Este necesară o gândire inovatoare:

Există nori de furtună la orizont în toate câmpurile. Încrederea consumatorilor a dispărut. Când se presupune că totul merge bine, oamenii credeau că lucrurile nu erau adevărate. Nici acum, ei nu cred că lucrurile sunt adevărate. Este de fapt, exact opusul. Odată se credea că oamenii se pot îmbogăți prin cheltuirea risipitoare a banilor care nu erau ai lor, ei se îndreaptă acum către guvern pentru sprijin financiar. Mai întâi s-a crezut că această criză este o recesiune economică care va dura doar un an sau cam așa ceva, dar această recesiune, acum în al zecelea an, se transformă într-o depresie. Diferența dintre cele două este că o recesiune este temporară, în timp ce o depresie este structurală. Lumea are prea multe capacități de producție în toate domeniile; mașini, electronice, locuințe, birouri, etc. Reforma structurală este acum esențială, reducând capacitatea de producție manufacturieră și activități afiliate. Metode inovatoare și gândirea inovatoare trebuie să fie folosită pentru a crea schimbarea inteligent, cu un minim rău.

   Bancherii centrali au cauzat criza:

Această criză, ca și în cazul tuturor crizelor anterioare, a fost cauzată de evaluarea greșită a costului capitalului de către bancherii centrali, ceea ce a dus la o alocare greșită a capitalului, determinată de îndatorarea, care în cele din urmă a devenit expusă ca o bulă hidoasă a activelor care apoi s-a prăbușit, distrugând vieți și mijloacele de trai a zeci de milioane de oameni nevinovați.

Mai întâi Alan Greenspan, mai târziu Ben Bernanke și acum Janet Yellen, aparent, nu au putut să vadă întregul dezastru venind în timp ce era atât de evident: culminând cu prăbușirea bulei imobiliare și explodarea pieței creditelor. Cu toate acestea, Bernanke și acum Yellen, încă cedează concepției că, dacă reduceți creditul, veți stimula creșterea economică, fără a oferi absolut nicio dovadă că achiziția de către Fed a obligațiunilor de trezorerie ale SUA și a obligațiunilor ipotecare în QE1, QE2, Q3 a făcut orice pentru a promova crestere în economia reală. Tot ce au făcut este să crească prețurile acțiunilor, făcând mai ușor pentru guvernul SUA să își finanțeze deficitele. Bancherii centrali nu pot „promova creșterea” atunci când gospodăriile reduc datoria. Este grăitor faptul că Bernanke a spus că guvernul trebuie să-și facă politica fiscală în ordine (cheltuieli) pentru ca consumatorii și întreprinderile să aibă mai multă încredere în asumarea riscurilor.

   Liderii nu văd o soluție:

Se pare că liderii noștri încă nu au o soluție clară! Ei doar continuă să arunce banii contribuabililor. Se pare că nu se grăbesc să îndrepte lucrurile, nici măcar nu au timp să investigheze ce ne-a băgat cu adevărat în această mizerie. Ei nu analizează în detaliu situația pentru a găsi un răspuns adecvat. Tot ce susțin este aplicarea pachetelor de stimulente keynesiene care provoacă corupție.

Politicienii spun că vor să creeze locuri de muncă, dar nu își dau seama că este imposibil. Există o abundență de înțelepciune practică din care să înveți. Dar dacă puneți oameni la conducere care au creat această mizerie, nu vă așteptați la soluții eficiente, așa cum a scris odată Einstein: „Nu vă așteptați niciodată ca oamenii care au cauzat o problemă să o rezolve.”

Mai simplu spus; această economie trebuie să fie restructurată și nu revigorată. Niciunul dintre liderii noștri nu este capabil sau dispus să ia decizii îndrăznețe și necesare. Ei doar aplică mai multe medicamente greșite (bani) și nu vor crede sau nu vor asculta de puținele sfaturi care ar putea ajuta piata. Antreprenorii inteligenți sunt capabili să se adapteze la condițiile unei depresii care ar oferi o abordare contributivă, în timp ce procesul, așa cum este, ar putea dura 10 ani sau mai mult.

   Austeritatea este un medicament greșit:

Austeritatea nu funcționează în reducerea cheltuielilor. Are ca rezultat concedierea oamenilor, creșterea șomajului. Bugetele devin și mai îndepărtate de echilibru, cu deficite mai mari. Scăderea PIB-ului are ca rezultat mai multă mizerie economică.

