Donații și scurtă actualizare   

  Mulțumesc tuturor celor care susțin acest blog și munca mea.

 După cum ați citit și din ultimul raport al lui Ben Fulford, lucrurile se precipită pe planetă. La noi în țară ați putut trăi pe viu că statul paralel și-a dat arama pe față. Sunt disperați că lucrurile se vor schimba și ei își vor pierde privilegiile pe care le au de 35 de ani. Dar valul schimbării va veni cu siguranță și aici la noi. Asistăm la ultima zbatere a hidrei globaliste care a acaparat România de 35 de ani. Tot ce asistăm acum în mass-media este circ ieftin menit să prostească în continuare populația, dar ei nu conștientizează că, așa cum afirma și Călin Georgescu, majoritatea poporului român s-a trezit în conștiință. Nu ne mai pot prosti și înșela.

Anularea alegerilor a fost greșeala lor cea mare, pentru că oricât o vor lungi până la următoarele alegeri, tot mai mulți români se vor trezi ,,din somnul cel de moarte…”, iar procentul suveraniștilor va crește continuu. Eu cred că ne vom lua țara înapoi curând, trebuie să avem credință și voință de nezdruncinat.

Acum, au circulat tot felul de variante pentru care au fost oprite abuziv alegerile. Ce-i corect este că ei s-au speriat că, Călin Georgescu va câștiga alegerile. OK. Dar care era scopul ascuns…???

Iată o părere logică, argumentată a lui Cezar Ionașcu, într-o emisiune cu Dan Diaconescu pe You Tube, care în câteva ore a fost ștearsă de cenzorii globaliști. Ideea este că cele mai mari 4 bănci din SUA au pariat 400 miliarde de dolari la bursă că leul nostru se va prăbuși. Venind Călin Georgescu pierdeau această sumă. Așa, prin oprirea alegerilor asta se va întâmpla și ei își vor dubla suma la 800 de miliarde. Iată video pe care am reușit să-l downloadez până să fie eliminat de cenzorii neomarxiști: https://vkvideo.ru/video629036819_456242946

Prof. Corvin Lupu despre anularea alegerilor : https://www.youtube.com/watch?v=kJhEvuZcm2I

 Pentru cei ce au posibilitatea și bunăvoința de a susține în continuare acest blog, donațiile se pot face în conturile mele Revolut și BRD din dreapta paginii din blog.

 Vă mulțumesc anticipat și sperăm ca cât mai repede să trecem prin aceste evenimente de sfârșit al unei ere și începutul erei de aur a planetei noastre. Sărbători fericite alături de cei dragi, să intrăm cu speranță în noul an, pentru a schimba și destinul țării noastre.

  Doamne ajută!


Descoperă mai multe la lumina_adevărului

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

7 comentarii

  1. Bună ziua domnule Sumedrea,îmi pare rău că a-ți căzut în plasa lui Dan Diaconescu și a stimabilului său invitat,dar informația nu este corectă deoarece pe acel site nu se văd short-urile băncilor, iar acel RON este de fapr prescurtarea de la criptomoneda ronin,nu de la leul nostru.

    Pentru a vă păstra reputația va rog să verificați din mai multe surse informațiile acestea care pot avea un impact negativ asupra României!

    Vă mulțumesc!

    Apreciază

  2. Problema noastra acum este ca acest guvern si cel viitor, care va semana cu acesta , cat pot, o sa ne instraineze si ce a mai ramas din Romania si a inceput cu Hidroelectrica . Intrun clip primit ieri, un ciolac si o ursula pun Hidroelectrica la dispozitia ” investitorilor straini. Tradatorul acesta , alaturi de ceilalti, trebuie alungat sau mai rau.

    Apreciază

Lasă un comentariu