 500 Km, fiind situat în centrul miezului solid al planetei. Eu am numit acest nou miez “Miezul Caroline”, pentru a-l distinge față de alte miezuri ale planetei cunoscute în prezent.

   Crearea Câmpurilor Magnetice ale Pământului

Adoptarea de către lumea științifică a creării câmpurilor Magnetice ale Pământului s-a bazat pe înțelegerea principiului funcționării dinamului din secolele anterioare. Procesul apariției curentului s-a considerat a fi declanșat odată cu mișcarea fluidelor fierbinți ale materiei din miezul exterior din centrul Pământului, prin căldura și vâscozitatea materiilor din acest miez. Electronii din atomii materiei, eliberați sau dezlegați de atomii lor, se consideră că sunt liberi să vibreze sau să plutească în această regiune, și deoarece rotația miezului metalic solid al planetei interacționează cu acești electroni liberi din miezul exterior al planetei, aceasta conduce la crearea câmpului Magnetic al planetei. Dacă această presupunere este în totalitate corectă, atunci cum își creează alte planete și stele propriile lor câmpuri Magnetice?

Stelele ca și Soarele, posedă câmpuri Magnetice și totuși nu au un miez intern solid așa cum are Pământul. Soarele cu certitudine generează câmpuri Magnetice, care se întind dincolo de Pământ și Saturn. Prima eroare a acestei teorii a convecției și a mișcării electronilor, este aceea că noi știm acum că plasma unui atom este o entitate încărcată și posedă sarcini mult mai puternice, cu câteva ordine de mărime mai mari decât a contrapărții lui mai mici, electronul. Astfel, câmpul de forță Magnetic principal al planetei, este mult mai fezabil să fi fost format mai degrabă de către sarcinile plasmatice decât de sarcinile electronului. Cu cunoașterea noastră de acum, noi știm că chiar și un electron reprezintă o condiție plasmatică similară construcției protonului.

   Fig.1- – Interacțiunea a două câmpuri magnetice plasmatice în miezurile interne ale Pământului, duce la crearea câmpului Magnetic al planetei.

Notă: Miezul Caroline, poate conține plasmă, atomi (nanomateriale), molecule, diferite materii, hidrogen, potasiu, uraniu și plutoniu datorită descompunerii nucleare, fisiunii, posibil a fuziunii, ionizării materiilor, conducând la crearea căldurii în acest miez, care este transferată prin miezul solid intern pentru a păstra conținutul material al miezului extern în stare fluidă.

Prin cunoașterea actuală din fizica plasmei și studiile din industria fuziunii nucleare, este cunoscut faptul că protonii dinamici (plasme) ai atomilor, sunt entități încărcate pozitiv care generează proprii lor curenți, prin ceea ce este cunoscut ca principiul generării curenților Birkeland. Datorită acestui principiu de creare a curenților și dinamismului plasmei din centrul stelelor, sunt create câmpurile de forță Magnetice și gravitaționale principale, și nu datorită principiului convecției. În al doilea rând, dacă avem plasma în centrul planetei, ceea ce este posibil, atunci teoria convecției pentru producerea câmpului Magnetic al Pământului are validitate limitată, și este de asemenea posibil ca unele câmpuri Magnetice ale planetei să fie parțial create prin metoda principiilor convecției de asemenea.

    Crearea Câmpurilor Gravitaționale ale Pământului

Un alt concept major, care este un obstacol în dezvoltarea noii cunoașteri, este înțelegerea modului cum sunt create câmpurile gravitaționale ale planetei. Acesta este un concept care nu a fost înțeles până acum. Crearea și menținerea câmpurilor de forță gravitaționale în stele și planete a fost inutil transformată de lumea științifică în Sfântul Graal al științei. De fapt, crearea câmpurilor gravitaționale ale planetelor și ale stelelor din Univers, este la fel de simplă ca și crearea câmpurilor Magnetice ale acestora. Ipocrizia este că atât lumea științifică cât și un copil (de vârsta școlii) sunt de acord cu un principiu, și anume, că doi poli diferiți ai unui magnet se atrag și trag magneții unul spre celălalt, sau altfel spus ei prezintă gravitație unul față de celălalt. Este un fapt acceptat, că polii opuși ai câmpurilor de forță magnetice pot interacționa pentru a crea câmpuri de forță de atracție, sau altfel spus câmpuri de forță gravitaționale unul față de celălalt sau față de alte materii din jurul lor. Astfel, este corect să se considere că pentru a avea un câmp gravitațional într-un sistem planetar, câmpurile de forță gravitaționale trebuie să fie create prin același principiu al atracției și interacțiunii a cel puțin două câmpuri magnetice din centrul planetei.