Rusul Kondratieff a dovedit în anii ’30 că ciclurile economice sunt mai puternice decât guvernul, în timp ce guvernele pot modifica impactul unei bule „normale” mai mici; sunt neputincioși în urma unei adevărate „Super Bule”. Ciclul economic real își va urma cursul, indiferent de ceea ce face guvernul. Adevărata prosperitate nu poate veni până când toată „otrava” datoriilor nu iese din sistemul economic. Rezultatul subestimării acestor cicluri este catastrofal. Este o forță mult mai puternică decât poate controla orice guvern care va slăbi economia reală.

   Recuperarea autentică necesită bani reali:

Pentru o recuperare autentică, sunt necesari bani reali dar nu în mâinile persoanelor care pot falsifica recuperarea. Este nevoie de bani reali în mâinile antreprenorilor, operațiuni familiale, oameni de afaceri, dar nu guvern. Pentru o recuperare sinceră, lăsați oamenii să-și păstreze banii, astfel încât să își poată plăti facturile, să economisească, să investească și să cheltuiască, orice vor să facă cu ei.

   Depresiile sunt excepționale:

Depresiile sunt excepționale, deși nu sunt disponibile dovezi, statistici sau informații de încredere. Nu există parametri generali, deoarece acest fenomen este pur și simplu prea extraordinar. Cu greu cineva care a experimentat depresia anilor ’30, are o amintire exactă despre cum a fost și este capabil să-și amintească circumstanțele care au avut loc atunci. O depresie nu este o simplă pauză într-o economie în curs de desfășurare; este capătul unui drum economic. Este o situație în care datoria trebuie scoasă din sistem. În aceste circumstanțe, salvările, ajutorul financiar și pachetele de stimulente guvernamentale sunt inadecvate, de fapt acestea împiedică procesul de recuperare. Din păcate, acest punct de vedere este înțeles de o simplă minoritate.

 În timpul erei bulelor, oamenii cheltuiau prea mulți bani împrumutați pe lucruri de care nu aveau cu adevărat nevoie. Odată ce criza creditului a devenit realitate, factorii de decizie au crezut că banii ar trebui cheltuiți pentru orice și orice, doar pentru a crea locuri de muncă, creștere și inflație. Cu toate acestea, această situație economică devine acum „bomba de salvare” fără a rezolva criza economică care stau la bază, care se va transforma, indiferent, într-o depresie. Abordarea unei depresii, așa cum a fost explicat anterior, necesită alte măsuri aparent necunoscute factorilor noștri de decizie. 

   Este o depresie economică într-adevăr atât de rea?

Argumentele că o depresie este rea, sunt greșite, pentru că se spune că creșterea continuă a PIB-ului este vitală. Într-o depresie, oamenii își pierd locurile de muncă, veniturile scad, companiile dau faliment și așa mai departe. În general, oamenii au mai puțini bani, astfel cumpără mai puțin. Dacă asta ar fi tot, ar părea un preț mic de plătit pentru beneficiile unei depresii. În cele din urmă, o depresie stoarce datoria din economie. Ea scapă de afacerile slabe. Îi transformă pe consumatorii cheltuitori în economisitori. Toate acestea trebuie să merite ceva. Presupunerea majoră din spatele acestor preocupări este că într-o depresie oamenii nu primesc ceea ce vor; primesc doar ceea ce merită, deci sunt dezamăgiți. Ei devin mai săraci, poartă pantofi uzați și conduc mașini vechi, dar este atât de rău pe termen lung?

 De fapt, ce cauzează o depresie? Oamenii aleg să economisească mai degrabă decât să cheltuiască. Cererea redusă provoacă o scădere a vânzărilor, deci o creștere a șomajului, scăderea prețurilor și toate celelalte lucruri urâte asociate cu o „depresie”. Și totuși, în spatele tuturor acestor lucruri se află ceva ce oamenii își doresc cu adevărat – economii. Dorința de economii este foarte reală cu preocupări bine gândite. Fără economii, oamenii nu se pot pensiona confortabil. Fără economii, ei nu pot rezista șocurilor financiare și eșecurilor. Fără economii, s-ar putea să nu poată profita de oportunitățile care le pot apărea. Cu alte cuvinte, există o depresie pentru că oamenii ar prefera să aibă economiile lor decât o mașină nouă, o pereche nouă de pantofi sau o vacanță. Oamenii aleg să-și strângă propria mâncare decât să o mănânce. Ce e în neregulă cu asta? Nimic. 

Dar face ca contoarele de PIB ale economiștilor să treacă într-o direcție care nu le place, sau cel puțin într-o direcție în care cred că pot și vor să facă ceva. Răspunsul economiștilor la aceasta este de a lăsa oamenii să aibă economiile lor, dar autoritățile pot contracara efectul economic al ratelor mai mari de economisire, cu cheltuieli guvernamentale crescute. Sună atât de simplu, atât de evident, atât de echilibrat. S-ar putea crede că are sens, dacă nu te gândești mai profund la asta.

   Gândul mai profund:

Iată ideea mai profundă: de unde obțin guvernele banii pe care doresc să-i cheltuiască? Ei trebuie să retragă economiile oamenilor. Ei sifonează hrana tezaurizată de oameni! Și aici ai problema rezolvată. Resursele noi pentru finanțarea proiectelor guvernamentale trebuie să provină de undeva – de exemplu din profituri, randamentul investițiilor, orice – și să fie folosite pentru a genera mai mulți bani. Este sigur să presupunem că proiectele guvernamentale nu sunt economisitorii de alimente ai îngerului, ci au un apetit nesățios pentru fonduri. Altfel, ar fi dovedit ei înșiși să fie autosuficienți din punct de vedere financiar și nu ar fi existat, în primul rând, o scădere.

Așadar, în loc de economii și depresii, oamenii se înfruntă cu „creșterea” economică. Numai că asta nu este o creștere reală. Creșterea îi măgulește pe economiști, dar ne lasă pe ceilalți înfometați și dezamăgiți. Este mâncare goală de calorii, măsurată ca „creștere” pe contoarele de PIB ale economiștilor, dar complet falsă și deloc ceea ce își doresc oamenii cu adevărat. Și ce se întâmplă cu economiile oamenilor? Guvernele – prin bancherii lor centrali – și grupurile lor favorizate vă mănâncă economiile. Tot acest proiect de stimulare keynesian este o înșelătorie de la început până la sfârșit.

Cartea „Drumul spre iobăgie”, scrisă de Friederich Hayek în 1939 și retipărită recent, este o adevărată deschidere a ochilor, deoarece este din nou foarte aplicabilă, sau chiar mai valabilă astăzi.

   Avantajele unei depresiuni economice

Eșecul de a ajunge la un acord asupra reducerilor ordonate ale datoriilor a dus în 1931 la implicite dezordonate, războaie tarifare și alte prăbușiri la nivel mondial ale producției și ocupării forței de muncă, în timpul ultimei Mari Depresiuni. Un articol scris de Bill Bonner despre depresiile economice, explică în detaliu avantajele și dezavantajele depresiilor și cum se remediază economia.

„Încercarea de a remedia o depresie nu este doar costisitoare… Guvernul SUA cheltuiește 1,60 USD pentru fiecare 1 USD pe care îl primește în taxe, dar aceasta este o rețetă pentru dezastru, nu pentru o recuperare. De fapt, împiedică o redresare reală, prin blocarea naturală a pieței și a sistemului de autovindecare.

   Leacul pentru o depresie este o depresie!

O depresie reduce prețurile activelor, prețurile de consum și ratele dobânzilor. Acest lucru face

posibil ca investitorii și oamenii de afaceri să își redirecționeze eforturile către proiecte care vor funcționa. De exemplu, o spălătorie auto poate să nu fie o investiție bună la 100.000 USD. Dar la 50.000 USD ar putea produce un flux de numerar bun. Este posibil ca o investiție să nu aibă sens dacă trebuie să împrumuți bani cu o dobândă de 6%. Dar la 3%… cifrele merg. Într-o lume ideală, prețul forței de muncă scade și crește și el în sincron cu piața. Este posibil să nu fiți dispus sau capabil să angajați lucrători suplimentari la 10 USD pe oră, dar ce zici de la 5 USD?

Problema este că băncile centrale interferează cu aceste tendințe de auto-vindecare. Legile privind salariul minim îi împiedică pe angajatori să profite de forța de muncă de calitate scăzută la prețuri mici. Compensația de șomaj îi împiedică pe lucrători să-și reducă propria forță de muncă. Dobânzile zero și salvarile îi țin pe zombi pe picioare. Chiar și în cele mai bune circumstanțe – adică pe o piață liberă – ratele forței de muncă tind să fie „lipicioase”. Nu se adaptează repede. Cu CB-urile care aplică atât de mult adeziv, este uimitor că nu se pot mișca deloc. Dar în cele din urmă, o depresie își aduce magia. Prețurile scad. Investitorii sunt distruși. Afacerile pleacă. „Distrugerea” stocului de capital eliberează atât bani, cât și forță de muncă pentru noi aplicații. Partea „creativă” poate începe; acumularea. – Din păcate, bancherii centrali au aruncat o cheie la lucru. Ei au creat întunericul fără zori. Paharul este 100% gol. Sunt o mulțime de nori, dar nu există nici un fel de soare.