Prin urmare, câmpurile gravitaționale ale planetei trebuie să fie create prin interacțiunea a două sau mai multe surse de câmpuri magnetice din centrul planetelor sau stelelor, care se pot întinde dincolo de limitele fizice ale acestor obiecte. Prin realitatea existenței câmpurilor de forță Magnetic și Gravitațional din jurul Pământului, aceasta duce la confirmarea și înțelegerea necesității existenței a două regiuni independente care pot crea câmpuri de forță magnetice în interiorul structurii miezurilor interne ale planetei, iar interacțiunea acestora duce la existența câmpului de forță gravitațional al planetei. În consecință, Pământul fiind în posesia câmpurilor gravitaționale, aceasta confirmă și indică existența și operarea a cel puțin două regiuni de câmpuri de forță magnetice independente, în miezurile centrale la planetei. Interacțiunea a două câmpuri magnetice, care sunt generate în miezurile centrale ale planetei, unul peste celălalt, duc la crearea atracției sau a câmpurilor de forță gravitaționale ale planetei, similar atracției câmpurilor de polaritate opusă din magneții solizi.

Este cunoscut faptul că planetele și stelele sunt alcătuite din diferite straturi din diferite materiale. Similar, stelele sunt realizate din același material (Hidrogen), care datorită variației de presiune și temperatură, creează straturi în aceste obiecte, aceleași materii din diferitele straturi se comportă și prezintă proprietăți și efecte ușor diferite; aceste straturi diferite produc propriile lor câmpuri de forță magnetice, ușor diferite în intensitate comparativ cu intensitatea câmpurilor magnetice ale straturilor adiacente. Astfel, straturile din materiale fluide sau plasmatice, aflate la diferite adâncimi ale stelelor și planetelor, creează propriile lor câmpuri magnetice independente în centrul planetelor sau al stelelor.

Câmpurile magnetice create în fiecare strat dinamic din miezurile acestor corpuri cerești, datorită proximității, nu au altă alternativă decât să interacționeze cu câmpurile magnetice generate în straturile superioare sau inferioare. Interacțiunile între aceste câmpuri magnetice din straturi diferite sunt considerate a fi asemănătoare sau similare interacțiunilor câmpurilor magnetice ale magneților în stare solidă. În cazul miezurilor interne ale planetelor și stelelor, câmpurile magnetice sunt create de către și în stările plasmatice sau fluidice ale Materiilor. Aceste materii fluidice dinamice din straturile interioare ale obiectelor cerești, nu se pot uni unele cu celelalte prin intermediul câmpurilor magnetice generate de fiecare strat, așa cum se întâmplă cu magneții în stare solidă. Aceasta se datorează faptului că atomii și moleculele din aceste straturi sunt în mișcare continuă și sunt presate împrejur de către alte forțe și de celelalte Materii din straturi, sau de alte efecte și forțe ale straturilor. Cu toate acestea, câmpurile magnetice create de către fiecare strat dinamic, interacționează cu câmpurile magnetice ale stratului sau straturilor dinamice adiacente. Aceste interacțiuni ale câmpurilor magnetice din diferite straturi, creează câmpuri magnetice de atracție cât și câmpuri de forță Magnetice de respingere, între materialele din diferite straturi. Prin urmare în aceleași regiuni și prin aceleași materii, câmpurile magnetice de polaritate asemănătoare din diferite straturi interacționează, iar două câmpuri de forță magnetice de polaritate asemănătoare se resping reciproc.

Aceste câmpuri de forță magnetice de respingere devin câmpuri de forță de respingere înspre exterior, adică ceea ce este cunoscut ca și câmpul de forță Magnetic al planetei. Mai departe, în același timp câmpurile magnetice de polaritate opusă din aceste straturi interacționează simultan și într-o manieră asemănătoare, iar această interacțiune a câmpurilor magnetice de polaritate opusă din aceste straturi, duce la crearea unui fenomen de atragere între câmpurile magnetice ale diferitelor straturi, sau de atracție reciprocă. Acest câmp de forță magnetic de atracție devine câmpul de forță de atragere înspre interior a câmpurilor de forță, sau ceea ce este cunoscut ca și câmpul de forță Gravitațional al planetei. Prin teste făcute pe parcursul câtorva ani, prin construirea de configurații similare celor din miezurile interne ale planetei, Teoria Keshe de creare a câmpului gravitațional a obiectelor dinamice aflate în posesia miezurilor dinamice afirmă: “Câmpurile de forță Magnetice dinamice înspre exterior ale planetelor și stelelor, sunt create prin interacțiunea acelorași materiale din aceleași straturi ca în cazul câmpurilor de forță gravitaționale dinamice.”

  Fig.2 – – Interacțiunea a două câmpuri magnetice plasmatice în miezurile interioare ale Pământului, duce la crearea câmpurilor de forță Gravitaționale ale planetei.