Acum sunt peste 10 șomeri, care concurează pentru fiecare post. O redresare normală ar presupune, într-o economie solidă, adăugarea a aproximativ 500.000 de noi locuri de muncă pe lună. În schimb, adăugările lunare reprezintă un sfert din aceasta, sau mai puțin, iar economiștii salută aceasta ca fiind o victorie majoră. Desigur, trebuie să creăm 150.000 de locuri de muncă doar pentru a rămâne chiar și cu creșterea populației de astăzi. Dar astăzi sunt cu 10 milioane de locuri de muncă mai puține decât erau în 2007, iar numărul șomerilor este în creștere. În 2007, doar 10% dintre șomeri erau șomeri de 6 luni sau mai mult. Astăzi, totalul este de 40%. Și cu o creștere atât de mică pe piața muncii, mulți dintre acești șomeri nu vor mai lucra niciodată. Care este problema?

   Recuperări mai slabe:

Adevărul este că nimeni nu știe pe deplin. Explicația simplă este aceea că are loc o corecție. Dar chiar înainte de corecție, locurile de muncă decente dispăreau. Recesiunea din 2001 a fost urmată de prima „recuperare fără locuri de muncă”. Dar fiecare recesiune din anii 1970 a fost reușită de o recuperare din ce în ce mai slabă. Bancherii centrali nu prea au idee de ce se întâmplă asta. Fiecare politician și totuși politic sugerează remediile obișnuite – mai multă educație, recalificare și investiții în infrastructură. Dar nu există nicio dovadă că oricare dintre aceste lucruri chiar îmbunătățesc imaginea postului. Industria educației a fost o groapă de bani. Sume uriașe de bani au fost „investite” atât de către părinți, cât și de către guverne. Nu pare să fi ajutat foarte mult economia. Adevărat, un absolvent de facultate are mai multe șanse să găsească un loc de muncă, dar numai pentru că îl ia de la cineva fără diplomă.

Problema șomajului este o „nucă greu de spart”, spune The Financial Times – Desigur, problema șomajului ar putea fi rezolvată peste noapte. Dar oamenii nu ar aprecia asta. Pur și simplu eliminați toate subvențiile pentru șomeri și toate restricțiile la angajare. Prețurile forței de muncă ar scădea rapid. În câteva zile, ar fi din nou angajarea deplină. De fapt, întreaga criză financiară ar fi fost rezolvată până acum cu mai puțină durere, dacă Fed sub conducerea domnului Greenspan în timpul recesiunii din 2001/2 nu ar fi aplicat politica monetară ușoară pentru a evita depresia. Abordarea sa keynesiană a tipăririi banilor a creat boom-ul și criza imobiliară și a dus economia globală în jos, inițiind criza financiară care a început odată cu prăbușirea Lehman Brother. A fost începutul stării de rău așa cum este cunoscută astăzi.

Problema fundamentală în cele mai tulburate țări europene este că povara datoriei crește într-un ritm mai rapid decât economiile lor. Piețele își pierd încrederea în viabilitatea economică a țărilor și în curând riscul va fi recunoscut ca fiind prea mare pentru a continua să acorde împrumuturi. Acesta este motivul pentru care datoria suverană a atins niveluri nesustenabile în țările PIIGS; Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia și Spania. Salvarile directe și indirecte au mărit bula datoriilor, aducând probabilitatea puternică ca aceste niveluri nesustenabile de împrumut să forțeze în cele din urmă țările să părăsească zona euro. Criza implicită va sfârși probabil prin a schimba structura UE până la sfârșitul anului viitor – ar putea fi o zonă mai puternică cu Germania ca coloană vertebrală?

   Volumul creditului care dispare:

În întreaga lume bancară – de la împrumuturi comerciale la leasing și imobiliare – creditul se prăbușește. Datele de la Rezerva Federală din SUA arată că piața de 2 trilioane de dolari pentru împrumuturile comerciale și industriale a atins vârful în decembrie 2016. Sectorul s-a slăbit acut pe măsură ce creditorii înăsprește creditul, în special pentru proprietățile nerezidențiale. În ultimele trei luni, acesta a scăzut cu o rată de 5,4% anual, un ritm de scădere nemaivăzut din decembrie 2008. Dacă nu se acordă noi împrumuturi, furnizarea de bani de credit se va contracta.