  Video: https://vkvideo.ru/video-229734459_456239083

 Câmpurile de forță Magnetice ale planetelor sunt realizate prin interacțiunea câmpurilor magnetice plasmatice de aceiași polaritate ale Materiilor din straturile dinamice ale miezurilor interne ale acestora, și acestea radiază ele însele înspre exterior. Câmpurile de forță Gravitaționale sunt create prin interacțiunea câmpurilor magnetice plasmatice de polaritate opusă ale acelorași Materii din aceleași straturi din miezurile planetelor, creând tragerea sau atracția înspre interior în aceste corpuri cerești. Această nouă înțelegere a interacțiunii câmpurilor magnetice în miezurile interioare ale planetelor, aduce o nouă definiție, o nouă înțelegere și o nouă explicație despre cum sunt create câmpurile de forță gravitaționale, în miezurile interioare dinamice centrale ale corpurilor cerești din Univers, cum sunt Pământul și Soarele. Gravitația poate fi acum definită pe baze reale și pe ceea ce duce la manifestarea, intensitatea, existența și controlul acesteia. Prin urmare, câmpurile de forță Gravitaționale sunt la bază câmpuri magnetice, și astfel, conform Teoriei Keshe a Gravitației, Gravitația este definită astfel: “Gravitația reprezintă măsura interacțiunii și atracției a două sau mai multe câmpuri de forță magnetice sau intensități plasmatice dinamice, create în cel de-al doilea sistem”.

Această definiție este asemănătoare cu definiția gravitației lui Newton, cu completarea că, două Materii sau materii nu pot poseda forțe de respingere nici de gravitație reciprocă, fără existența magnetismului. Cu siguranță, atracția și interacțiunea forțelor pmtics se schimbă în funcție de poziția celor două obiecte și sunt dependente de distanța dintre acestea și de intensitatea câmpurilor. Dacă obiectele cerești nu posedă câmpuri magnetice de intensitate suficientă ca să poată interacționa reciproc, atunci cum pot ele să fie atrase unele de altele? Astfel, câmpul gravitațional poate fi acum înțeles și explicat în termenii lui reali, a ceea ce îl creează, adică datorită interacțiunii și atracției pmtics create în miezurile dinamice ale corpurilor cerești, unele în raport cu celelalte. În al doilea rând, deoarece câmpurile gravitaționale ale acestor planete și stele sunt dependente de intensitatea câmpurilor magnetice, se poate înțelege acum de ce atracția acestora este dependentă de poziție. Prin urmare, gravitația într-o formă simplă poate fi definită astfel; gravitația sau câmpurile de forță gravitaționale reprezintă măsura interacțiunilor și a atracției a două sau mai multe raze magnetice sau sisteme de câmpuri magnetice a două sau mai multe entități, funcție de intensitatea și poziția lor reciprocă în orice punct dintr-o Materie, plasmă, materii, planete, sisteme solare, galaxii și din Univers.

Această nouă definiție a câmpurilor gravitaționale este o completare a cunoașterii actuale datorată noii înțelegeri a interacțiunii câmpurilor magnetice plasmatice între componentele Materiilor (vedeți Capitolul 3). O altă propunere poate fi asta: Noi putem presupune pe mai departe, că celula umană sau materiile altor obiecte, care sunt toate realizate din atomi, plasme și câmpuri magnetice, pot/sunt/sau se comportă ca și posesoarele unui al doilea câmp față de alte câmpuri magnetice plasmatice din mediul acestora. Prin urmare, este posibil ca pmtics ale acestor celule și materii, în interacțiunea acestora cu pmtics dinamice ale planetei, acestea se pot comporta și pot chiar să înlocuiască principiul interacțiunii sistemului câmpurilor magnetice duble, necesare pentru crearea și operarea câmpului gravitațional. În continuare se poate spune că orice substanță care se află sub interacțiunea plasmei sau a nucleelor prezintă atracție gravitațională față de planetă. Dacă acest principiu este corect și aplicabil, atunci el poate fi un alt motiv pentru care un singur câmp Magnetic al planetei poate fi suficient pentru a crea atracție gravitațională față de orice obiect din zona de influență a câmpului Magnetic al planetei. Adică, un singur câmp Magnetic va fi suficient pentru crearea și existența gravitației plasmatice a planetei. Însă, poate exista o greșeală în această concepție, deoarece este necesară existența împreună a câmpurilor magnetice și gravitaționale (Magravs), pentru a putea avea o mișcare liberă constantă și o poziționare optimă a celor două obiecte.

În această carte, noi încercăm să facem o distincție între câmpurile magnetice ale materiei și câmpurile Magnetice create de interacțiunea dinamică a două raze magnetice, două câmpuri magnetice sau două pmtics. De exemplu, în cazul plasmelor și a câmpurilor Magnetice și gravitaționale ale planetelor, care întotdeauna se acompaniază reciproc, noi utilizăm M mare pentru câmpul Magnetic. În aceste referințe, în loc să scriem câmpuri Magnetice și gravitaționale, noi scriem scurtat “Magravs” ca reprezentând poziționarea câmpurilor de forță magnetice unele față de celelalte. Câmpul de forță gravitațional al unui corp ceresc față de un altul, reprezintă măsura atracției și a interacțiunii câmpurilor magnetice plasmatice de o anumită intensitate create într-un corp, față de câmpurile magnetice plasmatice ale celuilalt.

   Cartea lui Mehran Keshe – Ordinea Universală a Creării Materiilor 

  Video: https://vkvideo.ru/video-229734459_456239084

Notă: Îmi pare rău că nu am putut copia figurile din carte, nu-mi dă voie…