Aceasta este „captura de apocalipsă” încorporată în sistemul monetar de credit de astăzi: este supus unor reduceri drastice și dezastruoase ale masei monetare. Atunci când împrumuturile sunt plătite sau anulate, „banii din credit” restante – încetează să existe. Acest lucru reduce masa monetară și declanșează corecții, recesiuni sau prăbușiri ale pieței care se vor sfârși în cele din urmă într-o depresie severă.

Real – susținut de aur – banii nu dispar într-o contracție a creditului. Dar „bani de credit” falși o fac. Acest lucru face ca întregul sistem monetar vulnerabil la ciclul creditului în care Creditul crește mai întâi și, în cele din urmă, scade. Și pe măsură ce banii din credite dispar, recesiunea se adâncește, ceea ce face ca piața de credit să se înăsprească și mai mult și, ulterior, provocând dispariția mai multor bani. De aceea, o contracție a creditului este atât de periculoasă în lumea actuală a „banilor de credit”. Cu o datorie de peste 200 de trilioane de dolari la nivel global, chiar și o ușoară contracție ar putea duce la o depresie la nivel mondial.

   Rezumând:

Recapitulând, o depresie economică este un lucru bun. Elimină investițiile proaste și scapă de speculatorii răi. Forțează capitalul spre aplicații mai productive și mai profitabile. Omoară industriile zombie. Retrage industriile uzate și reduce costurile, astfel încât să poată apărea noi industrii. Este această „distrugere” pe care a numit-o Schumpeter; „distrugere creativă” care este esențială. Cu cât te gândești mai mult la asta, cu atât apreciezi mai mult apariția depresiei. După salvări frauduloase și recuperări false, o depresie, s-ar părea, este ceva de așteptat cu nerăbdare.

   Scopul ambițios este războiul:

Dacă Rezerva Federală și Băncile Centrale ar permite piețelor să-și facă singura treabă, pentru a determina valoarea justă, economia ar fi ieșit din pădure până acum. Lumea nu s-ar confrunta cu un alt război chiar acum. Cu toate acestea, ei refuză să facă acest lucru. Piața liberă a fost furată. Chiar am putea fi la marginea unui eveniment major. Ar putea fi cantități uriașe de numerar care iese din bursă din cauza acestei frici. Ar putea exista sume masive de numerar care să intre în active suprimate, cum ar fi aurul și argintul. Locuințele ar putea intra sub presiune. „Am putea să ne uităm la următoarea Mare Depresiune adevărată.”

   Sursa: Cartea The Great Awakening a lui Peter B. Meyer

   Va urma…

 Notă blogger : Cartea este scrisă în 2017. Acum deja situația s-a schimbat ținând cont de tot mai marea influență a statelor BRICS (tot mai multe) și a căderii Europei datorită războiului din Ucraina, sancțiunilor împotriva Rusiei care culmea afectează mai mult economia UE, în special a Germaniei (industria auto este în declin vertiginos) și a măsurilor globaliste idioate referitoare la emisia de carbon – idioțenia Green Deal, din care Trump tocmai a ieșit.

Țările BRICS au renunțat la utilizarea USD în schimburile lor comerciale și în ultimii ani au cumpărat aur la greu de pe piața mondială. Ele nu și-au impus nicio restricție vis-à-vis de poluarea cu carbon, de aceea China produce ieftin (bineînțeles că aici intră și forța de muncă ieftină). UE nu deține nimic, nu materii prime, nu petrol, nu gaz, și trebuie să importe (s-a terminat cu gazul ieftin din Rusia). Germania, de exemplu, importă cu de 10 ori prețul de GPL din SUA, care trebuie transportat cu nave specializate, descărcat în porturi specializate și transformat în gaz normal. Dacă la Bruxelles se mai continuă politicile unor birocrați LGBT-iști transsexuali și pedofili, UE nu are niciun viitor. Curând va intra în colaps.

Iar cu noile alianțe care s-au creat deja în Asia și puterea lor economică și financiară, nici NATO nu are un viitor strălucit. Vedem cum va aborda problema Trump, dar…acesta a ignorant deja UE, deci viitorul nostru ni-l previzionăm deja…

   Numai bine !